Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.132 din 16 octombrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.132 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 19 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Genicã Boericã în Dosarul nr. 3.100/197/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocat Mihaela Lupu, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei susţine admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor procedurale, întrucât exceptarea de la exerciţiul cãii de atac a apelului a anumitor hotãrâri pronunţate de instanţã contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 şi art. 21.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã în aceastã materie existã o bogatã jurisprudenţã a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.100/197/2006, Tribunalului Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Genicã Boericã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã, în temeiul dispoziţiei legale criticate, dacã obiectul pricinii are o valoare patrimonialã mai micã decât cea prevãzutã de norma legalã, justiţiabilii sunt privaţi de calea de atac ordinarã şi devolutivã a apelului, împrejurare care constituie o piedicã pentru accesul liber la un proces echitabil şi care este de naturã a crea o discriminare între persoane, bazatã pe criterii economice.
Tribunalul Braşov - Secţia civilã apreciazã excepţia ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã, din dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale, nu reiese obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie, iar reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la toate gradele de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale. Astfel, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrã numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, obligaţii de platã a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de pânã la 200 milioane lei inclusiv, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra prevederilor legale criticate s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu, prin <>Decizia nr. 440 din 15 septembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 octombrie 2005.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţã, cã "diferenţierea hotãrârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii şi, prin urmare, textul legal criticat nu instituie discriminãri pe criteriile prevãzute de art. 4 din Constituţie, de naturã sã aducã atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii.
Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurãrii celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Referitor la critica autorilor excepţiei privind încãlcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa cã accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Totodatã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat cã dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi cã, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fãrã sã îl defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept (cauza <<Golder împotriva Regatului Unit>>, 1975). Pentru aceste motive nu poate fi reţinutã nici încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale."
Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Genicã Boericã în Dosarul nr. 3.100/197/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016