Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1 din 21 ianuarie 2008  privind recursul in interesul legii, in legatura cu interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) si   art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane savarsit prin rapire si a dispozitiilor art. 189 alin. 1-3 din Codul penal privind lipsirea de libertate in mod ilegal, prin rapire    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1 din 21 ianuarie 2008 privind recursul in interesul legii, in legatura cu interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane savarsit prin rapire si a dispozitiilor art. 189 alin. 1-3 din Codul penal privind lipsirea de libertate in mod ilegal, prin rapire

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE -
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 5 decembrie 2008

Dosar nr. 58/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legãturã cu interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane sãvârşit prin rãpire şi a dispoziţiilor art. 189 alin. 1-3 din Codul penal privind lipsirea de libertate în mod ilegal, prin rãpire.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 89 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili, sub aspectul încadrãrii juridice, cã fapta persoanei care recruteazã, transportã, transferã, cazeazã sau primeşte o altã persoanã pe care a lipsit-o de libertate, prin rãpire, în scopul exploatãrii, constituie infracţiunea complexã de trafic de persoane prevãzutã la <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 , iar aceeaşi faptã de recrutare, transferare, transportare, gãzduire sau primire a unui minor lipsit de libertate, prin rãpire, în scopul exploatãrii acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori prevãzutã la art. 13 alin. (2) din aceeaşi lege.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, în raport cu dispoziţiile art. 189 alin. 1-3 din Codul penal privind infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã fapta de a rãpi o persoanã şi de a o obliga ulterior sã practice prostituţia constituie atât infracţiunea de trafic de persoane prevãzutã la <>art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 , cu referire la art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din aceeaşi lege (în cazul când victima este minorã), cât şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevãzutã la art. 189 alin. 1-3 din Codul penal, aflate în concurs real conform art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Alte instanţe au considerat cã astfel de fapte întrunesc, dupã caz, fie elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane prevãzute la art. 12 alin. (1) şi (2) şi la art. 13 alin. (1), (3) şi (4), raportate la <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 , precum şi elementele de proxenetism prevãzute la art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul penal, în concurs real prevãzut la art. 33 lit. a) din Codul penal, fie pe cele ale infracţiunilor de trafic de minori prevãzute la <>art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001 şi de proxenetism prevãzute la art. 329 alin. 1 şi 3 sau alin. 2 şi 3 din Codul penal, aflate de asemenea în concurs real potrivit art. 33 lit. a) din Codul penal.
Examinându-se fiecare dintre aceste ipoteze, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, se constatã urmãtoarele:
Potrivit <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, "constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţã sau prin alte forme de constrângere, prin rãpire, fraudã ori înşelãciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apãra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţãmântului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatãrii acestei persoane".
Tot astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege, "recrutarea, transportarea, transferarea, gãzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatãrii acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori".
Pe de altã parte, prin art. 189 alin. 1 din Codul penal este incriminatã "lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal", prevãzându-se, în alin. 2-5 ale aceluiaşi articol, mai multe cazuri de agravare ale acestei infracţiuni.
În mod corespunzãtor, în alin. (2) şi (3) ale <>art. 12 din Legea nr. 678/2001 sunt reglementate cazurile de agravare ale infracţiunii de trafic de persoane, iar prin alin. (2)-(4) ale art. 13 din aceeaşi lege sunt prevãzute împrejurãrile ce imprimã caracter agravat infracţiunii de trafic de minori.
Este semnificativ cã mãsurile de agravare a pedepsei, stabilite în cele douã articole din <>Legea nr. 678/2001 , prin care sunt reglementate infracţiunile de trafic de persoane şi de trafic de minori, se referã la întreaga arie de reglementare a agravantelor prevãzute, în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prin dispoziţiile alineatelor 2-4 ale art. 189 din Codul penal.
În atare situaţie, cât timp prevederile <>art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane au caracter special în raport cu cele ale art. 189 din Codul penal, referitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal, în conformitate cu principiul de drept specialia generalibus derogant se impune ca acest concurs dintre legea specialã şi legea generalã sã fie rezolvat în favoarea legii speciale.
Ca urmare, în ambele ipoteze sunt aplicabile, dupã caz, dispoziţiile art. 12 sau cele ale <>art. 13 din Legea specialã nr. 678/2001 , cu agravantele corespunzãtoare, fiecare dintre aceste douã infracţiuni având caracter complex în raport cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevãzutã în art. 189 din Codul penal.
Caracterul complex şi unitar al reglementãrii speciale din <>Legea nr. 678/2001 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2005 , aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 287/2005, impune aplicarea dispoziţiilor, cu caracter special de incriminare, ale <>art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 , chiar şi în rarele ipoteze în care art. 189 din Codul penal prevede pedeapsa mai grea, pentru a nu se încãlca principiul conform cãruia prevederile din legea specialã au prioritate de aplicare în raport cu cele din legea generalã.
În legãturã cu cazurile de sãvârşire a infracţiunii de proxenetism prin constrângere, este de observat cã situaţiile ivite în aceastã privinţã în practica judiciarã au fost soluţionate de Secţiile Unite prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, datã în interesul legii.

În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi ale art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã fapta persoanei care recruteazã, transportã, transferã, cazeazã sau primeşte o altã persoanã pe care a lipsit-o de libertate, prin rãpire, în scopul exploatãrii, constituie infracţiunea complexã de trafic de persoane prevãzutã la <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 , iar dacã aceeaşi faptã se referã la un minor, constituie infracţiunea de trafic de minori prevãzutã la <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 , în primul caz nefiind incidente şi dispoziţiile de drept comun ale art. 189 alin. 1-3 din Codul penal, iar în cel de al doilea caz nefiind incidente dispoziţiile de drept comun ale art. 189 alin. 3 din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. 1-3 din Codul penal privind lipsirea de libertate în mod ilegal, prin rãpire, şi ale art. 12 alin. (1) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, stabilesc:
1. Fapta persoanei care recruteazã, transportã, transferã, cazeazã sau primeşte o altã presoanã pe care a lipsit-o de libertate, prin rãpire, în scopul exploatãrii, constituie infracţiunea complexã de trafic de persoane prevãzutã la <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 , nefiind incidente şi dispoziţiile art. 189 alin. 1-3 din Codul penal.
2. Aceeaşi faptã de recrutare, transferare, transportare, gãzduire sau primire a unui minor lipsit de libertate, prin rãpire, în scopul exploatãrii acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori prevãzutã la <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 , nefiind incidente dispoziţiile de drept comun ale art. 189 alin. 3 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 21 ianuarie 2008.


PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016