Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.131 din 10 septembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.131 din 10 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 23 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicolae Sobco în Dosarul nr. 806/94/2005 al Judecãtoriei Buftea.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, personal şi asistat de avocatul Ion Costin, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã. Avocatul prezent susţine cã dispoziţiile art. 244 din Codul de procedurã civilã încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 şi 21 prin aceea cã stabilesc facultatea, iar nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata în cazul în care soluţionarea procesului depinde de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul altei judecãţi. Astfel, sintagma "poate" din conţinutul dispoziţiilor art. 244 din Codul procedurã civilã aduce o gravã atingere drepturilor şi intereselor legitime ale pãrţii care solicitã suspendarea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 806/94/2005, Judecãtoria Buftea a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 244 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicolae Sobco.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 244 alin. 1 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21, întrucât împiedicã pãrţile aflate în proces de a da eficienţã existenţei unor drepturi ce fac obiectul altei judecãţi, limitând în mod ilegitim egalitatea acestora în faţa legii. Astfel, caracterul permisiv al dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedurã civilã aduce o gravã atingere drepturilor şi intereselor legitime ale pãrţii care solicitã suspendarea.
Judecãtoria Buftea nu îşi exprimã punctul de vedere în legãturã cu excepţia invocatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl formeazã dispoziţiile art. 244 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins: "Instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnã, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecãţi.
2. când s-a început urmãrirea penalã pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra hotãrârii ce urmeazã sã se dea."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 şi 21, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã art. 244 alin. 1 din Codul de procedurã civilã reglementeazã cazurile de suspendare facultativã a judecãţii procesului civil.
Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedurã civilã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004. Cu acel prilej, Curtea a statuat cã, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendãrii cursului judecãţii, instanţa este chematã sã cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecãţii. Prin urmare, lãsarea mãsurii suspendãrii la aprecierea judecãtorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, este menitã sã îi permitã acestuia sã îşi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivã a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin decizia menţionatã, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicolae Sobco în Dosarul nr. 806/94/2005 al Judecãtoriei Buftea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016