Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.136 din 16 octombrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti si art. 27 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.136 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti si art. 27 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 24 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti şi ale art. 27 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mariana Petcu în Dosarul nr. 13.288/300/2007 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã şi de Mariana Petcu, Boris Sergiu Caranicolov, Mihaela Diana Caranicolov, Anamaria Irinel Caranicolov, Mariana Catrinel Caranicolov, Musa Nasim şi Vicenţiu Constantin Lica în Dosarul nr. 6.866/300/2008 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema conexãrii celor douã dosare înregistrate pe rolul sãu, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.564D/2008 la Dosarul nr. 1.510D/2008, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 13.288/300/2007, şi prin Încheierea din 18 iunie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 6.866/300/2008, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti şi ale art. 27 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mariana Petcu, Boris Sergiu Caranicolov, Mihaela Diana Caranicolov, Anamaria Irinel Caranicolov, Mariana Catrinel Caranicolov, Musa Nasim şi Vicenţiu Constantin Lica.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin cã limitarea operatã de dispoziţiile <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 , coroborate cu cele ale art. 27 din Codul de procedurã civilã, înfrânge în mod evident dispoziţiile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie. Prin îngrãdirea posibilitãţii de recuzare a executorului judecãtoresc la motivele enumerate de norma proceduralã se restrânge dreptul persoanei interesate de a obţine recuzarea unui executor care a dovedit atitudine partizanã şi lipsã de profesionalism.
Totodatã, autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciazã cã prin prevederile criticate se reglementeazã şi o inegalitate între poziţia pãrţilor în procedura de executare, creditorul având posibilitatea de a alege executorul care sã instrumenteze procedura executãrii titlului executoriu, în timp ce debitorului i se rãpeşte aceastã posibilitate.
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale în materia garantãrii liberului acces la justiţie şi nici nu încalcã principiul constituţional al proporţionalitãţii mãsurii restrângerii exerciţiului unor drepturi, consacrat de art. 53 din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 , coroborate cu cele ale art. 27 din Codul de procedurã civilã, sunt constituţionale, arãtând cã, în procesul de executare silitã, atât creditorul, cât şi debitorul beneficiazã de aceleaşi garanţii procesuale, printre care şi posibilitatea de a formula contestaţie împotriva oricãrui act de executare sau a executãrii însãşi. De asemenea, creditorul este liber sã îşi aleagã executorul judecãtoresc, prezervându-şi dreptul de a-l recuza, în condiţiile legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 din Codul de procedurã civilã, precum şi cele ale <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 : "Executorii judecãtoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedurã civilã.";
- Art. 27 din Codul de procedurã civilã: "Judecãtorul poate fi recuzat:
1. când el, soţul sãu, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudã sau afin, pânã la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din pãrţi;
2. când el este soţ, rudã sau afin în linie directã ori în linie colateralã, pânã la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei pãrţi sau dacã este cãsãtorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
3. când soţul în viaţã şi nedespãrţit este rudã sau afin a uneia din pãrţi pânã la al patrulea grad inclusiv, sau dacã, fiind încetat din viaţã ori despãrţit, au rãmas copii;
4. dacã el, soţul sau rudele lor pânã la al patrulea grad inclusiv au o pricinã asemãnãtoare cu aceea care se judecã sau dacã au o judecatã la instanţa unde una din pãrţi este judecãtor;
5. dacã între aceleaşi persoane şi una din pãrţi a fost o judecatã penalã în timp de 5 ani înaintea recuzãrii;
6. dacã este tutore sau curator al uneia dintre pãrţi;
7. dacã şi-a spus pãrerea cu privire la pricina ce se judecã;
8. dacã a primit de la una din pãrţi daruri sau fãgãduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9. dacã este vrãjmãşie între el, soţul sau una din rudele sale pânã la al patrulea grad inclusiv şi una din pãrţi, soţii sau rudele acestora pânã la gradul al treilea inclusiv."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apãrare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privatã şi art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra prevederilor legale criticate s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu, prin <>Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 27 din Codul de procedurã civilã reglementeazã în mod limitativ cazurile de recuzare a judecãtorilor, protejând astfel partea în cazul în care se presupune cã judecãtorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea observã însã cã dispoziţiile art. 27 din Codul de procedurã civilã acoperã o paletã foarte largã de situaţii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cãrora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arãtatã. Pe aceastã cale este împiedicatã posibilitatea îndepãrtãrii de cãtre o parte de rea-credinţã a unui judecãtor pentru motive subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 53.
De asemenea, Curtea a reţinut cã enumerarea limitativã a cazurilor în care executorul judecãtoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevãzute de Codul de procedurã civilã, cu excepţia unor situaţii care sunt specifice activitãţii judecãtorilor. Pe cale de consecinţã, nici textul <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu încalcã principiile statuate de art. 21 şi 53 din Constituţie."
Curtea a constatat cã, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora procedura de judecatã este prevãzutã de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competenţa legiuitorului, iar Curtea Constituţionalã, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate sã modifice sau sã completeze prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate.
În ceea ce priveşte susţinerea conform cãreia existã o inegalitate între poziţia pãrţilor, având în vedere cã numai creditorul are "posibilitatea de a alege executorul care sã instrumenteze procedura executãrii titlului executoriu", Curtea constatã cã aceastã criticã este nefondatã, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, în cadrul procedurii de executare silitã, ambele pãrţi beneficiazã de anumite garanţii procesuale, printre care posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executãrii înseşi, împotriva oricãrui act de executare etc. De asemenea, alegerea executorului judecãtoresc de cãtre creditor este justificatã prin faptul cã acesta este interesat în realizarea pe cale silitã a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia ce îi revine.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti şi art. 27 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mariana Petcu în Dosarul nr. 13.288/300/2007 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã şi de Mariana Petcu, Boris Sergiu Caranicolov, Mihaela Diana Caranicolov, Anamaria Irinel Caranicolov, Mariana Catrinel Caranicolov, Musa Nasim şi Vicenţiu Constantin Lica în Dosarul nr. 6.866/300/2008 al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016