Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.211 din 18 decembrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. 2 si art. 52 alin. 2, 3 si 5 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.211 din 18 decembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. 2 si art. 52 alin. 2, 3 si 5 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 28 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 2 şi art. 52 alin. 2, 3 şi 5 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 20.832/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã Curţii cã, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicitã acordarea unui nou termen de judecatã, motivatã prin imposibilitatea de prezentare la acest termen.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii.
Deliberând, Curtea respinge cererea, constatând cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de art. 156 din Codul de procedurã civilã. Aceasta, întrucât Curtea a mai acordat un termen autorului excepţiei pentru pregãtirea apãrãrii.
Cauza aflându-se în stare de judecatã, Curtea acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 20.832/99/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 2 şi art. 52 alin. 2, 3 şi 5 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Emil Balaure în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece împiedicã recuzarea întregii instanţe de judecatã şi, respectiv, recuzarea întregului complet de judecatã. Autorul excepţiei aratã cã, în cauzã, "toţi judecãtorii de la instanţele de judecatã din Iaşi s-au antepronunţat fãrã niciun fel de cercetare judecãtoreascã", fiindu-i respinse în mod repetat cererile de ridicare a controlului judiciar şi a interdicţiei de a nu pãrãsi judeţul Iaşi, impuse "absolut nelegal", cu "scopul fãţiş" de a-l împiedica sã participe la procesele strãmutate din Iaşi, şi cu favorizarea unor infractori.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã opineazã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât "niciunul dintre textele de lege criticate nu contravin normelor prevãzute de art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru aceleaşi considerente care fundamenteazã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã prevederile criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate. Modul de reglementare a cererii de recuzare împiedicã tergiversarea soluţionãrii cauzei, asigurând soluţionarea acesteia într-un termen rezonabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 51 alin. 2 şi art. 52 alin. 2, 3 şi 5 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- art. 51 alin. 2: "Recuzarea se formuleazã oral sau în scris, cu arãtarea pentru fiecare persoanã în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzãrii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecãtori care compun completul de judecatã.";
- art. 52 alin. 2, 3 şi 5: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţã, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a cãrei recuzare se cere.[...]
Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevãzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arãtate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.[...]
Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzãrii nu se poate alcãtui completul potrivit alin. 1, abţinerea sau recuzarea se soluţioneazã de instanţa ierarhic superioarã. În cazul în care gãseşte întemeiatã abţinerea sau recuzarea şi, din cauza abţinerii sau recuzãrii, nu se poate alcãtui completul de judecatã la instanţa competentã sã soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioarã desemneazã pentru judecarea cauzei o instanţã egalã în grad cu instanţa în faţa cãreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate nu aduc nicio atingere liberului acces la justiţie, dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi nici dreptului la apãrare. Dimpotrivã, reglementarea modului de formulare a cererilor de recuzare, realizatã prin aceste texte de lege, are menirea de a asigura deplina realizare a drepturilor constituţionale invocate. Stabilind cã "cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecãtori care compun completul de judecatã", legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept şi a posibilitãţilor de tergiversare a soluţionãrii cauzelor, în deplinã concordanţã cu cerinţele dreptului la un proces echitabil.
De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare, în ansamblu, reflectã preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celeritãţii acestei proceduri, respectiv pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversãrii acestora, corespunzãtor cerinţelor impuse de art. 21 din Legea fundamentalã.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile privind încãlcarea, prin aceleaşi texte de lege, a prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, deoarece art. 51 alin. 2 şi art. 52 alin. 2, 3 şi 5 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fãrã nicio discriminare pe criterii arbitrare.
În plus, Curtea constatã cã, prin criticile formulate, autorul excepţiei nu face decât sã îşi exprime o serie de nemulţumiri cu privire la activitatea instanţelor judecãtoreşti din Iaşi. Asemenea critici nu intrã însã în competenţa de soluţionare a Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, [...]".

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 2 şi art. 52 alin. 2, 3 şi 5 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 20.832/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 decembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016