Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.221 din 29 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 6 noiembrie 2009
DECIZIE nr. 1.221 din 29 septembrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 6 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Federaţia Naţionalã a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) în Dosarul nr. 655/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã asupra faptului cã autorul excepţiei a comunicat Curţii Constituţionale un înscris prin care solicitã şi argumenteazã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile legale criticate transpun la nivelul legii organice prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie, referitoare la dreptul la negocieri colective în materie de muncã, limitarea de care vorbeşte autorul excepţiei în cuprinsul criticii de neconstituţionalitate fiind o consecinţã fireascã a principiului stabilitãţii ce caracterizeazã statutul funcţionarilor publici. Ca atare, în privinţa anumitor drepturi, excluse de la negociere, legiuitorul este cel care stabileşte existenţa, întinderea şi modalitatea acestora de exercitare. Totodatã, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivã exclude funcţionarii publici din sfera destinatarilor sãi.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 655/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Excepţia a fost ridicatã de Federaţia Naţionalã a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 , reglementând limitativ, prin utilizarea adverbului "numai", domeniile în care pot fi negociate acordurile colective, încalcã drepturile fundamentale la negociere colectivã şi la nediscriminare. Textele constituţionale, convenţionale şi legale indicate reglementeazã dreptul la negociere colectivã, fãrã a-l limita sau fãrã a institui tratamente diferenţiate, or prevederile de lege criticate conţin norme limitative care nu sunt "constituţional fundamentate". Limitarea domeniilor în care se pot negocia acorduri colective se aplicã doar funcţionarilor publici ai autoritãţilor şi instituţiilor publice din sectorul bugetar, finanţate de la bugetul de stat, nu şi personalului contractual din cadrul aceleiaşi autoritãţi şi instituţii bugetare şi nici celorlalte categorii de salariaţi la nivel naţional, pentru care contractul colectiv de muncã negociat conform legii reprezintã dreptul pãrţilor, ceea ce creeazã o discriminare a primei categorii de funcţionari publici faţã de celelalte categorii de salariaţi, doar pe considerentul calitãţii de "funcţionar public."
Autorul excepţiei de neconstitu ţionalitate mai aratã cã, la nivelul autoritãţilor şi instituţiilor publice ce realizeazã venituri proprii, limitarea este cu atât mai puţin justificatã, deoarece negocierea altor drepturi şi categorii de drepturi ar fi posibilã fãrã ca bugetul de stat sã fie afectat.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Dreptul la negocieri colective, invocat, nu este un drept absolut, astfel cã stabilirea condiţiilor în care negocierile şi convenţiile colective trebuie desfãşurate, respectiv încheiate cu salariaţii aparţinând unor anumite categorii profesionale, revin exclusiv legiuitorului, fãrã ca prin aceasta sã fie încãlcat principiul egalitãţii în drepturi, statuat de art. 16 din Constituţie. În plus, potrivit <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 , prin contractele colective de muncã salariaţii instituţiilor bugetare nu pot negocia clauze referitoare la drepturile ale cãror acordare şi cuantum sunt stabilite prin lege, aceste contracte având un regim juridic special, determinat de situaţia deosebitã a pãrţilor contractante. Textul de lege criticat oferã posibilitatea salariaţilor care au raporturi de serviciu cu conducãtorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare, de a încheia acorduri (convenţii) anuale, prin negocierea acelor clauze care sunt permise în limitele şi cu condiţiile prevãzute de lege, în limita fondurilor bugetare alocate cu aceastã destinaţie, în acord cu exigenţele prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie. Totodatã, se menţioneazã cã, potrivit <>art. 6 din Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivã, care face parte din dreptul intern, fiind ratificatã de România, funcţionarii publici nu sunt incluşi în câmpul de aplicare al acestei convenţii.
Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã dispoziţiile <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt constituţionale, fiind în acord cu exigenţele prevederilor art. 16 şi ale art. 41 din Legea fundamentalã. Totodatã, se aratã cã autorul excepţiei vizeazã, în realitate, completarea textului legal criticat, aspect ce nu aparţine competenţei Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având urmãtoarea redactare: "(1) Autoritãţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care sã cuprindã numai mãsuri referitoare la:
a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunãtãţirii condiţiilor la locul de muncã;
b) sãnãtatea şi securitatea în muncã;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecţionarea profesionalã;
e) alte mãsuri decât cele prevãzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocã prevederile constituţionale ale art. 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, precum şi ale art. 41 alin. (5), prin care dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. De asemenea, sunt menţionate "principiile egalitãţii şi nediscriminãrii, aşa cum sunt ele statuate în tratatele internaţionale ratificate de România, în Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi în <>Ordonanţa Guvernului. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobatã prin <>Legea nr. 48/2002 ", "dreptul la negociere sindicalã, aşa cum este el statuat de <>Convenţia privind libertatea sindicalã nr. 87/1948 , Carta Socialã Europeanã, Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, precum şi garanţiile stabilite privind dreptul de informare şi consultare, garanţiile privind adoptarea şi aplicarea legii fãrã a aduce atingere principiilor libertãţii sindicale, negocierii şi nediscriminãrii."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã susţinerile de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate, excepţia urmând sã fie respinsã.
Din motivarea autorului excepţiei rezultã cã acesta doreşte, în realitate, ca în acordurile anuale dintre autoritãţile şi instituţiile publice, pe de o parte, şi sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, pe de altã parte, sã fie cuprinse şi alte mãsuri decât cele la care limitativ se referã <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, aceastã îngrãdire fiind în esenţã contrarã, în opinia sa, principiului nediscriminãrii şi dreptului la negociere colectivã.
Cât priveşte principiul nediscriminãrii, Curtea reţine cã acesta nu poate fi invocat în ipoteza a douã situaţii sau categorii de subiecte de drept diferite, ci doar în condiţii comparabile sau de egalitate, fãrã diferenţe majore, esenţiale dintre cei doi termeni reglementaţi în ipoteza unei norme juridice. Astfel, funcţionarii publici reprezintã o categorie de salariaţi aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul sãu, întemeiat pe principiile legalitãţii, imparţialitãţii şi obiectivitãţii, al transparenţei, al responsabilitãţii, al stabilitãţii în exercitarea funcţiei publice şi al subordonãrii ierarhice. Aşadar, consecinţele ce derivã din aceastã diferenţã de statut profesional nu decurg, aşa cum afirmã autorul excepţiei, din "simplul considerent al calitãţii de funcţionar public", ci constau într-o serie de drepturi şi obligaţii specifice, reglementate de lege, printre care şi aceea cuprinsã la <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, criticate pentru neconstituţionalitate. O reglementare asemãnãtoare se regãseşte şi la <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã, potrivit cãrora "Contracte colective de muncã se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale cãror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale."
Curtea constatã cã este firesc ca drepturile de naturã salarialã ale funcţionarilor publici sã fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, şi nu prin contractul colectiv de muncã, ca urmare a negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora şi, în special, sursa de finanţare a acestor venituri, şi anume bugetul public naţional. Faptul cã aceste elemente ale contractului colectiv de muncã nu sunt supuse negocierii între pãrţi nu are semnificaţia încãlcãrii dreptului la negocieri colective în materie de muncã, consacrat de art. 41 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care art. 9 din Legea fundamentalã, invocat de autorul excepţiei, prevede expres cã "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii." De altfel, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivã, ratificatã de România prin Decretul nr. 352 din 1958 , precizeazã, la art. 6, cã aceasta nu se aplicã funcţionarilor publici, urmând ca fiecare stat membru sã adopte în legislaţia naţionalã mãsurile proprii referitoare la garanţiile prevãzute în convenţie privind dreptul de organizare şi de negociere colectivã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Federaţia Naţionalã a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) în Dosarul nr. 655/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 septembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
