Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.315 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 din Codul de procedura civila si ale art. 101 alin. (3) lit. a) si art. 118 alin. (3^1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 15 februarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 101 alin. (3) lit. a) şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Mihai Popteanu în Dosarul nr. 3.688/303/2009 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 888D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele invocate de autorul excepţiei sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.688/303/2009, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 101 alin. (3) lit. a) şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Mihai Popteanu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile art. 219 din Codul de procedurã civilã creeazã discriminare între persoanele cu domiciliul în România, care nu au dreptul sã rãspundã în scris la întrebãrile formulate în interogatoriu, şi persoanele domiciliate în alte state membru ale Uniunii Europene, care pot rãspunde în scris la interogatoriu, cu toate cã au dreptul de a circula liber în spaţiul european, având astfel posibilitatea efectivã de a se prezenta în faţa instanţelor.
Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, se susţine cã acestea nu respectã principiul legalitãţii şi proporţionalitãţii pedepselor cu faptele sãvârşite, întrucât în cauzele penale dispoziţiile art. 18^1 din Codul penal dau posibilitatea aplicãrii unor sancţiuni administrative mai uşoare pentru sãvârşirea unor fapte mai grave decât cele prevãzute de ordonanţa de urgenţã criticatã şi cã, pentru acest motiv, este încãlcatã norma constituţionalã referitoare la egalitate, impunându-se totodatã ca România sã acorde prioritate tratatelor internaţionale ce prevãd aplicarea acestui principiu de drept.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, se aratã cã acestea încalcã principiul neretroactivitãţii legii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, prin eliminarea de cãtre legiuitor, pe parcursul soluţionãrii cauzei de cãtre instanţa de fond, a unuia dintre gradele de jurisdicţie prevãzute de legea contravenţionalã la data constatãrii contravenţiei şi de care autorul înţelege sã beneficieze în cazul unei soluţii nefavorabile a primei instanţe.
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 219 din Codul de procedurã civilã, instanţa aratã cã reglementarea procedurii de administrare a probei interogatoriului este de competenţa exclusivã a legiuitorului, iar stabilirea în reglementarea acestei instituţii a unor condiţii diferite pentru persoanele domiciliate în România şi pentru cele domiciliate în alte state membre ale Uniunii Europene se justificã, având în vedere situaţiile diferite în care se aflã cele douã categorii de persoane, nefiind încãlcate în acest fel dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, se aratã cã situaţiile evocate de autorul excepţiei sunt diferite, iar faptul cã prevederile art. 18^1 din Codul penal permit aplicarea unor sancţiuni administrative mai uşoare decât cele prevãzute de ordonanţa de urgenţã criticatã, pentru alte categorii de fapte decât cele reglementate prin aceasta şi care nu pot fi însoţite de sancţiunea complementarã a suspendãrii dreptului de a conduce autovehiculul, nu creeazã o stare de inegalitate între persoane aflate în situaţii juridice identice, nefiind încãlcate prin acest text legal principiile legalitãţii şi proporţionalitãţii infracţiunilor şi pedepselor şi principiul egalitãţii în faţa legii.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, se aratã cã faptele în cauzã prezintã un pericol social minor, iar posibilitatea formulãrii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în termen de 15 zile de la data comunicãrii, la judecãtoria în a cãrei razã teritorialã a fost sãvârşitã fapta reprezintã o garanţie suficientã a liberului acces la justiţie, mãsura eliminãrii recursului cu privire la hotãrârile judecãtoreşti pronunţate în aceste cauze fiind opţiunea legiuitorului. De asemenea, instanţa menţioneazã cã normele procesuale sunt de imediatã aplicare, chiar şi în cazul proceselor în curs de soluţionare la intrarea ei în vigoare, fãrã ca prin aceasta sã fie încãlcat principiul neretroactivitãţii legii.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 219 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 101 alin. (3) lit. a) şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.
Textele criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 219: "(1) Cel chemat va fi întrebat de cãtre preşedinte asupra fiecãrui fapt în parte.
(2) Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecãtori, procurorul, precum şi partea potrivnicã pot pune de-a dreptul întrebãri celui chemat la interogator.
(3) Partea nu are voie sã citeascã un rãspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însã de însemnãri, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
(4) Dacã partea declarã cã pentru a rãspunde trebuie sã cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator.";
- Art. 101 alin. (3) lit. a): "(3) Constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amenda prevãzutã în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendãrii dreptului de a conduce pentru o perioadã de 60 de zile sãvârşirea de cãtre conducãtorul de autovehicul sau tramvai a urmãtoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depãşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacã prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale";
- Art. 118 alin. (3^1): "(3^1) Hotãrârea judecãtoreascã prin care judecãtoria soluţioneazã plângerea este definitivã şi irevocabilã.
"În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 219 din Codul de procedurã civilã încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, dispoziţiile art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la egalitatea în faţa legii şi, respectiv, la nediscriminare şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil; prevederile art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi prevederilor art. 20 şi 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la egalitatea în faţa legii şi, respectiv, la principiile legalitãţii şi proporţionalitãţii infracţiunilor şi pedepselor; iar dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) din aceeaşi ordonanţã de urgenţã încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apãrare, dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi prevederile art. 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o cale de atac eficientã şi la un proces echitabil şi, respectiv, prezumţia de nevinovãţie şi dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã potrivit acestora cel chemat la interogator va fi întrebat de cãtre preşedinte asupra fiecãrui fapt în parte. Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecãtori, procurorul, precum şi partea potrivnicã pot pune întrebãri celui chemat la interogator. Partea nu are voie sã citeascã un rãspuns scris de mai înainte; ea se poate folosi însã de însemnãri, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri. Dacã partea declarã cã pentru a rãspunde trebuie sã cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator. Iar potrivit dispoziţiilor art. 223, partea care are domiciliu în strãinãtate poate fi interogatã prin cel care o reprezintã în judecatã, caz în care interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune rãspunsul pãrţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacã mandatarul este avocat, procura specialã certificatã de acesta este îndestulãtoare.
Prin Decizia nr. 1.115 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.154 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, şi Decizia nr. 403 din 24 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, Curtea a reţinut cã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii nu are semnificaţia uniformitãţii, situaţiile obiectiv diferite în care se aflã diferiţi cetãţeni impunând un tratament juridic diferenţiat. În cauzã, reglementarea diferitã a procedurii de administrare a probei cu interogatoriul pentru persoanele cu domiciliul în strãinãtate este justificatã de situaţia diferitã în care se aflã aceste persoane, respectiv faptul cã locuiesc într-o altã ţarã, aspect ce face dificilã deplasarea lor în România pentru a fi prezente personal la interogatoriu şi, prin urmare, nu încalcã prevederile art. 16 din Legea fundamentalã.
Prin aceleaşi decizii, Curtea a statuat cã nu se poate reţine nici încãlcarea dispoziţiilor care consacrã liberul acces la justiţie şi dreptul la apãrare, deoarece prevederile criticate nu împiedicã pãrţile interesate sã se adreseze instanţei, sã fie asistate sau reprezentate de un apãrãtor şi sã beneficieze de toate garanţiile unui proces echitabil.
De altfel, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã, în deplin acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Decizia din 13 iunie 1979, pronunţatã în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 32), principiul egalitãţii în drepturi şi al nediscriminãrii se aplicã doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, stabilit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintã nici privilegii şi nici discriminãri.
Pentru aceste motive nu poate fi reţinutã nici încãlcarea prin textele criticate a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reţine cã, potrivit acestora, nerespectarea de cãtre conducãtorul de autovehicul sau tramvai a regulilor privind prioritatea de trecere, depãşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacã prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendãrii dreptului de a conduce pentru o perioadã de 60 de zile.
De asemenea, Curtea constatã cã cele douã ipoteze invocate de autorul excepţiei vizeazã instituţii juridice diferite, respectiv rãspunderea contravenţionalã şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cazul faptei care nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni.
Astfel, cu privire la încãlcarea prin textele criticate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în repetate rânduri, prin decizii cum sunt Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 49 din 21 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, Curtea a statuat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã principiul constituţional al egalitãţii nu are semnificaţia uniformitãţii şi cã atâta vreme cât situaţiile juridice avute în vedere sunt diferite nu poate fi reţinutã o încãlcare a acestuia.
Totodatã, Curtea constatã cã reglementarea rãspunderii contravenţionale şi a sancţiunilor cu caracter administrativ este de competenţa legiuitorului şi ţine de politica statului, care, în scopul prevenirii sãvârşirii faptelor penale şi a celor de naturã contravenţionalã, impune sancţiuni disuasive, motiv pentru care nu poate fi reţinutã încãlcarea prin textele criticate a principiului legalitãţii şi proporţionalitãţii pedepselor cu faptele sãvârşite.
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea reţine cã stabilirea cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate în primã instanţã este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecãrei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedurã civilã, accesul liber la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie neînsemnând obligativitatea asigurãrii accesului la toate gradele de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze sau litigii, iar dreptul la un proces echitabil, prevãzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, nu presupune existenţa a douã grade de jurisdicţie. Din acest punct de vedere, principiul liberului acces la justiţie trebuie corelat cu cel al egalitãţii în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiţie sã ţinã cont de realitãţile sociale inevitabil diferite. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa cã regula prevãzutã la art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãreia nicio lege nu poate îngrãdi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul cã legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui în considerarea unor situaţii deosebite reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Astfel, în cazul de faţã, Curtea reţine cã prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, legiuitorul a instituit o regulã proceduralã nouã, derogatorie de la normele procesual civile de drept comun, ce eliminã calea de atac a recursului, înlãturând în acest fel un grad de jurisdicţie, în scopul simplificãrii şi sporirii celeritãţii soluţionãrii cauzelor, cu impact direct asupra executãrii hotãrârilor judecãtoreşti astfel pronunţate. În acest sens, Curtea constatã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 reglementeazã contravenţii ce sunt sãvârşite prin fapte uşor de individualizat şi lipsite de complexitate, a cãror constatare şi sancţionare de cãtre organele abilitate şi al cãror control exercitat de cãtre instanţele de judecatã presupun o activitate cu un grad de dificultate redus, în special în privinţa administrãrii probelor, ce nu necesitã existenţa mai multor grade de jurisdicţie în vederea soluţionãrii corecte a cauzelor. Aşadar, Curtea reţine cã, fiind vorba despre hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de judecãtorii în soluţionarea unor plângeri formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, stabilirea unor cãi de atac diferite pentru diferite categorii de litigii nu creeazã discriminare, conform art. 16 din Constituţie şi, respectiv, art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, atât timp cât titularii dreptului de a exercita aceste cãi de atac sunt persoane aflate în situaţii juridice diferite. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã egalitatea nu este sinonimã cu uniformitatea şi cã unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie sã le corespundã un tratament juridic diferit, aşa cum reiese din Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine încãlcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 101 alin. (3) lit. a) şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Mihai Popteanu în Dosarul nr. 3.688/303/2009 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
