Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.336 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 386 alin. 1 lit. c) si art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 12 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 386 alin. 1 lit. c) şi art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Chelmuş în Dosarul nr. 7.332/110/2009 al Tribunalului Bacãu - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.736D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 7.332/110/2009, Tribunalul Bacãu - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 386 alin. 1 lit. c) şi art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Chelmuş în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 386 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã încalcã liberul acces la justiţie, principiul prezumţiei de nevinovãţie şi dreptul la apãrare, deoarece textul reglementeazã numai cazul referitor la situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal. În opinia sa, trebuia sã se prevadã şi posibilitatea promovãrii cãii extraordinare de atac şi atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal.
De asemenea, prevederile art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul la apãrare, deoarece termenul de 30 de zile de la pronunţarea hotãrârii nu asigurã pãrţii posibilitatea de a lua cunoştinţã de cuprinsul hotãrârii pe care o contestã, necunoscând în mod concret argumentele ce au determinat pronunţarea acesteia.
Tribunalul Bacãu - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 386 alin. 1 lit. c) cu denumirea marginalã Cazurile de contestaţie în anulare şi art. 388 alin. 1 teza a doua cu denumirea marginalã Termenul de introducere, ambele din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 386 alin. 1 lit. c): "Împotriva hotãrârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în urmãtoarele cazuri: [...]
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevãzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i^1), cu privire la care existau probe în dosar;";
- Art. 388 alin. 1 teza a doua: "Contestaţia în anulare pentru motivele arãtate în art. 386 lit. a)-c) şi e) poate fi introdusã de cãtre persoana împotriva cãreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executãrii, iar de cãtre celelalte pãrţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţãrii hotãrârii a cãrei anulare se cere."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovãţie şi art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare.
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 502 din 16 noiembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţionalã a statuat cã nu se poate reţine incompatibilitatea stabilirii unui termen pentru introducerea contestaţiei în anulare cu prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apãrare. Termenul pentru introducerea contestaţiei în anulare este determinat de necesitatea aplicãrii şi respectãrii dreptului şi a garanţiilor procesuale ale pãrţilor, de asigurarea siguranţei şi stabilitãţii raporturilor juridice, precum şi de soluţionarea într-un termen rezonabil a proceselor, fãrã nicio discriminare. În aceste condiţii, pãrţilor interesate nu li se încalcã accesul liber la justiţie atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecãtoreşti în termen legal cu cererea de revizuire, iar partea care s-a adresat justiţiei în termen şi cu îndeplinirea condiţiilor legale are posibilitatea sã îşi exercite neîngrãdit dreptul la apãrare în tot cursul procesului.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
2. Examinând dosarul în care a fost invocatã excepţia, este de observat cã instanţa de fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) din Codul de procedurã penalã, a achitat inculpatul pe motiv cã fapta nu a fost sãvârşitã de acesta. Ulterior, instanţa de recurs a casat sentinţa pronunţatã în fond şi, reţinând cauza spre rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului, întrucât, dimpotrivã, acesta se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost cercetat.
Pe cale de consecinţã, inculpatul a formulat contestaţie în anulare, cauzã în care a invocat prezenta excepţie. Or, având în vedere cele de mai sus, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 386 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã referitoare la cazurile de încetare a procesului penal nu au legãturã cu soluţionarea fondului, întrucât împrejurarea cã fapta a fost sãvârşitã sau nu de persoana cercetatã constituie un caz de achitare, şi nu de încetare a procesului penal.
Aşa fiind, Curtea constatã cã din aceastã perspectivã excepţia este inadmisibilã, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ce vizeazã dispoziţii legale care au legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului.
Totodatã, Curtea mai constatã cã, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, autorul acesteia îşi susţine criticile din perspectiva unor omisiuni legislative, fiind nemulţumit nu de conţinutul reglementãrilor, ci de faptul cã nu permit posibilitatea promovãrii cãii extraordinare de atac şi atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal. Aşa fiind, din aceastã perspectivã critica este inadmisibilã, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, neputând modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 388 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Chelmuş în Dosarul nr. 7.332/110/2009 al Tribunalului Bacãu - Secţia penalã.
2. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
