Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.351 din 13 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) si alin. (2) si art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 869 din 9 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Aktay Mehmet Resit în Dosarul nr. 8.831/4/2010 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.550D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Aratã cã textele de lege criticate nu contravin principiului separaţiei puterilor în stat şi nici nu permit autoritãţii administrative sã îşi exercite atribuţiile în mod arbitrar, întrucât strãinul poate depune la instanţa competentã plângere împotriva hotãrârilor de încetare sau anulare a formei de protecţie. Totodatã, precizeazã cã, spre deosebire de retroactivitate, ultraactivitatea legii vechi nu este interzisã prin Constituţie, iar solicitantul are posibilitatea de a solicita accesul la o nouã procedurã de azil. De asemenea, considerã cã nu este nesocotit nici dreptul la viaţã intimã, familialã şi privatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 august 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 8.831/4/2010, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Aktay Mehmet Resit într-o cauzã având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de acesta împotriva hotãrârii Oficiului Român pentru Imigrãri de anulare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate încalcã principiul separaţiei puterilor în stat, dând unor autoritãţi administrative posibilitatea de a interveni asupra efectelor produse de o hotãrâre judecãtoreascã, prin anularea drepturilor acordate de instanţa de judecatã, în speţã statutul de refugiat şi protecţia umanitarã. Precizeazã cã dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie reglementeazã atât neretroactivitatea legii civile, cât şi principiul aplicãrii imediate a legii civile noi de la data intrãrii sale în vigoare. Din aceastã perspectivã aratã cã a obţinut statutul de refugiat şi protecţia umanitarã în baza Legii nr. 15/1996, act normativ anterior Legii nr. 122/2006, care prevede cã persoanele care primesc protecţie umanitarã dobândesc, totodatã, şi statutul de refugiat. Susţine cã, în condiţiile în care legea actualã nu prevede decât anularea statutului de refugiat, nu şi a protecţiei umanitare, respectarea principiului aplicãrii legii pentru viitor, de la data intrãrii sale în vigoare, ar trebui sã ducã la imposibilitatea de anulare a protecţiei umanitare acordate în temeiul legii vechi nr. 15/1996. Invocând hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Ahmed împotriva României, Kaya împotriva României şi Lupşa împotriva României, susţine cã textele de lege criticate nesocotesc dreptul la viaţã intimã, familialã şi privatã.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, precizând cã textul permite anularea statutului de refugiat în cazul în care se constatã cã petentul nu putea beneficia de acest statut, ca urmare a descoperirii unor elemente ulterioare, ce nu au putut fi avute în vedere atunci când s-a pronunţat hotãrârea de acordare a statutului de refugiat. Considerã cã nici faptul cã anularea se dispune de Oficiul Român pentru Imigrãri nu este neconstituţional, având în vedere cã acelaşi organ administrativ poate dispune şi acordarea statutului, hotãrâre care poate fi atacatã în instanţã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate dispun numai pentru viitor, urmând a-şi gãsi aplicarea de la data intrãrii lor în vigoare, astfel cã nu contravin principiului neretroactivitãţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Totodatã, observã cã acestea se referã la cazurile concrete în care nu se recunoaşte statutul de refugiat, considerând cã nu aduc atingere dreptului la viaţã privatã şi de familie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2): "(1) Statutul de refugiat nu se recunoaşte cetãţenilor strãini şi apatrizilor cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã: (...)
b) au comis o infracţiune gravã de drept comun în afara României, înainte de a fi admişi pe teritoriul statului român; (...)
(2) De asemenea, statutul de refugiat nu se recunoaşte cetãţenilor strãini şi apatrizilor care au planificat, au facilitat sau au participat la sãvârşirea de acte de terorism, aşa cum sunt acestea definite în instrumentele internaţionale la care România este parte.";
- Art.100 lit. b): "Statutul de refugiat se anuleazã în urmãtoarele situaţii: (...)
b) dupã acordarea formei de protecţie s-a descoperit cã strãinul se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 25."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentalã cuprinse la art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) care consacrã regula neretroactivitãţii legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 alin. (1) care impun autoritãţilor publice obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimã, familialã şi privatã şi art. 126 alin. (1) potrivit cãruia justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. De asemenea, invocã şi prevederile art. 8 - "Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate reţine susţinerile autorului acesteia referitoare la pretinsa intruziune a puterii executive, reprezentatã de Oficiului Român pentru Imigrãri, ca autoritate administrativã, în atribuţiile autoritãţii judecãtoreşti. Prevederile art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 reglementeazã procedura anulãrii statutului de refugiat într-o manierã simetricã celei de soluţionare a cererii de azil. Astfel, procedura, şi într-un caz şi în celãlalt, cuprinde o etapã administrativã, în care funcţionarul anume desemnat din cadrul Oficiului Român pentru Imigrãri emite o hotãrâre referitoare la cererea de azil formulatã, respectiv anularea statutului de refugiat, şi o etapã judiciarã, în cadrul cãreia, potrivit art. 55 alin. (1), respectiv art. 105 din Legea nr. 122/2006, strãinul are posibilitatea de a contesta aceastã hotãrâre în faţa unei instanţe judecãtoreşti. Aşadar, nu se pune problema nesocotirii principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat în cazul în care statutul de refugiat a fost recunoscut prin hotãrâre judecãtoreascã - aceasta fiind situaţia vizatã de critica formulatã de autorul excepţiei -, întrucât textele de lege criticate nu conferã nicidecum Oficiului Român pentru Imigrãri competenţa discreţionarã de a anula o hotãrâre judecãtoreascã. Ca urmare a apariţiei unor elemente noi, care, dacã ar fi fost cunoscute la momentul acordãrii statutului de refugiat, ar fi condus la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat, autoritatea administrativã competentã emite, potrivit legii, o nouã hotãrâre ce poate fi supusã cenzurii instanţelor judecãtoreşti. În acest fel, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat este pe deplin respectat.
Curtea constatã cã textele de lege criticate nu sunt susceptibile, prin ele însele, cã contravinã dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la obligaţia autoritãţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimã, familialã şi privatã. Cu privire la eventuala aplicare defectuoasã a acestora, de naturã sã aducã atingere dreptului protejat la nivel constituţional şi convenţional, urmeazã sã aprecieze instanţa de judecatã, în funcţie de împrejurãrile cauzei. Cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului prin hotãrârile invocate de autorul excepţiei aveau în vedere speţele individuale deduse judecãţii sale, încãlcãrile constatate prin acestea fiind tocmai consecinţa modalitãţii concrete de aplicare a legii la fiecare caz concret. De altfel, însãşi instanţa europeanã menţionatã a reamintit, în Hotãrârea din 12 octombrie 2006, pronunţatã în Cauza Kaya împotriva României, paragraful 21, cã "rolul sãu nu este acela de a examina in abstracto legislaţia şi practica interne aplicabile în aceastã cauzã, ci acela de a aprecia dacã modul în care ele au afectat reclamantul încalcã prevederile Convenţiei".
În ceea ce priveşte criticile referitoare la încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine cã, de fapt, acestea nu pun în discuţie o problemã de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, întrucât soluţionarea conflictului de legi în timp revine instanţei de judecatã chemate sã aprecieze cu privire la legea aplicabilã litigiului.
De asemenea, Curtea observã cã textele de lege criticate sunt redactate într-o manierã clarã, lipsitã de orice echivoc, de naturã sã satisfacã cerinţa predictibilitãţii legii, invocatã de autorul excepţiei. De altfel, Curtea observã cã acestea transpun în legislaţia naţionalã prevederile Directivei 2004/83/CE a Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã resortisanţii ţãrilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalã, şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 304 din 30 septembrie 2004. Este vorba despre art. 12 alin. (2) lit. (b) din aceasta, potrivit cãruia "orice resortisant al unei ţãri terţe sau orice apatrid este exclus de la recunoaşterea statutului de refugiat atunci când existã motive întemeiate pentru a crede cã: [...] (b) a comis o infracţiune gravã de drept comun în afara ţãrii de refugiere înainte de a fi admis ca refugiat [...]" şi art. 14 alin. (3) lit. (a) care prevede cã "statele membre revocã statutul de refugiat al oricãrui resortisant al unei ţãri terţe sau al oricãrui apatrid, dispun încetarea sau refuzã reînnoirea acestuia, în cazul în care, dupã ce i-au acordat statutul de refugiat, stabilesc cã: (a) refugiatul este sau ar fi trebuit sã fie exclus de la recunoaşterea statutului de refugiat în temeiul articolului 12".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Aktay Mehmet Resit în Dosarul nr. 8.831/4/2010 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
