Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.127 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, in ansamblul sau, precum si, in mod special, ale art. 1 si art. 6 din aceasta
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 16 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul sãu, şi ale art. 1 şi art. 6 din acelaşi act normativ, excepţie ridicatã de Gheorghe Bumbac şi Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.676D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.246/36/2009, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul sãu, şi ale art. 1 şi art. 6 din acelaşi act normativ.
Excepţia a fost ridicatã de Gheorghe Bumbac şi Mihail-Cristian Leoveanu cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect infracţiuni de corupţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia Mihail-Cristian Leoveanu susţine cã prevederile Legii nr. 78/2000 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organicã a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executãrii acestora şi ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, deoarece Legea nr. 78/2000 a fost adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comunã din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel încãlcate dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentalã.
Totodatã, ambii autori ai excepţiei considerã cã Legea nr. 78/2000 în ansamblul sãu, dat fiind modul în care reglementeazã, cel puţin prin prevederile art. 1, aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea actului de justiţie, întrucât incrimineazã persoane, şi nu fapte. E vorba de persoane care, în mod generic, se încadreazã în categoria de "funcţionar", aşa cum este aceasta definitã în Codul penal. Astfel, Legea nr. 78/2000 nu prevede fapte de corupţie cu caracter special, ci face doar trimitere la fapte deja incriminate în Codul penal sau în legi speciale.
De asemenea, autorii excepţiei aratã cã art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederile art. 7 referitoare la legalitatea incriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu reglementeazã conţinutul infracţiunii ca şi condiţie a aplicãrii unei pedepse, creând o situaţie de extindere a legii prin analogie.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât Legea nr. 78/2000 reprezintã o reglementare specialã, derogatorie de la dreptul comun şi aplicabilã unei categorii de persoane circumstanţiate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Autorii excepţiei criticã distinct prevederile art. 1 şi art. 6 din acelaşi act normativ, având urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "Prezenta lege instituie mãsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplicã urmãtoarelor persoane:
a) care exercitã o funcţie publicã, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autoritãţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însãrcinare, în mãsura în care participã la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societãţilor comerciale, companiilor naţionale, societãţilor naţionale, unitãţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercitã atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acordã asistenţã specializatã unitãţilor prevãzute la lit. a) şi b), în mãsura în care participã la luarea deciziilor sau le pot influenţa;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizeazã, controleazã sau acordã asistenţã specializatã, în mãsura în care participã la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antreneazã circulaţia de capital, operaţiuni de bancã, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurãri, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politicã, într-un sindicat, într-o organizaţie patronalã ori într-o asociaţie fãrã scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevãzute la lit. a)-f), în condiţiile prevãzute de lege.";
- Art. 6: "Infracţiunile de luare de mitã - prevãzutã la art. 254 din Codul penal, de dare de mitã - prevãzutã la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevãzutã la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţã - prevãzutã la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organicã a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executãrii acestora, ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea actului de justiţie, precum şi a prevederilor art. 7 referitoare la legalitatea incriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate fi primitã critica de neconstituţionalitate extrinsecã adusã prevederilor Legii nr. 78/2000, deoarece acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comunã din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere şi ale art. 76 alin. (2) privind procedura de mediere din Constituţia României din 1991, în vigoare la data respectivã. Dupã revizuirea Legii fundamentale din anul 2003, art. 74 alin. (1) a devenit art. 76 alin. (1), fostul art. 76 fiind abrogat. Prin urmare, Legea nr. 78/2000 nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 76 alin. (1).
În ceea ce priveşte celelalte critici aduse Legii nr. 78/2000, în ansamblul sãu, precum şi, în mod special, art. 1 şi art. 6 din lege, acest act normativ a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.455 din 4 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000, reţinând cã reglementarea care formeazã obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin autorii acesteia, ci o legiferare a rãspunderii penale printr-o normã juridicã explicativã, care nu încalcã prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentalã şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridicã, se plaseazã în sfera aplicãrii legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, cãci analogia implicã absenţa normei şi, în consecinţã, libertatea recunoscutã unei autoritãţi publice - în mod excepţional şi nu în materie penalã - de a stabili ea însãşi regula dupã care urmeazã sã rezolve un caz, luând ca model o altã soluţie pronunţatã într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legalã atacatã prevede expres cã infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.
Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut cã principiul legalitãţii incriminãrii şi cel al legalitãţii pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din aceastã perspectivã, analizând dispoziţiile Legii nr. 78/2000, nu se poate ajunge la constatarea cã legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Astfel fiind, dispoziţiile criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera cã acestea sunt "previzibile" şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia.
De asemenea, principiul constituţional al egalitãţii nu are semnificaţia uniformitãţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementãri juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justificã în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specialã, derogatorie de la dreptul comun, care instituie mãsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplicã unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încã din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmãrit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justificã stabilirea unui tratament juridic diferit. Astfel fiind, şi întrucât dispoziţiile legii criticate se aplicã, fãrã privilegii sau discriminãri, în toate situaţiile ce implicã persoane dintre cele arãtate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
În acelaşi sens este şi Decizia nr. 202 din 10 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul sãu, precum şi, în mod special, ale art. 1 şi art. 6 din aceasta, excepţie ridicatã de Gheorghe Bumbac şi Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
