Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.290 din 8 octombrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, art. 43 alin. 3 si art. 62 din Codul familiei si art. 2 alin. (1) si   art. 7 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.290 din 8 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, art. 43 alin. 3 si art. 62 din Codul familiei si art. 2 alin. (1) si art. 7 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 19 noiembrie 2009
DECIZIE nr. 1.290 din 8 octombrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, <>art. 43 alin. 3 şi art. 62 din Codul familiei şi <>art. 2 alin. (1) şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativã a numelor persoanelor fizice
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 19 noiembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, <>art. 43 alin. 3 şi <>art. 62 din Codul familiei şi <>art. 2 şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativã a numelor persoanelor fizice, excepţie ridicatã de Ioana Angela Beldeanu în Dosarul nr. 24.704/245/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde apãrãtorul autorului excepţiei, Remus Borza, cu împuternicire la dosar, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã, la dosar, partea Cristian Maftei a comunicat concluzii scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Apãrãtorul pãrţii prezente solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 24.704/245/2007, Tribunalul Iaşi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, <>art. 43 alin. 3 şi <>art. 62 din Codul familiei şi <>art. 2 şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativã a numelor persoanelor fizice. Excepţia a fost ridicatã de Ioana Angela Beldeanu într-o cauzã având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 şi <>art. 43 alin. 3 din Codul familiei contravin dispoziţiilor constituţionale şi a celor din actele internaţionale invocate atâta timp cât permit pãrintelui divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea relaţii personale cu acesta, fãrã a se institui mãsuri asiguratorii şi garanţii cu privire la exercitarea efectivã a acestora, când circumstanţele cazului o cer pentru protecţia minorului. Prevederile de lege criticate permit relaţionarea necondiţionatã cu minorul, autoritãţile judiciare invocând în cauzã lipsa temeiului legal care sã stea la baza dispunerii unor mãsuri de protecţie a minorului, atunci când circumstanţele cazului dovedesc cã interesul acestuia reclamã impunerea de mãsuri cãrora sã se subordoneze modalitatea de relaţionare.
Totodatã, susţine cã prevederile <>art. 62 din Codul familiei , <>art. 2 alin. (1) şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi din actele internaţionale invocate, întrucât instituie discriminãri pe criterii arbitrare şi limitãri ale dreptului şi interesului legitim al minorului la nume, în ipoteza desfacerii cãsãtoriei prin divorţ, şi, totodatã, discrimineazã copiii ai cãror pãrinţi s-au separat prin divorţ, faţã de copiii ai cãror pãrinţi sunt cãsãtoriţi. În acest sens, aratã cã exercitarea dreptului minorului de a-şi schimba numele este condiţionatã de acordul pãrintelui cãruia nu i-a fost încredinţat, dupã desfacerea cãsãtoriei prin divorţ, aceastã restrângere a exerciţiului dreptului fiind nejustificatã. <>Art. 62 din Codul familiei nu cuprinde nicio prevedere referitoare la numele pe care îl va purta minorul dupã desfacerea cãsãtoriei prin divorţ, dreptul fundamental al minorului la nume, ca expresie a propriei identitãţi, fiind astfel limitat. De asemenea, susţine cã nereglementarea dreptului minorului de a-şi stabili propria identitate prin purtarea numelor reunite ale celor doi pãrinţi, ulterior divorţului acestora, în condiţiile refuzului pãrintelui cãruia nu i-a fost încredinţat copilul de a-şi da acordul prevãzut de <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 , constituie o evidentã încãlcare a textelor constituţionale şi din actele internaţionale invocate.
Tribunalul Iaşi - Secţia civilã considerã cã prevederile <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 şi ale <>art. 43 alin. 3 din Codul familiei nu conţin prevederi contrare dispoziţiilor Constituţiei, instanţele având posibilitatea ca, în fiecare caz, sã stabileascã modalitãţi concrete de exercitare a relaţiilor personale între pãrintele divorţat şi minor, ţinându-se seama, prioritar, de interesul superior al copilului. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia prin <>Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptatã la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificatã prin <>Legea nr. 87/2007 , sunt instituite garanţii sporite privind ocrotirea interesului copiilor faţã de cele consacrate de legislaţia internã, instanţa aratã cã judecãtorul naţional, devenit, dupã data de 1 ianuarie 2007, judecãtor comunitar, este obligat sã aplice direct dreptul comunitar, dacã constatã incompatibilitatea dreptului naţional cu acesta, în virtutea efectului direct al dreptului comunitar şi al supremaţiei acestuia.
În ceea ce priveşte prevederile <>art. 62 din Codul familiei , <>art. 2 şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 , instanţa apreciazã cã acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 21, 22 şi 49, atât timp cât limiteazã dreptul minorului la nume ca expresie a propriei identitãţi, în ipoteza divorţului pãrinţilor, şi nu recunosc dreptul copilului la schimbarea numelui atunci când circumstanţele speţei o impun. Aceastã împrejurare este de naturã sã determine un anumit statut juridic stabilit prin voinţa altuia, pe care copilul este ţinut sã-l accepte în mod pasiv, fãrã a putea acţiona, în limite legale, în sensul modificãrii lui, ceea ce are semnificaţia unei negãri a dreptului recunoscut de <>art. 26 din Constituţie . Totodatã, instanţa opineazã cã recunoaşterea dreptului copilului de a purta numele de familie reunite ale pãrinţilor divorţaţi, respectiv de a adãuga numele pãrintelui cãruia i-a fost încredinţat, nu este de naturã a încãlca drepturile şi libertãţile cetãţenilor, ordinea publicã, bunele moravuri, ci este o modalitate de stabilire concretã, efectivã a propriei identitãţi, ce-i asigurã copilului evitarea riscului de alienare, de confuzie, numele având un rol esenţial în identificarea unei persoane, fiind interzisã orice fel de ingerinţã în acest sens, potrivit <>art. 16 din Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã prevederile <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 şi ale <>art. 43 alin. 3 din Codul familiei nu îngrãdesc dreptul pãrintelui cãruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legãturi personale cu acesta. Reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 432/2009 , respectiv faptul cã desfacerea cãsãtoriei prin divorţ şi, implicit, separarea pãrinţilor duce, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti faţã de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea pãrinţilor şi de imposibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a aceloraşi modalitãţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti. Totodatã, apreciazã cã şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 62 din Codul familiei şi ale <>art. 2 şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 este neîntemeiatã. Aratã cã prevederile referitoare la stabilirea numelui copilului, în cazul în care pãrinţii nu au nume de familie comun şi nu existã învoialã între aceştia, precum şi schimbarea numelui copilului pe cale administrativã reprezintã opţiuni ale legiuitorului care a avut în vedere interesul superior al copilului. Totodatã, aratã cã orice persoanã interesatã poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui pe cale administrativã, iar dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestatã în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Reţine cã autorul excepţiei criticã prevederile legale şi pentru faptul cã acestea nu prevãd posibilitatea copilului de a purta numele de familie reunite ale pãrinţilor divorţaţi. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, iar, în temeiul <>art. 61 alin. (1) din Constituţie , Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile <>Constituţiei , precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor <>art. 146 lit. d) din Constituţie , precum şi ale <>art. 1 alin. (2) , ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Prin încheiere, instanţa de judecatã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, <>art. 43 alin. 3 şi <>art. 62 din Codul familiei şi <>art. 2 şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativã a numelor persoanelor fizice. Din notele scrise ale autorului rezultã, însã, cã obiect al excepţiei îl constituie prevederile <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, ale <>art. 43 alin. 3 şi <>art. 62 din Codul familiei , republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, şi ale <>art. 2 alin. (1) şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativã a numelor persoanelor fizice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 2 februarie 2003.
Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 15 din Legea nr. 272/2004 : "(1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu pãrintele ori cu o altã persoanã care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gãzduirea copilului pe perioadã determinatã de cãtre pãrintele sau de cãtre altã persoanã la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
d) corespondenţã ori altã formã de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la pãrintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluãri medicale sau şcolare, cãtre pãrintele sau cãtre alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.
(2) Transmiterea informaţiilor prevãzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.";
- <>Art. 43 alin. 3 din Codul familiei : "Pãrintele divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul, pãstreazã dreptul de a avea legãturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã.";
- <>Art. 62 din Codul familiei : "Copilul din cãsãtorie ia numele de familie comun al pãrinţilor.
Dacã pãrinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala pãrinţilor şi se va declara, odatã cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilã. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelarã de la domiciliul copilului va hotãrî, ascultând pe pãrinţi, dacã copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.";
- <>Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 : "Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbã de drept prin modificarea intervenitã în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile prevãzute de lege.";
- <>Art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 : "Când cererea de schimbare a numelui minorului este fãcutã de cãtre unul dintre pãrinţi, este necesar acordul celuilalt pãrinte, dat în formã autenticã. Acordul nu este necesar în cazul în care celãlalt pãrinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecãtoreşte dispãrut sau decãzut din drepturile pãrinteşti."
Autorul excepţiei considerã cã prevederile <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale <>art. 43 alin. 3 din Codul familiei contravin atât dispoziţiilor constituţionale ale <>art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cât şi dispoziţiilor art. 3 referitoare la protecţia şi îngrijirea copilului, conform interesului superior al acestuia şi art. 9 alin. (3) privind dreptul copilului de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi pãrinţi ai sãi, din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , şi dispoziţiilor art. 1 privind scopul Convenţiei, art. 4 alin. (3) referitoare la relaţiile personale între un copil şi pãrinţii sãi, art. 7 lit. c) relative la soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale şi art. 10 privind mãsuri asigurãtorii şi garanţii ce trebuie luate cu privire la relaţiile personale, din <>Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptatã la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificatã prin <>Legea nr. 87/2007 .
De asemenea, susţine cã prevederile <>art. 62 din Codul familiei , <>art. 2 alin. (1) şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale <>art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la viaţã, la integritatea fizicã şi psihicã, ale art. 26 privind viaţa intimã, familialã şi privatã, ale art. 49 referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, ale art. 52 privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, cât şi dispoziţiilor art. 8 privind dreptul efectiv al oricãrei persoane de a se adresa instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violeazã drepturi fundamentale recunoscute prin Constituţie sau lege şi art. 25 alin. (2) referitoare la dreptul oricãrei persoane la un nivel de viaţã corespunzãtor şi dreptul mamei şi al copilului la ajutor şi ocrotire speciale, din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, dispoziţiilor art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 referitoare la interzicerea discriminãrii, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţiilor art. 5 privind egalitatea între soţi, din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei, Curtea reţine urmãtoarele:
Art. 15 face parte din capitolul II - Drepturile copilului, secţiunea I - Drepturi şi libertãţi civile, din <>Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, şi reglementeazã o enumerare, fãrã caracter exhaustiv, a modalitãţilor de realizare a relaţiilor personale între copil şi pãrinţi, rude, precum şi alte persoane faţã de care copilul a dezvoltat legãturi de ataşament. Potrivit art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, copilul "are dreptul de a menţine relaţii personale" cu persoanele menţionate anterior, alin. (3) al aceluiaşi articol reglementând faptul cã "pãrinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu [...] alte persoane alãturi de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind cã existã motive temeinice de naturã a primejdui dezvoltarea fizicã, psihicã, intelectualã sau moralã a copilului." Curtea constatã cã, potrivit <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 , "prezenta lege reglementeazã cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului" şi se subordoneazã cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legãturã cu drepturile şi obligaţiile ce revin pãrinţilor sau altor reprezentanţi legali, şi prevaleazã în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecãtoreşti. Aceste din urmã prevederi sunt expresia dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din <>Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , potrivit cãrora "În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţã socialã publice sau private, de instanţele judecãtoreşti, autoritãţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala."
Având în vedere toate acestea, Curtea nu poate reţine motivele de neconstituţionalitate invocate de autor, prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispoziţiile constituţionale şi cele din actele internaţionale invocate. Mai mult, atât <>Convenţia cu privire la drepturile copilului, cât şi <>Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, au fost ratificate prin <>Legea nr. 18/1990 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin <>Legea nr. 87/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit <>art. 11 alin. (2) din Constituţie , "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", statul român fiind obligat sã îndeplineascã cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementãrile internaţionale, dacã existã neconcordanţe între actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, conform <>art. 20 alin. (2) din Legea fundamentalã . În aceste condiţii, instanţa de judecatã, în soluţionarea litigiilor în materie de relaţii personale care privesc copiii, va face aplicarea directã a dispoziţiilor din actele internaţionale privind drepturile copilului, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale invocate.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 43 alin. (3) din Codul familiei , se reţine cã acesta reglementeazã dreptul pe care îl are pãrintele cãruia nu i s-a încredinţat copilul de a pãstra legãturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã. Textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin <>Decizia nr. 414 din 10 aprilie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Curtea statuând cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale, constatând cã aplicarea acestora este subsecventã pronunţãrii de cãtre instanţa de judecatã a încetãrii cãsãtoriei prin divorţ, dreptul pãrintelui cãruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legãturi personale cu acesta fiind recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului. Desfacerea cãsãtoriei prin divorţ şi, implicit, separarea pãrinţilor duc, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti faţã de copil, diferenţierile fiind determinate de separarea pãrinţilor şi de imposibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a aceloraşi modalitãţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti.
Totodatã, faţã de motivele de neconstituţionalitate invocate de autor, se reţine cã instanţa de judecatã este competentã sã stabileascã, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecãrui caz în parte, şi fãcând aplicarea directã, potrivit <>art. 11 alin. (1) şi (2) şi <>art. 20 alin. (2) din Constituţie , a dispoziţiilor Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, ratificatã de România, modalitãţile concrete de exercitare a relaţiilor personale între pãrintele divorţat şi minor, sub rezerva interesului superior al copilului.
II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 62 din Codul familiei , <>art. 2 alin. (1) şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 , Curtea reţine urmãtoarele:
Potrivit <>art. 62 din Codul familiei , copilul din cãsãtorie ia numele de familie comun al pãrinţilor, iar dacã pãrinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest din urmã caz, numele copilului se va stabili prin învoiala pãrinţilor, iar în lipsa unei asemenea învoieli, va hotãrî, dupã ce îi va asculta pe pãrinţi, autoritatea tutelarã de la domiciliul copilului dacã copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. <>Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 stabileşte cã numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbã de drept prin modificarea intervenitã în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile prevãzute de lege.
Autorul excepţiei susţine, printre altele, cã <>art. 62 din Codul familiei nu cuprinde nicio prevedere referitoare la numele pe care îl va purta minorul dupã desfacerea cãsãtoriei prin divorţ, dreptul fundamental al minorului la nume, ca expresie a propriei identitãţi, fiind astfel limitat.
Se reţine însã cã, deşi starea civilã a pãrinţilor se poate schimba prin desfacerea ori desfiinţarea cãsãtoriei, aceasta nu are niciun efect asupra numelui de familie al copilului, care continuã sã poarte numele de familie avut anterior. De altfel, <>art. 23 alin. (2) din Codul familiei prevede cã declararea nulitãţii cãsãtoriei nu are nicio urmare în privinţa copiilor. Iar în cazul desfacerii cãsãtoriei prin divorţ, potrivit <>art. 4 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 , este consideratã justificatã cererea de schimbare a numelui "când pãrinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre pãrinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior cãsãtoriei, solicitã sã poarte numele de familie al acestuia."
Autorul excepţiei criticã şi faptul cã, potrivit <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 , dacã cererea de schimbare a numelui minorului este fãcutã de cãtre unul dintre pãrinţi, este necesar acordul celuilalt pãrinte, dat în formã autenticã. Pe cale de excepţie, acordul nu este necesar în cazul în care celãlalt pãrinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecãtoreşte dispãrut sau decãzut din drepturile pãrinteşti.
Se reţine însã cã legiuitorul a condiţionat dreptul copilului de a-şi schimba numele, pe cale administrativã, ulterior desfacerii cãsãtoriei pãrinţilor prin divorţ, de existenţa acordului pãrintelui cãruia nu i-a fost încredinţat, doar pe perioada minoratului când copilul nu are discernãmânt, capacitate de exerciţiu şi suficientã experienţã de viaţã pentru a aprecia asupra valorificãrii acestui drept în deplinã cunoştinţã de cauzã.
Totodatã, se au în vedere şi dispoziţiile <>art. 57 din Constituţie potrivit cãrora cetãţenii au obligaţia sã îşi exercite drepturile cu bunã-credinţã. Astfel, în situaţia în care pãrintele cãruia nu i s-a încredinţat copilul refuzã în mod abuziv sã îşi dea consimţãmântul pentru schimbarea numelui minorului, se poate formula în instanţã o cerere care sã suplineascã consimţãmântul acestuia, instanţa de judecatã urmând sã aprecieze în funcţie de circumstanţele cauzei şi luând în considerare interesul copilului.
În aceste condiţii, nu se poate reţine contrarietatea textelor de lege criticate faţã de dispoziţiile constituţionale şi din actele internaţionale invocate. Împrejurarea cã statul şi societatea în ansamblul ei sunt interesate în reglementarea dreptului la nume nu poate conduce la o altã concluzie, de vreme ce, în aceastã materie, prioritar este interesul superior al copilului, fiind necesar ca interesul public sã se îmbine cu interesul acestuia din urmã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, <>art. 43 alin. 3 şi <>art. 62 din Codul familiei şi <>art. 2 alin. (1) şi <>art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativã a numelor persoanelor fizice, excepţie ridicatã de Ioana Angela Beldeanu în Dosarul nr. 24.704/245/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 octombrie 2009.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016