Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.480 din 8 noiembrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.480 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 9 ianuarie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Anastasia Pârvan în Dosarul nr. 946/295/2010 al Judecãtoriei Sânnicolau Mare şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 206D/2011.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 21 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 946/295/2010, Judecãtoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de petenta Anastasia Pârvan într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece creeazã o discriminare între judecãtorie, care nu dispune de personalitate juridicã, şi celelalte persoane juridice, care dispun de personalitate juridicã. Astfel, Judecãtoria Sânnicolau Mare nu dispune de personalitate juridicã. Susţine cã, "în aceastã posturã de control judiciar, Tribunalul Timiş capaciteazã Judecãtoria Sânnicolau Mare şi numai dupã aceea va putea examina recursul. Aceastã dependenţã a instanţei de fond de tribunal, nu doar cã discrimineazã, dar implicã din start instanţa ierarhic superioarã."
    Judecãtoria Sânnicolau Mare considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece competenţa instanţelor de judecatã este precis delimitatã de Codul de procedurã civilã, prevederile de lege criticate neavând niciun impact asupra competenţei de soluţionare a cauzelor.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, sistemul instanţelor judecãtoreşti este reglementat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, judecãtoriile fiind expres reglementate ca fiind parte a sistemului judecãtoresc, având o competenţã reglementatã prin lege şi fiind conduse de un preşedinte care exercitã atribuţii manageriale. Întrucât nicio prevedere constituţionalã nu statueazã ca toate instanţele judecãtoreşti sã beneficieze de personalitate juridicã, nu se poate reţine contrarietatea dintre prevederile legale criticate şi art. 21 şi 126 din Constituţie. Totodatã, prevederile de lege criticate nu conţin soluţii de naturã sã aducã atingere principiilor constituţionale care guverneazã înfãptuirea justiţiei, judecarea proceselor în materie fiind datã în competenţa aceloraşi instanţe, potrivit aceloraşi reguli procedurale, pãrţile din aceste litigii având recunoscute aceleaşi drepturi procesuale.
    Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, acestea nu instituie privilegii sau discriminãri, întrucât se aplicã în mod egal tuturor persoanelor vizate, acestea beneficiind de garanţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi. Totodatã, dispoziţiile de lege criticate nu îngrãdesc accesul liber al persoanei la justiţie pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime şi nu instituie nicio restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 126 alin. (1), (2) şi (5) din Constituţie, aratã cã dispoziţiile de lege criticate instituie norme de organizare judiciarã şi nu aduc atingere sub niciun aspect regulilor fundamentale privind competenţa instanţelor judecãtoreşti şi înfãptuirea justiţiei. Legiuitorul constituant a lãsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanţelor judecãtoreşti în aplicarea art. 124-126 din Constituţie.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevederi care au urmãtorul cuprins: "Judecãtoriile sunt instanţe fãrã personalitate juridicã, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 2 alin. (2), ale art. 16 alin. (2), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1), ale art. 53, ale art. 73 alin. (3) lit. l), ale art. 124, ale art. 126 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 148 alin. (2) şi (4).
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, raportate la prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 16 alin. (2), ale art. 53, ale art. 124, ale art. 126 din Legea fundamentalã, prin Decizia nr. 855 din 23 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011.
    Cu acel prilej, Curtea a statuat cã statutul judecãtorilor, astfel cum este reglementat la nivel constituţional şi infraconstituţional, este acelaşi, indiferent de instanţa judecãtoreascã în cadrul cãreia aceştia îşi desfãşoarã activitatea. Astfel, hotãrârea judecãtoreascã nu poate fi influenţatã de gradul instanţei judecãtoreşti unde îşi desfãşoarã activitatea judecãtorul care a pronunţat-o, astfel cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, considerând cã hotãrârea pronunţatã de judecãtorie "este marcatã de lipsa de personalitate a instanţei".
    Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
    În final, Curtea constatã cã celelalte dispoziţii constituţionale invocate de cãtre autorul excepţiei nu au legãturã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Anastasia Pârvan în Dosarul nr. 946/295/2010 al Judecãtoriei Sânnicolau Mare.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 noiembrie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Ioana Marilena Chiorean

                                  -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016