Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.261 din 25 noiembrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 si   art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si   art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.261 din 25 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 si art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 17 decembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 şi <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi <>art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Cristian Şendroiu în Dosarul nr. 4.743/94/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece critica autorului excepţiei vizeazã o omisiune legislativã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.743/94/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi <>art. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 2/2001 şi <>art. 102 alin. 3 lit. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 [în realitate fiind vorba de o eroare materialã, obiectul excepţiei fiind art. 16 şi <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi <>art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice], excepţie ridicatã de Cristian Şendroiu în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 22 şi art. 25, deoarece nu prevãd posibilitatea exonerãrii de rãspundere pentru situaţii excepţionale (cum ar fi necesitatea contravenientului de a se deplasa pe drumurile publice cu o vitezã mai mare cu mai mult de 50 km/h, întrucât soţia sa însãrcinatã trebuia sã ajungã de urgenţã la spital). De asemenea, caracterul exagerat al mãsurilor sancţionatorii pentru încãlcarea limitelor de vitezã constituie, în opina autorului, o încãlcare a dreptului la libera circulaţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 referitoare la menţiunile pe care trebuie sã le cuprindã procesul-verbal de constatare a unei contravenţii şi ale art. 17 referitoare la sancţiunea în cazul lipsei anumitor menţiuni în procesul-verbal de constatare a contravenţiei din <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi ale art. 102 alin. (3) lit. e) referitoare la stabilirea contravenţiei pentru depãşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe un anumit sector de drum, din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în realitate, autorul excepţiei nu reclamã contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile ori principiile constituţionale, ci solicitã pe aceastã cale completarea acestora cu un alt caz de exonerare de rãspundere contravenţionalã. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 şi <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi <>art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Cristian Şendroiu în Dosarul nr. 4.743/94/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2008.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
____________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016