Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.146 din 4 decembrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57, art. 58, art. 59 alin. (2) si   art. 62 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, precum si ale   art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.146 din 4 decembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57, art. 58, art. 59 alin. (2) si art. 62 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, precum si ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57, art. 58, art. 59 alin. (2) şi ale <>art. 62 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi ale <>art. 7 alin.(2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, excepţie ridicatã de Adrian Marcel Iancu în Dosarul nr. 8.235/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generalã Anticorupţie Bucureşti, prin consilier juridic.
Autorul excepţiei solicitã admiterea acesteia, considerând cã sunt încãlcate dispoziţiile <>art. 16 din Constituţie, deoarece preiau reglementãrile din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici în materie de rãspundere disciplinarã, fãrã sã stabileascã în special abaterile disciplinare sãvârşite de poliţişti.
Reprezentantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generalã Anticorupţie Bucureşti solicitã respingerea excepţiei, precizând cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã prevederile legale criticate nu creeazã privilegii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se aratã totodatã cã sunt respectate dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 8.235/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57, art. 58, art. 59 alin. (2) şi ale <>art. 62 din Legea nr. 360/2002 , precum şi ale <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 , excepţie ridicatã de Adrian Marcel Iancu în cauza ce are ca obiect judecarea acţiunii în contencios administrativ a plângerii împotriva unei decizii de sancţionare disciplinarã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 57 şi 58 din Legea nr. 360/2002 încalcã dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se aratã cã prevederile legale criticate preiau reglementãrile din <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici în materie de rãspundere disciplinarã, deşi ar fi trebuit sã instituie numai aspectele derogatorii de la procedura stabilitã prin aceastã lege.
Dispoziţiile <>art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi ale <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 sunt considerate neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 108 alin. (2) din Constituţie, deoarece instituţia competentã sã organizeze executarea legilor este Guvernul, şi nu un minister aflat în subordinea acestuia.
Se mai susţine cã dispoziţiile art. 59 alin. (2) şi ale <>art. 62 din Legea nr. 360/2002 , precum şi ale <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 încalcã art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un tratament discriminatoriu referitor la tragerea la rãspundere a poliţistului, în comparaţie cu tratamentul stabilit prin <>Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi prin <>Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Totodatã, considerã cã, în mod discriminatoriu, <>Legea nr. 360/2002 şi <>Legea nr. 364/2004 nu instituie o procedurã administrativã specialã, specificã situaţiilor în care se gãseşte poliţistul în raport cu celelalte situaţii în care se aflã funcţionarul public. În legãturã cu aceastã criticã, se aratã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã dispoziţiile legale invocate de autorul excepţiei sunt constituţionale, legiuitorului revenindu-i dreptul de a stabili faptele ce constituie abateri disciplinare, precum şi sancţionarea acestora.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, în ceea ce priveşte dispoziţiile legale expres menţionate de cãtre autorul excepţiei, şi inadmisibilã, în ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unor dispoziţii din cuprinsul <>Legii nr. 360/2002 şi al <>Legii nr. 364/2004 .
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Totodatã, se apreciazã cã prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 108 alin. (2) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 57, 58, art. 59 alin. (2) şi ale <>art. 62 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 23 septembrie 2004, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 57 din Legea nr. 360/2002 : "Constituie abateri disciplinare, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sã fie considerate infracţiuni, urmãtoarele fapte sãvârşite de poliţist, comise cu vinovãţie:
a) comportarea necorespunzãtoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitãţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei;
b) neglijenţa manifestatã în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autoritãţile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetatã sau nejustificatã a soluţionãrii lucrãrilor;
d) depãşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetãţenii;
e) absenţa nemotivatã ori întârzierea repetatã de la serviciu;
f) producerea de pagube materiale unitãţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului de Interne;
g) încãlcarea normelor privind confidenţialitatea activitãţii desfãşurate;
h) nerespectarea prevederilor jurãmântului de credinţã;
i) imixtiunea ilegalã în activitatea altui poliţist;
j) intervenţia pentru influenţarea soluţionãrii unor cereri privind satisfacerea intereselor oricãrei persoane;
k) încãlcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilitãţi, conflicte de interese şi interdicţiile stabilite prin lege.";
- <>Art. 58 din Legea nr. 360/2002 : "Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului sunt:
a) mustrare scrisã;
b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinitã cu 5-20% pe o perioadã de 1-3 luni;
c) amânarea promovãrii în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadã de la 1 la 3 ani;
c1) trecerea într-o funcţie inferioarã pânã la cel mult nivelul de bazã al gradului profesional deţinut;
d) destituirea din poliţie.";
- <>Art. 59 din Legea nr. 360/2002 : "(2) Procedura cercetãrii prealabile se reglementeazã prin ordin al ministrului de interne.[...]";
- <>Art. 62 din Legea nr. 360/2002 : "(1) La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei se constituie Consiliul superior de disciplinã, iar la Direcţia Generalã de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie, unitãţile teritoriale şi instituţiile de învãţãmânt ale poliţiei se constituie consilii de disciplinã.
(2) Consiliile de disciplinã se constituie şi funcţioneazã pe lângã şefii unitãţilor de poliţie şi au caracter consultativ.
(3) Consiliile de disciplinã îşi desfãşoarã activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne.";
- <>Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 : "(2) Procedura cercetãrii prealabile se reglementeazã prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."
Autorul excepţiei susţine cã aceste prevederi legale încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (4) referitoare la jurisdicţiile speciale administrative şi ale art. 108 alin. (2) referitoare la actele Guvernului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 şi 58 din Legea nr. 360/2002 prin invocarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine cã este neîntemeiatã. Dispoziţiile legale criticate prevãd atât abaterile disciplinare sãvârşite de poliţişti, cât şi sancţiunile disciplinare aplicate. Conţinutul acestor prevederi legale a fost adoptat în virtutea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului conferite de art. 61 alin. (1), fiind astfel respectat principiul supremaţiei Constituţiei prevãzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã. Reglementarea prin preluare, în totalitate sau în parte, a unor prevederi din <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici în materie de rãspundere disciplinarã este o problemã de legiferare care aparţine competenţei exclusive a Parlamentului.
În legãturã cu dispoziţiile <>art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi ale <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 , Curtea constatã cã acestea nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 108 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 108 alin. (2) din Legea fundamentalã referitor la emiterea hotãrârilor, Guvernul îşi exercitã rolul constituţional prevãzut la alin. (1) al art. 102 privind conducerea generalã a administraţiei publice. Acesta este sensul de organizare a executãrii legilor prevãzut de textul constituţional, iar nu cel de adoptare a regulamentelor interne în vederea aplicãrii unei legi, la nivelul unitãţilor de stat, de cãtre conducãtorii acelor unitãţi, astfel cum susţine autorul excepţiei.
Referitor la susţinerea cã art. 59 alin. (2) şi <>art. 62 din Legea nr. 360/2002 , precum şi <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 încalcã art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã textele legale indicate sunt nediscriminatorii, deoarece se aplicã uniform pentru toţi cei care se aflã în situaţia stabilitã de ipoteza normelor respective, fãrã privilegii sau discriminãri. Modalitatea diferitã de reglementare a cercetãrii prealabile, în cazul aplicãrii sancţiunilor disciplinare poliţiştilor, de cea a funcţionarilor publici ori a magistraţilor, se datoreazã tocmai situaţiilor specifice în care se aflã aceste categorii de angajaţi.
În sfârşit, Curtea reţine cã nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţii legale criticate cuprinse în diferite acte normative, întrucât Curtea Constituţionalã asigurã, conform <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , doar examinarea constituţionalitãţii dispoziţiilor legale. Pentru aceleaşi motive, susţinerile privind încãlcarea <>art. 21 alin. (4) din Constituţie, prin aceea cã Legea nr. 360/2002 şi <>Legea nr. 364/2004 nu prevãd o procedurã administrativjurisdicţionalã, nu pot fi primite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57, art. 58, art. 59 alin. (2) şi ale <>art. 62 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi ale <>art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, excepţie ridicatã de Adrian Marcel Iancu în Dosarul nr. 8.235/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 decembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016