Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.327 din 13 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 10 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicatã de Lidia Daniela Leonte în Dosarul nr. 37.017/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 6 octombrie 2009, în prezenţa apãrãtorului autorului excepţiei, avocatul Simona Mirea, cu împuternicire avocaţialã la dosar, a pãrţii Marilena Panait şi în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea de la acea datã.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 13 octombrie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 37.017/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost ridicatã de Lidia Daniela Leonte într-o cauzã civilã având ca obiect nulitatea adopţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, întrucât instituie o limitare nejustificatã a persoanelor care pot solicita instanţei de judecatã constatarea nulitãţii adopţiei dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii de folosinţã, ipotezã în care acţiunea aparţine numai acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie opineazã cã textul de lege atacat este neconstituţional, invocând prevederile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, potrivit opiniei instanţei, reglementarea criticatã, în conformitate cu care în timpul minoritãţii adoptatului acţiunea în declararea adopţiei poate aparţine oricãrei persoane interesate, iar dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu acţiunea aparţine numai acestuia, echivaleazã cu instituirea unei distincţii care nu are o bazã justificativã rezonabilã, întemeiatã pe interesul superior al minorului.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece limitarea exercitãrii acţiunii de declarare a nulitãţii adopţiei dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu este în contradicţie cu imperativele dreptului la un proces echitabil, care presupune garantarea dreptului oricãrei persoane de a beneficia de accesul efectiv la o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecatã a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, având urmãtorul conţinut:
"Acţiunea în declararea nulitãţii adopţiei aparţine oricãrei persoane interesate. Dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
<>Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, cu valoare de regulã de bazã a adopţiei, principiul interesului superior al copilului. Legea prevede expres acest principiu în cap. I intitulat "Dispoziţii generale", art. 2 lit. a) şi în art. 5 alin. (1) referitor la condiţiile de fond ale adopţiei.
Luând în considerare principiul menţionat, legea defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridicã subordonatã ocrotirii interesului superior al copilului.
Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 cã adopţia este nulã, dacã a fost încheiatã în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încãlcarea oricãror condiţii de fond sau de formã prevãzute de lege, legea instituie în cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol norma dupã care instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulitãţii adopţiei, dacã va constata cã menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.
În analiza textului, Curtea Constituţionalã reţine cã legiuitorul a instituit o nulitate sub condiţie - aceea ca menţinerea adopţiei sã fie în interesul superior al copilului - şi cã aceastã sancţiune juridicã nu poate fi caracterizatã ca o nulitate absolutã.
Reglementarea în acest mod a nulitãţii adopţiei nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei, ci, dimpotrivã, având în vedere scopul adopţiei, prevãzut în art. 2 lit. b) din lege, şi anume creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantã cu art. 49 alin. (1) din Legea fundamentalã, în conformitate cu care "Copiii şi tinerii se bucurã de un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor lor".
Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în textul de lege atacat, a exercitãrii acţiunii în declararea nulitãţii adopţiei reprezintã o consecinţã fireascã a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridicã subordonatã ocrotirii interesului superior al copilului. În condiţiile în care adoptatul dobândeşte capacitatea deplinã de exerciţiu nu mai este necesar ca interesul superior al acestuia sã fie apãrat pe calea intentãrii de cãtre orice persoanã interesatã a unei cereri de declarare a nulitãţii adopţiei şi nici pe calea aprecierii de cãtre instanţa de judecatã a interesului lui de a se menţine adopţia. A admite cã, şi dupã ce adoptatul a devenit major, exercitarea acţiunii de declarare a adopţiei ar putea fi exercitatã de altã persoanã, echivaleazã cu nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauzã de a-şi identifica propriul interes şi, deci, negarea capacitãţii lui de exerciţiu.
Curtea Constituţionalã nu poate primi susţinerea cã reglementarea atacatã este de naturã sã restrângã accesul la justiţie al persoanelor interesate, altele decât adoptatul cu deplinã capacitate de exerciţiu, întrucât accesul la justiţie implicã un interes legitim, iar în cazul analizat, interesul legitim de declarare a nulitãţii adopţiei sau de menţinerea a acesteia aparţine în exclusivitate adoptatului. În speţa în care a fost ridicatã excepţia, interesul pãrţii care a introdus acţiunea de anulare a adopţiei este acela de a beneficia de un testament şi de a-l înlãtura pe adoptat de la moştenirea legalã. Având în vedere cã adopţia se întemeiazã pe interesul superior al copilului adoptat - interes care se menţine şi în cazul în care adoptatul a devenit major sau, major fiind, a fost adoptat în condiţiile legii - Curtea Constituţionalã reţine cã scopul urmãrit de acţiunea în anulare a adopţiei este contrar raţiunii instituţiei şi nu poate fi caracterizat ca un interes legitim.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicatã de Lidia Daniela Leonte în Dosarul nr. 37.017/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
*
OPINIE SEPARATĂ
Alãturi de instanţa de judecatã şi Avocatul Poporului, considerãm cã excepţia trebuia admisã, prevederile <>art. 57 teza finalã din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei încãlcând dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuşi dreptul sã impunã anumite condiţii de natura şi exigenţele administrãrii justiţiei, fãrã însã ca aceste condiţionãri sã aducã atingere substanţei dreptului sau sã îl lipseascã de efectivitate.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede cã "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale [...]".
În speţã, potrivit <>art. 54 din Legea nr. 273/2004 , adopţia înceteazã prin desfacere sau ca urmare a "declarãrii nulitãţii acesteia". Dacã desfacerea adopţiei se face în condiţiile prevãzute de lege [art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul existenţei acesteia, acţiunea în constatarea nulitãţii se introduce pentru nerespectarea în momentul încheierii adopţiei, a condiţiilor de fond şi de formã cerute de lege ad validitatem.
<>Art. 57 teza întâi din Legea nr. 273/2004 prevede cã acţiunea "în declararea nulitãţii adopţiei" (s.n. - nulitate absolutã) aparţine oricãrei persoane interesate. Teza a doua a aceluiaşi articol stabileşte cã dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. Se poate observa cã, anterior dobândirii capacitãţii depline de exerciţiu, în timpul minoritãţii adoptatului, acţiunea în constatarea nulitãţii adopţiei aparţine oricãrei persoane interesate, ulterior acestui moment, însã, titular al acţiunii este numai persoana adoptatã.
Analizând ambele teze ale <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, nu se poate susţine cã restrângerea sferei persoanelor care pot exercita acţiunea în nulitatea adopţiei, dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, este justificatã de interesul adoptatului minor devenit major, care sã prevaleze asupra interesului general ce se ocroteşte prin acţiunea în nulitate absolutã.
De altfel, aşa cum am arãtat, sancţiunea nulitãţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond şi de formã cerute de lege la încheierea unui act juridic, în speţã a adopţiei consimţãmântul valabil exprimat, capacitatea deplinã de exerciţiu a adoptatorului şi a celorlalte persoane prevãzute de lege, cauza licitã şi moralã (scopul), şi anume interesul superior al copilului. În acest sens, prevederile art. 56 alin. (1) din lege stabilesc cã adopţia este nulã dacã a fost încheiatã în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
În alin. (2) al art. 56 din lege se aratã însã cã instanţa va putea respinge cererea "de declarare a nulitãţii adopţiei" de cãtre orice persoanã interesatã dacã va constata cã menţinerea adopţiei este în interesul copilului adoptat.
Aceasta nu înseamnã, dupã pãrerea noastrã, o asanare a nulitãţii absolute, ci verificarea de cãtre instanţa de judecatã a condiţiei de fond prioritare la încheierea adopţiei, şi anume interesul superior al copilului, pentru cã adopţia este încuviinţatã prin hotãrâre judecãtoreascã, fiind astfel un act juridic civil de naturã specialã.
În aceste condiţii, eliminarea, dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, a posibilitãţii oricãrei persoane interesate de a formula acţiune în constatarea nulitãţii adopţiei determinã încãlcarea caracterului efectiv al accesului la justiţie, în aceastã materie.
De altfel, în reglementarea anterioarã, <>art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 , nu se fãcea aceastã distincţie, prevãzând doar cã "adopţia este supusã, potrivit legii, nulitãţii [...]", astfel încât se aplica regula de drept comun a nulitãţii absolute.
În acest sens sunt şi reglementãrile noului Cod civil (art. 479 şi 480) care fac o distincţie netã între anularea adopţiei (nulitate relativã), ce poate fi cerutã de oricare persoanã chematã sã consimtã la încheierea ei şi al cãrei consimţãmânt a fost viciat prin eroare asupra identitãţii adoptatului, dol sau violenţã, şi nulitatea absolutã, când acţiunea poate fi formulatã de orice persoanã interesatã, nefãcându-se deosebire, sub acest aspect, între adoptatul minor şi adoptatul care a dobândit capacitate deplinã de exerciţiu.
JUDECĂTOR,
prof. univ. dr. ASPAZIA COJOCARU
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
