Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.589 din 26 noiembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 si 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 si art. 224 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.589 din 26 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 si 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 si art. 224 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 17 decembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Popoviciu, Florian Ţepelea, Stelian Mihuş şi Sevastian Popica în Dosarul nr. 12.270/55/2008 al Judecãtoriei Arad - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Magistratul-asistent referã asupra faptului cã partea Bela Tamaş a fost citatã la 3 adrese în România şi la o adresã din Ungaria. Cât priveşte procedura cu strãinãtatea se aratã cã scrisorile recomandate s-au restituit Curţii, deoarece partea deşi avizatã nu s-a prezentat pentru a-şi ridica corespondenţa, iar procedura de citare la adresele din România a fost legal îndeplinitã.
Partea Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã procedura de citare a fost legal îndeplinitã pentru toate pãrţile.
Curtea constatã cã procedura de citare cu strãinãtatea este legal îndeplinitã, motiv pentru care, cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 12.270/55/2008, Judecãtoria Arad - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Popoviciu, Florian Ţepelea, Stelian Mihuş şi Sevastian Popica în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 24, 53, precum şi art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece în faza actelor premergãtoare fãptuitorul personal, ori prin apãrãtorul sãu, nu are dreptul de a asista la niciun act ce precede începerea urmãririi penale. Iatã de ce actele efectuate fãrã o minimã garantare a dreptului la apãrare nu ar trebui sã poatã fi valorificate cu titlu de probã.
Judecãtoria Arad - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi 4 cu denumirea marginalã Garantarea dreptului de apãrare, art. 70 alin. 2 cu denumirea marginalã Întrebãri şi lãmuriri prealabile (referitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului), art. 171 alin. 1 cu denumirea marginalã Asistenţa învinuitului sau inculpatului şi art. 224 alin. 1 şi 3 cu denumirea marginalã Acte premergãtoare, toate din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 6 alin. 1 şi 4: "Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal.[...]
Orice parte are dreptul sa fie asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului penal.";
- Art. 70 alin. 2: "Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţã fapta care formeazã obiectul cauzei, încadrarea juridicã a acesteia, dreptul de a avea un apãrãtor, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrãgându-i-se totodatã atenţia cã ceea ce declarã poate fi folosit şi împotriva sa. Dacã învinuitul sau inculpatul dã o declaraţie, i se pune în vedere sã declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legãtura cu aceasta.";
- Art. 171 alin. 1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunoştinţã acest drept.";
- Art. 224 alin. 1 şi 3: "În vederea începerii urmãririi penale, organul de urmãrire penalã poate efectua acte premergãtoare.[...]
Procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 647 din 28 aprilie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Popoviciu, Florian Ţepelea, Stelian Mihuş şi Sevastian Popica în Dosarul nr. 12.270/55/2008 al Judecãtoriei Arad - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016