Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.191 din 17 septembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 85 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.191 din 17 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 85 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 13 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Codul penal, excepţie ridicatã de Aurel Doboş în Dosarul nr. 2.065/314/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv <>Decizia nr. 954 din 25 iunie 2009 .

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.065/314/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Codul penal, excepţie ridicatã de Aurel Doboş.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate contravin Constituţiei, prin aceea cã limiteazã dreptul de a primi o a doua şansã în cadrul proceselor penale. Se aratã cã textul de lege criticat ar trebui modificat prin inserarea unor paragrafe precum: "suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se anuleazã doar în condiţiile [...] este indicat conceperea unor condiţii limitative care sã mãreascã şansele inculpaţilor de a se reabilita."
Curtea de Apel Suceava - Secţia penalã opineazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 din Codul penal, având urmãtorul cuprins:
- Art. 85: "Dacã se descoperã cã cel condamnat mai sãvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotãrârii prin care s-a dispus suspendarea sau pânã la rãmânerea definitivã a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupã expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se anuleazã, aplicându-se, dupã caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivã.
Anularea suspendãrii executãrii pedepsei nu are loc, dacã infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperitã dupã expirarea termenului de încercare.
În cazurile prevãzute în alin. 1, dacã pedeapsa rezultatã în urma contopirii nu depãşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, termenul de încercare se calculeazã de la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind criteriile egalitãţii în drepturi, ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare, ale art. 126 alin. (3) referitoare la interpretarea şi aplicarea unitarã a legii, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi la Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã autorul excepţiei invocã o serie de texte constituţionale, respectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu privire la care susţine cã sunt încãlcate prin normele criticate, fãrã a motiva, în concret, în ce constã aceastã încãlcare. Ceea ce se solicitã, în realitate, este modificarea textului de lege ce face obiectul excepţiei, autorul acesteia indicând în mod expres ce paragrafe ar trebui inserate în cuprinsul art. 85 din Codul penal. Asemenea critici nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii textelor cu care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Codul penal, excepţie ridicatã de Aurel Doboş în Dosarul nr. 2.065/314/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta

----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016