Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 104 din 6 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 12/1995 si modificata prin Legea nr. 105/1997
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Transtex" S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 3.038/1999 al Judecãtoriei Sighisoara, judeţul Mures. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor: Societatea Comercialã "Transtex" - S.R.L. din Sighisoara şi Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Mures, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, iar stabilirea vinovatiei este atributul exclusiv al instanţei de judecata, iar nu un motiv de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din data de 17 martie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.038/1999, Judecãtoria Sighisoara, judeţul Mures, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 şi ulterior modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Transtex" - S.R.L. din Sighisoara. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 constituie "o forma mascatã de confiscare" a unor bunuri dobândite în mod ilicit, în baza unor relaţii comerciale. Se mai arata ca intervenţia statului în cazul unor raporturi juridice de natura comercialã nu se justifica, deoarece statul nu a fost parte în contract. În opinia autorului exceptiei aceste dispoziţii legale aduc o restrangere exerciţiului unor drepturi şi libertãţi fundamentale fãrã sa fie îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 49 din Constituţie. Este o restrangere "nenumita" a dreptului de proprietate ce deriva din beneficiul realizat prin raporturi comerciale, precum şi a libertãţii comerţului. De asemenea, autorul exceptiei considera ca rãspunderea contravenţionalã, stabilitã în temeiul art. IV din ordonanta criticata, este consecinta neexecutãrii unei obligaţii contractuale "fãrã intervenţia statului". Or, în aceste condiţii, executarea sau neexecutarea unei clauze stipulate în contract nici nu poate fi sancţionatã de stat, care nu este parte în acel contract, ci numai de pãrţile contractante, care au la indemana mijloacele procedurale de executare a contractului sau de sancţionare a neexecutãrii acestuia. Mai mult, nu se verifica, cu ocazia aplicãrii acestei sancţiuni contravenţionale, existenta vinovatiei ca trasatura esenţialã a contravenţiei, organele de control aplicând sancţiunea, indiferent de existenta sau inexistenta vreuneia dintre formele de vinovãţie. În opinia autorului exceptiei ordonanta aduce atingere şi prevederilor art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece sumele obţinute sau pe cale de a fi obţinute prin aceste operaţiuni de import-export intra în patrimoniul unei societãţi comerciale cu capital privat, în a carei ordine juridicã nu se poate interveni fortat din afarã, de cãtre stat, prin mãsuri administrative. În acest mod proprietatea privatã nu mai este inviolabilã, iar statul se imbogateste fãrã just temei prin "confiscare". Judecãtoria Sighisoara, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece obligaţia de repatriere a valutei şi efectuarea operaţiunilor prin conturile deschise în România la bãncile autorizate nu incalca prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã situaţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi. Instanta de judecata considera ca dispoziţiile legale criticate nu incalca nici prevederile art. 134 alin. (1), alin. (2) lit. a şi b) şi nici pe cele ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea proprietãţii private care nu poate fi opusã cerinţelor apãrãrii intereselor naţionale în activitatea financiarã şi valutarã. Economia de piata şi libertatea comerţului nu justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei, a termenului maxim de repatriere, întrucât de constituirea fondurilor valutare depinde însãşi funcţionarea sistemului economic. În final, instanta considera ca desfãşurarea activitãţii agenţilor economici trebuie sa se realizeze în acord cu prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã prin <>Legea nr. 12/1995 , şi în privinta încasãrii sumelor în valuta aferente importurilor de mãrfuri, executãrii de lucrãri şi prestaţiilor de servicii în strãinãtate, prin conturile deschise în România la bãnci autorizate. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele argumente: <>Art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 prevede unele mãsuri în vederea consolidãrii regimului valutar şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare ale persoanelor juridice şi fizice, care produc şi comercializeazã mãrfuri, executa lucrãri şi presteazã servicii în strãinãtate. În acest cadru este prevãzutã atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi sancţionarea nerespectãrii acestei obligaţii. Obligaţia de repatriere a valutei nu este contrarã prevederilor art. 41 alin. (7) din Constituţie prin care este garantatã proprietatea privatã dobandita în mod licit, proprietate care nu poate fi confiscatã, deoarece utilizarea bunurilor proprietate privatã, indiferent de natura lor, nu justifica, în opinia Guvernului, încãlcarea unui interes naţional, asa cum este cel al asigurãrii disponibilitãţilor valutare necesare pentru asigurarea obligaţiilor externe de plata. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998. Guvernul considera ca prevederile art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cãrora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii", nu pot fi desprinse din interpretarea sistematica a întregului text constituţional. Aceasta prevedere constituţionalã a fost respectata, având în vedere ca <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 a fost aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 . În continuare Guvernul apreciazã ca nu au fost incalcate nici prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece acest text constituţional priveşte drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor şi nu are incidenta în domeniul raporturilor dintre societãţile comerciale. Considera, de asemenea, ca prin dispoziţiile legale criticate nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) şi nici ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietãţii private nu poate fi opusã cerinţelor apãrãrii intereselor naţionale în activitatea financiarã şi valutarã, în actualul stadiu de dezvoltare a economiei de piata. Economia de piata şi libertatea comerţului nu pot justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei sau a termenului maxim de repatriere, deoarece constituirea fondurilor valutare este vitala pentru economia nationala. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998, Decizia nr. 186 din 17 decembrie 1998, Decizia nr. 94 din 17 iunie 1999, Decizia nr. 105 din 1 iunie 1999). Referitor la invocarea lipsei de vinovãţie, Guvernul considera ca aceasta nu este o problema de constitutionalitate, ci un element al stãrii de fapt, a carei apreciere constituie un atribut exclusiv al instanţei de judecata. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , dispoziţii modificate ulterior prin <>Legea nr. 105/1997 , prin abrogarea pct. 10 alin. 1 al art. IV. Acest text are urmãtoarea redactare: - "În vederea consolidãrii regimului valutar în vigoare şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare, se stabilesc urmãtoarele: 1. Persoanele juridice şi fizice autorizate în condiţiile legii, care produc şi comercializeazã mãrfuri, executa lucrãri şi presteazã servicii pe teritoriul României, vor livra mãrfurile, vor executa lucrãrile şi vor presta serviciile numai cu plata în lei, cu excepţia celor altfel reglementate în mod expres prin acte normative şi numai pe baza autorizãrii exprese a Bãncii Naţionale a României. 2. Persoanele juridice şi fizice prevãzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valuta aferente exporturilor de mãrfuri, executarilor de lucrãri şi prestãrilor de servicii în strãinãtate, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe, prin conturile deschise în România la bãnci autorizate. 3. În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasãrii, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestarii documentare a trecerii mãrfii prin frontiera romana, sau, dupã caz, a executãrii lucrãrilor şi prestãrii serviciilor în strãinãtate, în funcţie de zona geograficã a partenerului extern. Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Nationala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plãţii, stabilite conform clauzelor contractuale. În cazul plãţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plãtit, se aplica aceeaşi perioada de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual. Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale va propune Guvernului, în vederea aprobãrii, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata pana la 90 de zile calendaristice de la data livrãrii, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrãrii, produsele necuprinse în cele doua categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice. 4. Deţinerea de disponibilitati valutare în conturi bancare în strãinãtate de cãtre persoanele juridice şi fizice prevãzute la pct. 1 poate fi facuta numai pe baza şi în condiţiile autorizãrii prealabile a Bãncii Naţionale a României. 5. Operaţiunile de transferuri externe privind investiţiile directe în strãinãtate, investiţiile de portofoliu şi alte transferuri de sume în valuta, efectuate potrivit normelor legale, se pot face numai cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor şi cu autorizarea Bãncii Naţionale a României. Pentru operaţiunile prevãzute la alineatul precedent se va asigura repatrierea sumelor în valuta rezultate din aceste operaţiuni, dupã cum urmeazã: - în termen de 30 de zile calendaristice de la data stabilirii şi disponibilizarii în valuta convertibilã a sumelor reprezentând dividende din activitatea de investiţii în strãinãtate, precum şi a cotelor-pãrţi provenind din lichidarea acestor investiţii, ţinând seama de reglementãrile legale şi de datele calendaristice de început şi de sfârşit ale anului financiar în ţãrile în care s-au efectuat aceste investiţii; - în termen de 15 zile calendaristice calculate de la scadenta plãţii stabilite conform clauzelor contractuale pentru celelalte operaţiuni prevãzute la alin. 1. 6. Pentru operaţiunile legate de export-import fãrã încasare efectivã în valuta, destinate completãrii fondului de marfa pe piata interna, autorizate de organele abilitate în acest scop prin hotãrâre a Guvernului, persoanele juridice şi fizice prevãzute la pct. 1 sunt obligate, în situaţia efectuãrii în prealabil a exportului, sa realizeze importurile corespunzãtoare în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data efecutarii exporturilor. În caz contrar, acestea sunt obligate la repatrierea în valuta a contravalorii exporturilor într-un termen suplimentar de maximum 15 zile calendaristice. 7. În cazul constatãrii nerespectãrii termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Bãncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasãrilor în valuta, se vor aplica urmãtoarele amenzi contravenţionale reprezentând: - 10%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri de pana la 30 de zile calendaristice; - 15%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice; - 20%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristicã care depãşeşte primele 60 de zile de întârziere. În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valuta în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatãrii contravenţiei. În cazul depãşirii termenului de la alineatul precedent, penalitãţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta, se majoreazã cu 50% . 9. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la pct. 7 revin organelor Ministerului Finanţelor şi Bãncii Naţionale a României, împuternicite în acest scop. 10. Pentru calcularea amenzilor contravenţionale prevãzute la pct. 7 se utilizeazã cursul de schimb valutar în vigoare la data constatãrii contravenţiei." Autorul exceptiei considera ca textul legal menţionat este neconstitutional în raport cu prevederile cuprinse în art. 41 alin. (7), art. 49, art. 134 alin (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), precum şi în art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece prin instituirea obligaţiei agenţilor economici de a incasa sumele în valuta doar prin conturi deschise în România şi la bãnci autorizate de Banca Nationala a României se realizeazã o restrangere a exerciţiului unor drepturi şi al unor libertãţi fundamentale, întrucât libertatea comerţului înseamnã şi posibilitatea pentru agenţii economici de a-şi stabili împreunã cu partenerii contractului locul unde urmeazã a se face plata şi modalitãţile de plata. Prevederile constituţionale invocate au urmãtoarea redactare: - Art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma"; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - Art. 134: "(1) Economia României este economie de piata. (2) Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã"; - Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente: Aceste dispoziţii legale prevãd mãsuri care au ca scop consolidarea regimului valutar în vigoare şi întãrirea disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare ale persoanelor fizice şi juridice care produc şi comercializeazã mãrfuri, executa lucrãri şi presteazã servicii în strãinãtate. Este prevãzutã, de asemenea, atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi sancţionarea nerespectãrii acestei obligaţii. Prin dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , nu sunt incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (7), deoarece nu se instituie "o confiscare mascatã", astfel cum susţine autorul exceptiei, ci se prevãd mãsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi de importexport, prevãzându-se obligaţia acestora de repatriere a valutei, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii, nerespectare care constituie contravenţie. Conform alin. (1) al art. 41 din Constituţie "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar în temeiul alin. (8) al art. 41 din Constituţie "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Curtea constata ca aceste prevederi constituţionale au fost respectate, deoarece limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (<>Legea nr. 12/1995 prin care a fost aprobatã cu modificãri <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 ), iar amenzile contravenţionale prevãzute la pct. 7 al art. IV din ordonanta criticata sunt de asemenea prevãzute în condiţiile legii. Pe de alta parte, Curtea considera ca protecţia proprietãţii private şi, respectiv, a averii dobândite în mod licit, care nu poate fi confiscatã, nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privatã, indiferent de natura lor, pentru încãlcarea unui interes naţional, asa cum este cel al asigurãrii disponibilitãţilor valutare necesare în vederea asigurãrii obligaţiilor externe de plata ale economiei. În acelaşi sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998. Referitor la încãlcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 49 din Constituţie, Curtea observa ca acestea nu au incidenta în cauza, deoarece se referã la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale ale cetãţenilor, iar nu ale unor societãţi comerciale. Curtea constata ca nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cãrora prin <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , sunt incalcate prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, ci, dimpotriva, considera ca acestea sunt respectate, deoarece tocmai în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) "Statul trebuie sa asigure: [...] b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;". Aceasta obligaţie fundamentalã a fost respectata de Guvern şi Parlament, ordonanta criticata având ca scop însãşi protejarea intereselor naţionale prin consolidarea regimului valutar, asigurarea disponibilitãţilor valutare necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor externe de plata ale economiei. Nici economia de piata şi nici libertatea comerţului nu justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însãşi funcţionarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridicã a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, de altfel, şi prin Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998, respingând excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã ulterior prin <>Legea nr. 105/1997 . Curtea a considerat ca ordonanta "îşi are temeiul în dispoziţiile constituţionale cuprinse în titlul IV <<Economia şi finanţele publice>>, în special cele prevãzute la art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit cãrora statul trebuie sa asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea financiarã şi valutarã". Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza. Lipsa culpei societãţii comerciale exportatoare în repatrierea valutei în termenul prevãzut de lege, invocatã de autorul exceptiei, nu constituie un aspect de neconstituţionalitate care sa poatã fi supus controlului Curţii, ci un aspect ce priveşte legalitatea sancţiunii, de competenta exclusiva a instanţei de judecata.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "TRANSTEX" - S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 3.038/1999 al Judecãtoriei Sighisoara, judeţul Mures. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 iunie 2000.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent, Marioara Prodan
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
