Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.385 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Griga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romaero" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.321/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.273D/2010. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 15.321/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Romaero" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionãrii apelurilor formulate împotriva Sentinţei comerciale nr. 12.904 din 11 noiembrie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã, într-o cauzã având ca obiect o acţiune pentru plata dividendelor datorate pe anul 2001, precum şi a penalitãţilor şi majorãrilor de întârziere datorate pentru neplata acestora. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia aratã, în esenţã, cã prevederile art. 3 alin. (2) din actul normativ criticat, potrivit cãrora "penalitãţile şi majorãrile de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de platã urmeazã regimul juridic al creanţelor bugetare", încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 73 şi art. 139, deoarece reglementeazã aspecte care au referire directã la bugetul de stat, or, potrivit art. 139 din Constituţie, "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", neputând astfel sã producã consecinţe juridice în domenii în care acestea pot fi reglementate numai prin legi. Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 - act normativ emis de Guvern - modificã însãşi legea, deoarece reglementeazã aspecte care au referire directã la bugetul de stat, ceea ce contravine principiului referitor la ierarhia actelor normative, un act normativ cu putere juridicã inferioarã neputând sã adauge, sã modifice, sã completeze sau sã contrazicã un act normativ care are o putere juridicã superioarã. De asemenea, autoarea aratã cã prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 se modificã natura juridicã a dividendelor - "din creanţã comercialã în creanţã bugetarã", ceea ce este neconstituţional. Dividendele, definite la art. 67 din Legea nr. 31/1990 ca fiind cota-parte din profit ce se plãteşte fiecãrui asociat, au caracter comercial şi nu pot fi încadrate în categoria creanţelor bugetare şi, în consecinţã, sã urmeze regimul juridic al acestora. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã considerã cã dispoziţiile criticate nu încalcã prevederile art. 73 şi ale art. 139 din Constituţie. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 769/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 15 ianuarie 2002. Dispoziţiile criticate au urmãtorul cuprins: - Art. 3: "(2) Penalitãţile şi majorãrile de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de platã urmeazã regimul juridic al creanţelor bugetare." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 73 privind categoriile de legi şi ale art. 139 referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: 1. Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome a fost adoptatã în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României (devenit art. 108 în urma revizuirii din 2003) şi ale art. 1 pct. II poz. 2 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 341 din 27 iunie 2001 şi a fost aprobatã prin Legea nr. 769/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 15 ianuarie 2002. Scopul adoptãrii Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001, astfel cum reiese din expunerea de motive, a fost cel al unificãrii şi sistematizãrii într-un singur act normativ a prevederilor care aveau ca obiect de reglementare repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, şi care se regãseau în diverse acte normative, astfel: - repartizarea profitului s-a fãcut potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 23/1996 privind repartizarea profitului la regiile autonome; - sumele reprezentând diferenţa dintre impozitul pe profit [...] se repartizau ca surse proprii de finanţare, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit; - nu exista un cadru legislativ pentru constituirea fondului de rezervã la regiile autonome, acesta fiind reglementat numai pentru societãţile comerciale prin Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale. 2. Dispoziţiile legale criticate, în mod punctual, reglementeazã regimul penalitãţilor şi majorãrilor de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de platã ce urmeazã regimul juridic al creanţelor bugetare, dispoziţii care se regãseau, de principiu, şi în vechea reglementare, respectiv în Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, care prevedeau: "Cota majorãrii de întârziere aplicatã va fi cea prevãzutã de legislaţia referitoare la calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor." 3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitatea privind reglementarea unor aspecte referitoare la bugetul de stat printrun act normativ emis de Guvern, şi nu prin lege, cum prevede art. 139 din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Sintagma "numai prin lege" din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţia României nu are o semnificaţie absolutã, în sensul art. 73 din Constituţie, Parlamentul având în egalã mãsurã competenţa de a adopta legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice [art. 115 alin. (1) din Constituţie], aşa cum, de altfel, sa întâmplat şi în situaţia de faţã. A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentarã ar însemna a nu ţine cont de realitãţile concrete ale derulãrii procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, sã nu poatã fi adoptate astfel de reglementãri. De altfel, se poate lesne observa, chiar din expunerea de motive, cã Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 nu a fãcut decât sã unifice prevederile referitoare la repartizarea profitului societãţilor naţionale, companiilor naţionale şi societãţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi al regiilor autonome etc. existente în mai multe acte normative, şi acestea tot de natura legislaţiei delegate, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţã, astfel încât critica autorului nu se susţine. Sintagma "numai prin lege" urmãreşte, aşadar, sã interzicã stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurãrilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotãrâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc., sintagma nefiind aplicabilã ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţã ale Guvernului. Faţã de cele arãtate, excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societãţile naţionale, companiile naţionale şi societãţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romaero" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.321/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 octombrie 2011.
