Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1 din 28 martie 2005 cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 54 alin. 4 si ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iunie 2005
Sub preşedinţia domnului profesor universitar dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
S-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale <>art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, cu modificãrile ulterioare, referitoare la calitatea în care participã în procesul penal societatea de asigurare.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã societatea de asigurare, a cãrei citare este obligatorie, participã în procesul penal în calitate de asigurãtor de rãspundere civilã, iar nu în calitate de parte responsabilã civilmente sau de garant al inculpatului pentru suma prevãzutã în contractul de asigurare.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale <>art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, cu modificãrile ulterioare, instanţele de judecatã s-au pronunţat în mod diferit cu privire la calitatea în care participã societatea de asigurare în procesul penal.
1. Astfel, unele instanţe au considerat cã, în cazul asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, asigurãtorul are calitatea de parte responsabilã civilmente în cadrul procesului penal. În argumentarea acestui punct de vedere s-au invocat prevederile Codului de procedurã penalã, care nu condiţioneazã calitatea de parte responsabilã civilmente de existenţa vreuneia dintre culpele delictuale reglementate în art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, ci doar pretind ca persoana chematã în procesul penal ca parte responsabilã civilmente sã rãspundã, conform legii civile, pentru pagubele produse prin fapta inculpatului.
S-a subliniat în justificarea acestei opinii cã rãspunderea civilã pentru fapta altuia opereazã nu numai în cazurile când existã o culpã a persoanei chemate sã rãspundã într-un astfel de caz, ci ea trebuie admisã şi în alte situaţii, stabilite expres de lege, cum este şi aceea la care se referã <>art. 54 alin. 4 din Legea nr. 136/1995 , cu modificãrile ulterioare, când "citarea în proces a asigurãtorului este obligatorie".
S-a mai învederat cã nici nu ar fi în spiritul principiilor contradictorialitãţii şi egalitãţii între pãrţi ca o persoanã chematã sã rãspundã pentru fapta altuia sã nu-şi poatã formula apãrãri în legãturã cu calitatea de asigurãtor, cu întinderea rãspunderii asiguratului şi a rãspunderii acestuia, precum şi cu privire la celelalte aspecte specifice rãspunderii pentru altul. Or, s-a motivat, toate aceste cerinţe de echitate nu ar putea fi garantate decât prin atribuirea calitãţii de parte responsabilã civilmente asigurãtorului pe întreg parcursul procesului penal.
2. Alte instanţe s-au pronunţat în sensul cã, în procesul penal, societatea de asigurare ar avea doar calitatea de garant al plãţii despãgubirilor. În acest sens s-a invocat argumentul cã societatea de asigurare nu poate fi chematã, aşa cum se prevede prin art. 24 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, sã rãspundã, potrivit legii civile, pentru pagubele produse prin fapta inculpatului, ci în baza contractului încheiat între ea şi asigurat.
S-a motivat cã, neputându-i-se imputa nici una dintre culpele delictuale prevãzute în art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, nu existã temei ca societatea de asigurare sã fie citatã în procesul penal ca parte responsabilã civilmente, deoarece nu sunt întrunite cerinţele reglementate prin art. 16 şi art. 24 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
S-a mai scos în evidenţã cã, din moment ce obligaţia de citare a societãţii de asigurare este determinatã numai de existenţa contractului de asigurare, pe baza cãruia ea doar garanteazã limitat acoperirea despãgubirilor, participarea sa în procesul penal nu poate fi decât în calitate de garant al plãţii acestora.
3. În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul cã societãţile de asigurare trebuie citate în procesul penal numai în calitate de asigurãtor, deoarece raporturile juridice dintre aceste societãţi şi asigurat au la bazã o solidaritate tacitã, stabilitã prin convenţie, care dã dreptul persoanelor pãgubite prin producerea accidentelor sã pretindã, în baza <>art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 , despãgubiri atât celor rãspunzãtori de producerea acestora, cât şi direct asigurãtorului de rãspundere civilã.
Aceste din urmã instanţe au procedat corect.
În adevãr, prin <>art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 , cu modificãrile ulterioare, se prevede cã "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculãrii în România, precum şi tramvaie sunt obligate sã le asigure pentru cazurile de rãspundere civilã, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, şi sã menţinã valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 48^1 alin. 2 din aceeaşi lege, "contractul de asigurare atestã existenţa asigurãrii de rãspundere civilã pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule".
Aceste dispoziţii legale, menite sã asigure posibilitatea desdãunãrii victimelor accidentelor de circulaţie, impun obligativitatea încheierii şi menţinerii valabilitãţii contractelor de asigurare, în scopul eliberãrii persoanelor fizice şi juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
În acest cadru s-a stabilit, prin <>art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 , cã drepturile persoanelor pãgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita şi direct împotriva asigurãtorului de rãspundere civilã, în limitele obligaţiei acestuia, stabilitã în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui rãspunzãtor de producerea pagubei".
Din coroborarea acestei reglementãri cu dispoziţia art. 54 alin. 4 din aceeaşi lege, potrivit cãreia, "în cazul stabilirii despãgubirii prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã, asiguraţii sunt obligaţi sã se apere în proces", iar "citarea în proces a asigurãtorului este obligatorie", rezultã neîndoielnica voinţã a legiuitorului de a limita poziţia procesualã a societãţii de asigurare la calitatea sa de "asigurãtor", care îi oferã suficiente posibilitãţi de apãrare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.
Este de observat totodatã cã din nici o prevedere a legii menţionate nu rezultã cã societatea de asigurare ar avea o altã calitate procesualã decât aceea de "asigurãtor", aşa cum este ea denumitã repetat în cuprinsul legii, dupã cum nici dispoziţiile din Codul de procedurã penalã, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun sã se considere cã, în asemenea situaţii, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilã civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligaţiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziţiei sale, determinatã de aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale <>art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 , cu modificãrile ulterioare, cu calitatea de parte responsabilã civilmente sau de garant, cât timp nici o prevedere legalã nu permite o astfel de interpretare.
În aceastã privinţã, precizarea din art. 24 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, în sensul cã "persoana chematã în procesul penal sã rãspundã, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilã civilmente", impune referirea, în mod obligatoriu, la dispoziţiile art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, care reglementeazã o atare rãspundere.
Or, natura juridicã a obligaţiei pe care şi-o asumã societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferitã de rãspunderea pentru fapta altuia, reglementatã prin art. 1000 alin. 1 din Codul civil, precum şi de rãspunderea comitenţilor, pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor, la care se referã alin. 3 al aceluiaşi articol.
Pe de altã parte, nici nu se poate considera cã rãspunderea civilã a asigurãtorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementatã prin dispoziţie specialã a <>legii civile, deoarece, aşa cum s-a arãtat, prin Legea nr. 136/1995 s-a prevãzut obligativitatea citãrii societãţii de asigurare în calitate de "asigurãtor de rãspundere civilã", fãrã a se face trimitere la vreo dispoziţie care sã permitã sã i se atribuie calitatea de parte responsabilã civilmente sau de "garant".
Aşa fiind, din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept la care s-a fãcut referire rezultã cã, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de rãspundere civilã, coexistã rãspunderea civilã delictualã, bazatã pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele pãgubitoare, cu rãspunderea contractualã a asigurãtorului, întemeiatã pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin <>Legea nr. 136/1995 .
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 23 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se stabili cã, în raport cu prevederile art. 54 alin. 4 şi ale <>art. 57 din Legea nr. 136/1995 , cu modificãrile ulterioare, societatea de asigurare participã în procesul penal în calitate de asigurãtor de rãspundere civilã, iar nu ca parte responsabilã civilmente sau garant al plãţii despãgubirilor civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale <>art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, cu modificãrile ulterioare, stabileşte:
Societatea de asigurare participã în procesul penal în calitate de asigurãtor de rãspundere civilã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, azi, 28 martie 2005.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Rãileanu
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
