Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.285 din 2 decembrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2^1) si alin. (4) si   art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.285 din 2 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2^1) si alin. (4) si art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 20 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2^1) şi alin. (4) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepţie ridicatã de Sofia Vlad în Dosarul nr. 77/94/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal rãspunde, pentru partea Alexandrina Cristea, avocatul Daniel Ene. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã cu privire la cererea de amânare a judecãţii, datoritã imposibilitãţii de prezentare pe motive de sãnãtate, formulatã de apãrãtorul ales al autorului excepţiei.
Apãrãtorul pãrţii prezente lasã la aprecierea Curţii amânarea judecãrii cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii de amânare a judecãţii.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecãrii cauzei formulatã de apãrãtorul autorului excepţiei.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul pãrţii prezente solicitã respingerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 77/94/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2^1) şi alin. (4) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepţie ridicatã de Sofia Vlad într-un litigiu având ca obiect ieşirea din indiviziune.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât stabilirea drepturilor de moştenire asupra terenurilor este condiţionatã de formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã excepţia ca neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 11 alin. (2^1) şi alin. (4) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtoarea redactare:
- Art. 11 alin. (2^1) şi alin. (4): "(2^1) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie de la persoanele fizice, fãrã înscriere în cooperativele agricole de producţie sau de cãtre stat, fãrã nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacã acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
[...]
(4) Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se depune şi se înregistreazã la primãrie în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi";
- Art. 13 alin. (2): "Moştenitorii care nu-şi pot dovedi aceastã calitate, întrucât terenurile nu s-au gãsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi cã au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei."
Textele constituţionale considerate ca fiind încãlcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru considerentele ce urmeazã:
Prevederile <>Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în favoarea foştilor cooperatori, a moştenitorilor acestora şi a altor persoane care, la data intrãrii în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Având în vedere obiectul de reglementare al legii - fondul funciar al României - şi scopul declarat al acesteia - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producţie sau de cãtre stat cãtre foştii proprietari sau moştenitorii acestora -, reglementarea condiţiilor în care opereazã aceasta, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptãţite, constituie opţiunea legiuitorului, în acord cu politica economicã a statului şi cu finalitatea reparatorie a legii.
De aceea, dreptul moştenitorilor la reconstituirea dreptului de proprietate este în concordanţã cu caracterul reparator al legii, prin repunerea în termen a celor cu vocaţie succesoralã. Astfel, cererea depusã la comisia localã de fond funciar reprezintã condiţia pentru repunerea de drept în termenul de acceptare a moştenirii, termen ce a fost prelungit prin <>art. III din titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente.
În sensul celor arãtate mai sus s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 1.221 din 20 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2008.
Aceste argumente reţinute de Curte în decizia menţionatã sunt valabile şi în ceea ce priveşte excepţia ridicatã în cauza de faţã.
Referitor la invocarea încãlcãrii art. 44 din Constituţie, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat cã problema garantãrii şi ocrotirii proprietãţii nu poate fi invocatã decât dupã reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2^1) şi alin. (4) şi <>art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepţie ridicatã de Sofia Vlad în Dosarul nr. 77/94/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016