Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.328 din 21 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si ale art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (5), art. 11, art. 12 si art. 13 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 15 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi ale art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (5), art. 11, art. 12 şi <>art. 13 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Excepţia a fost ridicatã de Societatea de Servicii de Investiţii Financiare "Mobinvest" - S.A. din Oradea, Gheorghe Cristian Vidican şi Gavril Avram în Dosarul nr. 4.317/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 6 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 21 octombrie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 ianuarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 4.317/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi ale art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (5), art. 11, art. 12 şi <>art. 13 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea de Servicii de Investiţii Financiare "Mobinvest" S.A. din Oradea, Gheorghe Cristian Vidican şi Gavril Avram într-o cauzã având ca obiect suspendarea executãrii unor acte administrative emise de Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare şi anularea acestora.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia aratã, în esenţã, cã, prin confuzia între funcţia de anchetã şi cea de judecatã, prin lipsa de contradictorialitate şi publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apãrare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în aprecierea probelor, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare se defineşte ca o jurisdicţie extraordinarã, iar natura juridicã a organelor care o exercitã este cea a instanţelor extraordinare, interzise prin art. 126 alin. (5) din Constituţie. În argumentarea acestei opinii, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, precum şi noul statut acordat Curţii de Conturi în urma revizuirii Constituţiei, în virtutea cãruia aceasta verificã şi constatã dacã resursele publice au fost sau nu folosite în acord cu dispoziţiile legale, dar fãrã a impune sancţiuni, posibilitatea stabilirii acestora fiind lãsatã la aprecierea instanţelor judecãtoreşti competente.
În ceea ce priveşte <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 , susţine cã nu au existat elementele necesare definirii unui caz excepţional, în sensul constatãrii unui pericol public major, care sã nu poatã fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanţe de urgenţã. În acest sens, precizeazã cã ordonanţa criticatã nu conţine mãsuri urgente destinate salvãrii unui interes public aflat în pericol.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstitu ţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În opinia sa, autorizând şi controlând relaţiile de pe pieţele reglementate, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare nu se substituie justiţiei, nu devine instanţã extraordinarã şi nici nu exercitã o activitate administrativ-jurisdicţionalã. Cu privire la constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 , menţioneazã cã aceasta a fost aprobatã de Parlament prin <>Legea nr. 514/2002 , care are caracter de lege organicã.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la jurisdicţiile speciale administrative. Aratã cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la administraţia publicã centralã de specialitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, notele scrise transmise de apãrãtorii autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 aprilie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 514/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 24 iulie 2002.
De asemenea, constituie obiect al excepţiei prevederile art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (5), art. 11, art. 12 şi <>art. 13 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (3): "Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare, denumitã în continuare C.N.V.M., este autoritatea competentã care aplicã prevederile prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul sãu.";
- Art. 2 alin. (5): "În scopul exercitãrii activitãţii de supraveghere, C.N.V.M. poate:
a) sã verifice modul de îndeplinire a atribuţiilor şi obligaţiilor legale şi statutare ale administratorilor, directorilor, directorilor executivi, precum şi ale altor persoane în legãturã cu activitatea entitãţilor reglementate sau supravegheate;
b) sã solicite consiliului de administraţie al entitãţilor reglementate, prevãzute la lit. a), întrunirea membrilor acestuia sau, dupã caz, convocarea adunãrii generale a acţionarilor, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi;
c) sã solicite tribunalului competent sã dispunã convocarea de adunãri generale ale acţionarilor, în cazul în care nu sunt respectate prevederile de la lit. b);
d) sã solicite informaţii şi documente emitenţilor ale cãror valori mobiliare fac obiectul unor oferte publice sau au fost admise la tranzacţionare pe o piaţã reglementatã sau tranzacţionate într-un sistem alternativ de tranzacţionare;
e) sã efectueze controale la sediul entitãţilor reglementate şi supravegheate de C.N.V.M.;
f) sã audieze orice persoanã în legãturã cu activitãţile entitãţilor reglementate şi supravegheate de C.N.V.M.";
- Art. 11: "C.N.V.M. este în drept sã suspende autorizaţia S.S.I.F. pentru o perioadã cuprinsã între 5 şi 90 de zile, în caz de nerespectare a prevederilor prezentei legi sau ale reglementãrilor C.N.V.M., numai dacã nu sunt întrunite condiţiile pentru retragerea autorizaţiei sau pentru alte sancţiuni mai grave prevãzute de lege. Suspendarea poate fi prelungitã la expirarea termenului iniţial, dar nu mai mult de 30 de zile peste termenul maxim stabilit în prezentul articol.";
- Art. 12: "(1) C.N.V.M. este în drept sã retragã autorizaţia de a presta servicii de investiţii financiare unei S.S.I.F., în urmãtoarele situaţii:
a) S.S.I.F. nu a început sã presteze serviciile de investiţii pentru care a fost autorizatã, în termen de 12 luni de la primirea autorizaţiei, sau nu a prestat niciunul din serviciile autorizate de C.N.V.M., prevãzute la art. 5 alin. (1) pct. 1, pe o perioadã mai mare de 6 luni, cu excepţia situaţiei în care C.N.V.M. a suspendat autorizaţia pe aceastã perioadã;
b) S.S.I.F. nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei;
c) S.S.I.F. nu respectã reglementãrile privind adecvarea capitalului, stabilite de C.N.V.M.;
d) S.S.I.F. sau agenţii sãi pentru servicii de investiţii financiare nu respectã reglementãrile C.N.V.M. şi/sau ale pieţelor reglementate;
e) dacã evenimente ulterioare acordãrii autorizaţiei creeazã incompatibilitate în prestarea de servicii de investiţii financiare;
f) alte cazuri prevãzute de reglementãrile C.N.V.M.
(2) La solicitarea expresã a unei S.S.I.F., în baza unei declaraţii de renunţare, C.N.V.M. retrage autorizaţia de a presta servicii de investiţii financiare, în conformitate cu reglementãrile emise în acest sens.
(3) C.N.V.M. anuleazã autorizaţia unei S.S.I.F. în cazul în care aceasta a fost obţinutã pe baza unor declaraţii sau informaţii false ori care au indus în eroare.";
- Art. 13: "(1) C.N.V.M. va solicita informaţii şi se va consulta cu autoritãţile competente ale unui stat membru înaintea autorizãrii unei S.S.I.F., atunci când aceasta este:
a) o filialã a unui intermediar autorizat în acel stat membru;
b) o filialã a societãţii-mamã a unui intermediar autorizat în acel stat;
c) este controlatã de aceleaşi persoane fizice sau juridice care controleazã un intermediar autorizat în acel stat membru.
(2) Autoritãţile competente din statele membre, responsabile cu supravegherea instituţiilor de credit sau a societãţilor de asigurare, vor fi consultate înainte de acordarea autorizaţiei unui S.S.I.F., care este:
a) filiala unei instituţii de credit sau a unei societãţi de asigurare autorizate într-un stat membru;
b) filiala societãţii-mamã a unei instituţii de credit sau a unei societãţi de asigurare autorizate într-un stat membru;
c) controlatã de aceleaşi persoane fizice sau juridice ce controleazã o instituţie de credit sau o societate de asigurare autorizatã într-un stat membru."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: ale art. 21 alin. (4) potrivit cãrora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, ale art. 116 privind organizarea ministerelor şi a altor organe de specialitate, ale art. 117 alin. (3) care prevãd cã autoritãţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organicã şi ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã atribuţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare excedeazã prevederilor constituţionale. În acest sens, îşi fondeazã criticile pe observaţia cã aceastã autoritate nu se încadreazã în niciunul dintre cele douã tipuri de jurisdicţii prevãzute de Constituţie, nefiind nici jurisdicţie judiciarã, nici jurisdicţie specialã administrativã. Curtea observã cã aceastã constatare este pe deplin adevãratã. Eronatã este însã afirmaţia potrivit cãreia "imposibilitatea includerii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în vreuna dintre categoriile de jurisdicţii determinã plasarea acestei autoritãţi în afara cadrului constituţional".
Astfel cum în mod explicit este definitã în art. 1 alin. (1) din Statutul sãu, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare este o autoritate administrativã autonomã cu personalitate juridicã. Activitatea pe care aceasta o desfãşoarã este dedicatã realizãrii scopului <>Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, şi anume înfiinţarea şi funcţionarea pieţelor de instrumente financiare, cu instituţiile şi operaţiunile specifice acestora, precum şi a organismelor de plasament colectiv, în scopul mobilizãrii disponibilitãţilor financiare prin intermediul investiţiilor în instrumente financiare. Finalitatea acestei reglementãri legale o reprezintã protejarea sistemului financiar şi a investitorilor. În acest scop, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare desfãşoarã activitãţi de autorizare, control, reglementare şi interpretare în ceea ce priveşte relaţiile de pe pieţele reglementate, fiind autoritatea chematã sã aplice normele legale specifice acestei sfere de relaţii sociale. Prin aceasta, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare nu capãtã însã nici caracter de instanţã extraordinarã - astfel cã nu încalcã dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Legea fundamentalã -, şi nici nu exercitã o activitate administrativ-jurisdicţionalã. În exercitarea atribuţiilor sale, desfãşoarã o activitate pur administrativã, menitã sã asigure protejarea investitorilor şi a sistemului financiar în ansamblul sãu. Aceasta reprezintã o concretizare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cãrora statul trebuie sã asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Aşadar, nefiind o jurisdicţie, nu se poate reţine nici critica de neconstituţionalitate bazatã pe pretinsa încãlcare a prevederilor art. 21 alin. (4) pe care autorii o deduc din obligativitatea sa.
În argumentarea caracterului de instanţã extraordinarã a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, autorii excepţiei fac o analogie cu natura juridicã şi atribuţiile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, astfel cum acestea erau reglementate şi rezultau din prevederile <>Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, asupra cãrora Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, prin <>Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008), constatând neconstituţionalitatea acelei legi. În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut, printre altele, cã "(...) prin confuzia între funcţia de anchetã, cea de judecatã şi cea de soluţionare a cãilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate şi publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apãrare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea şi aprecierea probelor, precum şi prin posibilitatea de a da, în aceleaşi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanţelor judecãtoreşti, jurisdicţia exercitatã de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii şi de Colegiul Consiliului se defineşte ca o jurisdicţie extraordinarã, iar natura juridicã a organelor care o exercitã este cea a instanţelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţia României".
Activitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nu prezintã însã caracteristicile surprinse de instanţa de contencios constituţional, care confereau Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii caracter neconstituţional. În cazul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nu se poate reţine existenţa unei "confuzii între funcţia de anchetã, cea de judecatã şi cea de soluţionare a cãilor de atac împotriva propriilor decizii". Astfel, activitãţile pe care Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare poate sã le întreprindã conform <>art. 2 alin. (5) din Legea nr. 297/2004 sunt menite sã aducã informaţiile necesare exercitãrii activitãţii de supraveghere a pieţei de capital, iar dreptul acestei instituţii de a suspenda sau retrage autorizaţia de a presta servicii de investiţii financiare pentru o societate de servicii de investiţii financiare (S.S.I.F.) reprezintã o prerogativã legalã care nu contravine niciunei prevederi constituţionale. Diferenţa fundamentalã faţa de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, astfel cum acesta era configurat prin prevederile <>Legii nr. 187/1999 , o reprezintã posibilitatea contestãrii în faţa instanţei de contencios administrativ competente a oricãror acte emise de Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare, aceastã autoritate neavând atribuţii de control al propriilor acte. Criticile autorilor excepţiei sunt şi sub acest aspect neîntemeiate, întrucât verificarea legalitãţii actelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care sunt acte administrative unilaterale, se face de cãtre o instanţã judecãtoreascã, care se bucurã de independenţã şi se caracterizeazã prin imparţialitate, printr-o procedurã care respectã exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile asigurãrii dreptului la apãrare al pãrţilor, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a-şi valorifica în mod eficient drepturile procedurale.
Activitatea desfãşuratã de Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare nu presupune o "jurisdicţie". În sensul <>art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , "actul administrativ-jurisdicţional" este "actul emis de o autoritate administrativã învestitã, prin lege organicã, cu atribuţii de jurisdicţie administrativã specialã", iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, "jurisdicţie administrativã specialã" reprezintã "activitatea înfãptuitã de o autoritate administrativã care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, dupã o procedurã bazatã pe principiile contradictorialitãţii, asigurãrii dreptului la apãrare şi independenţei activitãţii administrativjurisdicţionale". Nici <>Legea nr. 297/2004 , nici Statutul aprobat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 nu se referã la soluţionarea de cãtre Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare a vreunui astfel de conflict privind un act administrativ, referitoare la existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activitãţii jurisdicţionale. De asemenea, Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare nu adoptã nici mãsuri de tragere la rãspundere juridicã de competenţa instanţelor judiciare, ci efectueazã operaţiuni tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptãrii oricãrui act administrativ. Aşadar, activitatea desfãşuratã de aceastã instituţie - de autorizare, control, reglementare şi interpretare finalizatã cu o "decizie" - nu corespunde ideii de soluţionare a unui conflict între pãrţi generat de un act administrativ al unei autoritãţi publice.
În punctul sãu de vedere, Guvernul observã în mod judicios cã, "ducând raţionamentul autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate pânã la ultimele consecinţe, ar urma ca orice activitate de a rãspunde unei sesizãri sau de a da curs unei sesizãri din oficiu, care se încheie cu un proces-verbal, decizie sau un alt act al autoritãţii şi eventual cu aplicarea unei sancţiuni administrative, ar corespunde unei activitãţi administrativ-jurisdicţionale".
De altfel, Curtea observã cã, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 , "Orice persoanã fizicã sau juridicã, dacã se considerã vãtãmatã în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti".
II. Autorii formuleazã o criticã de constituţionalitate extrinsecã a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare prin raportare la prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţia nerevizuitã.
În acest sens, Curtea observã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 a fost aprobatã prin <>Legea nr. 514/2002 , care, potrivit menţiunii din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 24 iulie 2002, în care a fost publicatã, a fost adoptatã ca lege organicã. În expunerea de motive a acestei legi a fost în mod detaliat explicatã necesitatea adoptãrii unei reglementãri specifice prin intermediul unei ordonanţe de urgenţã. Motivul principal l-a reprezentat respectarea angajamentelor asumate de România în vederea aderãrii la Uniunea Europeanã, în interiorul termenelor stabilite prin negociere cu aceasta, pentru adoptarea unor acte normative privind piaţa de capital, în acord cu aquis-ul comunitar în materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi ale art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (5), art. 11, art. 12 şi <>art. 13 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Excepţia a fost ridicatã de Societatea de Servicii de Investiţii Financiare "Mobinvest" - S.A. din Oradea, Gheorghe Cristian Vidican şi Gavril Avram în Dosarul nr. 4.317/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
