Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.636 din 10 decembrie 2009 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii camerelor de comert din Romania nr. 335/2007 si a Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2010
Cu Adresa nr. 51/6.683 din 10 noiembrie 2009, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, formulatã de un grup de 56 de deputaţi.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnãturile a 56 de deputaţi, autori ai sesizãrii de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizãrii de neconstituţionalitate sunt urmãtorii: Stoica Mihaela, Gherasim Vasile, Barbu Sulfina, Niţu Adrian Henorel, Cãlian Petru, Bud Nicolae, Uricec Eugen Constantin, Pãduraru Nicuşor, Alecu Valeriu, Movilã Petru, Fuia Stelian, Gheorghe Tinel, Bode Lucian Nicolae, Vladu Iulian, Axenie Carmen, Spînu Teodor-Marius, Marin Mircea, Bãrbulescu Daniel-Ionuţ, Botiş Ioan-Nelu, Andronache Gabriel, Postolachi Florin, Dugulescu Marius Cristinel, Gurzãu Adrian, Buda Daniel, Pardãu Dumitru, Chircu Doiniţa-Mariana, Oltean Ioan, Mustea-Şerban Rãzvan, Ialomiţianu Gheorghe, Petrescu Cristian, Olar Corneliu, Riviş-Tipei Lucian, Ghiţã Cornel, Liga Dãnuţ, Rogin Marius, Tabãrã Valeriu, Drãgulescu Iosif Ştefan, Vişan Gelu, Anastase Roberta Alma, Anghel Florin Serghei, Voinescu-Cotoi Sever, Seremi Ştefan, Bot Octavian, Oajdea Daniel Vasile, Vîlcu Samoil, Zamfirescu Sorin Ştefan, Cãrare Viorel, Bãdulescu Adrian, Florescu Adrian, Preda Cezar-Florin, Prigoanã Vasile-Silviu, Canacheu Costicã, Dumitru Georgicã, Trãşculescu Alin Silviu, Sava Andrei-Valentin şi Boldea Mihail.
La sesizare au fost anexate, în copie, urmãtoarele documente:
- Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului;
- Raportul Comisiei juridice, de disciplinã şi imunitãţi a Camerei Deputaţilor asupra propunerii legislative pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului;
- Extrasul din stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 2-3 noiembrie 2009 cuprinzând dezbaterile şi votul asupra legii în discuţie.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J6138 din 10 noiembrie 2009 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 8.034A/2009.
Prin aceastã sesizare, autorii acesteia solicitã Curţii sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
În sesizare se aratã cã proiectul legii supuse controlului de constituţionalitate a primit avize negative din partea comisiilor de specialitate ale Camerelor Parlamentului, raport de respingere din partea Comisiei juridice de numiri, disciplinã, imunitãţi şi validãri din Senat şi raport favorabil din partea Comisiei juridice, de disciplinã şi imunitãţi din Camera Deputaţilor, în baza cãruia aceasta a aprobat Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Autorii sesizãrii susţin cã prin legea contestatã, pe de o parte, se acordã exclusivitate prestãrii unor servicii Camerei de Comerţ şi Industrie a României, iar pe de altã parte, se modificã statutul instituţiei publice Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care devine o structurã cu personalitate juridicã, organizatã şi funcţionând pe lângã o asociaţie neguvernamentalã, Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În continuare, se aratã cã noile soluţii legislative contravin prevederilor constituţionale, dupã cum urmeazã:
- Art. I pct. 3 lit. c) şi j) din lege [referitor la <>art. 28 alin. (2) lit. c) şi j) din Legea nr. 335/2007 ] încalcã prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 148 alin. (2) şi prevederile art. 14 alin. (2) şi art. 86 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene.
- Art. II pct. 1, 3 şi 5 [prin care se modificã art. 2 alin. (2), art. 9 şi <>art. 11 din Legea nr. 26/1990 ] şi art. V din actul normativ contestat, contravin art. 135 alin. (2) lit. a), art. 136 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 14 alin. (2) şi art. 86 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, deoarece au ca efect "concesionarea unui serviciu public de interes general, prin transferul în gestiunea camerelor de comerţ, cu nerespectarea principiilor egalitãţii de tratament, transparenţei şi proporţionalitãţii pe care, potrivit interpretãrii Curţii Constituţionale, trebuie sã se bazeze concesionarea unui serviciu public."
În legãturã cu acest aspect, se subliniazã faptul cã bunurile proprietate publicã sunt garantate şi ocrotite prin lege şi aparţin statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale şi sunt inalienabile. Acestea pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, sau date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã, instituţiile de utilitate publicã fiind înfiinţate, organizate şi sub controlul statului şi în niciun caz organizaţii autonome înfiinţate prin acordul de voinţã al pãrţilor.
Autorii sesizãrii susţin faptul cã prin dispoziţiile contestate sunt înfrânte normele legale privind politicile concurenţiale şi condiţiile exprese referitoare la mãsurile de sprijin acordate de stat persoanelor juridice, astfel cum sunt stabilite de <>art. 26 lit. l) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
În continuare se aratã cã, deoarece dispoziţiile art. II pct. 5 din legea criticatã prevãd cã tarifele percepute de oficiile registrului comerţului se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie, se încalcã dreptul de proprietate al oficiilor registrului comerţului.
Potrivit art. 148 din Constituţie, autoritãţile statale au sarcina garantãrii ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din normele comunitare. Or, legea contestatã nu prevede nicio garanţie a respectãrii acquis-ului comunitar în domeniul societãţilor comerciale şi nicio pârghie de control a statului asupra modului de exercitare a acestui serviciu public.
- Art. III din lege este contrar prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 41 şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, deoarece creeazã posibilitatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României de a prelua personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale în limita structurii organizatorice şi a numãrului de posturi stabilite de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului, în punctul sãu de vedere, considerã cã "obiecţiile de neconstituţionalitate trebuie respinse atât pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond privind controlul de constituţionalitate, întrucât textele constituţionale invocate nu sunt incidente în reglementãrile legii, cât şi pentru lipsa cauzei, a motivelor de neconstituţionalitate [...]." În acest sens, preşedintele Senatului face urmãtoarele precizãri:
1. În ceea ce priveşte critica autorilor sesizãrii, potrivit cãreia rapoartele şi avizele negative ale comisiilor parlamentare solicitate sã se pronunţe cu privire la proiectul de lege în discuţie ar aduce atingere "substanţei de constituţionalitate a legii", se apreciazã cã aceasta nu are relevanţã, "întrucât aceste proceduri interne nu produc consecinţe în adoptarea sau nu a unui act normativ de cãtre Camera decizionalã."
2. Referitor la critica privind contrarietatea dispoziţiilor art. II pct. 1, 3 şi 5 şi ale art. V din legea în discuţie, cu "principiile egalitãţii de tratament, transparenţei şi proporţionalitãţii" pe care trebuie sã se bazeze, în opinia autorilor sesizãrii, concesionarea unui serviciu public, se aratã cã nicio prevedere din cuprinsul legii nu sugereazã mãcar instituţia concesiunii, fiind vorba de o "opţiune a legiuitorului" privind cadrul în care se realizeazã o activitate de interes public. În acest context, este menţionatã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003 , potrivit cãreia "Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost nici potrivit reglementãrilor anterioare parte constitutivã a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângã aceasta, cu structurã de sine stãtãtoare."
Faptul cã, prin lege, s-a decis reataşarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului "pe lângã" Camera Naţionalã, respectiv Camerele judeţene, nu înseamnã cã atribuţiile şi serviciile aparţinând competenţei legale a Oficiului Naţional sunt "preluate de camerele de comerţ ori concesionate acestora", acestea fiind entitãţi cu totul distincte şi autonome, cu atribuţii proprii, nesusceptibile de transfer. Aşa fiind, referirea autorilor sesizãrii la tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunitãţilor Europene privind "atribuirea" sau "concesionarea" serviciilor publice, prin raportare la art. 148 alin. (2) din Constituţie, este pur şi simplu fãrã suport.
3. Art. V din lege consacrã şi garanteazã dreptul de proprietate al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului asupra bunurilor sale, care "rãmân în proprietatea, administrarea sau folosinţa" acestuia "în funcţie de statutul juridic al acestora la data intrãrii în vigoare a prezentei legi", astfel încât nici invocarea art. 136 din Constituţie nu se susţine.
Legea criticatã nu reglementeazã niciun aspect concurenţial şi niciun ajutor de stat, aşa încât "nu denatureazã concurenţa pe piaţã" şi nu "acordã camerelor de comerţ un ajutor de stat."
4. Critica potrivit cãreia pct. 5 al art. II din lege, cu referire la <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 , ar contraveni art. 136 din Constituţie, întrucât "tarifele percepute de oficiile registrului comerţului se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie", este consideratã nejustificatã, deoarece tarifele se încaseazã "în contul special deschis al camerelor pentru operaţiunile specifice Registrului comerţului", acesta fiind un cont cu afectaţiune specialã, cu scop şi destinaţie exclusive. Destinaţia sumelor rezultate din tarifele percepute pentru serviciile prestate este stabilitã prin art. 10 alin. (3) şi (4) din lege.
5. Prin invocarea art. 136 din Constituţie, autorii sesizãrii susţin cã pct. 5 al art. II din lege, cu referire la <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 , este neconstituţional, întrucât "entitãţii nou create", adicã Oficiul Naţional, deşi i se recunoaşte personalitate juridicã o "lipseşte de elementele constitutive esenţiale, de imposibilitatea constituirii şi dezvoltãrii patrimoniului propriu, forul decizional fiind Camera de Comerţ şi Industrie". Aceastã susţinere este consideratã ca fiind lipsitã de orice temei, deoarece prin legea criticatã nu se creeazã o "nouã entitate", Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rãmânând, sub toate aspectele, inclusiv al atributelor sale ca persoanã juridicã, aceeaşi entitate care funcţioneazã acum sub autoritatea Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, forul propriu decizional al Oficiului fiind directorul general, potrivit art. II pct. 4 din lege care modificã <>art. 10 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 26/1990 .
În acest context, se face referire la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003 .
6. Autorii sesizãrii susţin cã dispoziţiile art. II pct. 5, referitoare la <>art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 , contravin normelor comunitare în ceea ce priveşte fixarea tarifelor pentru serviciile prestate de structurile Oficiului Naţional, Guvernul aflându-se în "imposibilitatea aducerii la îndeplinire a normelor comunitare" în acest domeniu. Din punctul de vedere al Preşedintelui Senatului, <>art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 reglementeazã tocmai posibilitatea Guvernului de a controla aceste tarife şi de a decide, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice.
7. Se aratã cã nu este întemeiatã nici susţinerea potrivit cãreia, din perspectiva dispoziţiilor art. II pct. 1 şi pct. 3 din lege, care "consacrã transferul registrului comerţului", Ministerul Justiţiei este pus în "imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor sale pentru respectarea acquis-ului comunitar". În acest sens, se precizeazã faptul cã, aşa cum reiese din conţinutul prevederilor constituţionale ale art. 148 alin. (4) şi (5), nu Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, ci Parlamentul, Preşedintele, Guvernul şi autoritatea judecãtoreascã, dupã caz, garanteazã aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul de aderare şi din cele subsecvente acestuia.
8. În final, se apreciazã cã nu pot fi primite nici criticile privind încãlcarea dreptului la muncã al personalului Oficiului Naţional şi al structurilor sale sau încãlcarea principiilor aplicabile protecţiei salariaţilor în cazul transferului de întreprinderi. Astfel, se aratã cã nu este vorba de "un transfer de întreprinderi", în sensul <>art. 4 lit. d) din Legea nr. 67/2006 , întrucât Oficiul Naţional nu trece în "proprietatea" Camerei Naţionale, iar oficiile teritoriale nu trec în "proprietatea" camerelor judeţene, ci doar funcţioneazã "pe lângã" acestea.
În legãturã cu aceste subiecte, sunt invocate <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 212/2003 , nr. 545/2006 şi nr. 609/2007. Astfel, prin <>Decizia nr. 212/2003 , Curtea a statuat cã "Existenţa serviciilor publice înfiinţate prin lege sau alte acte normative poate înceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative. Tot astfel, activitatea desfãşuratã de un serviciu public poate fi încredinţatã unei autoritãţi statale sau unei persoane private ori poate fi transferatã [...]."
Concluzionând, Preşedintele Senatului apreciazã cã sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului este neîntemeiatã.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, considerã sesizarea ca fiind întemeiatã, în esenţã, pentru urmãtoarele argumente:
1. Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din lege este justificatã, deşi aceste dispoziţii "nu figureazã în versiunea finalã a legii." Se apreciazã cã eliminarea acestui text a fost propusã şi adoptatã cu înfrângerea art. 64 alin. (1) din Constituţie şi art. 99 alin. (9) coroborat cu art. 108 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
2. Dispoziţiile art. II pct. 3, 4 şi 5 şi cele ale art. V din lege sunt neconstituţionale, deoarece "încalcã norma constituţionalã ce guverneazã regimul administrãrii bunurilor şi serviciilor publice" şi "contravin principiilor egalitãţii de tratament, transparenţei şi proporţionalitãţii pe care, potrivit interpretãrii Curţii Constituţionale, trebuie sã se bazeze concesionarea unui serviciu public." În acest sens, se face referire la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2001 .
De asemenea, prin aceste texte de lege sunt înfrânte şi prevederile comunitare în materie. Sub acest aspect, este invocatã jurisprudenţa în materie a Curţii de Justiţie a Comunitãţilor Europene, concretizatã în Hotãrârea Comisiei c. Germaniei, din 18 noiembrie 2004, şi Hotãrârea Comisiei c. Franţei, din 14 octombrie 2004.
3. Critica de neconstituţionalitate a art. II pct. 5, referitor la <>art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 este justificatã în funcţie de art. 148 din Constituţie, care "consacrã caracterul obligatoriu şi prioritar al normelor comunitare în raport cu dispoziţiile contrare din legile interne", precum şi "obligaţia autoritãţilor statale de a garanta ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din normele comunitare."
În legãturã cu acest aspect, se aratã cã "Guvernul, prin Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, este responsabil pentru transpunerea şi monitorizarea aplicãrii normelor comunitare în domeniul societãţilor comerciale, aplicare realizatã, în cea mai mare parte, prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Transferul registrului comerţului pune ministerul în imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor sale în aceastã materie".
Mai mult, "legea nu prevede nicio garanţie a respectãrii acquis-ului comunitar în domeniul societãţilor comerciale şi nicio pârghie de control a statului asupra modului de exercitare a acestui serviciu public".
4. În ceea ce priveşte art. II pct. 5 din lege, referitor la <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 , Guvernul considerã critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii ca fiind întemeiatã, deoarece modalitatea de stabilire şi de percepere a tarifelor duce la încãlcarea dreptului de proprietate a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului asupra bunurilor sale. Astfel, deşi tarifele sunt încasate pentru serviciile prestate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin oficiile registrului comerţului, acestea sunt vãrsate în contul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, "deci veniturile unei persoane juridice nu intrã în patrimoniul acesteia, ci al altei entitãţi."
5. În sfârşit, Guvernul apreciazã cã art. III din lege, prin posibilitatea creatã Camerei de Comerţ şi Industrie a României de a prelua personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, "în limita structurii organizatorice şi a numãrului de posturi pe care aceeaşi entitate le decide", este de naturã a afecta dreptul la muncã, încãlcând prevederile constituţionale ale art. 41 şi art. 53, precum şi art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
Pentru aceste argumente, Guvernul considerã cã dispoziţiile art. I pct. 3, art. II pct. 1, 3 şi 5, art. III şi art. V din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 41, art. 44, art. 53, art. 135, art. 136 şi art. 148.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Sistemul Camerelor de Comerţ, reprezentate prin Mihail M. Vlasov - Preşedintele Camerei Naţionale, a depus la dosar un memoriu, înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. J6.196 din 17 noiembrie 2009, prin care solicitã sã se respingã sesizarea, deoarece legea criticatã este constituţionalã.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de cei 56 de deputaţi.
Din motivarea sesizãrii, rezultã cã autorii acesteia criticã art. I pct. 3 lit. c) şi j) din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Instanţa constituţionalã trebuie însã sã circumstanţieze controlul, deoarece, aşa cum reiese din conţinutul legii în forma adoptatã de Parlament, dispoziţiile art. 28 alin. (2) lit. c) şi j) din <>Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 nu au fost modificate sau completate prin art. I pct. 3 lit. c) şi j) din lege.
În legãturã cu acest aspect, Curtea reţine cã, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, concretizatã în <>Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993, art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie se referã la controlul constituţionalitãţii legilor înainte de promulgarea acestora, aşa cum au fost adoptate de Parlament, şi nu la un text dintr-un proiect de lege sau un amendament propus Parlamentului care nu a fost adoptat de acesta.
Drept urmare, Curtea Constituţionalã nu este competentã sã verifice constituţionalitatea textelor din proiectul de lege neadoptate de Parlament şi nici nu poate cenzura modul de desfãşurare a dezbaterilor legislative.
Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, lege care are urmãtorul cuprins:
"<>Art. I. - Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 1, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 1. - (1) Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fãrã scop patrimonial, de utilitate publicã, cu personalitate juridicã, create în scopul de a reprezenta, apãra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunitãţii de afaceri în raport cu autoritãţile publice şi cu organismele din ţarã şi strãinãtate.»
2. La articolul 4, dupã litera m) se introduce o nouã literã, litera m^1), cu urmãtorul cuprins:
«m^1) ţine registrul comerţului;».
3. La articolul 29, dupã alineatul (5) se introduc douã noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu urmãtorul cuprins:
«(6) Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângã Camera Naţionalã îndrumã activitatea curţilor de arbitraj de pe lângã camerele judeţene.
(7) Activitatea curţilor de arbitraj de pe lângã camerele judeţene se desfãşoarã conform prevederilor Codului de procedurã civilã, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare şi ale Regulilor de procedurã arbitratã ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângã Camera Naţionalã.»
<>Art. II. - Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(2) Registrul central al comerţului se ţine de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, entitate cu personalitate juridicã, organizatã şi funcţionând pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizaţie de utilitate publicã în înţelesul <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 .»
2. La articolul 8, dupã alineatul (4) se introduc douã noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu urmãtorul cuprins:
«(5) Conducerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, respectiv directorul general şi directorul general adjunct, şi conducerea oficiilor registrului comerţului, respectiv directorul şi directorul adjunct, sunt învestiţi sã îndeplineascã un serviciu de interes public.
(6) Actele încheiate în exerciţiul funcţiunii de persoanele prevãzute la alin. (5) sunt acte de autoritate publicã, ele trebuind sã poarte parafa şi semnãtura acestora şi produc efecte specifice fãrã vreo altã formalitate.»
3. Articolul 9 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 9. - (1) Oficiile registrului comerţului se organizeazã în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţioneazã pe lângã fiecare camerã de comerţ şi industrie judeţeanã, ca organizaţii de utilitate publicã, în înţelesul <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 .
(2) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se organizeazã şi funcţioneazã pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României.
(3) Oficiile registrului comerţului prevãzute la alin. (1) comunicã Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau menţiune operatã, în termen de cel mult 10 zile de la efectuare.»
4. Articolul 10 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 10. - (1) Structura organizatoricã şi modul de funcţionare ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene, precum şi numãrul maxim de posturi ale acestora se stabilesc prin regulament, la propunerea directorului general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, aprobat de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
(2) Salarizarea personalului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene se stabileşte în condiţiile prevãzute de Codul muncii.
(3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activitãţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene se realizeazã din tarifele percepute, potrivit prevederilor art. 11.
(4) Sumele rezultate din diferenţa dintre veniturile încasate din activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României şi din activitatea oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene şi cheltuielile aferente necesare funcţionãrii acestora se vireazã în contul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se fac venit la bugetul de stat.
(5) Conducerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României este asiguratã de un director general şi un director general adjunct, numiţi de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în condiţiile legii.
(6) Conducerea oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene este asiguratã de directori şi directori adjuncţi, numiţi de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României pe baza concursului organizat în condiţiile legii de cãtre camerele de comerţ şi industrie judeţene.
(7) Personalul necesar pentru funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului se selecţioneazã prin concurs, potrivit legii. Numirea personalului se face de cãtre directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.»
5. Articolul 11 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 11. - (1) Pentru operaţiunile efectuate, oficiul registrului comerţului percepe tarife stabilite prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Tarifele percepute potrivit alin. (1) se încaseazã în numerar sau prin virament în contul special deschis al camerelor de comerţ şi industrie pentru operaţiunile specifice activitãţilor registrului comerţului.»
6. La articolul 12, alineatul (4) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(4) Modul de ţinere a registrelor, precum şi de efectuare a înregistrãrilor se stabileşte prin norme aprobate prin ordin comun al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi al ministrului justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti.»
7. Articolul 46 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 46. - Sesizarea instanţei pentru aplicarea amenzilor prevãzute la art. 44 şi 45 se poate face de orice persoanã interesatã sau din oficiu.»
Art. III. - Personalul actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, al oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale se considerã preluat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României, în condiţiile prevãzute de <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 .
Art. IV. - În termen de cel mult 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, bazele de date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, ale oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, precum şi documentele care privesc activitatea acestora se preiau de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de cãtre oficiile registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene, pe bazã de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Art. V. - Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului continuã sã fie utilizate de cãtre aceste structuri şi rãmân în proprietatea, administrarea sau folosinţa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în funcţie de statutul juridic al acestora la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
Art. VI. - Pânã la identificarea unor sedii corespunzãtoare pentru funcţionarea registrului comerţului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului vor folosi sediile existente, pe bazã de protocol încheiat între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti şi cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României ori, dupã caz, pe bazã de contracte de închiriere, în condiţiile Codului civil, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilului.
Art. VII. - (1) În condiţiile funcţionãrii defectuoase sau a neîndeplinirii atribuţiilor prevãzute de lege de cãtre oficiul registrului comerţului de pe lângã camera de comerţ şi industrie judeţeanã, gestionarea acestuia intrã în obligaţia Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României.
(2) Mãsura se aplicã prin dispoziţia preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Art. VIII. - (1) Actele emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de oficiile registrului comerţului anterior intrãrii în vigoare a prezentei legi rãmân valabile.
(2) Formularele-tip prevãzute de dispoziţiile legale, utilizate în activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, şi de cãtre oficiile registrului comerţului, se menţin în continuare, cu schimbarea antetului potrivit prezentei legi, în conformitate cu dispoziţia preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Art. IX. - Cererile adresate Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, oficiilor registrului comerţului de pe lângã tribunale, pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se soluţioneazã în continuare de cãtre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, respectiv de oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale.
Art. X. - Referirile la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, precum şi la oficiile registrului comerţului de pe lângã tribunale, din cuprinsul tuturor actelor normative se înlocuiesc cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României, respectiv oficiile registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene, dupã caz.
<>Art. XI. - (1) Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouã numerotare.
(2) <>Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouã numerotare.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã."
Prevederile constituţionale considerate ca fiind încãlcate prin dispoziţiile acestei legi sunt art. 20, 41, 53, art. 135 alin. (2) lit. a), art. 136 şi art. 148 alin. (2), cu urmãtorul cuprins:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 41: "(1) Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.
(2) Salariaţii au dreptul la mãsuri de protecţie socialã. Acestea privesc securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, regimul de muncã al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţarã, repausul sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionalã, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normalã a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncã egalã, femeile au salariu egal cu bãrbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publicã sau privatã.
(2) Proprietatea publicã este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(4) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice.";
- Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderãrii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
De asemenea, autorii sesizãrii considerã cã sunt înfrânte prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 86 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, precum şi cele ale art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cãrora:
- Art. 14 alin. (2) din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene: "Piaţa internã cuprinde un spaţiu fãrã frontiere interne, în care libera circulaţie a mãrfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asiguratã în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat.";
- Art. 86 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene:
"(1) În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cãrora le acordã drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptã şi nu menţin nicio mãsurã care contravine normelor prezentului tratat şi, în special, celor prevãzute la articolul 12 şi la articolele 81-89.
(2) Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintã caracter de monopol fiscal se supun normelor prezentului tratat şi, în special, regulilor de concurenţã, în mãsura în care aplicarea acestor norme nu împiedicã, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţatã. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie sã fie afectatã într-o mãsurã care contravine intereselor Comunitãţii.
(3) Comisia asigurã aplicarea dispoziţiilor prezentului articol şi adreseazã statelor membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzãtoare.";
- Art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Statele pãrţi la prezentul Pact recunosc dreptul la muncã ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoanã de a obţine posibilitatea sã-şi câştige existenţa printr-o muncã liber aleasã sau acceptatã şi vor lua mãsuri potrivite pentru garantarea acestui drept."
Procedând la examinarea sesizãrii, Curtea reţine cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului reglementeazã raporturile dintre Camerele de Comerţ şi Oficiul Registrului Comerţului.
Principala criticã, care se dovedeşte a fi întemeiatã, priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (4) referitoare la concesionarea unui serviciu public şi regimul juridic al administrãrii bunurilor şi serviciilor publice.
Sub acest aspect, Curtea considerã cã statul trebuie sã îşi asigure mecanisme de control al activitãţii entitãţilor private care îndeplinesc atribuţii în legãturã cu organizarea unui serviciu public, ţinând seama cã aceasta este o prerogativã a statului. Or, prin dispoziţiile legii criticate se reglementeazã în sens contrar, atribuindu-se direct, prin lege, bunuri şi servicii publice în administrare privatã.
Legea supusã controlului de constituţionalitate prevede transformarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din instituţie publicã cu personalitate juridicã într-o structurã pe lângã o asociaţie neguvernamentalã - Camera de Comerţ şi Industrie a României - ceea ce echivaleazã cu abrogarea implicitã a dispoziţiilor care reglementeazã actualul statut al acestuia. Or, aceastã modificare fundamentalã nu poate opera decât în condiţiile respectãrii principiilor constituţionale şi normelor europene incidente, precum şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunitãţilor Europene, care a condamnat pentru lipsa de transparenţã o serie de proceduri de atribuire a unor servicii sau lucrãri publice de cãtre unele state membre (Hotãrârea CJCE Comisia c. Franţei din 14 octombrie 2004 şi Hotãrârea CJCE Comisia c. Germaniei din 18 noiembrie 2004).
Astfel, prestarea activitãţii de o persoanã juridicã şi încasarea tarifelor de cãtre o alta înlãturã transparenţa în gestionarea fondurilor provenite din activitatea registrului comerţului. Taxele şi tarifele încasate pentru prestarea serviciului public al registrului comerţului trebuie folosite în scopul îmbunãtãţirii acestui serviciu, conform voinţei legiuitorului.
Curtea observã cã actul normativ criticat încearcã sã reglementeze atât revenirea registrului comerţului în subordinea camerelor de comerţ, cât şi modificarea substanţialã a procedurii, în sensul efectuãrii înregistrãrii de un agent privat, director al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului numit de preşedintele camerei de comerţ, în locul unui agent public independent, judecãtorul delegat. Transferul atribuţiilor de înregistrare a societãţilor comerciale din competenţa unui judecãtor delegat în competenţa unei organizaţii neguvernamentale, fie ea şi de utilitate publicã, nu este o mãsurã de naturã sã contribuie la întãrirea controlului asupra obiectului de activitate al societãţilor comerciale. Dimpotrivã, acest fapt poate afecta mediul de afaceri, în sensul în care garanţiile de independenţã, de respectare a legii şi interesului public necesare desfãşurãrii activitãţii sunt îndepãrtate.
În legãturã cu acest aspect, Curtea reţine cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionãrii comercianţilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 505/2003 , prin art. I pct. 2 a modificat <>art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990 , în sensul cã oficiile registrului comerţului se organizeazã în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţioneazã pe lângã fiecare tribunal, iar Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se organizeazã şi funcţioneazã în subordinea Ministerului Justiţiei. Aceastã opţiune a legiuitorului a fost motivatã de atributele exercitãrii autoritãţii publice caracteristice acestui serviciu şi de rolul determinant al judecãtorului delegat în activitatea de înscriere în registrul comerţului a menţiunilor privind actele şi faptele comercianţilor. De asemenea, reorganizarea registrului comerţului a fost justificatã de necesitatea eliminãrii deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neîncrederii comercianţilor în eficienţa modului de organizare, de naturã sã afecteze relaţiile comerciale specifice economiei de piaţã.
De altfel, având în vedere cã registrul comerţului îndeplineşte un serviciu public de importanţã deosebitã în funcţionarea pieţei interne la nivelul Uniunii Europene, majoritatea statelor membre a stabilit organizarea registrului comerţului sub control public, în diferite forme. Astfel, în 33 de state registrul comerţului este organizat în subordinea unui minister şi numai în douã state registrul comerţului este ţinut de camerele de comerţ, însã acestea fie au statut de instituţie publicã în cadrul administraţiei publice locale, fie se aflã sub controlul unui minister.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 10 decembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
*
OPINIE SEPARATĂ
Considerãm cã sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea art. II pct. 1, pct. 3 şi pct. 5, art. III şi <>art. V din Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România şi a <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului trebuia respinsã pentru urmãtoarele argumente:
1. În primul rând, autorii excepţiei nu au cerut constatarea neconstituţionalitãţii întregii legi, aşa cum s-a dispus prin decizia Curţii, şi nici nu existã, în principiu, legãturã între articolele pretins neconstituţionale şi celelalte reglementãri legale.
a) Referindu-ne la prevederile art. II pct. 1, pct. 3 şi pct. 5 şi art. V din lege, raportate la art. 135 alin. 2 lit. a) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 14 alin. (2) şi art. 86 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, nu se pune problema unei concesionãri a unor servicii publice, întrucât concesionarea este de naturã convenţionalã, având la bazã un contract prin care concedentul transmite pe o perioadã determinatã concesionarului dreptul şi obligaţia de a exploata un bun, o activitate sau un serviciu public în schimbul unei redevenţe.
Or, în cauzã, funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor judeţene pe lângã Camera de Comerţ nu presupune încheierea unui contract de concesiune, în înţelesul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii - cap. VII, ci este vorba despre o opţiune a legiuitorului privind modul în care se desfãşoarã o activitate de interes public.
În acest sens, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003 a statuat cã "activitatea desfãşuratã de un serviciu public poate fi încredinţatã unei autoritãţi statale sau unei persoane private ori poate fi transferatã în gestiunea unei autoritãţi statale de sine stãtãtoare, împreunã cu bunurile provenite din propriile venituri necesare funcţionãrii sale [...], iar Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a fost nici potrivit reglementãrilor anterioare (<>Legea nr. 26/1990 - s.n.) parte constitutivã a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci un serviciu public organizat pe lângã aceasta, cu o structurã de sine stãtãtoare".
Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este o persoanã juridicã de utilitate publicã, ce funcţioneazã pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi nu se pune problema schimbãrii statutului juridic al acestuia, a atributelor cerute de lege pentru a exista ca persoanã juridicã, a patrimoniului propriu etc. Însã, datoritã atribuţiilor specifice, oficiul este legat de o importantã activitate economicã, anume cea a societãţilor comerciale, fapt ce presupune o mai mare legãturã între activitatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, persoanã juridicã privatã, înfiinţatã prin lege, şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, persoanã juridicã de utilitate publicã, în acelaşi domeniu.
Aceste douã persoane juridice rãmân independente, cu atribuţii bine stabilite, nesusceptibile de transfer, ci doar de completare a lor.
În privinţa încãlcãrii art. 136 din Constituţie, precizãm cã, potrivit legii, bunurile aflate în dotarea (în patrimoniul - s.n.) Oficiului Naţional al Registrului Comerţului continuã sã aibã regimul juridic de proprietate, administrare sau folosinţã, aşa cum acestea sunt la data intrãrii în vigoare a legii. Nu se pune problema trecerii bunurilor proprietate publicã în proprietatea unei persoane de drept privat pentru cã, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 212/2003 , "Existenţa acestor bunuri în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României ar constitui o depãşire a obiectului de activitate a acesteia". Camera de Comerţ şi Industrie a României nu are un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a celor judeţene, ele rãmânând în proprietatea, administrarea sau folosinţa acestora, aşa cum precizeazã legea.
b) Art. II pct. 5 din lege, referitor la <>art. 11 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 , contravine, în opinia autorilor sesizãrii, art. 136 din Constituţie, deoarece "tarifele percepute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se fac venit la bugetul Camerei de Comerţ şi Industrie a României". Autorii sesizãrii susţin cã, deşi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este o entitate nouã cãreia i se recunoaşte personalitatea juridicã, prin modul de reglementare este lipsitã de elementele constitutive esenţiale.
Tarifele percepute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu se fac venit la bugetul camerelor, sub nicio formã, ci se încaseazã într-un cont al Camerei de Comerţ şi Industrie a României special deschis, pentru operaţiunile specifice acestuia, iar veniturile realizate vor asigura resursele materiale pentru funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi pentru salarizarea personalului angajat.
În acest sens, art. 10 alin. (3) şi (4) din lege prevede cã "(3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activitãţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene se realizeazã din tarifele percepute, potrivit prevederilor art. 11.
(4) Sumele rezultate din diferenţa dintre veniturile încasate din activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângã Camera de Comerţ şi Industrie a României şi din activitatea oficiilor registrului comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene şi cheltuielile aferente necesare funcţionãrii acestora se vireazã în contul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se fac venit la bugetul de stat.", neîncãlcându-se sub nicio formã dreptul de proprietate al acestuia.
Prin aceastã lege nu se creeazã o entitate nouã, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rãmâne aceeaşi persoanã juridicã şi, potrivit art. II pct. 6 "modul de ţinere a registrelor, precum şi de efectuare a înregistrãrilor se stabilesc prin norme aprobate prin ordin comun al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi al ministrului justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti.
Aceasta demonstreazã cã legea subordoneazã Oficiul Naţional al Registrului Comerţului atât faţã de Camera de Comerţ şi Industrie a României, cât şi faţã de o autoritate publicã, şi anume Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, întrucât este vorba de o importantã activitate economicã, şi anume cea comercialã.
c) Autorii considerã cã art. II pct. 5 contravine şi normelor comunitare în ceea ce priveşte fixarea tarifelor prestate de structurile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, punând Guvernul în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a normelor comunitare în materie şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile sale pentru respectarea acquis-ului comunitar.
Art. 11 alin. (1), modificat prin art. II pct. 5, prevede cã pentru operaţiunile efectuate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului percepe tarife stabilite prin hotãrâre a Guvernului, este adevãrat, la propunerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, dar cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, deci sub autoritate statalã. Aşadar, nu se pune problema cã aceastã lege ar încãlca condiţiile impuse de Uniunea Europeanã.
Mai mult, art. 148 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţie prevede cã Parlamentul, Preşedintele, Guvernul şi autoritatea judecãtoreascã "garanteazã aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din acordul de aderare" şi nu Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti.
2. Autorii sesizãrii considerã cã art. III din lege este contrar dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi la prevederile constituţionale din art. 41 şi 53.
Se aratã cã preluarea personalului actual al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor judeţene se face în raport cu numãrul maxim de posturi stabilit de colegiul de conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi astfel "se încalcã dreptul fundamental la muncã al acestora şi principiile aplicabile protecţiei salariaţilor în cazul transferului de întreprinderi".
Nu este vorba de un transfer de întreprinderi în sensul prevederilor <>art. 4 lit. d) din Legea nr. 67/2006 , Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile judeţene nefiind trecute în componenţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ci funcţioneazã pe lângã acestea, iar potrivit art. II pct. 4 "structura organizatoricã şi modul de funcţionare ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale oficiilor Registrului Comerţului de pe lângã camerele de comerţ şi industrie judeţene, precum şi numãrul maxim de posturi ale acestora se stabilesc prin regulament la propunerea directorului general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, aprobat de Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, iar salarizarea persoanelor se stabileşte în condiţiile prevãzute de Codul muncii, neafectând sub nicio formã statutul personalului angajat".
În acest sens, în <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 212/2003 s-a statuat cã "existenţa serviciilor publice înfiinţate (stabilite - s.n.) prin lege sau alte acte normative poate înceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative". Tot astfel, activitatea desfãşuratã de un serviciu public poate fi încredinţatã unei autoritãţi statale sau unei persoane juridice private.
3. În privinţa neconcordanţei unor dispoziţii criticate cu <>Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã, şi cu <>Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, aceasta nu constituie o problemã de constituţionalitate.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
Judecãtor,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
Judecãtor,
Puskas Valentin Zoltan
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
