Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 6 noiembrie 2009
DECIZIE nr. 1.257 din 7 octombrie 2009
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 6 noiembrie 2009
Cu Adresa nr. 51/3.663 din 26 iunie 2009, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, formulatã de un numãr de 63 de deputaţi, şi anume: Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Cornel Pieptea, Adriana Diana Tuşa, Cristian Mihai Adomniţei, Cristian-Ion Burlacu, Cristina-Ancuţa Pocora, Bogdan Olteanu, Alina-Ştefania Gorghiu, Mihãiţã Calimente, Adrian George Scutaru, Dan Bordeianu, Gigel-Sorinel Ştirbu, Virgil Pop, Ionel Palãr, Ciprian Minodor Dobre, Dan Pãsat, Tudor-Alexandru Chiuariu, Dan Ilie Morega, Mihai Alexandru Voicu, Horea-Dorin Uioreanu, Viorel-Vasile Buda, Titi Holban, Viorel Palaşcã, Ionuţ-Marian Stroe, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Gheorghe-Mirel Taloş, Mihai Banu, Daniel-Stamate Budurescu, Gheorghe Coroamã, Emil Bostan, Florin Ţurcanu, Ion Tabugan, George Ionuţ Dumitricã, Horia Cristian, Pavel Horj, Nini Sãpunaru, Gheorghe Dragomir, Marin Almãjanu, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe Gabor, Andrei Dominic Gerea, Gabriel Plãiaşu, Kerekes Karoly, Marton Arpad-Francisc, Farago Petru, Palfi Mozes Zoltan, Mate Andras-Levente, Derzsi Akos, Peto Csilla-Maria, Beres Ştefan Vasile, Kelemen Hunor, Farkas Anna-Lili, Erdei Doloczki Istvan, Lakatos Petru, Edler Andras Gyorgy, Seres Denes, Varga Attila, Pal Arpad, Kelemen Atilla Bela-Ladislau, Borbely Laszlo, Antal Istvan, Olosz Gergely.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul <>art. 146 lit. a) din Constituţie , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J3132 din 26 iunie 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 5.109A/2009.
Înainte de a prezenta motivele pentru care înţeleg sã conteste constituţionalitatea Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , autorii obiecţiei expun situaţia de fapt premergãtoare adoptãrii acestei legi. Astfel, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat pe data de 17 iunie 2009 asupra iniţiativei legislative venite de la Senat, ca primã Camerã sesizatã. Precizeazã cã aceasta are caracter organic, iar, în forma venitã de la Senat, proiectul legislativ avea un singur articol, prin care se aproba <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 fãrã nicio modificare. La Camera Deputaţilor, care este Camerã decizionalã, proiectul a suferit însã mai multe modificãri.
În motivarea sesizãrii, autorii acesteia formuleazã deopotrivã critici de neconstituţionalitate extrinsecã şi intrinsecã, pe care le structureazã astfel:
A. Critici de neconstituţionalitate extrinsecã
1. Autorii obiecţiei susţin cã a fost încãlcat <>art. 61 alin. (2) din Constituţie care consacrã principiul bicameralismului Parlamentului României. În argumentarea acestei afirmaţii aratã cã Senatul a votat proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţã astfel cum a fost propus, în timp ce Camera Deputaţilor a introdus o serie de modificãri, printre cele mai importante fiind cea referitoare la remunerarea şi celelalte drepturi ale persoanelor ce ocupã funcţiile prevãzute în ordonanţã, cea constând în eliminarea unor instituţii publice de pe lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi cea referitoare la introducerea în textul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţã a unui nou articol, II, care stabileşte reguli derogatorii de la <>art. 22 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale.
2. În ceea ce priveşte procedura de adoptare a legii, autorii obiecţiei susţin încãlcarea <>art. 76 alin. (3) din Constituţie , întrucât nu au fost respectate termenele stabilite prin <>art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru imprimarea şi difuzarea cãtre deputaţi a raportului comisiei permanente sesizate în fond. Totodatã, autorii sesizãrii precizeazã cã, potrivit deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, erau necesare şi avizul Comisiei pentru muncã şi protecţie socialã şi cel al Comisiei juridice, de disciplinã şi imunitãţi. Aceste avize nu au fost însã prezentate la redactarea raportului, întrucât nu au fost trimise de cãtre cele douã comisii, deşi au fost solicitate de Biroul permanent.
3. O a treia criticã de neconstituţionalitate extrinsecã este formulatã prin raportare la dispoziţiile <>art. 111 alin. (1) teza finalã din Constituţie , privind obligativitatea informãrii în cazul iniţiativelor legislative care implicã modificarea bugetului de stat sau al asigurãrilor sociale de stat. În acest sens, autorii sesizãrii susţin cã modificãrile aduse de Camera Deputaţilor asupra acelor prevederi din ordonanţa de urgenţã care au consecinţe asupra salarizãrii puteau fi adoptate numai dupã ce Guvernul ar fi informat Parlamentul cu privire la influenţele modificãrii asupra bugetului de stat. Aratã cã preşedintele comisiei nu şi-a îndeplinit însã obligaţia de a solicita Guvernului o astfel de informare la momentul la care au fost depuse amendamentele ce impun modificarea bugetului de stat.
4. Totodatã, se mai susţine încãlcarea <>art. 79 din Constituţie , avizul Consiliului Legislativ fiind obligatoriu. Aratã cã era necesar sã se fi solicitat punctul de vedere al acestei instituţii, întrucât avizul dat iniţial se referea la proiectul adoptat de Senat, adicã la aprobarea ordonanţei de urgenţã fãrã nicio modificare, or, textul aprobat de Camera Deputaţilor are o formã total diferitã faţã de textul aprobat de Senat.
B. Critici de neconstituţionalitate intrinsecã
1. Autorii excepţiei susţin cã Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , în forma adoptatã de Camera Deputaţilor, contravine prevederilor <>art. 11 din Constituţie , întrucât nu corespunde exigenţelor privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice, stabilite de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Se aratã cã, prin formulãrile neclare, care pot genera arbitrariul în procesul de aplicare a legii, este afectatã securitatea raporturilor juridice. Sub acest aspect, autorii sesizãrii au în vedere confuzia dintre noţiunile de "descentralizare" şi "deconcentrare", definiţia serviciilor publice deconcentrate şi lipsa de sens a exceptãrii instituţiei prefectului din definiţia serviciilor publice deconcentrate.
2. Autorii sesizãrii susţin cã au fost încãlcate prevederile <>art. 115 alin. (4) din Constituţie . Considerã cã nu era justificatã emiterea unei ordonanţe de urgenţã, întrucât nu exista o situaţie extraordinarã care sã reclame o reglementare pe calea unui astfel de act normativ. Aratã cã nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţã conţine o reluare a dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, ceea ce nu reprezintã o motivare a urgenţei. În plus, la momentul emiterii acestei ordonanţe de urgenţã de cãtre Guvern, Parlamentul adoptase deja un act normativ cu conţinut identic, şi anume Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, act aflat în procedura controlului de constituţionalitate anterior promulgãrii exercitat de Curtea Constituţionalã.
3. În continuare, autorii sesizãrii susţin şi nesocotirea dispoziţiilor <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , apreciind cã se aduce atingere unor drepturi fundamentale, precum dreptul la muncã, şi se afecteazã grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate prin acest act normativ. În argumentarea acestei susţineri, aratã cã, deşi principiul enunţat de ordonanţa de urgenţã este acela al "eficientizãrii activitãţii instituţiilor publice (...) în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare", în fapt, prevederile acesteia produc haos în activitatea instituţiilor publice. În acest sens, aratã cã nu se poate vorbi despre eficientizarea cheltuielilor, câtã vreme prin acest act normativ se realizeazã o demitere în bloc a tuturor conducãtorilor instituţiilor publice deconcentrate şi ai celorlalte instituţii la care se face referire, fãrã a respecta dispoziţiile legale privitoare la concediere, iar la nivelul ţãrii se creeazã mii de posturi noi, în condiţiile în care toate posturile din administraţia publicã sunt blocate. În acest fel, este grav afectat dreptul la muncã şi se genereazã procese şi cheltuieli care vor fi suportate de la bugetul de stat.
Autorii obiecţiei susţin cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 aduce atingere dreptului fundamental la muncã, reglementat de <>art. 41 alin. (1) din Constituţie , fiind afectate atât dreptul la salariu, cât şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţã al persoanelor la care se referã prevederile ordonanţei de urgenţã. Se invocã, în acelaşi sens, şi încãlcarea <>art. 2 , <>7 şi <>art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului , precum şi ale prevederilor Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, sub aspectul dreptului la muncã, şi ale Directivei 2000/78/CE privind egalitatea la locul de muncã.
În argumentarea susţinerilor de mai sus, se aratã cã unei largi categorii de funcţii publice din administraţia publicã centralã şi localã i se substituie o categorie restrânsã, alcãtuitã exclusiv din coordonatorii serviciilor publice deconcentrate. Regimul ambiguu al funcţiilor nou-înfiinţate poate cauza grave disfuncţionalitãţi în toate instituţiile publice cãrora li se aplicã ordonanţa de urgenţã.
Se afirmã cã desfiinţarea posturilor deţinute de funcţionari publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, şi crearea, în locul acestora, a unor funcţii de demnitate publicã, de directori coordonatori şi adjuncţi ai acestora, constituie o discriminare nepermisã, pe criterii politice, având în vedere cã funcţionarii publici se subordoneazã doar legii şi nu programelor politice ale partidelor. Or, <>art. 16 alin. (1) din Constituţie garanteazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, iar combaterea discriminãrii constituie un principiu al statului de drept şi stã la baza acestuia, aşa cum se aratã în <>art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã . Aceastã discriminare conduce, în opinia autorilor sesizãrii, şi la situaţii anacronice pentru funcţionarea administraţiei publice centrale, iar lipsa de consecvenţã creeazã haos şi lipsã de coerenţã la nivelul administraţiei publice.
Autorii sesizãrii precizeazã cã înfiinţarea, la nivelul întregii ţãri, a aproape 1.000 de posturi de directori coordonatori şi retrogradarea altor aproximativ 1.000 de foşti directori executivi, şefi ai serviciilor publice deconcentrate, au la bazã, aşa cum rezultã din expunerea de motive a iniţiativei legislative, doar criteriul apartenenţei directorilor executivi la categoria funcţionarilor publici şi pretinsa imposibilitate de implementare la nivel de judeţ a politicilor publice impuse politic, adicã de organele ierarhic superioare, în speţã ministerele şi alte organe ale administraţiei centrale de resort. Autorii sesizãrii apreciazã cã aceasta constituie o îngrãdire flagrantã a dreptului la muncã. Mai aratã cã proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţã creeazã o incompatibilitate între calitatea de funcţionar public şi cea de director coordonator al serviciului deconcentrat, deoarece acest din urmã post poate fi ocupat abia dupã renunţarea la calitatea de funcţionar public, ceea ce reprezintã, de asemenea, o limitare a dreptului la muncã.
4. În opinia autorilor sesizãrii, legea criticatã contravine, totodatã, prevederilor art. 54 din Constituţie. În acest sens, precizeazã cã legea prevede expres eliminarea conducãtorilor serviciilor deconcentrate din categoria funcţionarilor publici, de unde rezultã cã, în concepţia legii, funcţia de director coordonator al serviciului public deconcentrat nu este o funcţie publicã. Aratã cã funcţia publicã reprezintã ansamblul atribuţiilor şi responsabilitãţilor stabilite în temeiul legii în scopul realizãrii prerogativelor de putere publicã de cãtre administraţia centralã şi localã. În plus, coordonarea unui serviciu public deconcentrat, deci a unui serviciu public de interes naţional la nivelul unitãţilor administrativ-teritoriale, este, prin definiţie, o activitate ce presupune exercitarea unor atribuţii şi responsabilitãţi în realizarea unor prerogative de putere publicã. Prin urmare, legea criticatã încredinţeazã o funcţie publicã persoanei care ocupã funcţia de coordonator al unui serviciu public, dar fãrã respectarea imperativului de fidelitate stabilit de <>art. 54 alin. (1) din Constituţie , exprimat prin depunerea jurãmântului. Totodatã, rãspunderea acestei persoane va fi una contractualã, şi nu legalã, aşa cum impun dispoziţiile <>art. 54 alin. (2) din Legea fundamentalã .
Mai aratã cã sunt, de asemenea, nesocotite prevederile constituţionale ale <>art. 120 alin. (1) care instituie principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi deconcentrãrii serviciilor publice ca principii de bazã ale administraţiei publice locale, întrucât deconcentrarea unui serviciu public nu presupune preluarea conducerii acestuia de cãtre o persoanã privatã, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public. Printr-o interpretare per a contrario, autorii sesizãrii precizeazã cã "a susţine cã activitatea de conducere a unui serviciu public deconcentrat nu este o funcţie publicã, echivaleazã cu transferul acelei activitãţi din sfera dreptului public în cea a dreptului privat, situaţie care nu poate fi conceputã în cadrul constituţional actual".
C. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere, cu Adresa nr. 51/3.847 din 6 iulie 2009, în care se apreciazã cã Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 este constituţionalã.
Astfel, mai întâi, se aratã cã principiul bicameralismului Parlamentului a fost respectat, întrucât modificãrile şi completãrile adoptate de Camera Deputaţilor, în calitatea sa de Camerã decizionalã, s-au raportat la materia avutã în vedere de Guvern, ca iniţiator al proiectului, şi la forma şi conţinutul adoptate de prima Camerã. Aceste modificãri şi completãri nu fac decât sã adauge reguli necesare pentru punerea în aplicare a ordonanţei de urgenţã, devenitã lege, fiind adoptate în temeiul dreptului propriu de decizie, pe care îl are Camera Deputaţilor, în virtutea Constituţiei.
În ceea ce priveşte critica prin raportare la prevederile <>art. 76 alin. (3) din Constituţie , preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã este neîntemeiatã, întrucât ordonanţele de urgenţã se adoptã, potrivit <>art. 115 alin. (5) din Constituţie , de ambele Camere, în mod obligatoriu, în procedurã de urgenţã.
Cu privire la pretinsa încãlcare a <>art. 111 alin. (1) din Legea fundamentalã considerã cã nu este întemeiatã, întrucât legea de aprobare a ordonanţei de urgenţã în cauzã nu implicã modificãri ale bugetelor. În plus, avându-se în vedere cã iniţiativa legislativã a aparţinut Guvernului, solicitarea nu era necesarã şi nici obligatorie.
În ceea ce priveşte <>art. 79 din Constituţie , invocat de autorii sesizãrii, aratã cã acesta reglementeazã caracterul consultativ al avizelor Consiliului Legislativ, iar lipsa acestora nu produce efecte asupra constituţionalitãţii unui text de lege.
În continuare, preşedintele Camerei Deputaţilor precizeazã cã, deşi autorii criticã neclaritatea, lipsa de accesibilitate şi previzibilitate a normelor din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , aceştia nu aratã în ce constau aceste lipsuri.
Considerã cã nu au fost nesocotite dispoziţiile <>art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã , simplul fapt cã autorii sesizãrii nu considerã cã cele prezentate în preambulul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 ar constitui situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã nu poate avea niciun efect asupra existenţei urgenţei şi a situaţiei extraordinare.
Apreciazã cã nici prevederile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie nu au fost încãlcate, întrucât prin mãsurile adoptate de Guvern prin <>Ordonanţa de urgenţã nr. 37/2009 "nu a fost afectat niciun drept subiectiv" şi, deşi se invocã şi afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului, nu se motiveazã aceastã afirmaţie.
În fine, aratã cã nicio dispoziţie din Constituţie nu se opune înlocuirii unui tip de rãspundere cu altul, în speţã, a rãspunderii legale cu o rãspundere contractualã, rezultatã din contractele de management ce vor fi încheiate, potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţã. Textul constituţional al <>art. 54 alin. (2) nu se referã la rãspunderea persoanelor cãrora le sunt încredinţate funcţii publice sau militare, "chiar dacã efectul încãlcãrii jurãmântului este rãspunderea".
Mai aratã cã reglementarea contractului de management nu este de domeniul dreptului constituţional, iar regimul public la care se referã autorii sesizãrii nu este în contradicţie cu conducerea unui serviciu public de cãtre o entitate privatã, pe baza unui contract de management. În opinia sa, aceastã modalitate de conducere pe baza unui contract de management nu echivaleazã cu transferarea activitãţii din sfera dreptului public în cea a dreptului privat, pentru cã serviciul nu îşi pierde caracterul de serviciu public, indiferent de cine este condus. De aceea, apreciazã cã nu au fost nesocotite nici prevederile <>art. 120 din Constituţie .
Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/4.852/E.B. înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 9.903 din 7 iulie 2009, punctul sãu de vedere prin care apreciazã cã sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 este neîntemeiatã. Argumentele aduse în sprijinul acestei opinii sunt urmãtoarele:
Considerã cã nu a fost încãlcat principiul bicameralismului cu prilejul adoptãrii legii atacate, întrucât fiecare dintre cele douã Camere s-a exprimat cu privire la proiectul de lege, potrivit competenţelor constituţionale şi celor stabilite prin regulamentele lor de organizare şi funcţionare.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la nerespectarea regulilor de adoptare a proiectului de lege cu procedura de urgenţã, apreciazã cã acestea vizeazã pretinse deficienţe în procedura formalã de adoptare a legii care ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor regulamentelor Parlamentului, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Considerã cã sunt nefondate şi criticile privind încãlcarea <>art. 111 alin. (1) teza finalã şi <>art. 79 din Constituţie prin omisiunea de a se solicita, pe de o parte, informaţii de la Guvern şi, pe de altã parte, avizul Consiliului Legislativ la forma modificatã a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 . Aratã cã aceste critici se referã la aspecte procedurale care ţin, de asemenea, de modul de aplicare a regulamentelor Parlamentului.
Cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor <>art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã , referitoare la delegarea legislativã, precizeazã cã, în considerarea atribuţiilor sale de a exercita conducerea generalã a administraţiei publice, Guvernul are dreptul constituţional de a recurge, în situaţii extraordinare, a cãror reglementare nu poate fi amânatã, la procedura de legiferare prin ordonanţã de urgenţã, cu obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţei. Mai aratã cã, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultã cã, în exercitarea atribuţiilor mai sus menţionate, Guvernul dispune de un drept de apreciere asupra mãsurilor pe care trebuie sã le ia. Or, în momentul adoptãrii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , Guvernul s-a aflat într-o situaţie extraordinarã - care, potrivit afirmaţiilor acestuia, persistã şi în prezent -, situaţie care a impus mãsuri urgente de politicã legislativã în vederea asigurãrii şi protejãrii interesului public, menite sã consolideze activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ teritoriale, în scopul îmbunãtãţirii actului managerial în contextul necesitãţii reducerii cheltuielilor bugetare.
Considerã cã nu au fost încãlcate nici prevederile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , întrucât nu este afectatã substanţa dreptului fundamental la muncã, apreciind, de altfel, cã toate susţinerile autorilor sesizãrii referitoare la acest aspect ţin de interpretarea şi aplicarea soluţiilor legale propuse, şi nu de neconstituţionalitatea acestora.
Apreciazã cã nu este nesocotit principiul nediscriminãrii, întrucât condiţiile stabilite prin legea criticatã se aplicã, în egalã mãsurã, tuturor celor vizaţi de ipoteza normei criticate.
În ceea ce priveşte principiului securitãţii raporturilor juridice aratã cã, în opinia sa, acesta nu are nicio legãturã cu reglementãrile cuprinse în legea atacatã.
Considerã cã nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la încãlcarea <>art. 54 alin. (2) din Constituţie .
În fine, precizeazã cã prevederile <>art. 120 alin. (1) din Legea fundamentalã dispun asupra principiilor de organizare a administraţiei publice din unitãţile administrativ teritoriale şi nu asupra naturii juridice a funcţiilor prin intermediul cãrora se realizeazã conducerea serviciilor publice deconcentrate din unitãţile administrativ-teritoriale. În plus, aratã cã nicio dispoziţie din cuprinsul legii criticate nu are în vedere preluarea conducerii serviciilor publice deconcentrate de cãtre o persoanã privatã, dupã cum nicio prevedere din Legea fundamentalã nu interzice ca aceste servicii sã fie conduse de persoane care au altã calitate decât cea de funcţionari publici.
Ulterior, prin Adresa nr. 5/4.852/E.B. înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 13.455 din 7 octombrie 2009, Guvernul a înştiinţat Curtea Constituţionalã cã, în şedinţa din data de 6 octombrie 2009, a adoptat <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local. Totodatã, precizeazã cã îşi menţine punctul de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , transmis la data de 7 iulie 2009.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
D. La termenul din 8 iulie 2009, Curtea a dispus amânarea soluţionãrii sesizãrii pentru data de 9 iulie 2009 şi apoi pentru 14 iulie 2009, când, potrivit <>art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , obiecţia de neconstituţionalitate a fost dezbãtutã pe baza raportului prezentat de judecãtorul-raportor şi a celorlalte documente aflate la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 16 septembrie 2009. La aceastã datã, pronunţarea a fost din nou amânatã, pentru 7 octombrie 2009, ca urmare a imposibilitãţii constituirii legale a completului de judecatã.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, documentele privind iniţierea şi desfãşurarea procesului legislativ, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, raportatã la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
I. Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de un numãr de 63 de deputaţi.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice. Din formularea şi motivarea sesizãrii rezultã explicit voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate, pe lângã legea de aprobare, însãşi ordonanţa de urgenţã. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit cã ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege înceteazã sã mai fie acte normative de sine stãtãtoare şi devin, ca efect al aprobãrii de cãtre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacã, din raţiuni de tehnicã legislativã, alãturi de datele legii de aprobare, conservã şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de cãtre Guvern.
Dispoziţiile din Legea fundamentalã pretins încãlcate sunt urmãtoarele: <>art. 1 alin. (3) şi (5) privind Statul român, <>art. 11 care reglementeazã raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, <>art. 16 alin. (1) care consacrã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, <>art. 20 alin. (1) referitor la principiul interpretãrii şi aplicãrii dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, <>art. 41 alin. (1) potrivit cãrora dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã, <>art. 54 alin. (2) cu referire la cetãţenii cãrora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarilor, care rãspund de îndeplinirea cu credinţã a obligaţiilor ce le revin, scop în care depun jurãmântul cerut de lege, <>art. 61 alin. (2) care instituie principiul bicameralismului Parlamentului, <>art. 76 alin. (3) referitoare la adoptarea legilor cu procedurã de urgenţã, <>art. 79 privind Consiliul Legislativ, <>art. 111 alin. (1) teza finalã care prevede cã în cazul în care o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat este obligatorie solicitarea informãrii, <>art. 115 alin. (4) şi (6) care stabileşte condiţiile în care pot fi adoptate ordonanţe de urgenţã şi <>art. 120 alin. (1) care consacrã principiile de bazã ale administraţiei publice locale.
De asemenea, sunt invocate Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi, în special, <>art. 2 , <>7 şi <>art. 21 pct. 2 din aceasta, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncã şi condiţiile de muncã.
II. În cursul dezbaterii obiecţiei de neconstituţionalitate au fost puse în discuţie unele probleme legate de admisibilitatea sesizãrii, şi anume:
a) dacã Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 a rãmas fãrã obiect, având în vedere cã, în ziua precedentã soluţionãrii de cãtre Curtea Constituţionalã a prezentei sesizãri de neconstituţionalitate, Guvernul a emis o ordonanţã de urgenţã prin care a abrogat în mod expres <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 ;
b) dacã instanţa de contencios constituţional nu ar trebui sã îşi extindã controlul şi asupra <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 , ţinând seama de faptul cã aceasta a preluat în integralitatea lor prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 pe care a abrogat-o.
Întrucât aceste probleme au caracterul unor obstacole dirimante în examinarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se impune ca ele sã fie rezolvate înainte de cercetarea motivelor de neconstituţionalitate invocate în sesizare.
În acest scop, Curtea observã cã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, a fost publicatã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local. Dispoziţiile art. XIV alin. (1) din acest act normativ au urmãtorul cuprins: "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, se abrogã."
Aşadar, Curtea observã cã, în timp ce era sesizatã cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, având termen de soluţionare la data de 7 octombrie 2009, Guvernul a adoptat, la 6 octombrie 2009, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 , care a fost depusã în aceeaşi zi la Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a fost publicatã tot pe 6 octombrie 2009 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668.
Prin aceastã din urmã ordonanţã de urgenţã, Guvernul a intervenit sub douã aspecte asupra <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , aprobatã de Parlament prin legea care a fost supusã controlului de constituţionalitate:
a) în cuprinsul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 a preluat în integralitatea sa reglementarea cuprinsã în <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 ;
b) a abrogat aceastã ordonanţã de urgenţã prin <>art. XIV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 .
Curtea constatã cã aceste intervenţii ale Guvernului asupra <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , în timp ce legea de aprobare a acesteia se afla la Curtea Constituţionalã în vederea exercitãrii controlului de constituţionalitate a priori, înainte de promulgarea acesteia, impun câteva consideraţii:
Parlamentul a aprobat <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 cu unele modificãri prevãzute la art. I punctele 1-7 şi a introdus la art. II o nouã reglementare cu privire la ocuparea unor posturi cuprinse în lege.
Curtea considerã cã abrogarea unei ordonanţe de urgenţã aprobate prin lege nu constituie un impediment în ceea ce priveşte examinarea sesizãrii de neconstituţionalitate.
În acest sens, Curtea reţine cã, dupã aprobarea ordonanţei de urgenţã de cãtre Parlament, controlul de constituţionalitate se exercitã faţã de legea de aprobare, al cãrei conţinut este chiar ordonanţa guvernamentalã. Altfel spus, legea de aprobare integreazã în totalitate prevederile din ordonanţa de urgenţã aprobatã, iar, prin aprobare, ordonanţa de urgenţã înceteazã sã mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dã naştere, însã, unui act normativ nou, care a absorbit şi ordonanţa de urgenţã. Ca atare, Curtea considerã cã, întrucât devin parte integrantã a legii de aprobare, dispoziţiile ordonanţei de urgenţã pot fi supuse controlului de constituţionalitate în condiţiile <>art. 146 lit. a) din Legea fundamentalã .
Prin <>Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Curtea a statuat cã problema admisibilitãţii controlului constituţionalitãţii legilor şi ordonanţelor ieşite din vigoare - fie prin ajungere la termen, în cazul legilor cu caracter temporar, fie prin abrogare - nu se pune decât în cazul controlului posterior, prevãzut de <>art. 146 lit. d) din Constituţie , nu şi atunci când, în baza <>art. 146 lit. a) din Constituţie , Curtea Constituţionalã "se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora". Aceasta, deoarece este evident cã în acest caz nu poate fi vorba de un act normativ ieşit din vigoare, ci de o lege care, adoptatã fiind de Parlament, urmeazã sã fie supusã promulgãrii de cãtre Preşedintele României, în baza <>art. 77 din Constituţie , şi publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru ca, potrivit <>art. 78 din Legea fundamentalã , sã intre în vigoare "la 3 zile de la data publicãrii sau de la o datã ulterioarã prevãzutã în textul ei".
Aşa fiind, în situaţia în care, prin legea supusã controlului înainte de promulgare se aprobã o ordonanţã abrogatã, nu se poate reţine existenţa unui caz de inadmisibilitate ca urmare a faptului cã s-ar exercita controlul de constituţionalitate al unei legi ieşite din vigoare. Obiectul direct al controlului nu îl constituie constituţionalitatea prevederilor ordonanţei de urgenţã ieşite din vigoare, ci constituţionalitatea legii de aprobare a acesteia, adicã de validare a conţinutului ei normativ prin actul de voinţã al Parlamentului.
Astfel cum a observat instanţa de contencios constituţional prin decizia mai sus amintitã, a decide altfel ar însemna sã se admitã ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanţã de urgenţã neconstituţionalã ieşitã din vigoare sã nu poatã fi supusã controlului Curţii Constituţionale în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentalã şi, pe cale de consecinţã, cã prevederile Constituţiei nu sunt obligatorii. Ţinând seama de prevederile <>art. 1 alin. (5) din Constituţia României , conform cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", o asemenea soluţie este absolut inacceptabilã.
Totodatã, Curtea constatã cã, în prezent, proiectul de Lege pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 se aflã în dezbaterea Parlamentului. Atât timp cât procedura legislativã de adoptare a acestei legi este în desfãşurare, Curtea Constituţionalã nu poate sã îşi extindã controlul de constituţionalitate asupra ordonanţei de urgenţã menţionate.
Faţã de cele învederate, Curtea constatã cã nu existã niciun motiv de inadmisibilitate a sesizãrii de neconstituţionalitate cu care a fost învestitã şi nici de a-şi extinde controlul cu privire la constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 .
Curtea observã, însã, cã soluţia aleasã de Guvern de a emite, chiar în ziua premergãtoare celei în care Curtea Constituţionalã urma sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , o nouã ordonanţã de urgenţã prin care abrogã ordonanţa de urgenţã aprobatã prin lege de Parlament, dar preia integral conţinutul acesteia, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului faţã de Parlament şi, nu în cele din urmã, faţã de Curtea Constituţionalã.
III. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiatã sub aspectul încãlcãrii prevederilor <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , pentru urmãtoarele considerente:
Autorii sesizãrii susţin cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 afecteazã grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine dispoziţiilor <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , potrivit cãrora "Ordonanţele de urgenţã (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în doctrinã s-a considerat cã sunt instituţii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituţie, în mod detaliat ori mãcar sub aspectul existenţei lor, în mod explicit sau doar generic (instituţiile cuprinse în titlul III din Constituţie, precum şi autoritãţile publice prevãzute în alte titluri ale Legii fundamentale).
Printre instituţiile fundamentale ale statului şi care fac obiectul criticii de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 se identificã şi "serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale", prin raportare la <>art. 123 alin. (2) din Constituţie , conform cãruia "Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale".
În sensul <>art. 2 lit. j) din Legea-cadru a descentralizãrii nr. 195/2006 , "deconcentrarea" presupune "redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de cãtre ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale cãtre propriile structuri de specialitate din teritoriu". Serviciile publice deconcentrate reprezintã, aşa cum se menţioneazã în doctrinã, "prelungiri în teritoriu ale ministerelor". Serviciile publice deconcentrate sunt structuri care îndeplinesc atribuţii de putere publicã.
Cât priveşte înţelesul sintagmei "afectare a regimului instituţiilor fundamentale ale statului", se au în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatoricã, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numãrul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptã etc.
Cu privire la sensul dispoziţiilor <>art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã , Curtea Constituţionalã a statuat, prin <>Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, cã "ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin".
Prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , aşa cum a fost aprobatã prin lege de cãtre Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea, pentru cele ce se vor arãta în continuare.
Astfel, prin modificãrile aduse de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 <>articolului 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi anexei la aceastã lege, au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de "director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale".
Potrivit art. III din aceastã ordonanţã de urgenţã, funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferã calitatea de conducãtor al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale, precum şi adjuncţii acestuia se desfiinţeazã. În locul acestor funcţii este instituitã funcţia "director coordonator al serviciului public deconcentrat", care va fi ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numãrului de posturi care se desfiinţeazã. Persoanele care urmeazã sã ocupe aceste funcţii sunt numite prin "act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea cãruia funcţioneazã serviciul public deconcentrat respectiv şi îşi vor exercita funcţiile în baza unui "contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadã de maximum 4 ani, contract asimilat "contractului individual de muncã".
Aceastã construcţie juridicã deficitarã şi confuzã ridicã problema statutului juridic al "directorului coordonator" şi a naturii juridice a "contractului de management".
Prin reglementãrile sale, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 "afecteazã" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale, stabilit prin <>Legea nr. 188/1999 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, adoptatã de Parlament în conformitate cu prevederile <>art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentalã , potrivit cãrora statutul funcţionarilor publici se reglementeazã prin lege organicã.
De altfel, prin întreg conţinutul reglementãrii, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materialã, încãlcând, astfel, dispoziţiile <>art. 115 alin. (6) din Constituţie .
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţã emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de cãtre Parlament a ordonanţei respective. În consecinţã, legea care aprobã o ordonanţã de urgenţã neconstituţionalã este ea însãşi neconstituţionalã.
Ţinând cont de existenţa viciului de neconstituţionalitate extrinsecã evidenţiat mai sus, constând în emiterea de cãtre Guvern a unei ordonanţe de urgenţã într-un domeniu care, potrivit <>art. 115 alin. (6) din Constituţie , este sustras competenţei sale, Curtea constatã cã examinarea celorlalte critici de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 nu mai este necesarã.
Pentru aceste motive, Curtea constatã cã Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 este neconstituţionalã.
Totodatã, Curtea observã cã, prin dispoziţiile sale, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 exprimã o tendinţã de politizare a structurilor guvernamentale din unitãţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile <>art. 146 lit. a) şi ale <>art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie , precum şi ale <>art. 11 alin. (1) lit. A.a) , ale <>art. 15 şi ale <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la datele de 14 iulie 2009 şi 7 octombrie 2009 şi la acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
