Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.239 din 7 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 848 din 17 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Adrian Radu Apostolescu în Dosarul nr. 19.536/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei personal şi asistat de avocatul Mihai-Romulus Balint. Lipseşte partea Societatea Comercialã "Timax" - S.R.L. din Bucureşti, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei, arãtând cã, deşi angajatorul poate renunţa la beneficiul clauzei de neconcurenţã dupã concedierea salariatului pentru motive neimputabile acestuia, aceasta nu poate sã ducã şi la pierderea dreptului salariatului de a obţine indemnizaţia de neconcurenţã pe perioada prevãzutã. În acest sens, aratã cã aceastã indemnizaţie reprezintã un drept câştigat al salariatului, care nu poate fi modificat unilateral prin simpla voinţã a angajatorului. De asemenea, aratã cã motivaţia acestei indemnizaţii determinã comportamentul angajatului în desfãşurarea muncii, astfel cã lipsirea de acest drept ulterior încetãrii contractului de muncã ar face ca angajatorul sã rãmânã doar cu beneficii, în detrimentul salariatului care rãmâne exploatat, fãrã a fi compensat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, aratã cã nu se poate pretinde existenţa în sarcina angajatorului a unei obligaţii pe care legea nu o prevede.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 19.536/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicatã de Adrian Radu Apostolescu cu prilejul soluţionãrii unei cauze civile având ca obiect drepturi bãneşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul muncii, care prevãd inaplicabilitatea clauzei de neconcurenţã în situaţia în care încetarea contractului de muncã a intervenit ca urmare a iniţiativei angajatorului, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, transformã obligaţiile pe care angajatorul şi le asumã cu prilejul prevederii acestei clauze în contractul de muncã în obligaţii pur potestative. Astfel, se încalcã dreptul la muncã, întrucât consimţãmântul exprimat de salariat la inserarea unei asemenea clauze în contractul de muncã s-a dat tocmai în vederea asigurãrii stabilitãţii locului sãu de muncã şi în perspectiva de a fi dedicat numai acestuia, nicidecum altor posibili concurenţi pe piaţã ai angajatorului. De asemenea, considerã cã este încãlcat şi art. 21 din Constituţie, întrucât orice proces intentat în justiţie privind aceste aspecte va fi respins tocmai pentru cã art. 22 alin. (2) din Codul muncii se opune admiterii cererii. În sfârşit, considerã cã se aduce atingere şi dispoziţiilor constituţionale care consacrã egalitatea în drepturi, întrucât se creeazã o discriminare a salariaţilor care se încadreazã în ipoteza normei criticate în raport cu ceilalţi salariaţi ai aceluiaşi angajator, de exemplu, în raport cu cei care îşi dau demisia sau cei care nu au o asemenea clauzã în contractul lor.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii potrivit cãrora: "Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncã s-a produs de drept, cu excepţia cazurilor prevãzute la art. 56 lit. d), f), g), h) şi j), ori a intervenit din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului."
Autorul excepţiei considerã cã aceste text de lege este contrar urmãtoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncã, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeanã. De asemenea, considerã cã este încãlcat art. 20 din Constituţie, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, fãrã a se arãta însã dispoziţiile internaţionale pretins a fi încãlcate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul muncii consacrã posibilitatea inserãrii în contractul individual de muncã a unei clauze prin care, ulterior încetãrii acestui contract, salariatul se obligã sã nu presteze în interes propriu sau al unui terţ o activitate care se aflã în concurenţã cu cea prestatã la angajatorul sãu. Evident, o astfel de clauzã pune în discuţie însãşi restrângerea dreptului la muncã, fiind o excepţie legalã de la dispoziţiile art. 38 din Codul muncii care prevãd imposibilitatea salariaţilor de a renunţa la drepturile conferite de lege. Este şi motivul pentru care acelaşi art. 21 alin. (1) din Codul muncii prevede plata unei indemnizaţii lunare pe toatã durata de neconcurenţã, care sã compenseze prejudiciile pe care salariatul le poate suferi ca urmare a restrângerii dreptului sãu la muncã.
Textul de lege supus controlului de constituţionalitate prevede o cauzã de încetare a efectelor clauzei de neconcurenţã, atunci când încetarea contractului de muncã are loc ca urmare a iniţiativei angajatorului din motive care nu ţin de persoana angajatului. Astfel, luând în considerare lipsa oricãrei culpe a salariatului, legiuitorul a prevãzut cã, într-o asemenea situaţie, acesta nu trebuie sã mai fie ţinut de obligaţia de neconcurenţã asumatã prin contract şi sã valorifice pe deplin dreptul sãu la muncã, fãrã nicio restrângere. Nemaiexistând aceastã obligaţie, în mod firesc, nu se justificã nici plata indemnizaţiei corelative. Fiind prevãzutã chiar de lege, o atare situaţie este cunoscutã şi acceptatã de salariat chiar de la momentul încheierii contractului individual de muncã.
Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul muncii nu aduc o restrângere dreptului la muncã, ci, din contrã, urmãresc asigurarea exercitãrii neîngrãdite a acestuia.
De asemenea, textul de lege criticat nu aduce nicio restrângere accesului liber la justiţie. Practic, urmãrind logica argumentelor autorului excepţiei, s-ar ajunge la concluzia cã orice normã de drept poate fi interpretatã în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, întrucât obligã instanţa sã se pronunţe în acord cu cele reglementate de acea normã, ipotezã care, în mod evident, nu poate fi primitã.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 22 din Codul muncii, având în vedere situaţiile diferite în care se gãsesc salariaţii în funcţie de cauzele încetãrii contractului individual de muncã, a reglementat ipoteze diferite şi, în mod corelativ, un tratament juridic diferenţiat. Astfel, spre exemplu, legiuitorul a instituit obligativitatea respectãrii clauzei de neconcurenţã în cazurile în care salariatul demisioneazã ori s-a aflat în culpã la desfacerea contractului individual de muncã, dar nu şi în situaţia în care încetarea raporturilor de muncã nu ţine de motive care privesc persoana salariatului, când, aşa cum am arãtat deja, restrângerile aduse dreptului la muncã prin efectul acestei clauze nu mai pot opera.
O asemenea reglementare nu contravine principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, care nu presupune uniformitate, astfel cã situaţiile obiectiv diferite avute în vedere justificã tratamentul juridic diferenţiat. Necesitatea eliminãrii restrângerilor dreptului la muncã în cazul persoanelor al cãror contract de muncã a încetat din cauze ce nu le sunt imputabile face ca diferenţa de tratament sã fie, în acelaşi timp, rezonabilã şi proporţionalã cu situaţia avutã în vedere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Adrian Radu Apostolescu în Dosarul nr. 19.536/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: