Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 105 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii în aceastã materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia comercialã nr. 402R din 9 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 20.841/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile Codului de procedurã civilã referitoare la recuzare instituie un regim discriminatoriu în defavoarea pãrţilor litigante, întrucât prevãd formarea completului de judecatã, învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, numai din rândul judecãtorilor colegi de instanţã cu persoana recuzatã. Mai mult, procedura judecãrii cererii de recuzare nu cuprinde etapa oralã şi contradictorie, ce ar fi permis pãrţilor sã-şi expunã motivele pentru care au invocat o astfel de cerere, fapt ce este de naturã a elimina caracterul echitabil, imparţial şi transparent al judecãţii. Astfel, justiţiabilul este împiedicat sã participe la judecarea cererii de recuzare, împrejurare ce este de naturã sã creeze un dezechilibru evident în ceea ce priveşte drepturile procesuale şi o inegalitate în faţa legii între acesta şi judecãtorul recuzat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Recuzarea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecãtorilor unei instanţe de a soluţiona cauzele cu care au fost învestiţi. În plus, judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, prin aceastã reglementare legiuitorul instituind o procedurã simplã de soluţionare a cererii. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odatã cu fondul, instanţa superioarã urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora:
- Art. 28 alin. 2: "Nu se pot recuza toţi judecãtorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.";
- Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzãrii, în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor şi ascultând pe judecãtorul recuzat.
Nu se admite interogatoriul sau jurãmântul ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare.";
- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odatã cu fondul."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 care consacrã principiul egalitãţii în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apãrare şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi art. 6 paragraful 1, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la dispoziţiile art. 28 din Codul de procedurã civilã, Curtea s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra unor excepţii de neconstituţionalitate similare cu cea din cauza de faţã, respingându-le ca fiind neîntemeiate. De exemplu, prin <>Decizia nr. 197 din 13 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2007, s-a reţinut cã instituţia recuzãrii în procesele judiciare se justificã prin imperativul asigurãrii unei judecãţi imparţiale, în care pãrţile sã fie protejate de eventuala pãrtinire a judecãtorului, cauzatã de legãtura de rudenie sau afinitate cu una dintre pãrţi, interesul personal pe care îl are în soluţionarea cauzei deduse judecãţii sau alte asemenea împrejurãri, expres prevãzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecinţã, decât individualã, iar nu colectivã, şi nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecãtorilor unei instanţe de a judeca procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii. Totodatã, Curtea a statuat cã, prin reglementarea criticatã, legiuitorul nu a înţeles sã restrângã accesul liber la justiţie sau dreptul la apãrare, ci sã asigure un climat de ordine, indispensabil exercitãrii, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale.
În ceea ce priveşte prevederile art. 31 alin. 1 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, statuând cã acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odatã cu fondul, instanţa superioarã de fond urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã.
Totodatã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã reglementarea procedurii de judecatã, care include şi sistemul probator, este de competenţa exclusivã a legiuitorului.
Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. 2 al art. 34 din Codul de procedurã civilã, Curtea a reţinut cã, în realitate, nemulţumirea autorului excepţiei constã în faptul cã nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctã de cea îndreptatã împotriva soluţiei pe fond. În condiţiile în care reglementarea competenţei şi procedurii de judecatã se aflã în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de cãtre acesta într-un domeniu care, prin specificul sãu, face necesarã o asemenea reglementare, nu conţine niciun aspect de neconstituţionalitate.
De altfel, reglementarea actualã din Codul de procedurã civilã nu lipseşte partea interesatã de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul cã exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintã un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei cãi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmãrit - şi este o raţiune suficientã - sã restrângã posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivã a unei atare cãi de atac şi sã realizeze un spor de celeritate în soluţionarea cauzelor.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
