Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Radu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului declarat de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Musat Mariana impotriva <>Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995 , pronunţatã de Curtea Constituţionalã în Dosarul nr. 87C/1994.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 octombrie 1995, în prezenta pãrţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 24 octombrie 1995 şi apoi pentru 31 octombrie 1995.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 15 din 16 februarie 1995, care face obiectul recursului de fata, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocatã de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Musat Mariana, inculpati, în Dosarul nr. 27/MF/1994 al Tribunalului Constanta - Secţia maritima şi fluviala.
În sprijinul exceptiei de neconstituţionalitate a fost invocatã Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994, prin care s-a statuat ca prevederile din art. 248 alin. 1 din Codul penal referitoare la paguba adusã avutului obştesc sînt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din legea fundamentalã, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice. Pornind de la aceasta decizie a Curţii Constituţionale, autorii exceptiei au susţinut ca trebuie sa fie considerate ca abrogate şi dispoziţiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal, care se referã în esenta tot la avutul obştesc. Pe de alta parte - au susţinut, de asemenea, inculpatii - noţiunea de economie nationala, prevãzutã în alin. 2 al art. 248 din Codul penal, este în totalã contradictie cu dispoziţiile constituţionale, în special cu dispoziţia din art. 134 alin. (1) din Constituţie care prevede ca "Economia Româneascã este economie de piata".
Respingind excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 15/1995, Curtea Constituţionalã arata, mai întîi, ca, prin practica sa constanta, a stabilit sensul ce trebuie acordat, în actualul stadiu de evoluţie a economiei româneşti, termenului de avut obştesc, care trebuie înţeles ca referindu-se exclusiv la bunuri ce formeazã obiectul proprietãţii publice. În acest sens trebuie sa fie interpretatã şi dispoziţia din art. 248 alin. 1 din Codul penal în ce priveşte condiţia producerii unei pagube avutului obştesc. Aceasta interpretare nu se referã însã şi la dispoziţia din alin. 2 al art. 248 din Codul penal, care nu prevede condiţia producerii unei pagube avutului obştesc, ci pe aceea a producerii unei pagube importante economiei naţionale, cele doua notiuni neputind fi confundate. Economia nationala a României nu este un concept legat de regimul colectivist, asa cum afirma autorii exceptiei de neconstituţionalitate, ci o realitate obiectivã complexa, caracterizatã prin coexistenta celor doua forme de proprietate, publica şi privatã. De aceea prejudicierea economiei naţionale poate avea loc nu numai prin lezarea bunurilor proprietate publica, ci şi a celorlalte bunuri din domeniul public sau privat al statului, ca şi a celor ce formeazã obiectul proprietãţii private. În concluzie, se arata în decizie, dispoziţiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal nu sînt cu nimic afectate de restrîngerea sferei bunurilor aparate prin incriminarea faptelor care aduc atingere avutului obştesc, ele nefiind în contradictie cu nici un text din Constituţia României.
Impotriva acestei decizii a Curţii Constituţionale, inculpatii au declarat recursul de fata, invocind urmãtoarele motive:
- Prin respingerea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal, Curtea Constituţionalã a adoptat o soluţie care vine în contradictie cu alte decizii ale sale (Decizia nr. 11 din 8 martie 1994 şi Decizia nr. 52 din 18 mai 1994). Or, întrucît completul de judecata "s-a îndepãrtat de interpretarea juridicã continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitiva a unui complet", el avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor din art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, sa se adreseze plenului pentru a cunoaşte interpretarea pe care acesta o va da chestiunii deduse judecaţii. Nefacind acest lucru, completul a pronunţat o decizie nelegalã.
- Prin dispoziţiile art. 248 din Codul penal au fost incriminate fapte îndreptate impotriva unui anumit tip de relaţii sociale, care constituie obiectul juridic comun al celor doua variante ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, al variantei simple sau tip, prevãzute în alin. 1, cît şi al variante agravate, prevãzute în alin. 2 al aceluiaşi articol. Asa fiind, întrucît prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a constatat abrogarea parţialã a dispoziţiilor din art. 248 alin. 1 din Codul penal, aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la varianta agravatã prevãzutã în alin. 2 al aceluiaşi articol.
- Notiune de economie nationala este o categorie depãşitã, legatã de regimul totalitar şi echivalenta cu aceea de avut obştesc şi ca, în orice caz, aceasta notiune nu poate fi echivalenta cu aceea de proprietate în formele prevãzute de Constituţie. Autorii exceptiei susţin ca admiterea noţiunilor de economie nationala şi de paguba importanta adusã economiei naţionale ar avea consecinţe negative asupra raporturilor de comerţ exterior ale tarii noastre.
- Între cele doua variante ale infracţiunii de abuz în serviciu, cea prevãzutã în alin. 1 şi cea prevãzutã în alin. 2 ale art. 248 din Codul penal, nu este decît o deosebire cantitativã, astfel încît dispoziţiile menţionate, în ansamblul lor, trebuie sa fie considerate ca abrogate parţial conform dispoziţiei din art. 150 alin. (1) din Constituţie.
- Decizia Curţii Constituţionale poate produce "grave disfunctionalitati" pe planul tratamentului sanctionator penal, prin practica diferenţiatã pe care o creeazã în raport cu infracţiunile de serviciu, pe de o parte, şi cele contra patrimoniului, pe de alta parte. Ca urmare a acestui tratament diferenţiat, s-ar putea ajunge la sancţionarea mai severã a unei infracţiuni de serviciu în comparatie cu cele contra patrimoniului.
CURTEA,
examinînd decizia atacatã, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, motivele invocate de recurenti, dispoziţiile penale atacate, prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, constata ca recursul nu este întemeiat.
Primul motiv de recurs, privind o pretinsa încãlcare a dispoziţiei din art. 26 alin. 2 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, nu este întemeiat, deoarece prin soluţia de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate completul nu s-a îndepãrtat de la interpretarea continuta în vreuna dintre deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale. Referirile pe care recurentii le fac la deciziile Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 şi nr. 52 din 18 mai 1994 sînt nepertinente, deoarece aceste decizii nu privesc dispoziţia legalã în discuţie. Astfel, prin Decizia nr. 11/1994 s-a constatat ca dispoziţiile art. 248 din Codul penal "referitoare la paguba adusã avutului obştesc" sînt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice. Este vorba de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta simpla prevãzutã în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, şi numai de acea modalitate a acesteia, condiţionatã de producerea, de cãtre fãptuitor, prin încãlcarea îndatoririlor sale de serviciu, a unei pagube avutului obştesc. În mod corespunzãtor, prin Decizia nr. 52 din 18 mai 1994, Curtea Constituţionalã a constatat acelaşi lucru cu privire la dispoziţiile din art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusã avutului obştesc prin neglijenţa în serviciu. Şi în acest caz este vorba nu de toate dispoziţiile din art. 249 din Codul penal, ci numai de cele privind varianta simpla a infracţiunii de neglijenţa în serviciu şi numai de acea modalitate a acesteia, care este condiţionatã de producerea unei pagube avutului obştesc.
În nici una dintre aceste decizii Curtea Constituţionalã nu se referã la variantele agravate ale infracţiunilor de abuz şi de neglijenţa în serviciu, prevãzute în alin. 2 al art. 248 din Codul penal şi, respectiv, în alin. 2 al art. 249 din Codul penal.
Al doilea motiv de recurs, prin care se susţine ca, întrucît ambele variante ale infracţiunii prevãzute în art. 248 din Codul penal au un obiect juridic comun, nu exista deosebiri calitative între ele, apare, de asemenea, ca neîntemeiat, fiindca se bazeazã pe o înţelegere gresita a structurii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti. Aceasta forma a abuzului în serviciu a fost incriminata în doua variante normative, în funcţie de gradul de pericol social pe care acestea îl prezintã: o varianta simpla sau tipica, în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, şi o varianta agravatã, în alin. 2 al aceluiaşi articol. Între cele doua variante ale infracţiunii este o deosebire calitativã, care explica sancţiunile penale diferite prevãzute de lege pentru fiecare dintre ele.
În varianta agravatã, prevãzutã în art. 248 alin. 2 din Codul penal, abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti se poate savirsi, potrivit legii, atunci cînd, prin neîndeplinirea cu ştiinţa sau prin îndeplinirea defectuoasã de cãtre un funcţionar a îndatoririlor sale de serviciu, s-a produs: fie o perturbare deosebit de grava a activitãţii unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal, fie o paguba importanta economiei naţionale. Prin perturbare deosebit de grava a activitãţii se înţelege o astfel de tulburare a bunului mers al activitãţii care a condus la paralizarea totalã ori la încetarea activitãţii unui organ al administraţiei de stat, vizind deci însãşi existenta respectivului organ, cu consecinţe negative însemnate asupra vieţii sociale, în funcţie şi de natura şi insemnatatea acestuia. Între tulburarea însemnatã a bunului mers al unei organizaţii, care poate caracteriza abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta tipica, şi perturbarea deosebit de grava, caracteristica variantei agravate, este o deosebire calitativã, aceasta din urma prezentind un grad sporit de pericol social, care justifica pedeapsa mai grea pe care o poate atrage.
În ce priveşte paguba importanta adusã economiei naţionale, aceasta este inteleasa ca prejudiciu economic general, adus nu unei anumite unitãţi (agent economic, autoritate sau instituţie publica), ci unei ramuri a economiei naţionale, mai multor ramuri ori economiei naţionale în ansamblul ei.
Cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la caracterul anacronic şi desuet al conceptului de economie nationala, propriu economiei socialiste, nu poate fi nici el primit.
Conceptul de economie nationala este o categorie economicã fundamentalã, care desemneazã ansamblul de resurse naturale şi umane, de activitãţi productive, de schimb şi de servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economicã, pe un anumit teritoriu naţional, ca rezultat al dezvoltãrii forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul graniţelor unei tari.
Economia nationala a unei tari este influentata de sistemul relaţiilor de proprietate şi de modul de funcţionare a diferitelor ramuri care o compun. Este cunoscut ca, pînã la Revoluţia din decembrie 1989, economia nationala a României se caracterizeazã prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activitãţii economice, prin proprietatea colectivã, rupta de cei care produceau, factori negativi care au determinat rãmînerea în urma a dezvoltãrii acesteia. Tocmai de aceea, în urma rasturnarii regimului comunist, s-a impus, ca o necesitate imediata, efectuarea de schimbãri de structura în economia nationala. A fost desfiintata proprietatea socialistã asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca regii autonome şi societãţi comerciale, functionind dupã principiile economiei de piata. Totodatã, s-a dat curs liber iniţiativei private în economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia româneascã, aceasta devenind astfel o economie de piata.
Concluzia ce se impune este aceea ca economia nationala a României este o realitate obiectivã aflatã în plin proces de transformare şi ea se înscrie printre valorile fundamentale care trebuie sa se bucure de ocrotire juridico-penalã. Posibilitatea prejudicierii intereselor economice naţionale şi a producerii unei pagube importante economiei naţionale constituie, de asemenea, realitati obiective. De altfel, art. 134 din Constituţie, caracterizind economia României ca o economie de piata, are în vedere economia nationala.
Tinindu-se seama de astfel de realitati, prin dispoziţiile art. 258 alin. 1 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 65/1992, s-a prevãzut ca dispoziţiile privitoare la infracţiunile de serviciu, deci şi cele din art. 248 din Codul penal, se aplica şi altor salariaţi din cadrul organizaţiilor prevãzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome şi societãţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora.
Cel de-al patrulea motiv de recurs, prin care se susţine ca între cele doua variante ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti nu este decît o deosebire cantitativã, apare ca vadit lipsit de fundament, asa cum rezulta din cele ce preceda.
În fine, motivul privitor la presupusele disfunctionalitati pe care le-ar determina menţinerea în vigoare a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal nu are nici un suport real.
De altfel, Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã şi s-a pronunţat asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, rãmasã definitiva ca urmare a Deciziei nr. 108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994. Prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicatã în Dosarul nr. 2.539 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penalã. În considerentele acestei decizii sînt examinate, sub aspectul constituţionalitãţii lor, ambele modalitãţi normative în care se poate savirsi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta agravatã prevãzutã în art. 248 alin. 2 din Codul penal. Curtea constata ca nu exista similitudine între notiunile de paguba adusã avutului obştesc şi paguba adusã economiei naţionale, asa încît practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale referitoare la conceptul de paguba adusã avutului obştesc nu este aplicabilã conceptului de pagubire a economiei naţionale.
În Decizia nr. 108 din 9 noiembrie 1994, prin care s-a respins recursul declarat impotriva Deciziei nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţionalã subliniaza din nou ca varianta agravatã a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, prevãzutã în art. 248 alin. 2 din Codul penal, nu este neconstitutionala, deoarece nu contravine nici unei prevederi exprese a Constituţiei. Mai mult, apãrarea penalã a intereselor naţionale în activitatea economicã se întemeiazã pe prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Musat Mariana impotriva <>Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995 , pronunţatã de Curtea Constituţionalã în Dosarul nr. 87C/1994.
Definitiva.
Pronunţatã la 31 octombrie 1995.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Radu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
