Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.289 din 14 octombrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4 si art. 146 din Codul penal, precum si ale art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.289 din 14 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4 si art. 146 din Codul penal, precum si ale art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 15 noiembrie 2010

    Acsinte Gaspar - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4 şi ale art. 146 din Codul penal, precum şi <>art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalitãţii organizate, excepţie ridicatã de Eugen Florescu în Dosarul nr. 3.944/30/2008 al Tribunalului Timiş Secţia penalã.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    La dosar autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicitã acordarea unui nou termen de judecatã în vederea angajãrii unui apãrãtor.
    Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.
    Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedurã civilã, dispune respingerea cererii, deoarece de la data emiterii încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv 4 decembrie 2009, şi pânã în prezent autorul excepţiei a beneficiat de un interval suficient de mare pentru a-şi angaja un avocat.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 4 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.944/30/2008, Tribunalul Timiş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 4 şi art. 146 din Codul penal, precum şi ale <>art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalitãţii organizate, excepţie ridicatã de Eugen Florescu.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 209 alin. 4 raportate la art. 146 din Codul penal încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 23 alin. (1) şi (12) referitoare la libertatea individualã şi art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece echitatea procesului penal este grav afectatã prin aceea cã paguba materialã nu poate fi legal stabilitã decât în urma judecãrii definitive a fondului. Dacã se porneşte de la premisa potrivit cãreia consecinţele deosebit de grave sunt determinate de cuantumul pagubei materiale cauzate prin presupusa infracţiune, este clar cã se nesocoteşte şi principiul prezumţiei de nevinovãţie.
    Cât priveşte dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 39/2003, autorul susţine cã acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (12) referitoare la libertatea individualã, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi celor ale art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, în primul rând, în faza de urmãrire penalã competenţa aparţine Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacã grupul infracţional organizat a sãvârşit infracţiuni date în competenţa de cercetare a parchetelor de pe lângã judecãtorii, fiind asigurate mijloace tehnice şi procedee probatorii speciale în mod nejustificat. De asemenea, în faza de judecatã, o astfel de cenzurã este de competenţa tribunalelor.
    De asemenea, în cazurile în care legiuitorul a considerat cã se impune aplicarea unor pedepse mai mari în cazul în care infracţiunea a fost sãvârşitã de douã sau mai multe persoane, a reglementat fie infracţiuni distincte, fie a prevãzut pedepse mai mari. Prin urmare, se poate ajunge ca o persoanã sã fie sancţionatã de douã ori pentru acelaşi aspect - atât pentru art. 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cât şi pentru infracţiunea prevãzutã de <>art. 7 din Legea nr. 39/2003. Toate aceste consecinţe fac ca o persoanã trimisã în judecatã pentru infracţiunea prevãzutã de <>art. 7 din Legea nr. 39/2003 sã nu poatã beneficia de regulile unui proces echitabil.
    Tribunalul Timiş - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
    Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. 4 cu denumirea marginalã Furtul calificat şi art. 146 cu denumirea marginalã Consecinţe deosebit de grave din Codul penal şi <>art. 7 din Legea nr. 39/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, care au urmãtorul conţinut:
    - Art. 209 alin. 4 din Codul penal: "Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";
    - Art. 146 din Codul penal: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubã materialã mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";
    - <>Art. 7 din Legea nr. 39/2003: "(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formã a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Pedeapsa pentru faptele prevãzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevãzutã de lege pentru infracţiunea cea mai gravã care intrã în scopul grupului infracţional organizat.
    (3) Dacã faptele prevãzute la alin. (1) au fost urmate de sãvârşirea unei infracţiuni grave, se aplicã regulile de la concursul de infracţiuni."
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 383 din 13 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, şi <>Decizia nr. 1.340 din 22 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009, pronunţându-se asupra unei probleme similare, a statuat cã "art. 146 din Codul penal cuprinde o normã cu caracter explicativ prin care se lãmureşte înţelesul expresiei «consecinţe deosebit de grave». Aceastã reglementare este necesarã cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevãzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
    Totodatã, Curtea a constatat cã este neîntemeiatã şi susţinerea autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legãturã cu procedura de desfãşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adicã în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia cã aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui sã excedeze necesitãţii asigurãrii garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial."
    De asemenea, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent şi constant cã "într-o societate democraticã în sensul Convenţiei, dreptul la o bunã administrare a justiţiei ocupã un loc atât de important încât o interpretare restrictivã a articolului 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, nu ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii" (Hotãrârea din 17 ianuarie 1970 în Cauza Delcourt împotriva Belgiei).
    Totodatã, Curtea a reţinut cã, având în vedere cã în speţã nu existã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la încãlcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, privind prezumţia de nevinovãţie, care prevede cã: "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."
    Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
    Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã, în ce priveşte critica referitoare la <>art. 7 din Legea nr. 39/2003, aceasta este fundamentatã pe aspecte ce excedeazã unei motivãri necesare din perspectiva incompatibilitãţii textului cu Legea fundamentalã. Astfel, împrejurarea cã în faza de urmãrire penalã competenţa aparţine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism nu este de naturã a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, partea interesatã având la îndemânã toate mijloacele procesuale de a se adresa justiţiei. Oportunitatea unei astfel de reglementãri nu afecteazã în niciun fel dreptul la un proces echitabil şi nici prezumţia de nevinovãţie, iar împrejurarea cã, potrivit <>art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism, infracţiunea prevãzutã de <>art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de competenţa direcţiei, reprezintã expresia unei politici penale a statului român preocupat de prevenirea şi combaterea criminalitãţii organizate.
    De asemenea, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a textelor legale criticate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecatã.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4 şi art. 146 din Codul penal, precum şi ale <>art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalitãţii organizate, excepţie ridicatã de Eugen Florescu în Dosarul nr. 3.944/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 octombrie 2010.

                                  PREŞEDINTE,
                                 ACSINTE GASPAR

                              Magistrat-asistent,
                            Afrodita Laura Tutunaru

                                    -------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice