Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.205 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si ale art. 111 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 9 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 111 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncã, excepţie ridicatã de Ion Florin Tãnase în Dosarul nr. 896/216/2010 al Judecãtoriei Curtea de Argeş. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.095D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 896/216/2010, Judecãtoria Curtea de Argeş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 111 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncã, excepţie ridicatã de Ion Florin Tãnase într-un proces penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã legiuitorul nu ţine cont de realitãţile societãţii româneşti şi de dinamismul economiei de piaţã, deoarece nu face, deşi ar trebui, nicio diferenţã între fapta comisã de o persoanã fizicã şi o societate comercialã, ceea ce duce la încãlcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã se susţine cã dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 44 din Legea fundamentalã.
Judecãtoria Curtea de Argeş apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu sunt de naturã sã îngrãdeascã dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi intereselor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, şi ale art. 111 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 6 din Legea nr. 241/2005: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendã reţinerea şi nevãrsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţã, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursã.";
- Art. 111 din Legea nr. 76/2002: "Încãlcarea de cãtre angajator a obligaţiilor prevãzute la art. 26 alin. (1) şi la art. 27, constând în sustragerea de la obligaţia privind plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor pentru şomaj, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privatã. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate reglementeazã ca infracţiune reţinerea şi nevãrsarea, cu intenţie, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursã, precum şi sustragerea de la obligaţia privind plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor pentru şomaj.
Critica potrivit cãreia legiuitorul nu face nicio diferenţã între fapta comisã de o persoanã fizicã şi cea comisã de o persoanã juridicã, conducând astfel la încãlcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu se susţine, cele douã dispoziţii de lege criticate incriminând douã infracţiuni distincte între care nu pot exista similitudini. Astfel, reţinerea şi nevãrsarea, cu intenţie, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursã constituie, în aprecierea legiuitorului, o faptã mult mai gravã decât simpla sustragere de la obligaţia privind plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor pentru şomaj. Aceasta deoarece, în ipoteza prevãzutã de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, sumele reprezentând contribuţiile angajaţilor au fost deja reţinute, neexistând nicio raţiune care sã justifice folosirea de cãtre angajator a acestora. Fapta are drept consecinţã nu numai lipsirea bugetului de sumele datorate de angajaţi, ci şi îmbogãţirea fãrã justã cauzã a angajatorului care s-a folosit astfel de sumele de bani reţinute.
În ceea ce priveşte incriminarea ca infracţiune a unei fapte, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat cã dispoziţiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cãrora "Nicio pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii", precum şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementeazã competenţa legiuitorului de a reglementa infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora. În temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, legiuitorul este liber sã aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmeazã sã stabileascã natura juridicã a faptei incriminate, cât şi condiţiile rãspunderii juridice pentru acea faptã. Nu se aduce atingere prin aceasta principiului egalitãţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, nu are semnificaţia uniformitãţii, reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de comportamentul fãptuitorului fiind expresia acestui principiu constituţional, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice sã se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic sã fie diferit.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate, Curtea constatã cã nici aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel, plata unor impozite sau contribuţii prevãzute de lege nu reprezintã o încãlcare a dreptului de proprietate, ci o îndatorire a cetãţeanului, care, potrivit art. 56 din Legea fundamentalã, este obligat sã contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice.
În final, Curtea reţine cã stabilirea şi aprecierea împrejurãrilor şi a motivelor care au determinat neîndeplinirea ori au împiedicat îndeplinirea obligaţiilor legale, invocate de autorul excepţiei, şi care, eventual, ar putea înlãtura rãspunderea penalã, nu reprezintã probleme de constituţionalitate, ci probleme de fapt ce intrã în competenţa exclusivã a instanţei judecãtoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 111 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncã, excepţie ridicatã de Ion Florin Tãnase în Dosarul nr. 896/216/2010 al Judecãtoriei Curtea de Argeş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
