Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.271 din 8 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) si h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si art. 329 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 10 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Vera Bulahov în Dosarul nr. 3.719/299/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens aratã cã motivul de neconstituţionalitate invocat de cãtre autor nu priveşte textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.719/299/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Vera Bulahov într-o cauzã civilã având ca obiect o acţiune în constatare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, faptul cã prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Pãduraru contra României, 2005, Rotaru contra României, 2000, şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (<>Decizia nr. 61/2007 ). Prin urmare, imprevizibilitatea legislaţiei referitoare la domeniul proprietãţii private constituie, în sine, o încãlcare a drepturilor prevãzute de Constituţie. Aratã cã, fãrã nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive şi preluãrile de imobile care au respectat legislaţia în vigoare la acea datã. Totodatã, susţine cã statul avea obligaţia de a menţine un just echilibru între interesele celor douã categorii de proprietari, respectiv foştii proprietari şi cumpãrãtorii de bunã-credinţã ai imobilelor, fãrã a discrimina vreuna dintre cele douã categorii.
În ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, aratã, în esenţã, cã, în situaţia soluţionãrii cauzei şi pronunţãrii unei hotãrâri de cãtre instanţa judecãtoreascã anterior soluţionãrii unui recurs în interesul legii ori anterior publicãrii deciziei pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa nu ia în considerare soluţia instanţei supreme, în aceste condiţii pãrţile nebeneficiind de o justiţie egalã pentru toţi.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã prevederile <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 nu contravin Legii fundamentale, întrucât, astfel cum a reţinut Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, soluţia de restituire a unor categorii de imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bazã exercitarea dreptului pe care acesta îl are de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din regimul trecut. În ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, considerã cã partea este nemulţumitã de modul de interpretare de cãtre prima instanţã de judecatã a textului de lege criticat, aspect care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã prevederile <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 dispun pentru viitor şi se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodatã, acestea sunt rezultatul opţiunii legiuitorului, care poate decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia anterioarã, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De asemenea, considerã cã prevederile criticate nu sunt de naturã sã îngrãdeascã dreptul pãrţilor de se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. În ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, apreciazã cã acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ci au ca scop asigurarea interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii pe întreg cuprinsul ţãrii. În fine, considerã cã dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã, în urma adoptãrii <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au urmãtorul conţinut:
"(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin <>Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurãri, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare;
[...]
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;".
Totodatã, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul conţinut:
"Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg teritoriul României, sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti.
Deciziile prin care se soluţioneazã sesizãrile se pronunţã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimã, familialã şi privatã, ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privatã şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cãrora justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi. Totodatã, considerã cã prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În privinţa prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã aspectele invocate de cãtre autor privesc probleme de aplicare a legii, care nu intrã însã în sfera controlului de constituţionalitate. Potrivit <>art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea acesteia, Curtea Constituţionalã asigurã controlul de constituţionalitate prin raportare la prevederile Legii fundamentale, aplicarea reglementãrilor legale revenind instanţelor judecãtoreşti şi, ca atare, excepţia este inadmisibilã.
II. Prevederile <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin <>Decizia nr. 196 din 2 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepţia şi a reţinut cã autorii acesteia solicitã, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptãrii ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului, aspecte care excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional. Modificarea conţinutului unei norme juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii." Curtea a constatat cã dreptul oricãrei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil nu a fost încãlcat, câtã vreme instanţa de judecatã a examinat în fond cauza dedusã judecãţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, neexistând temeiuri care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
În plus, în prezenta cauzã, faţã de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, se constatã cã aceeaşi instanţã europeanã a statuat, de exemplu prin hotãrârea pronunţatã în cauzele Cantoni contra Franţei, 1996, şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, cã previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolutã, întrucât, oricât de doritã ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivã a reglementãrii. De aceea, rãmâne în sarcina judecãtorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfãptuiesc, sã decidã cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.
De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul cã prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale fac parte integrantã din ordinea juridicã internã a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecãtorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţã de orice altã prevedere contrarã din legislaţia naţionalã.
Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţã în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Vera Bulahov în Dosarul nr. 3.719/299/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
