Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.351/EN din 27 noiembrie 2003  privind conditiile si procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.351/EN din 27 noiembrie 2003 privind conditiile si procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN COMUNICATII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 12 decembrie 2003

În temeiul prevederilor <>art. 38 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , precum şi ale <>art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 642/2002 ,
având în vedere <>Ordinul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 225/2003 pentru aprobarea Documentului de politicã şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul serviciilor poştale,

preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta decizie stabileşte condiţiile şi procedura de desemnare a unui furnizor de servicii poştale ca furnizor de serviciu universal, astfel cum acesta este definit în <>Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 642/2002 , denumitã în continuare Ordonanţa privind serviciile poştale.
ART. 2
Poate fi desemnat ca furnizor de serviciu universal numai un furnizor de servicii poştale incluse în sfera serviciului universal care asigurã îndeplinirea condiţiilor prevãzute în Ordonanţa privind serviciile poştale pentru prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal.
ART. 3
(1) Desemnarea unui furnizor de servicii poştale ca furnizor de serviciu universal se realizeazã de cãtre Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii, denumitã în continuare ANRC, la cerere sau din oficiu, în condiţiile prevãzute de Ordonanţa privind serviciile poştale şi de prezenta decizie.
(2) În aplicarea prevederilor prezentei decizii, ANRC va urmãri atingerea obiectivelor prevãzute la art. 49 alin. (1) din Ordonanţa privind serviciile poştale şi va acţiona în vederea limitãrii posibilelor efecte negative determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal asupra concurenţei, precum şi a asigurãrii protecţiei intereselor utilizatorilor, cu respectarea prevederilor <>Ordinului ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 225/2003 pentru aprobarea Documentului de politicã şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul serviciilor poştale.

CAP. II
Desemnarea la cerere

ART. 4
(1) Orice furnizor de servicii poştale incluse în sfera serviciului universal, care intenţioneazã sã fie desemnat ca furnizor de serviciu universal, va transmite ANRC, la sediul central sau la oficiul teritorial în a cãrui razã îşi are sediul, o cerere cu privire la aceastã intenţie, având formatul prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.
(2) Termenul în care furnizorii de servicii poştale pot transmite cererea prevãzutã la alin. (1) este de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii.
(3) Cererea se depune împreunã cu celelalte documente necesare, personal de cãtre reprezentantul solicitantului, sub luare de semnãturã, sau prin serviciul de trimitere recomandatã cu confirmare de primire.
ART. 5
(1) Cererea de desemnare ca furnizor de serviciu universal va cuprinde urmãtoarele informaţii:
a) datele de identificare a solicitantului;
b) serviciile incluse în sfera serviciului universal pentru care se solicitã desemnarea;
c) localitãţile pentru care se solicitã desemnarea;
d) data propusã pentru începerea activitãţii în calitate de furnizor de serviciu universal şi perioada pentru care se solicitã desemnarea.
(2) Cererea de desemnare ca furnizor de serviciu universal va fi însoţitã de urmãtoarele documente:
a) certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului privind inexistenţa unei proceduri de dizolvare voluntarã, judiciarã ori ca urmare a aplicãrii procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului;
b) certificate privind achitarea obligaţiilor de platã cãtre bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate, bugetele fondurilor speciale şi a oricãror alte obligaţii bugetare;
c) situaţiile financiare anuale pentru ultimii 3 ani sau pentru toatã perioada scursã de la înfiinţare, în cazul în care aceasta este mai micã de 3 ani, depuse la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice;
d) o descriere detaliatã a mijloacelor prin care solicitantul garanteazã respectarea cerinţelor esenţiale privind furnizarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal pentru care solicitã desemnarea;
e) cerinţele de calitate a cãror îndeplinire este garantatã de solicitant, precum şi o descriere a tehnologiilor folosite şi a mãsurilor necesare pentru îndeplinirea acestor cerinţe;
f) justificarea eventualelor pierderi determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, precum şi mãsurile propuse de solicitant în vederea acoperirii acestora;
g) o listã cu amplasamentul tuturor punctelor de acces în reţeaua poştalã proprie pe care solicitantul garanteazã cã le va utiliza în vederea furnizãrii serviciilor poştale din sfera serviciului universal pentru care solicitã desemnarea.
ART. 6
(1) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei decizii, preşedintele ANRC va stabili, prin decizie, o comisie de evaluare a cererilor de desemnare ca furnizor de serviciu universal.
(2) Comisia de evaluare prevãzutã la alin. (1) va fi formatã din specialişti în domeniile economic, tehnic şi juridic şi va avea ca atribuţii:
a) verificarea îndeplinirii condiţiilor de formã ale cererilor de desemnare ca furnizor de serviciu universal, prevãzute la art. 5 alin. (1) şi (2);
b) verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate şi a criteriilor referitoare la capacitatea tehnicã şi economico-financiarã a solicitanţilor, aşa cum acestea sunt prevãzute la art. 7-10 din Ordonanţa privind serviciile poştale;
c) redactarea proiectului deciziei de desemnare a furnizorului de serviciu universal sau de respingere a cererii de desemnare ca furnizor de serviciu universal.
(3) Comisia de evaluare poate cere solicitanţilor orice documente, informaţii suplimentare sau clarificãri, necesare pentru soluţionarea cererilor, indicând şi termenul în care acestea trebuie depuse.
ART. 7
În analiza cererilor de desemnare ca furnizor de serviciu universal, comisia de evaluare va lua în considerare urmãtoarele:
a) gradul de acoperire a teritoriului naţional garantat de solicitanţi, inclusiv densitatea punctelor de acces în reţelele poştale publice;
b) experienţa anterioarã în furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal sau a altor servicii poştale;
c) datele prezentate privind cifra de afaceri, profitul realizat, situaţia patrimoniului şi numãrul de salariaţi;
d) capacitatea de a asigura un nivel uniform al tarifelor pentru serviciile din sfera serviciului universal pe întreg teritoriul ţãrii;
e) alte date relevante prezentate de solicitanţi.
ART. 8
(1) Termenul de soluţionare a cererilor de desemnare ca furnizor de serviciu universal este de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii.
(2) ANRC va supune proiectul deciziei de desemnare a furnizorului de serviciu universal sau de respingere a cererii de desemnare ca furnizor de serviciu universal, dupã caz, procedurii de consultare prevãzute la <>art. 50 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , astfel încât termenul prevãzut la alin. (1) sã fie respectat.
(3) În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3), unui solicitant îi sunt cerute documente, informaţii suplimentare sau clarificãri, termenul prevãzut la alin. (1) se suspendã pânã la primirea acestora sau pânã la expirarea termenului de depunere stabilit de comisia de evaluare.

CAP. III
Desemnarea din oficiu

ART. 9
(1) ANRC va putea desemna din oficiu un furnizor de servicii poştale din sfera serviciului universal ca furnizor de serviciu universal în urmãtoarele cazuri:
a) dacã nici o persoanã nu a depus cerere de desemnare ca furnizor de serviciu universal în termenul prevãzut la art. 4 alin. (2);
b) dacã nici una dintre persoanele care au depus cerere de desemnare ca furnizor de serviciu universal în termenul prevãzut la art. 4 alin. (2) nu a fost desemnatã furnizor de serviciu universal dupã parcurgerea procedurii prevãzute în cap. II;
c) dacã dupã parcurgerea procedurii prevãzute la cap. II nu au fost desemnaţi furnizori de serviciu universal pentru toate serviciile incluse în sfera serviciului universal sau pentru întreg teritoriul ţãrii.
(2) Desemnarea din oficiu se realizeazã prin decizie a preşedintelui ANRC, care se elaboreazã pe baza propunerilor comisiei de evaluare prevãzute la art. 6 şi se supune procedurii de consultare prevãzute la <>art. 50 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 .
(3) Propunerile comisiei de evaluare vor conţine persoana propusã a fi desemnatã ca furnizor de serviciu universal, motivele pentru care este necesarã desemnarea din oficiu, precum şi celelalte date ce urmeazã a fi incluse în decizia de desemnare.

CAP. IV
Decizia de desemnare ca furnizor de serviciu universal

ART. 10
(1) Decizia de desemnare ca furnizor de serviciu universal conferã furnizorului de serviciu universal drepturi şi obligaţii specifice, suplimentare faţã de cele conferite prin licenţa individualã.
(2) Decizia de desemnare a furnizorului de serviciu universal va conţine, dupã caz, urmãtoarele:
a) serviciile pentru care a fost desemnat furnizorul de serviciu universal;
b) perioada pentru care a fost desemnat ca furnizor de serviciu universal, aceasta neputând depãşi data de expirare a licenţei individuale de care beneficiazã furnizorul de serviciu universal;
c) dreptul de prioritate la închirierea spaţiilor necesare în vederea desfãşurãrii activitãţii de transport al trimiterilor poştale şi mandatelor poştale;
d) dreptul de prioritate la efectuarea transportului trimiterilor poştale şi mandatelor poştale de cãtre societãţile comerciale, societãţile naţionale, companiile naţionale şi regiile autonome cu obiect de activitate în domeniul transporturilor publice rutiere, feroviare, maritime, fluviale şi aeriene, precum şi dreptul de acces cu prioritate în mijloacele de transport aflate în proprietatea sau în administrarea acestora;
e) dreptul de acces cu prioritate la punctele de frontierã şi la organele vamale;
f) dreptul de a instala, întreţine, înlocui şi de a muta, cu titlu gratuit, cutii poştale pe imobilele aflate în proprietatea publicã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale;
g) dreptul de a acţiona în relaţiile internaţionale în calitate de furnizor de serviciu universal şi de a încheia acorduri operaţionale în aceastã calitate, precum şi de a utiliza formularele internaţionale specifice, prevãzute în acordurile internaţionale la care România este parte;
h) dreptul de a emite timbre şi efecte poştale;
i) drepturile de care beneficiazã furnizorul de serviciu universal pentru a-şi acoperi pierderile determinate de furnizarea serviciilor pentru care a fost desemnat, sub formã de mecanism de compensare sau drepturi rezervate;
j) obligaţia de a asigura cel puţin o colectare de la fiecare punct de acces şi cel puţin o livrare la locuinţa fiecãrei persoane fizice şi la sediul fiecãrei persoane juridice, în fiecare zi lucrãtoare, dar nu mai puţin de 5 zile pe sãptãmânã, cu excepţia cazurilor sau condiţiilor geografice considerate excepţionale de ANRC, în fiecare localitate în care presteazã serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligaţia sã le furnizeze;
k) obligaţiile de respectare a cerinţelor esenţiale, de nediscriminare, de furnizare în mod neîntrerupt a serviciilor pentru care a fost desemnat şi de dezvoltare;
l) obligaţia de publicare a informaţiilor privind caracteristicile serviciilor pentru care a fost desemnat;
m) obligaţia de a asigura accesul la reţea al utilizatorilor în condiţii de transparenţã, obiectivitate şi nediscriminare, precum şi obligaţia de a asigura accesul la reţea al altor furnizori de servicii poştale;
n) obligaţia de a supune aprobãrii ANRC tarifele practicate pentru serviciile pentru care a fost desemnat, precum şi de a le publica;
o) obligaţii privind ţinerea evidenţei contabile separate;
p) obligaţii privind regulile aplicabile serviciilor poştale pentru care a fost desemnat;
q) standardele de calitate pe care furnizorul de serviciu universal este obligat sã le respecte;
r) obligaţii privind supunerea spre aprobare de cãtre ANRC a contractului-cadru, în temeiul cãruia se desfãşoarã relaţiile furnizorului de serviciu universal cu utilizatorii;
s) obligaţii privind supunerea spre aprobare de cãtre ANRC a codului poştal;
t) alte drepturi şi obligaţii relevante în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor poştale pentru care a fost desemnat.

CAP. V
Dispoziţii speciale

ART. 11
(1) Furnizorul de serviciu universal desemnat în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate de prezenta decizie va putea depune la ANRC o cerere privind modificarea unora dintre condiţiile stabilite prin decizia de desemnare dupã trecerea unui an de la data la care a început activitatea în calitate de furnizor de serviciu universal.
(2) În situaţii excepţionale cererea se va putea depune şi înainte de expirarea termenului prevãzut la alin. (1).
(3) Cererea va conţine motivele pentru care furnizorul de serviciu universal solicitã modificarea condiţiilor prevãzute în decizia de desemnare şi va fi însoţitã de documentele justificative.
(4) În termen de 10 zile de la primirea unei astfel de cereri, preşedintele ANRC va desemna, prin decizie, o comisie de evaluare, având componenţa prevãzutã la art. 6 alin. (2).
(5) Cererea se va soluţiona prin decizie a preşedintelui ANRC în termen de 60 de zile de la înregistrare.
(6) Dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi ale art. 8 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 12
Calitatea de furnizor de serviciu universal poate fi retrasã, prin decizie a preşedintelui ANRC, în cazul în care furnizorul de serviciu universal se face vinovat de nerespectarea, în mod grav şi repetat, a obligaţiilor, condiţiilor, standardelor, regulilor, procedurilor şi termenelor prevãzute prin decizia de desemnare.
ART. 13
(1) Calitatea de furnizor de serviciu universal înceteazã în urmãtoarele cazuri:
a) ca urmare a încetãrii existenţei furnizorului de serviciu universal;
b) ca urmare a declanşãrii împotriva furnizorului de serviciu universal a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, în condiţiile <>Legii nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
c) la expirarea perioadei pentru care a fost desemnat;
d) ca urmare a retragerii acestei calitãţi de cãtre ANRC în condiţiile prevãzute la art. 12.
(2) În termen de 15 zile de la data încetãrii calitãţii de furnizor de serviciu universal, ANRC va face publicã prin intermediul paginii sale de Internet şi prin publicare în cel puţin un cotidian de mare tiraj data de la care începe sã curgã un nou termen de 30 de zile în care furnizorii de servicii poştale din sfera serviciului universal pot transmite cererea prevãzutã la art. 4 alin. (1), în scopul desemnãrii unui alt furnizor de serviciu universal pentru serviciile şi zonele în cauzã. În aceastã situaţie, condiţiile de desemnare şi etapele procedurii de desemnare prevãzute de prezenta decizie se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 14
Prezenta decizie se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autoritãţii Naţionale
de Reglementare în Comunicaţii,
Ion Smeeianu

Bucureşti, 27 noiembrie 2003.
Nr. 1.351/EN.



ANEXA

CERERE
de desemnare ca furnizor de servgiciu universal

A. Date necesare identificarii solicitantului si comunicarii
eficiente cu aceasta:
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
│Denumirea solicitantului:
│[][][][][][][][][][][][][][][][][]
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

│Sediul solicitantului:
│Strada: Nr. Bl. Sc. Ap.
│[][][][][][][][] [][][][] [][][] [][][] [][][]

│Localitatea: Cod postal:
│[][][][][][][][][][][][][][][][][] [][][][][][]
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

│Judet/Sector: Telefon: Fax:
│[][][][][][][][] [][][][][][] [][][][][][]

│E-mail: Pagina de Internet
│[][][][][][][][][][][] [][][][][][][][][][]

├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
│Solicitantul este inregistrat in registrul comertului

│Judetul/Municipiul: Numarul: Din:
│[][][][][][][][][][][][][] [][][][][][][] [][][][][]

│Cod fiscal: Cod unic de inregistrare:
│[][][][][][][][][] [][][][][][][]][][][][][][][][][]
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
│Persoana de contact:

│Nume: Prenume:
│[][][][][][][][][][][] [][][][][][][][][][][]

│CNP:
│[][][][][][][][][][][][][][]

│Strada: Nr. Bl. Sc. Apt.
│[][][][][][][][] [][][] [][][] [][][] [][][][]

│Localitatea: Cod postal:
│[][][][][][][][][][][][][][] [][][][][][][][]

│Judet/Sector: Telefon: Fax:
│[][][][][][][][] [][][][][][] [][][][][][]

│E-mail: Pagina de Internet
│[][][][][][][][][][][] [][][][][][][][][][]
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────




B. Descrierea serviciilor poştale pe care solicitantul intenţioneazã sã le furnizeze în calitate de furnizor de serviciu universal:

[] B.1. Colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale interne şi internaţionale, în greutate de pânã la 2 kg;
[] B.2. Colectarea, sortarea, transportul şi livrarea coletelor poştale interne şi internaţionale, în greutate de pânã la 10 kg;
[] B.3. Distribuirea coletelor poştale în greutate de pânã la 20 kg, expediate din afara teritoriului României cãtre o adresã aflatã pe teritoriul acesteia;
[] B.4. Serviciul de trimitere recomandatã, indiferent dacã trimiterea este internã sau internaţionalã;
[] B.5. Serviciul de trimitere cu valoare declaratã, indiferent dacã trimiterea este internã sau internaţionalã.

C. Data de la care se intenţioneazã începerea activitãţii ca furnizor de serviciu universal şi perioada pentru care se solicitã desemnarea:

D. Localitãţile pentru care se solicitã desemnarea (în cazul în care spaţiul nu este suficient se va prezenta o anexã la cererea de desemnare):

E. La prezenta cerere de desemnare sunt anexate urmãtoarele documente:

[] certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului privind inexistenţa unei proceduri de dizolvare voluntarã, judiciarã sau ca urmare a aplicãrii procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului;
[] certificatele privind achitarea obligaţiilor de platã cãtre bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate, bugetele fondurilor speciale şi a oricãror alte obligaţii bugetare;
[] situaţiile financiare anuale pentru ultimii 3 ani sau pentru toatã perioada scursã de la înfiinţare, în cazul în care aceasta este mai micã de 3 ani, depuse la unitãţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice;
[] descrierea detaliata a mijloacelor prin care solicitantul garanteazã respectarea cerinţelor esenţiale privind furnizarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal pentru care solicitã desemnarea;
[] cerinţele de calitate a cãror îndeplinire este garantatã de solicitant, precum şi o descriere a tehnologiilor folosite şi a mãsurilor necesare pentru îndeplinirea acestor cerinţe;
[] justificarea eventualelor pierderi determinate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, precum şi mãsurile propuse de solicitant în vederea acoperirii acestora;
[] lista cu amplasamentul tuturor punctelor de acces din reţeaua poştalã proprie pe care solicitantul garanteazã cã le va utiliza în vederea furnizãrii serviciilor poştale din sfera serviciului universal pentru care solicitã desemnarea.

F. Subsemnatul, ........... reprezentant al solicitantului, declar pe propria rãspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal privind infracţiunea de fals în declaraţii, cã toate datele şi informaţiile cuprinse în prezenta cerere şi în documentele anexate sunt corecte şi complete.

Data completãrii:

Ştampila solicitantului:

Semnãtura reprezentantului solicitantului:




───────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016