Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.437 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Simion Giurgiu în Dosarul nr. 393/174/2009 al Judecãtoriei Agnita - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
La dosar, partea Ministerul Agriculturii - Agenţia pentru Platã şi Intervenţie în Agriculturã Sibiu a depus o cerere prin care solicitã judecata în lipsã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 393/174/2009, Judecãtoria Agnita - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Simion Giurgiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 44 referitoare la Dreptul de proprietate privatã, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor şi obligaţiilor cetãţenilor, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 referitoare la Libertatea individualã, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea cu bunã-credinţã de cãtre statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piaţã a României şi art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementãrilor internaţionale în mãsura în care acestea conţin dispoziţii mai favorabile în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului, deoarece asigurã o protecţie superioarã pentru proprietatea Comunitãţilor Europene, faţã de proprietatea altor subiecte de drept naţional sau internaţional.
În susţinerea acestei ipoteze autorul excepţiei face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale - <>Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999 potrivit cãreia este încãlcat textul constituţional invocat atunci când se asigurã o protecţie superioarã proprietãţii de stat faţã de proprietatea privatã (prin punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în situaţiile în care subiect pasiv al infracţiunii era statul).
De asemenea, deoarece aspectele legate de elementul material al infracţiunii, rezultatul faptei şi subiectul pasiv nu sunt reglementate într-un limbaj univoc, autorul excepţiei susţine cã textele criticate nu rãspund exigenţelor de previzibilitate şi precizie, putând da naştere la interpretãri arbitrare chiar abuzive.
În sfârşit, <>art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 contravine dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, deoarece, ca o consecinţã directã a egalitãţii în drepturi a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, ar trebui ca şi patrimoniul, cu referire directã la fondurile Comunitãţilor Europene, sã fie în mod egal garantat prin legislaţiile naţionale, atât cu mijloace civile, administrative, contravenţionale, cât şi prin norme de drept penal.
Judecãtoria Agnita - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prin textul legal criticat nu se încalcã în niciun fel prevederile constituţionale referitoare la proprietate ori la libertatea individualã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu ţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 18^1 : "(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitãţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la Dreptul de proprietate privatã, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor şi obligaţiilor cetãţenilor, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 referitoare la Libertatea individualã, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea cu bunãcredinţã de cãtre statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piaţã a României şi art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementãrilor internaţionale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 552 din 22 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, statuând cã, "potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organicã infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora.
Acest lucru nu presupune însã uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de politicã penalã ori din considerente ce izvorãsc din realitãţi iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specialã, o anumitã conduitã susceptibilã de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din <>Legea nr. 78/2000, care reglementeazã una dintre modalitãţile de sãvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publicã în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintã o opţiune de politicã legislativã şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauzã. Astfel, textul de lege criticat se aplicã tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se aflã în ipoteza normei, fãrã nicio discriminare, şi, de asemenea, nu încalcã niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apãrare, partea interesatã având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Cât priveşte critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementãrii a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã deoarece textul are o redactare univocã, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivã sau arbitrarã. De altfel, în Cauza Wingrove contra Marii Britanii, Curtea de la Strasbourg a decis cã legea internã pertinentã, care înglobeazã atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie sã fie formulatã cu o precizie suficientã pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist sã prevadã într-o mãsurã rezonabilã, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Or, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt vãduvite de o astfel de cerinţã deoarece acestea nu fac altceva decât sã incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunitãţilor Europene.
Cât priveşte pretinsa încãlcare a art. 44 din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã acesta nu are incidenţã în cauzã, iar dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie sunt pe deplin respectate de normele legale criticate, care, dimpotrivã, reprezintã o garanţie a funcţionãrii unei economii de piaţã şi care nu fac altceva decât sã incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunitãţilor Europene. De altfel, prin reglementarea criticatã nu se urmãreşte protecţia dreptului de proprietate privatã, ci protecţia unor fonduri ce ţin de patrimoniul unei instituţii suprastatale, care, din aceastã perspectivã, capãtã, în acord cu dispoziţiile art. 148 din Constituţie, conotaţiile unei proprietãţi publice distincte.
Introducerea, prin lege specialã, a unei noi infracţiuni distincte cu un regim sancţionator mai sever al faptelor enumerate în <>art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este de naturã a afecta dispoziţiile art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementãrilor internaţionale, deoarece, pe de o parte, aceste prevederi constituţionale sunt aplicabile numai în domeniul drepturilor omului şi, pe de altã parte, vizeazã o problemã de aplicare a legii, constând în prioritatea reglementãrilor internaţionale mai favorabile, aspect care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Prevederile art. 23 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la libertatea individualã."
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia este afectat dreptul de proprietate prin lipsa uniformitãţii normelor referitoare la protecţia proprietãţii, deoarece, potrivit dispoziţiilor legale criticate, nu se suprimã dreptul constituţional, ci, dimpotrivã, se asigurã garantarea şi ocrotirea acestuia. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocatã în susţinerea excepţiei nu este aplicabilã în cauzã deoarece în acea situaţie diferenţierea nepermisã a modalitãţii de protecţie a proprietãţii era fãcutã pe considerente arbitrare, de vreme ce dreptul constituţional era lezat prin aceeaşi faptã antisocialã. Or, potrivit reglementãrii legale criticate, infracţiunea incriminatã vizeazã un singur tip de proprietate, şi anume acela al Comunitãţilor Europene, care nu intrã sub incidenţa art. 44 din Constituţia României. Astfel, fiind vorba despre o faptã sãvârşitã în cadrul unei proceduri de obţinere a fondurilor europene, este evident cã legiuitorul s-a referit numai la bunurile aparţinând Comunitãţilor Europene, iar nu şi la bunurile având ca titular persoane fizice sau persoane juridice de drept comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Simion Giurgiu în Dosarul nr. 393/174/2009 al Judecãtoriei Agnita - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
