Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.613 din 16 decembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 3^1 alin. (2), (3) si (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.613 din 16 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 3^1 alin. (2), (3) si (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2011
    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi <>art. 3^1 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Constantin Tãnase şi Constantin Gheorghe în Dosarul nr. 2.013/335/2009 al Judecãtoriei Videle.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 18 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.013/335/2009, Judecãtoria Videle a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi <>art. 3^1 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Constantin Tãnase şi Constantin Gheorghe.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã noua reglementare a taxelor de timbru în materie succesoralã prevãzutã de <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 îngrãdeşte accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, dreptul de proprietate şi dreptul la moştenire. Se aratã, în continuare, cã taxarea cererilor introduse la instanţele judecãtoreşti, prin care se solicitã pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti care ţine loc de act autentic de înstrãinare a unor bunuri imobile, se face la valoarea imobilului declarat de pãrţi. În cazul în care valoarea declaratã de pãrţi este inferioarã valorii orientative stabilite prin expertiza întocmitã de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceastã din urmã valoare. Se ajunge, astfel, la situaţia în care devine obligatorie o expertizã întocmitã de experţi neautorizaţi, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, 44 şi 46.
    Judecãtoria Videle aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) şi ale <>art. 3^1 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Textele criticate au fost modificate prin <>Legea nr. 276/2009 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009.
    Textele criticate au urmãtorul conţinut:
    - Art. 3 lit. c): "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeazã astfel: (...) c) cereri pentru:
    - stabilirea calitãţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;
    - cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a cãror raportare se solicitã;
    - cereri de reducţiune a liberalitãţilor - 3% la valoarea rezervei care urmeazã a fi reîntregitã prin reducţiunea liberalitãţilor;
    - cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.
    Separat de aceastã taxã, dacã pãrţile contestã bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciarã de timbru se datoreazã de titularul cererii la valoarea contestatã în condiţiile art. 2 alin. (1);"
    - Art. 3^1 alin. (2), (3) şi (4): "(2) Taxarea cererilor prevãzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de pãrţi. În cazul în care valoarea declaratã de pãrţi este inferioarã valorii orientative stabilite prin expertiza întocmitã de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceastã din urmã valoare.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi la taxarea cererilor în materie de moştenire.
    (4) Instanţele de judecatã vor solicita la începutul fiecãrui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscripţia teritorialã a instanţei."
    În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate şi art. 46 - Dreptul la moştenire.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate identice atât din perspectiva obiectului excepţiei, cât şi din cea a criticii de neconstituţionalitate.
    Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 3^1 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 146/1997, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 765 din 3 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, a statuat cã raţiunea pentru care a fost adoptatã o asemenea reglementare ţine de politica statului de a limita folosirea procedurilor judiciare de cãtre cetãţeni doar pentru a evita costurile unei proceduri notariale mult mai oneroase şi, astfel, o procedurã eminamente necontencioasã sã fie transformatã, în mod indirect, într-una contencioasã. Pentru a-şi atinge scopul, <>Legea nr. 276/2009, prin textul criticat, a prevãzut ca taxele judiciare de timbru aplicabile procedurii judiciare sã nu fie mai mici decât costurile pe care le implicã procedura notarialã. Numai în acest fel se pot evita acţiunile judiciare promovate, din punct de vedere al timbrajului, în frauda legii. Aceastã motivaţie care a stat la baza adoptãrii soluţiei legislative criticate nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate atât timp cât etalonul folosit pentru stabilirea taxei judiciare de timbru este unul obiectiv. În speţã, legiuitorul a ales ca taxa judiciarã de timbru sã fie calculatã în funcţie de valoarea imobilului, stabilitã prin expertiza întocmitã de camerele notarilor publici.
    Dispoziţiile art. 77^1 alin. (4) şi (5) din codul fiscal stabilesc obligaţia camerelor notarilor publici de a efectua expertize cu privire la valoarea de circulaţie a bunurilor imobile şi de a le reactualiza anual. Aceste expertize constituie un criteriu suficient de obiectiv şi precis în funcţie de care sã fie calculatã taxa judiciarã de timbru, având în vedere entitatea care le dispune (Camera Notarilor Publici) şi persoanele care le întocmesc (experţi). Astfel, raportarea la aceste expertize evitã declararea valorii imobilului la cote inferioare valorii sale de circulaţie în scopul plãţii unei taxe judiciare de timbru mult diminuate faţã de situaţia în care s-ar fi stabilit valoarea realã de circulaţie a bunului imobil.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat cã accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cãrora "Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor şi a impozitelor reprezintã o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã, plata acestora revenind pãrţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat cã o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut (Hotãrârea din 28 mai 1985, pronunţatã în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept, care cere prin însãşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa.
    Neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi <>art. 3^1 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Constantin Tãnase şi Constantin Gheorghe în Dosarul nr. 2.013/335/2009 al Judecãtoriei Videle.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu

                                  -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016