Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.125 din 10 septembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.125 din 10 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 22 octombrie 2009
DECIZIE nr. 1.125 din 10 septembrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 22 octombrie 2009


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 4.489/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 4.489/2/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Şerban Simedrea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã dispoziţia legalã criticatã încalcã prevederile constituţionale ale <>art. 16 , <>21 , <>50 şi <>124 , termenul de 48 de ore pentru declararea recursului împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind insuficient pentru exercitarea cãii de atac. Astfel, în cazul persoanelor cu handicap, care nu îşi pot exercita drepturile în justiţie decât prin corespondenţã, intervalul de 48 de ore de la pronunţarea încheierii nu permite redactarea recursului şi trimiterea lui la instanţa competentã sã-l judece.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu îşi exprimã opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, mãrginindu-se doar la a analiza admisibilitatea acesteia.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale <>art. 1 alin. (2) , ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, texte de lege care au urmãtorul conţinut: "Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa imediat superioarã, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecã în termen de 3 zile."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în <>art. 16 , <>21 , <>50 şi <>124 .
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate s-a pronunţat prin numeroase decizii, dintre care menţionãm <>Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, şi <>Decizia nr. 494 din 8 iunie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 21 iunie 2006.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat cã prevederile <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedurã, pe care instanţa care a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate este obligatã sã le aplice în vederea selectãrii doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã, unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã. Aceastã procedurã nu face însã posibilã respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de cãtre instanţa judecãtoreascã, ci doar pronunţarea în situaţiile date asupra oportunitãţii sesizãrii Curţii Constituţionale.
Totodatã, Curtea a reţinut cã natura imperativã a termenului de 48 de ore în cadrul cãruia partea interesatã poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecatã a respins ca inadmisibilã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate are menirea de a da expresie principiului celeritãţii şi al soluţionãrii cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului cã excepţia de neconstituţionalitate reprezintã un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleaşi raţiuni legiuitorul a instituit şi regulile speciale de procedurã referitoare atât la exercitarea recursului ca singurã cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecatã, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fãrã ca prin aceasta sã se poatã susţine încãlcarea dreptului de acces la instanţã sau la folosirea cãilor de atac.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 4.489/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinesc

-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016