Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.127 din 27 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor titlului III ( art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III (<>art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
La apelul nominal se prezintã apãrãtorul ales al autorului excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Apãrãtorul ales al autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia, reiterând motivele invocate în notele scrise. În susţinerea acestor argumente, a fãcut trimitere la jurisprudenţa altor autoritãţi constituţionale din Europa, cum ar fi situaţia Poloniei şi a Germaniei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.342/33/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului III (<>art. 77 şi urmãtoarele) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Valeriu Nicolae Predescu în dosarul de mai sus având ca obiect executarea unui mandat european de arestare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate sunt incompatibile cu dispoziţiile art. 1 paragraful 3 din Decizia-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 referitoare la faptul cã legea românã nu preia prevederile care garanteazã aplicarea regulilor Tratatului privind Uniunea Europeanã referitoare la respectarea drepturilor şi principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt ele consacrate de art. 6 din Tratat, ceea ce contravine, pe cale de consecinţã, dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 19 referitoare la Extrãdarea şi expulzarea, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementãrilor internaţionale, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile cuprinse în titlul III al <>Legii nr. 302/2004 privind mandatul european de arestare nu oferã nicio garanţie de asigurare a respectãrii dreptului la un proces echitabil şi dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei, deoarece autoritãţile judiciare interne nu exercitã niciun fel de control referitor la valabilitatea ordinului de încarcerare şi, prin urmare, eliminã garanţiile de echitate ale procedurilor. Totodatã, este eliminatã prezumţia de nevinovãţie şi este nesocotitã suveranitatea statului în materie penalã, apãrarea fiind inexistentã. În opinia sa, recursul prevãzut de art. 94 1 alin. (1) şi (2) din legea criticatã nu satisface exigenţele prevãzute de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, având eficienţa unei garanţii formale.
De asemenea, autorul mai aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt incompatibile cu prevederile Deciziei-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 (art. 1 paragraful 3), deoarece legea românã nu preia dispoziţiile care garanteazã aplicarea regulilor Tratatului referitoare la respectarea drepturilor şi principiilor juridice fundamentale astfel cum sunt ele consacrate de art. 6 din Tratat.
Astfel, autorul excepţiei mai este nemulţumit de împrejurarea cã prevederile legii interne nu conţin dispoziţii referitoare la clauza umanitarã sau de nediscriminare, cu toate cã, în preambulul sãu, decizia-cadru reaminteşte despre aceste clauze care ar putea constitui motiv de neexecutare obligatorie sau facultativã a mandatului european de arestare.
În sfârşit, deoarece mandatul european de arestare nu este sub aspectul naturii sale juridice o convenţie, ci o decizie judiciarã, ar trebui sã se înţeleagã cã dispoziţiile criticate nu pot fi aplicate cetãţenilor români, art. 19 alin. (2) din Constituţie referindu-se doar la posibilitatea extrãdãrii lor numai în baza unei convenţii internaţionale în acest sens.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile legale criticate necontravenind prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, transpunând art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002, legiuitorul român a prevãzut, prin dispoziţiile <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 , cã mandatul european de arestare se executã pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, fãrã ca prin aceasta sã se poatã afirma cã se aduce atingere dreptului la apãrare al persoanei solicitate.
Prin aderarea la Uniunea Europeanã, România a devenit parte şi la tratatele constitutive ale Uniunii, astfel încât îi incumbã toate obligaţiile ce decurg din aceasta. În acest sens, referirea din art. 19 alin. (2) din Constituţie include în mod necesar şi tratatele constitutive al Uniunii Europene. Aşa fiind, României îi revine obligaţia de a transpune deciziile-cadru prevãzute la art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, iar Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 eliminã posibilitatea refuzului predãrii pe simplul motiv al cetãţeniei, permiţând doar reglementarea unor condiţii sau garanţii speciale pentru predarea propriilor cetãţeni. În acest sens, este de observat cã prin dispoziţiile art. 87 alin. (2) şi <>art. 88 alin. (2) lit. c 1 ) din Legea nr. 302/2004 s-a prevãzut, ca o condiţie specialã pentru predarea cetãţenilor români în vederea urmãririi penale sau a judecãţii, transferarea ulterioarã a acestora în România pentru executarea pedepsei ce ar fi eventual aplicate şi, totodatã, s-a instituit, ca motiv opţional de refuz în cadrul unui mandat european de arestare emis în scopul executãrii unei pedepse, cetãţenia românã a persoanei solicitate, dacã instanţa românã dispune executarea pedepsei în România.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã deoarece dispoziţiile legale criticate oferã persoanei interesate o serie de garanţii procesuale de naturã sã asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, şi anume posibilitatea invocãrii unor motive obligatorii de refuz al executãrii, audierea persoanei arestate, existenţa posibilitãţii de a formula recurs împotriva hotãrârii cu privire la executarea mandatului de arestare. De asemenea, judecãtorul român, dupã ce a verificat, în prealabil, dacã au fost respectate condiţiile necesare la emiterea mandatului, hotãrãşte asupra arestãrii persoanei solicitate, în temeiul legii, şi nu asupra temeiniciei urmãririi sau condamnãrii dispuse de autoritatea strãinã ori asupra oportunitãţii arestãrii. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului recunoaşterii reciproce a hotãrârilor judecãtoreşti date în materie penalã.
Nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la încãlcarea art. 19 alin. (1) din Constituţie, deoarece predarea în baza unui mandat european de arestare, de o parte, şi extrãdarea, de cealaltã parte, sunt prevãzute de legislaţia în vigoare ca fiind forme distincte de cooperare judiciarã internaţionalã în materie penalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile titlului III (<>art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, aşa cum au fost modificate prin <>Legea nr. 224/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, şi care reglementeazã cu privire la Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 583 din 7 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie 2007, <>Decizia nr. 419 din 3 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, şi <>Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89, 90, 79 alin. (1) lit. c) şi <>art. 88^1 din Legea nr. 302/2004 . Cu acele ocazii, Curtea a arãtat cã, în logica Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, care este implementatã la nivel naţional prin <>Legea nr. 302/2004 , autoritatea judecãtoreascã a statului membru în care persoana a fost arestatã poate hotãrî predarea acesteia, dar nu poate sã se pronunţe cu privire la temeinicia mãsurii preventive sau a hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în statul solicitant. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotãrârii judecãtoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotãrârea respectivã, unde persoana solicitatã va beneficia de toate garanţiile procesuale existente.
Aşa fiind, judecãtorul român hotãrãşte asupra arestãrii persoanei solicitate în temeiul legii, numai dupã ce a verificat, în prealabil, dacã au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, şi nicidecum nu se pronunţã cu privire la temeinicia urmãririi sau condamnãrii dispuse de autoritatea strãinã ori asupra oportunitãţii arestãrii. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoaşterea reciprocã a hotãrârilor penale. Totodatã, este de semnalat cã nu poate fi pus semnul egalitãţii între privarea de libertate dispusã ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare şi cea dispusã ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivã emis de judecãtorul român în condiţiile Codului de procedurã penalã.
De asemenea, mãsura arestãrii provizorii dispusã în vederea predãrii cãtre un stat membru al Uniunii Europene constituie o mãsurã privativã de libertate temporarã în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituţia României, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevãzute de art. 21, partea având la îndemânã toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, sens în care poate invoca unul din motivele de refuz al executãrii, are dreptul de a fi informat cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, are dreptul de a fi audiat şi asistat de un apãrãtor ales sau numit din oficiu, are dreptul la un interpret dacã nu înţelege ori nu vorbeşte limba românã şi are posibilitatea de a formula recurs împotriva hotãrârii referitoare la arestare etc.
În sfârşit, este de remarcat, doar cu titlul comparativ, cã prin Decizia Curţii Constituţionale poloneze din 27 aprilie 2005, P1/2005, s-a statuat cã art. 607 paragraful 1 din Codul de procedurã penalã care permitea predarea unui cetãţean polonez cãtre un alt stat membru al Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare încalcã art. 55 alin. (1) din Legea fundamentalã a Poloniei, care interzicea extrãdarea cetãţenilor sãi fãrã niciun fel de normã derogatorie. Ulterior, Constituţia Poloniei a fost revizuitã în sensul de a permite extrãdarea propriilor cetãţeni ori de câte ori existã o obligaţie internaţionalã în acest sens, astfel încât din luna noiembrie 2006, tocmai în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din statutul de ţarã membrã a Uniunii Europene, cetãţenii polonezi pot fi predaţi în baza unui mandat european de arestare.
În ceea ce priveşte situaţia Germaniei, este de arãtat cã legea iniţialã de transpunere a deciziei-cadru privind mandatul european de arestare a fost declaratã neconstituţionalã nu pentru cã nu permite cenzurarea de cãtre autoritatea judiciarã germanã a temeiniciei mãsurii preventive sau a hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în statul solicitant, ci pentru cã nu a ţinut seama de necesitatea respectãrii drepturilor fundamentale, inclusiv dreptul de a beneficia de o cale de atac, situaţie care, dupã cum s-a arãtat, nu este întâlnitã în legea românã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III (<>art. 77-108) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
