Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.124 din 8 septembrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 13 alin. (1) si art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.124 din 8 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 13 alin. (1) si art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 7 noiembrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicatã de Unicredit Ţiriac Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.885/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.615D/2010.
    La apelul nominal rãspunde consilierul juridic pentru Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor, cu delegaţie la dosar, lipsã fiind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens invocã Decizia Curţii Constituţionale nr. 464/2011.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece pãrţile beneficiazã de toate garanţiile accesului liber la justiţie, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 4 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 34.885/299/2009, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de pârâta Unicredit Ţiriac Bank - S.A. într-o cauzã în contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a unor clauze din contractele de credit supuse controlului ca fiind abuzive, potrivit Legii nr. 193/2000.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece din interpretarea prevederilor Legii nr. 193/2000 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor rezultã cã atât organul constatator, cât şi instanţa de judecatã constatã faptele, dar numai instanţa aplicã sancţiunea, prin hotãrâre, aşa cum prevede art. 255 coroborat cu art. 261 din Codul de procedurã civilã, iar nu prin rezoluţie înscrisã pe procesul-verbal, întrucât aceasta ar însemna sã se substituie autoritãţii administrative. Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului, ce coordoneazã şi realizeazã politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor. Rezultã cã instanţele judecãtoreşti finalizeazã actul constatator, prin aplicarea sancţiunii contravenţionale, şi cã împotriva acestei hotãrâri partea interesatã nu mai poate formula decât recurs, în temeiul art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
    Pe de altã parte, conform dreptului comun în materie contravenţionalã, în actul constatator de sãvârşire a contravenţiei se va consemna poziţia persoanei în cauzã prin formularea de obiecţii, sub sancţiunea nulitãţii actului constatator. Împotriva acestui act se poate face plângere la instanţa competentã, a cãrei hotãrâre poate fi atacatã cu recurs. Rezultã aşadar consacrarea dublului grad de jurisdicţie în dreptul contravenţional.
    Numai cã art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 dispune completarea cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, iar nu modificarea acestora, în caz de neconcordanţã.
    Cu toate acestea, plângerea împotriva sancţiunii contravenţionale, prevãzutã la art. 31 din Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 ca un drept subiectiv procesual la îndemâna pretinsului contravenient, devine inadmisibilã în raport cu hotãrârea instanţei de stabilire a sancţiunii aplicabile, fapt pentru care nu se va mai putea exercita decât recursul, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedurã civilã, ceea ce ar conduce la suprimarea unui grad de jurisdicţie.
    Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, fapta contravenţionalã este consideratã, de regulã, o faptã de naturã penalã, indiferent de calificarea din dreptul intern (A se vedea Hotãrârea din 21 februarie 1984, pronunţatã în Cauza Ozturk contra Germaniei).
    Constatarea de cãtre autoritãţile administrative îndrituite a examina şi sancţiona "infracţiunile uşoare", contravenţiile putând fi considerate infracţiuni uşoare în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, nu contravine Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în mãsura în care persoana interesatã se poate adresa cu plângere împotriva deciziei luate de organul administrativ tribunalului care oferã toate garanţiile prevãzute la art. 6 din Convenţie (A se vedea Hotãrârea din 25 august 1987, pronunţatã în Cauza Lutz contra Germaniei).
    În final, invocã prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penalã.
    Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, fiind conforme atât cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 2 paragraful 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu conţin norme care sã aducã atingere dreptului pãrţilor interesate la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi nu contravin dreptului la apãrare. Mai mult, dispoziţiile de lege criticate reprezintã norme de procedurã a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. În plus, menţioneazã cã prin art. 31 şi urmãtoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt stabilite cãile de atac, fiind astfel asigurat liberul acces la justiţie. În final, aratã cã celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au incidenţã în cauzã.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008.
    Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au fost modificate prin art. IX pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.
    Dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au în prezent urmãtorul cuprins:
    - Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplicã şi sancţiunea.
    (2) Dacã, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul sã aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndatã organului sau persoanei competente sã aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplicã prin rezoluţie scrisã pe procesul-verbal.
    (3) Sancţiunea se aplicã în limitele prevãzute de actul normativ şi trebuie sã fie proporţionalã cu gradul de pericol social al faptei sãvârşite, ţinându-se seama de împrejurãrile în care a fost sãvârşita fapta, de modul şi mijloacele de sãvârşire a acesteia, de scopul urmãrit, de urmarea produsã, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
    - Art. 34: "(1) Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii.
    (2) Dacã prin lege nu se prevede altfel, hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendã executarea hotãrârii."
    Dispoziţiile criticate din Legea nr. 193/2000 au urmãtorul cuprins:
    - Art. 13 alin. (1): "Instanţa, în cazul în care constatã existenţa clauzelor abuzive în contract, aplicã sancţiunea contravenţionalã conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în mãsura în care contractul rãmâne în fiinţã, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, dupã caz.";
    - Art. 16 alin. (2): "Prevederile prezentei legi se completeazã cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 27-29."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penalã.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. 13 din Legea nr. 193/2000, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã, prin Decizia nr. 647 din 11 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010.
    Cu acel prilej Curtea a reţinut cã, fie cã este sesizatã direct de cãtre consumator, fie cã este sesizatã prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa judecãtoreascã este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract.
    Curtea a mai reţinut cã art. 13 din Legea nr. 193/2000, pe lângã rãspunderea civilã delictualã pe care o reglementeazã, prevede şi o rãspundere contravenţionalã, din moment ce fapta ilicitã este sancţionatã cu amendã contravenţionalã. Curtea a arãtat cã împrejurarea cã actul de sesizare a instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de cãtre aceasta, este diferit în funcţie de calea aleasã de persoana care are calitatea de consumator nu impieteazã cu nimic asupra dreptului la apãrare al comerciantului. În faţa instanţei de judecatã pãrţile au în egalã mãsurã posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevãzute de legea procesual civilã, formulând apãrãrile pe care le considerã pertinente şi utile cauzei.
    Curtea a constatat cã în procedura reglementatã de art. 14 din aceeaşi lege diferendul dintre consumator şi comerciant poate parcurge 3 grade de jurisdicţie, însã, în cazul art. 13 din lege, diferendul dintre organul de constatare şi comerciant poate parcurge douã grade de jurisdicţie. Un asemenea tratament juridic nu încalcã art. 21 din Constituţie, întrucât acest text constituţional nu impune legiuitorului obligaţia reglementãrii accesului la toate gradele de jurisdicţie. Astfel cum s-a arãtat mai sus, existã o diferenţã specificã între prevederile art. 13 şi art. 14 din lege, în sensul cã primul text reglementeazã şi o rãspundere contravenţionalã, pe lângã rãspunderea civilã delictualã comunã ambelor texte de lege, ceea ce a şi determinat legiuitorul sã instituie proceduri de judecatã diferite. O atare competenţã a legiuitorului rezultã, fãrã tãgadã, din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
    Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
    Pentru aceleaşi motive, Curtea constatã cã şi celelalte dispoziţii de lege criticate sunt constituţionale, din perspectiva criticilor aduse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicatã de Unicredit Ţiriac Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 34.885/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 septembrie 2011.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                         AUGUSTIN ZEGREAN

                        Magistrat-asistent,
                      Ioana Marilena Chiorean
                            __________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice