Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.331 din 4 decembrie 2008  referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^1 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.331 din 4 decembrie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 23 decembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Valer Negruşa în Dosarul nr. 1.342/112/2008 al Tribunalului Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
La dosar, autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicitã acordarea unui nou termen de judecatã în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordãrii unui nou termen de judecatã.
Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedurã civilã, dispune respingerea cererii, deoarece, de la data emiterii încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv 4 noiembrie 2008, şi pânã în prezent, a trecut un interval de timp suficient autorului excepţiei în vederea angajãrii unui avocat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstiutuţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1.342/112/2008, Tribunalul Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Valer Negruşa în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 24 şi art. 28 din Constituţia României, precum şi art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece înregistrãrile telefonice în faza actelor premergãtoare violeazã secretul corespondenţei şi nu asigurã suficiente garanţii în vederea desfãşurãrii unui proces echitabil.
Tribunalul Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
"Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeazã cu autorizarea motivatã a judecãtorului, la cererea procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, în condiţiile prevãzute de lege, dacã sunt date ori indicii temeinice privind pregãtirea sau sãvârşirea unei infracţiuni pentru care urmãrirea penalã se efectueazã din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru cã identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi fãcutã prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziatã.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevãzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se sãvârşesc prin mijloace de comunicare electronicã. Dispoziţiile alin. 1 se aplicã în mod corespunzãtor.
Autorizaţia se dã pentru durata necesarã interceptãrii şi înregistrãrii, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã sau de la instanţa corespunzãtoare în grad acesteia, în a cãrei circumscripţie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dã de cãtre judecãtorul desemnat de acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoitã, înainte sau dupã expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depãşi 30 de zile.
Durata totalã a interceptãrilor şi înregistrãrilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoanã şi aceeaşi faptã, nu poate depãşi 120 de zile.
Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintã sau o asistã în proces nu poate fi folositã ca mijloc de probã decât dacã din cuprinsul acesteia rezultã date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregãtirea sau sãvârşirea de cãtre avocat a unei infracţiuni dintre cele prevãzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediatã a interceptãrilor şi înregistrãrilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacã nu mai existã motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivatã a persoanei vãtãmate, procurorul poate solicita judecãtorului autorizarea interceptãrii şi înregistrãrii convorbirilor ori comunicãrilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formeazã obiectul cercetãrii.
Autorizarea interceptãrii şi a înregistrãrii convorbirilor sau comunicãrilor se face prin încheiere motivatã, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justificã mãsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi fãcutã prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziatã; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 şi art. 91^2 din Codul de procedurã penalã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Valer Negruşa în Dosarul nr. 1.342/112/2008 al Tribunalului Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016