Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.361 din 21 octombrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286-288 si art. 298 alin. (2) ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 si art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.361 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286-288 si art. 298 alin. (2) ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 si art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 14 decembrie 2010

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Fabian Niculae - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevederilor art. 286-288 şi <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 164 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Petrom" S.A. în Dosarul nr. 444/40/2009 al Tribunalului Botoşani Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 2.185D/2010 al Curţii Constituţionale.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.335D/2010, nr. 2.416D/2010, nr. 2.856D/2010, nr. 2.874D/2010, nr. 2.944D/2010, nr. 3.140D-3.149D/2010 şi nr. 3.580D/2010.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.335D/2010, nr. 2.416D/2010, nr. 2.856D/2010, nr. 2.874D/2010, nr. 2.944D/2010, nr. 3.140D-3.149D/2010 şi nr. 3.580D/2010 la Dosarul nr. 2.185D/2010, având în vedere cã acestea au un obiect parţial identic.
    Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea cauzelor.
    Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.335D/2010, nr. 2.416D/2010, nr. 2.856D/2010, nr. 2.874D/2010, nr. 2.944D/2010, nr. 3.140D-3.149D/2010 şi nr. 3.580D/2010 la Dosarul nr. 2.185D/2010, care este primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 26 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 444/40/2009, Tribunalul Botoşani - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 286-288 şi <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 164 din Codul de procedurã civilã.
    Prin încheierile din 15 februarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 2.256/30/2009 şi nr. 8.360/30/2008, Tribunalul Timiş Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
    Prin încheierile din 15 aprilie 2009, pronunţate în dosarele nr. 7.402/110/2008, nr. 7.401/110/2008, nr. 511/110/2009, nr. 519/110/2009, nr. 6.464/110/2008, nr. 7.152/110/2008, nr. 7.400/110/2008, nr. 7.393/110/2008, nr. 6.465/110/2008 şi nr. 6.469/110/2008, Tribunalul Bacãu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
    Prin Încheierea din 28 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 6.514/97/2008, Tribunalul Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
    Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 11.396/118/2008, Tribunalul Constanţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 164 din Codul de procedurã civilã.
    Prin încheierile din 8 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 6.092/105/2008 şi nr. 994/105/2009, Tribunalul Prahova Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rafiserv Petrobrazi" - S.A., prin lichidator judiciar Extrem Insolv I.P.U.R.L.
    Excepţia a fost invocatã de Societatea Comercialã O.M.V. Petrom - S.A. şi de Societatea Comercialã "Rafiserv Petrobrazi" - S.A., prin lichidator judiciar Extrem Insolv I.P.U.R.L., în dosare având ca obiect pretenţii.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, în esenţã, cã dispoziţiile legale atacate sunt de un formalism excesiv, de naturã sã afecteze grav efectivitatea exercitãrii drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi sã restrângã nejustificat dreptul la apãrare al angajatorului, care este pus într-o situaţie de dezechilibru faţã de angajatul care are calitatea de reclamant. Autorii excepţiei invocã faptul cã intervalul de timp dintre data primirii citaţiei şi data termenului de judecatã este prea scurt pentru ca un angajator sã îşi exercite dreptul la apãrare şi sã se achite de sarcina probei care îi revine. De asemenea, faptul cã prevederile art. 164 din Codul de procedurã civilã lasã la aprecierea instanţei posibilitatea conexãrii cauzelor şi nu obligã la luarea unei astfel de mãsuri, ceea ce ar conduce la o economie de timp şi de cheltuieli, precum şi la o judecatã unitarã, este de naturã sã aducã atingere dreptului la apãrare.
    Astfel, dispoziţiile legale atacate încalcã, în opinia autorilor, şi principiul efectivitãţii juridice.
    De asemenea, se mai susţine cã obligarea angajatorului de a suporta nelimitat întreaga sarcinã a probei vine în contradicţie cu normele constituţionale ce configureazã alcãtuirea sistemului judiciar bazat pe egalitate de tratament, imparţialitate şi echitate procesualã, determinându-l sã realizeze o probaţiune diabolicã, mai mult decât împovãrãtoare, cu consecinţa suportãrii efectelor administrãrii unor probe speciale în interesul adversarilor procesuali, cum ar fi, cu titlu de exemplu, expertizele, care în cazul unor coparticipanţi procesuali ajung la costuri uriaşe, suportate de angajator.
    În ceea ce priveşte prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Codul muncii, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţã, cã, aceste dispoziţii, care stipuleazã cã orice prevedere contrarã acestui act normativ se abrogã, încalcã dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, considerã cã textul de lege criticat, prin formularea sa imprecisã, poate ridica dificultãţi de interpretare şi aplicare a legii. În acest sens, autorii fac referire la normele procedurale aplicabile în speţele care au ca obiect conflicte de muncã, arãtând cã art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Codul muncii nu este în mãsurã sã clarifice care dintre acestea urmeazã sã se aplice. Astfel, aratã cã prevederile <>art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã sunt diferite de cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementeazã aceeaşi materie, respectiv instanţa competentã sã soluţioneze aceste conflicte. Cu toate cã, din perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţã ar trebui sã fie incidente reglementãrile mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special pe care îl are <>Legea nr. 168/1999 faţã de dreptul comun în materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrarã, potrivit cãreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente sprijinã concluzia pe care autorii excepţiei o considerã esenţialã pentru motivarea lor, anume cã prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Codul muncii încalcã principiul efectivitãţii juridice, consacrat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune cã legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care sã fie coerente (Hotãrârea Unedic contra Franţei din 18 decembrie 2008), sã evite paralelismul legislativ (Hotãrârea Katz contra României din 20 ianuarie 2009), sã aibã vocaţia de a respecta drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor şi sã aibã o aplicabilitate practicã uniformã, pentru a se evita o jurisprudenţã neuniformã (Hotãrârea Santos Pinto contra Portugaliei din 20 mai 2008). În plus faţã de acestea, autorii excepţiei amintesc faptul cã, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi <>art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresã directã, excluzând, prin urmare, abrogarea implicitã. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât nu permite judecãtorului sã legifereze expres unde legiuitorul a tãcut, respectiv sã constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a fãcut-o. Nerespectarea prevederilor <>Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are semnificaţia încãlcãrii art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevede obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, obligaţie cãreia trebuie sã i se supunã inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face nicio distincţie cu privire la destinatarii normei.
    Instanţele de judecatã şi-au exprimat opinia în sensul cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 286-288 şi art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispoziţii ce au urmãtorul conţinut:
    - Art. 286 din Codul muncii: "(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncã se judecã în regim de urgenţã.
    (2) Termenele de judecatã nu pot fi mai mari de 15 zile.
    (3) Procedura de citare a pãrţilor se considerã legal îndeplinitã dacã se realizeazã cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecatã.";
    - Art. 287 din Codul muncii: "Sarcina probei în conflictele de muncã revine angajatorului, acesta fiind obligat sã depunã dovezile în apãrarea sa pânã la prima zi de înfãţişare.";
    - Art. 288 din Codul muncii: "Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţã, instanţa fiind în drept sã decadã din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.";
    - Art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Codul muncii: "(2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentului cod se abrogã: [... ]
    - orice alte dispoziţii contrare.";
    - <>Art. 74 din Legea nr. 168/1999: "(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judecã în regim de urgenţã.
    (2) Termenele de judecatã nu pot fi mai mari de 10 zile.
    (3) Pãrţile sunt legal citate, dacã citaţia le-a fost înmânatã cel puţin cu o zi înaintea judecãrii.";
    - <>Art. 75 din Legea nr. 168/1999: "În cazul în care sunt contestate mãsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, pânã la prima zi de înfãţişare, sã depunã dovezile în baza cãrora a luat mãsura respectivã."
    - <>Art. 77 din Legea nr. 168/1999: "(1) În cazul în care judecata continuã, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenţã al judecãrii conflictelor de drepturi.
    (2) Instanţa poate sã decadã din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.";
    - Art. 164 din Codul de procedurã civilã: "Pãrţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se aflã înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi pãrţi sau chiar împreunã cu alte pãrţi şi al cãror obiect şi cauzã au între dânsele o strânsã legãturã.
    Întrunirea poate fi fãcutã de judecãtor chiar dacã pãrţile nu au cerut-o.
    Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestitã, afarã numai dacã amândouã pãrţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
    Când una din pricini este de competenţa unei instanţe şi pãrţile nu o pot înlãtura, întrunirea se va face la acea instanţã."
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organicã a regimului general privind raporturile de muncã, sindicatele, patronatele şi protecţia socialã şi în art. 79 alin. (1) referitor la Consiliul Legislativ, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 124 privind înfãptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, prin raportare la art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie referitoare la raporturile dintre tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi dreptul intern.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a pronunţat asupra dispoziţiilor <>art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale <>art. 164 din Codul de procedurã civilã prin Decizia nr. 1.015 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de acelaşi autor. Cu acel prilej, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 286-288 din Codul muncii şi ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 sunt constituţionale, întrucât acestea sunt norme care stabilesc o procedurã specialã, derogatorie, privind termenele de judecatã şi modalitatea administrãrii probelor în cazul judecãrii cererilor referitoare la conflictele de muncã. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii este o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptatã raporturilor de muncã şi exercitãrii dreptului la muncã. Regulile de procedurã prevãzute de aceste dispoziţii se aplicã în mod echitabil atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, fãrã a fi favorizatã o categorie sau alta.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, Curtea a constatat cã acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate, ele reglementând norme de procedurã a cãror interpretare şi aplicare revin instanţelor de judecatã.
    Cu privire la dispoziţiile <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra acestor dispoziţii prin <>Decizia nr. 1.017 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a constatat cã întreaga motivare a acesteia se referea la modul de interpretare şi aplicare în timp a douã legi organice, şi anume Codul muncii şi <>Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã. Se aratã, în acest sens, cã existã o practicã neunitarã la nivelul instanţelor de judecatã, în privinţa constatãrii abrogãrii implicite a prevederilor <>art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, având drept consecinţã pronunţarea unor hotãrâri judecãtoreşti diferite asupra aceleiaşi probleme de drept. De asemenea, se susţinea nerespectarea normelor de tehnicã legislativã cu prilejul adoptãrii Codului muncii.
    Or, toate aspectele invocate, ce ţin de modul de aplicare a legii şi de stabilirea unei interpretãri unitare a actelor normative, nu intrã în competenţa instanţei de contencios constituţional, aşa cum este reglementatã aceasta de Legea fundamentalã şi de <>Legea nr. 47/1992, ci a instanţelor de judecatã, respectiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum prevãd dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care statueazã cã: "(1) Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege", [...], "(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale."
    De asemenea, Curtea a reţinut cã atribuţiile sale privind analiza conformitãţii unor texte de lege cu Constituţia nu se pot extinde şi asupra aspectelor ce ţin de respectarea normelor de tehnicã legislativã, atâta timp cât aceste norme nu au relevanţã în plan constituţional.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi <>art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 164 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Petrom" - S.A. în Dosarul nr. 444/40/2009 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilã, în dosarele nr. 2.256/30/2009 şi nr. 8.360/30/2008 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilã, în dosarele nr. 7.402/110/2008, nr. 7.401/110/2008, nr. 511/110/2009, nr. 519/110/2009, nr. 6.464/110/2008, nr. 7.152/110/2008, nr. 7.400/110/2008, nr. 7.393/110/2008, nr. 6.465/110/2008 şi nr. 6.469/110/2008 ale Tribunalului Bacãu - Secţia civilã, în Dosarul nr. 6.514/97/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale, în Dosarul nr. 11.396/118/2008 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã, precum şi de Societatea Comercialã "Rafiserv Petrobrazi" - S.A., prin lichidator judiciar Extrem Insolv I.P.U.R.L., în dosarele nr. 6.092/105/2008 şi nr. 994/105/2009 ale Tribunalului Prahova - Secţia civilã.
    2. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 298 alin. (2) ultima liniuţã din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Fabian Niculae

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016