Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.338 din 11 octombrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.338 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 16 decembrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Simina Gagu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Margareta Tãnase în Dosarul nr. 7.621/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 251D/2011.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 4 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 7.621/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã.
    Excepţia a fost ridicatã de Margareta Tãnase cu prilejul soluţionãrii recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 393 din 20 ianuarie 2010, pronunţatã de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal într-o cauzã având ca obiect recunoaşterea dreptului asupra unor sporuri salariale.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã reglementarea recursului în interesul legii permite Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se substituie legislativului şi sã impunã instanţelor judecãtoreşti, independente şi imparţiale, o interpretare obligatorie, care nu poate fi supusã controlului niciunei alte instanţe judecãtoreşti. Invocând Decizia nr. 20/2009, pronunţatã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionãrii unui recurs în interesul legii, autorul aratã cã, prin intermediul unei norme procedurale - art. 329 din Codul de procedurã civilã -, se impune cauzei sale o soluţie dinainte cunoscutã şi stabilitã, vãdit incorectã, fiind astfel lipsit de dreptul fundamental de a beneficia de o judecatã realã, eficientã şi corectã. Se ajunge astfel în situaţia în care, printr-o decizie, pe care autorul excepţiei o considerã nefondatã, neîntemeiatã şi emisã cu exces de putere, sunt desfiinţate drepturi ale funcţionarilor publici prevãzute în mod expres într-o lege organicã - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
    De asemenea, sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind caracterul efectiv al cãilor interne de recurs, cu referire la hotãrârile pronunţate în cauzele Tudor Tudor împotriva României, 2009, Viaşu împotriva României, 2008, Faimblat împotriva României, 2009, Katz împotriva României, 2009.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã şi cã prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din notele scrise ale autorului din 20 octombrie 2010 şi din Încheierea de sesizare din 4 februarie 2011, îl constituie prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã.
    Curtea reţine cã, la data sesizãrii sale cu excepţia de neconstituţionalitate, prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã erau modificate şi completate prin art. I pct. 32 şi 33 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, soluţia legislativã criticatã fiind preluatã, de principiu, de prevederile art. 329-330^7 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    În acelaşi timp, Curtea reţine cã prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 stabilesc cã: "Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 5^1, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159^1, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6^1, art. 315 alin. 3^1, precum şi ale art. 329-330^7 din Codul de procedurã civilã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplicã numai proceselor, cererilor şi sesizãrilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate dupã intrarea în vigoare a prezentei legi."
    În aceste condiţii, Curtea constatã cã obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã în forma redacţionalã anterioarã modificãrilor aduse prin Legea nr. 202/2010, prevederi ce au urmãtorul cuprins: "Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg teritoriul României, sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti.
    Deciziile prin care se soluţioneazã sesizãrile se pronunţã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale criticate încalcã dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic şi social, art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementãrilor internaţionale, în cazul unor neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi art. 129 privind folosirea cãilor de atac, precum şi prevederile art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, invocate din perspectiva dreptului la un proces echitabil.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã şi, rãspunzând unor critici asemãnãtoare, a statuat constant cã prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale (Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, şi Decizia nr. 1.027 din 14 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011).
    Cu acele prilejuri Curtea a reţinut, în esenţã, cã interpretarea legilor este o operaţiune raţionalã, utilizatã de orice subiect de drept, în vederea aplicãrii şi respectãrii legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului sãu de aplicare. Instanţele judecãtoreşti interpreteazã legea, în mod necesar, în procesul soluţionãrii cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilã procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se aratã într-o hotãrâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotãrârea din 22 noiembrie 1995, pronunţatã în Cauza C.R. contra Regatului Unit, paragraful 34) - în orice sistem juridic existã, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciarã [... ]".
    Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti", astfel încât instituirea recursului în interesul legii nu face decât sã transpunã în legislaţie conţinutul acestei dispoziţii constituţionale.
    Pe de altã parte, instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
    De asemenea, Curtea a reţinut cã divergenţele profunde de jurisprudenţã sunt susceptibile a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridicã, aspect subliniat şi de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, în Hotãrârea din 1 decembrie 2005, pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României, paragraful 98, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constatând cã "divergenţele de jurisprudenţã constituie, prin natura lor, consecinţa inerentã oricãrui sistem judiciar care se sprijinã pe un ansamblu de jurisdicţii de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat cã, în lipsa unui mecanism care sã asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţã, care persistã în timp şi cu privire la un domeniu care prezintã un mare interes social, sunt de naturã sã genereze o incertitudine permanentã şi sã facã sã scadã încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. În acest context, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a mai arãtat cã "rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţã" (Hotãrârea din 28 octombrie 1999, pronunţatã în Cauza Zielinski şi Pradal & Gonzalez ş.a. împotriva Franţei, paragraful 59).
    Aşa fiind, Curtea a statuat cã prevederile criticate din Codul de procedurã civilã, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sã unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti naţionale, nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivã, contribuie, pentru motivele mai sus arãtate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.
    Soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
    De altfel, şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Decizia din 6 septembrie 2011, pronunţatã în Cauza Zelca şi alţii împotriva României, paragraful 15, statuând asupra admisibilitãţii cererii unor funcţionari publici români privind neacordarea sporurilor salariale, a reţinut cã mecanismul recursului în interesul legii prevãzut în Codul de procedurã civilã s-a dovedit a fi eficient, în sensul cã a pus capãt într-un termen relativ scurt divergenţei de jurisprudenţã existente în materia acordãrii drepturilor salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare pentru funcţionarii publici.
    În fine, Curtea observã cã susţinerile autorului excepţiei privind aplicarea Deciziei nr. 20/2009, pronunţatã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vizeazã aspecte ce ţin de competenţa instanţelor judecãtoreşti, nefiind, prin urmare, o problemã de resortul contenciosului constituţional.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Margareta Tãnase în Dosarul nr. 7.621/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 octombrie 2011.

                     PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                               AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                  Simina Gagu

                                    -------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice