Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 100 din 20 ianuarie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 100 din 20 ianuarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 112 din 25 februarie 2009


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã din oficiu în Dosarul nr. 28.220/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune sã se facã apelul şi în dosarele nr. 1.832D/2008, nr. 1.833D/2008, nr. 1.834D/2008, nr. 1.960D/2008, nr. 1.961D/2008, nr. 2.044D/2008, nr. 2.102D/2008, nr. 2.103D/2008, nr. 2.113D/2008 şi nr. 2.114D/2008, care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de acelaşi autor în dosarele nr. 28.222/3/2008, nr. 27.009/3/2008, nr. 22.521/3/2008, nr. 25.944/2008, nr. 27.981/3/2008 şi nr. 30.159/3/2008, precum şi de Tudora Teodorescu în dosarele nr. 25.936/3/2008, nr. 25.943/3/2008, nr. 7.703/300/2008 şi nr. 7.704/300/2008 ale Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde Societatea Comercialã "Despec România" - S.R.L. Bucureşti, prin avocat, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.
Avocatul Societãţii Comerciale "Despec România" - S.R.L. Bucureşti este de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.832D/2008, nr. 1.833D/2008, nr. 1.834D/2008, nr. 1.960D/2008, nr. 1.961D/2008, nr. 2.044D/2008, nr. 2.102D/2008, nr. 2.103D/2008, nr. 2.113D/2008 şi nr. 2.114D/2008 la Dosarul nr. 1.831D/2008, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul Societãţii Comerciale "Despec România" - S.R.L. Bucureşti solicitã respingerea excepţiei, deoarece textul legal criticat este constituţional.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se aratã cã textul de lege criticat nu încalcã principiul constituţional al înfãptuirii justiţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 20 august 2008, 22 septembrie 2008, 1 octombrie 2008, 6 octombrie 2008, 7 octombrie 2008 şi 13 octombrie 2008, pronunţate în dosarele nr. 28.220/3/2008, nr. 28.222/3/2008, nr. 27.009/3/2008, nr. 22.521/3/2008, nr. 25.944/2008, nr. 27.981/3/2008, nr. 30.159/3/2008, nr. 25.936/3/2008, nr. 25.943/3/2008, nr. 7.703/300/2008 şi nr. 7.704/300/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 , excepţie ridicatã din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi de Tudora Teodorescu în cauze ce au ca obiect judecarea cererilor de emitere a unor ordonanţe de platã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie. Se aratã cã "o justiţie imparţialã şi egalã pentru toţi este acea justiţie care, între altele, se realizeazã prin magistraţi fãrã idei preconcepute despre soluţia ce se va da litigiului şi prin mecanisme care nu creeazã dezechilibre de tratament între pãrţi; în realizarea unui act de justiţie imparţial şi egal pentru toţi, judecãtorul aplicã în mod egal prezumţia de bunã-credinţã a tuturor pãrţilor în îndeplinirea obligaţiilor din raporturile juridice contractuale". În opinia autorilor excepţiei, "abia la finalul procedurii judecãtorul constatã - dacã este cazul - neîndeplinirea obligaţiilor de una sau unele dintre pãrţi, eventuala rea-credinţã a vreunei pãrţi sau chiar a ambelor". De asemenea, se mai aratã cã "nici chiar mãsurile asigurãtorii nu sunt o excepţie de la imperativul constituţional şi de la regula proceduralã a interdicţiei antepronunţãrii judecãtorului, ele vizând conservarea unor situaţii juridice sau a unor drepturi, iar nu rezolvarea acestora". Totodatã, se apreciazã cã art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã transformã judecãtorul cererii de emitere a ordonanţei de platã într-o autoritate "care încearcã sã impunã unei pãrţi sã plãteascã înainte de a se efectua orice verificare".
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 sunt constituţionale. Se aratã cã tratamentul juridic diferenţiat în raport cu alte categorii de litigii este justificat de specificul soluţionãrii conflictelor legate de întârzierea executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contractele comerciale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorulraportor, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 118/2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008, cu urmãtorul cuprins: "(1) Pentru soluţionarea cererii, judecãtorul dispune citarea pãrţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lãmuriri, precum şi pentru a stãrui în efectuarea plãţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a pãrţilor asupra modalitãţilor de platã. Citaţia va fi înmânatã pãrţii cu 3 zile înaintea termenului de judecatã."
Se susţine cã acest text de lege contravine prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
În esenţã, autorul excepţiei criticã <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 , considerând cã prin acest text judecãtorul este transformat într-o autoritate "care încearcã sã impunã unei pãrţi sã plãteascã înainte de a se efectua orice verificare".
Prin <>Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 , prin raportare la acelaşi text constituţional. Curtea a constatat, prin decizia amintitã, cã prevederea de lege criticatã este chiar în sensul aplicãrii rolului activ al judecãtorului, care, la soluţionarea pricinilor în primã instanţã, are obligaţia de a încerca împãcarea pãrţilor. Faptul cã, potrivit aceluiaşi text de lege, judecãtorul citeazã pãrţile pentru explicaţii şi lãmuriri şi stãruie în efectuarea plãţii sumei datorate nu înseamnã cã acesta se antepronunţã, întrucât hotãrârea se va da numai dupã ce judecãtorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 10 din actul normativ criticat dispune cã ordonanţa de platã se va emite numai în urma verificãrii cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor pãrţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând cã cererea este întemeiatã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin decizia menţionatã, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi de Tudora Teodorescu în dosarele nr. 28.220/3/2008, nr. 28.222/3/2008, nr. 27.009/3/2008, nr. 22.521/3/2008, nr. 25.944/2008, nr. 27.981/3/2008, nr. 30.159/3/2008, nr. 25.936/3/2008 şi nr. 25.943/3/2008 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi, respectiv, nr. 7.703/300/2008 şi nr. 7.704/300/2008 ale Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016