Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.416 din 2 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei si a art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Final Construct" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã. În acest sens, aratã cã autorul excepţiei tinde la o modificare a textelor de lege criticate, aspect ce nu aparţine competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 38.003/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Final Construct" - S.R.L. din Bucureşti cu prilejul soluţionãrii unei cauze comerciale întemeiate pe dispoziţiile <>Legii nr. 85/2006. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile referitoare la condiţiile de admisibilitate a cererilor formulate în baza <>Legii nr. 85/2006 referitoare la cuantumul minim al creanţei şi la cuantumul taxei de timbru (derizoriu de mic) creeazã un dezavantaj vãdit debitorului, care se vede expus la acţiunile şicanatorii ale oricãror creditori care doresc sã blocheze pe aceastã cale activitatea societãţii pretins debitoare. De asemenea, considerã cã, prin aceastã modalitate de introducere a acţiunilor în insolvenţã, se creeazã o inegalitate în faţa legii între creditori şi debitori, inegalitate care poate conduce la grave abuzuri de drept din partea creditorului şi la afectarea gravã atât a patrimoniului, cât şi a libertãţii economice a debitorului. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedurã speciale, cum sunt şi cele criticate, derogatorii de la normele dreptului comun. Stabilirea acestor reguli speciale constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie şi nu vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate. De asemenea, aratã cã legiuitorul are opţiunea liberã în determinarea cererilor pentru care trebuie plãtite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum şi a pãrţilor care au obligaţia sã le plãteascã. Totodatã, dispoziţiile <>Legii nr. 146/1997 nu instituie nici privilegii şi nici discriminãri, toate persoanele care promoveazã un anumit tip de acţiune sau cerere fiind obligate sã plãteascã taxele judiciare de timbru în valoare şi în condiţii identice. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cãrora "cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusã cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie;". De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziţii potrivit cãrora: "În materie comercialã, se taxeazã urmãtoarele cereri: [...] c) acţiuni, cereri şi contestaţii introduse în temeiul <>Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al <>Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 278/2004-120 lei." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apãrare, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 45 privind libertatea economicã şi art. 124 alin. (2) referitor la înfãptuirea justiţiei. De asemenea, considerã cã se contravine urmãtoarelor prevederi internaţionale: art. 6 paragraful1 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminãrii, precum şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia amintitã, privitor la proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile <>art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 au fost modificate prin <>art. I pct. 2 din Legea nr. 169/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, în sensul cã "valoare-prag reprezintã cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusã cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat". Întrucât din susţinerile autorului excepţiei nu rezultã ce cuantum al creanţei ar fi considerat ca justificând în mod rezonabil deschiderea procedurii insolvenţei, Curtea apreciazã cã soluţia legislativã criticatã se pãstreazã. Aspectele referitoare la existenţa unor condiţii privind deschiderea procedurii insolvenţei au mai fost supuse analizei Curţii Constituţionale şi cu alte prilejuri. Astfel, prin <>Decizia nr. 755 din 1 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 6 iulie 2010, Curtea a reţinut cã "legiuitorul se bucurã de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecatã, putând institui prevederi speciale în vederea reglementãrii unor situaţii deosebite. O situaţie deosebitã o reprezintã şi starea de insolvenţã cauzatã de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celeritãţii specifice soluţionãrii raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmãrind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţã sporitã a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o mãsurã cât mai mare a creanţelor creditorilor. Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, care, dupã cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justificã instituirea unui tratament juridic diferenţiat". Cât priveşte dispoziţiile <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea constatã cã legiuitorul se bucurã, de asemenea, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, de atributul exclusiv de a stabili cuantumul taxelor judiciare de timbru. Plata acestei taxe reprezintã contravaloarea serviciului public pe care statul îl pune la dispoziţia justiţiabilului pentru apãrarea drepturilor sale pe calea justiţiei, iar nu o modalitate de apãrare a unor persoane împotriva eventualelor acţiuni ce ar putea fi îndreptate împotriva lor. Aşadar, o eventualã restrângere a dreptului la un proces echitabil nu ar putea fi pusã în discuţie decât de cel cãruia îi incumbã plata unei astfel de taxe, iar nu de cãtre partea adversã. Pentru acest motiv, Curtea apreciazã cã nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte critica privitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apãrare, Curtea constatã cã art. 24 din Constituţie nu este incident în cauzã, întrucât prevederile de lege criticate nu stabilesc norme referitoare la modul în care pãrţile în proces pot formula apãrãri şi nici la accesul la serviciile unui avocat. Cât priveşte critica referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine cã acest drept nu are o valoare absolutã, art. 44 alin. (1) din Constituţie precizând cã limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Aşa cum s-a reţinut prin <>Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, "legiuitorul ordinar este [...] competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã constatã cã, prin reglementarea dedusã controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale." De asemenea, dispoziţiile art. 45 din Constituţie garanteazã accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera iniţiativã şi exercitarea acestora "în condiţiile legii". Or, protejarea proprietãţii private şi a libertãţii economice nu pot fi invocate pentru a bloca realizarea drepturilor creditorului pe calea procedurii insolvenţei, atunci când aceasta este prilejuitã de culpa debitorului prin neplata datoriei sale certe, lichide şi exigibile. Prin urmare, nici criticile referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate şi a libertãţii economice nu sunt întemeiate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a <>art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Final Construct" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 noiembrie 2010.
