Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.573 din 19 noiembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.573 din 19 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 7 decembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dorin Rachel în Dosarul nr. 9.811/193/2008 al Judecãtoriei Botoşani - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã, având în vedere faptul cã autorul acesteia solicitã completarea textului de lege criticat.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 9.811/193/2008, Judecãtoria Botoşani - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicatã de Dorin Rachel într-o cauzã ce are ca obiect o acţiune în tãgãduirea paternitãţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie, şi propune ca, de lege ferenda, acestea sã se modifice în sensul introducerii, în sfera persoanelor care pot formula acţiunea în tãgãduirea paternitãţii, atât a "adevãratului tatã", cât şi a oricãrei persoane care dovedeşte un interes legitim.
Judecãtoria Botoşani - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens, aratã cã, întrucât nu se recunoaşte şi reclamantului posibilitatea de a introduce acţiunea în tãgãduirea paternitãţii, deşi are, în egalã mãsurã, un interes legitim în promovarea acesteia, textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, se restrânge posibilitatea de a conferi semnificaţie judiciarã unei realitãţi biologice, fãcând-o dependentã de bunul plac al unei persoane cu ignorarea intereselor legitime şi ale altor persoane.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale. Totodatã, aratã cã motivarea autorului excepţiei are în vedere necesitatea modificãrii dispoziţiilor textului de lege criticat prin includerea în rândul persoanelor care pot sã introducã acţiune în tãgada paternitãţii şi a adevãratului tatã, precum şi a oricãrei persoane care dovedeşte un interes legitim, aspect care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având urmãtorul conţinut: "Acţiunea în tãgãduirea paternitãţii poate fi pornitã de oricare dintre soţi, precum şi de cãtre copil; ea poate fi continuatã de moştenitori."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimã, familialã şi privatã şi ale art. 8 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul solicitã completarea textului de lege criticat, în sensul de a se introduce în sfera persoanelor care pot formula acţiunea în tãgãduirea paternitãţii atât adevãratul tatã, cât şi orice persoanã care dovedeşte un interes legitim. O asemenea solicitare nu intrã, însã, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Dorin Rachel în Dosarul nr. 9.811/193/2008 al Judecãtoriei Botoşani - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016