Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.579 din 13 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. f) si art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 17 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Laurenţiu Felician Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilã şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 80D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 313D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicatã de Csiha Tamâs ErnŞ Kornιl în Dosarul nr. 6.655/100/2010 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 887D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicatã de Ovidiu Genaru Bibire în Dosarul nr. 7.291/110/2010 al Tribunalului Bacãu - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 1.076D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncã şi asigurãri sociale în Dosarul nr. 7.995/99/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 80D/2011, nr. 313D/2011, nr. 887D/2011 şi nr. 1.076D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 313D/2011, nr. 887D/2011 şi nr. 1.076D/2011 la Dosarul nr. 80D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, precum şi considerentele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Hotãrârea din 2 februarie 2010, pronunţatã în Cauza Ortiz şi alţii contra Spaniei, şi Hotãrârea din 12 octombrie 2004, pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 decembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.188/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Laurenţiu Felician Veber cu prilejul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.
Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.655/100/2010, Tribunalul Maramureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Csiha Tamas Erno Kornel cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni civile având ca obiect contestaţia formulatã împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu.
Prin Încheierea din 25 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 7.291/110/2010, Tribunalul Bacãu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Ovidiu Genaru Bibire cu prilejul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.
Prin Încheierea din 6 septembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 7.995/99/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost ridicatã, din oficiu, de cãtre instanţa de judecatã cu prilejul soluţionãrii unor cauze având ca obiect drepturi de asigurãri sociale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate, care prevãd transformarea pensiilor speciale în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, precum şi recalcularea pensiilor speciale cuvenite sau aflate în platã prin utilizarea algoritmului de calcul prevãzut de Legea nr. 19/2000, sunt contrare principiului constituţional al neretroactivitãţii legii civile. Astfel, considerã cã noile prevederi de lege nu pot afecta pensiile deja aflate în platã, ci trebuie sã se aplice numai pensiilor ce se vor stabili în viitor, începând cu data intrãrii în vigoare a Legii nr. 119/2010. De asemenea, considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii. În acest sens, aratã cã aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţionalã în Decizia nr. 873/2010 cu privire la magistraţi sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte parlamentarii, aceştia fiind ţinuţi de obligaţii şi interdicţii asemãnãtoare. În acelaşi timp, este înfrânt principiul separaţiei puterilor în stat prin crearea unui evident dezechilibru între puterea legiuitoare şi cea judecãtoreascã. Astfel, în opinia sa, echilibrul între puteri se creeazã şi prin diferitele modalitãţi de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor de cãtre cei care poartã autoritatea, aşa încât, dacã magistraţii se bucurã în continuare de pensie de serviciu, acelaşi drept trebuie acordat şi parlamentarilor. De asemenea, prevederile de lege criticate aduc atingere autoritãţii, independenţei şi reprezentativitãţii mandatului de parlamentar, întrucât parlamentarul poate fi şi o persoanã cu o situaţie materialã modestã, care are nevoie de mijloace decente şi suficiente pentru a face faţã unei poziţii de autoritate precum aceasta. În plus, statutul de deputat sau senator este de naturã a marca întreaga existenţã a persoanei respective, care poate suporta consecinţe de ordin moral sau fizic, un fost membru al parlamentului având un statut post-mandat special, caracterizat printr-o nevoie de ţinutã şi prestanţã. În aceleaşi timp, sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece la obţinerea mandatului de parlamentar s-a nãscut o speranţã legitimã privind pensia de serviciu, care este consideratã un "bun" în sensul prevederilor mai sus arãtate. Afectarea acestui drept echivaleazã cu o expropriere. Or, în cazul dispoziţiilor de lege criticate, nu se poate vorbi despre existenţa unei cauze de utilitate publicã, aşa cum prevede Constituţia ca o condiţie a exproprierii. De asemenea, aratã cã se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât din cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 119/2010 nu rezultã nici cã mãsurile bugetare se impun şi nici faptul cã acestea ar fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat. În plus, mãsura restrângerii dreptului la pensie nu are un caracter temporar. În sfârşit, susţin cã interesul public urmãrit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcã principiul proporţionalitãţii, consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de Constituţie, prin aceea cã rupe justul echilibru ce trebuie pãstrat între protecţia proprietãţii şi cerinţele interesului general prin privarea de dreptul de a beneficia de pensie în cuantumul garantat de dispoziţiile art. 68 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 567/2004.
Tribunalul Vrancea - Secţia civilã considerã cã Legea nr. 119/2010 încalcã dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, în mãsura în care înlãturã drepturi ce s-au nãscut sub imperiul legii vechi.
Tribunalul Maramureş - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã.
Tribunalul Bacãu - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu exclude reglementarea diferenţiatã a pensiei de serviciu atâta vreme cât acest principiu nu poate transgresa şi la nivelul drepturilor şi al obligaţiilor cuprinse în statutul special al reprezentanţilor fiecãrei puteri. În ceea ce priveşte critica raportatã la dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, considerã cã sunt valabile cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 873/2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, invocând cele reţinute de Curtea Constituţionalã în Decizia nr. 873/2010, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Avocatul Poporului, având în vedere aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
Autorii excepţiei considerã cã textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivitãţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la garantarea proprietãţii private şi condiţiile în care poate fi efectuatã exproprierea, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 69 alin. (1) referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor. De asemenea, considerã cã sunt încãlcate dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul de proprietate. Totodatã, invocã cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Hotãrârea din 30 mai 2000 pronunţatã în Cauza Carbonara şi Ventura contra Italiei, Hotãrârea din 22 martie 2001 pronunţatã în Cauza Streletz, Kessler şi Krenz contra Germaniei, Hotãrârea din 18 iunie 1971 pronunţatã în Cauza De Wilde, Ooms şi Versyp contra Belgiei, Hotãrârea din 16 septembrie 1996 pronunţatã în Cauza Gaygusuz contra Austriei, Hotãrârea din 26 noiembrie 2002 pronunţatã în Cauza Buchen contra Cehiei, Hotãrârea din 12 aprilie 2006 pronunţatã în Cauza Stec şi alţii contra Regatului Unit, Hotãrârea din 12 octombrie 2004 pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, Hotãrârea din 12 aprilie 2006 pronunţatã în Cauza Muller contra Austriei, Hotãrârea din 18 noiembrie 2004 pronunţatã în Cauza Pravednaya contra Austriei, Hotãrârea din 20 noiembrie 1995 pronunţatã în Cauza Pressos Compania Naviera SA şi alţii contra Belgiei şi Hotãrârea din 18 februarie 2009 pronunţatã în Cauza Andrejeva contra Letoniei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã unele dintre criticile formulate în prezenta cauzã au mai fost supuse analizei instanţei de contencios constituţional. Astfel, pronunţându-se asupra conformitãţii legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor cu dispoziţiile constituţionale privind dreptul de proprietate privatã, dreptul la pensie şi principiul neretroactivitãţii legii civile, Curtea, prin deciziile nr. 871 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţã, cã "pensiile de serviciu sunt compuse din douã elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivã şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivã, sã reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specialã." Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurãri sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia." Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specialã" nu poate fi consideratã ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate pânã la intrarea în vigoare a noii reglementãri şi asupra cãrora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încãlcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afecteazã pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilã, nu sunt afectate de noile reglementãri. De asemenea, legea privind instituirea unor mãsuri în domeniul pensiilor nu se rãsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament juridic diferenţiat între magistraţi, pe de o parte, şi parlamentari, de cealaltã parte, Curtea constatã cã argumentele invocate de autorii excepţiei vizeazã existenţa unor obligaţii şi incompatibilitãţi asemãnãtoare, ceea ce, în opinia acestora, impune instituirea unei reglementãri identice.
Curtea apreciazã însã cã cele douã categorii comparate de beneficiari ai dreptului la pensie se aflã în situaţii obiectiv diferite. Astfel, existenţa unor interdicţii sau incompatibilitãţi asemãnãtoare nu este de naturã sã punã un semn de egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul profesiei sale, dedicatã înfãptuirii justiţiei, este ţinut de o serie de obligaţii care asigurã imparţialitatea actului de justiţie, ca o trãsãturã definitorie a acestuia, interdicţii care se întind pe întreaga carierã în justiţie, parlamentarul, chemat sã reprezinte poporul în cadrul autoritãţii legiuitoare, este ţinut numai pe perioada exercitãrii mandatului de anumite interdicţii care urmãresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În acest din urmã caz însã nu se poate vorbi de o imparţialitate absolutã, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politicã fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar.
De altfel, Curtea constatã cã însãşi afirmaţia potrivit cãreia magistraţii şi parlamentarii se supun unui statut asemãnãtor este infirmatã de dispoziţiile constituţionale. Astfel, dacã art. 125 alin. (3) din Constituţie prevede cã "Funcţia de judecãtor este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior", dispoziţie identicã şi pentru procurori [art. 132 alin. (2)] şi judecãtorii Curţii Constituţionale (art. 144), potrivit art. 71 alin. (2) din acelaşi act normativ fundamental, "Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilã cu exercitarea oricãrei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului."
Prin urmare, chiar dacã cele constatate cu privire la statutul şi activitatea parlamentarilor au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri ale acordãrii unei pensii de serviciu, Curtea reţine cã aceste temeiuri sunt diferite de cele reţinute cu privire la magistraţi prin Decizia nr. 873/2010 şi care au determinat acordarea în continuare a pensiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, se constatã cã acest principiu constituţional consacrã, într-adevãr, o diviziune a diferitelor funcţii ale statului, care tinde la asigurarea unui echilibru în exerciţiul acestora. Acest echilibru se realizeazã, în primul rând, prin modul de reglementare a atribuţiilor acestor autoritãţi, care presupune asigurarea independenţei unei autoritãţi faţã de interferenţa unei altei autoritãţi, dar nu exclude, pe de altã parte, existenţa unui mecanism de control reciproc între acestea. În acest sens, sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 637 din 26 iunie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007.
Concretizarea acestui principiu se asigurã, totodatã, pe mai multe niveluri, vizând nu doar autoritãţile, la modul general, ci şi persoanele prin care se exercitã autoritatea judecãtoreascã, legislativã sau executivã în stat, în sensul prevenirii exercitãrii oricãrei forme de influenţã sau constrângere personalã care ar aduce atingere principiului în discuţie. Relevante apar, din aceastã perspectivã, cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 39 din 10 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 2 august 1996, referitor la numirea judecãtorilor.
Rãsfrângerea principiului separaţiei puterilor în stat asupra statutului persoanelor care exercitã funcţiile judecãtoreascã, legislativã sau executivã în stat nu poate primi însã şi semnificaţia existenţei unei obligaţii de asigurare a unor drepturi identice între diferitele categorii socioprofesionale. Altfel spus, principiul amintit nu este echivalent şi nu presupune un tratament juridic identic între persoane care desfãşoarã activitãţi diferite, îndeplinind funcţii distincte.
Aşa fiind, Curtea apreciazã cã sunt neîntemeiate susţinerile autorilor excepţiei privind contrarietatea textului de lege criticat în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã mandatul reprezentativ al parlamentarilor presupune exercitarea voinţei politice a poporului prin intermediul aleşilor, independent însã de orice influenţã din partea unui corp electoral distinct. Altfel spus, parlamentarul va trebui sã asigure, în exerciţiul mandatului sãu, interesele întregii naţiuni, indiferent de opţiunile particulare ale electorilor sãi. Fireşte, aceastã independenţã de opţiune a parlamentarului trebuie asiguratã prin diferite garanţii, care presupun, pe de o parte, stabilirea unor incompatibilitãţi, precum cele prevãzute de art. 71 din Constituţie, dar şi a unor mãsuri de protecţie, aşa cum este imunitatea juridicã de care se bucurã parlamentarii pe durata exercitãrii mandatului. Din aceastã perspectivã, asigurarea unei indemnizaţii şi a altor drepturi de naturã sã previnã deturnarea opţiunii politice cãtre interese de ordin personal poate apãrea ca o garanţie a independenţei parlamentarului. În aceeaşi mãsurã însã obţinerea unor astfel de drepturi nu trebuie sã constituie criteriul obţinerii unui mandat parlamentar, ceea ce ar reprezenta de asemenea o îndepãrtare de la scopul existenţei acestuia. De asemenea, Curtea observã cã în cazul parlamentarilor nu se poate vorbi despre o imparţialitate absolutã, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politicã fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar. Mai mult, interdicţiile cãrora li se supun parlamentarii sunt mai restrânse decât cele impuse magistraţilor şi se întind doar pe durata exercitãrii mandatului de parlamentar, limitatã în timp.
Din toate aceste considerente se desprinde concluzia cã, deşi statutul de care se bucurã deputaţii şi parlamentarii, ca reprezentanţi ai voinţei poporului, poate constitui temei al acordãrii unei pensii de serviciu, aceasta însã nu poate fi consideratã ca o consecinţã constituţionalã a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1), astfel cã reprezintã o opţiune a legiuitorului, dar nu şi o obligaţie a acestuia de a legifera în acest sens.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Laurenţiu Felician Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilã, de Csiha Tamâs ErnŞ Kornιl în Dosarul nr. 6.655/100/2010 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilã, de Ovidiu Genaru Bibire în Dosarul nr. 7.291/110/2010 al Tribunalului Bacãu - Secţia civilã şi, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncã şi asigurãri sociale în Dosarul nr. 7.995/99/2010.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 decembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
