Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.120 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) si art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, precum si ale art. 3 si art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 27 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta
Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României", excepţie ridicatã de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal rãspund autorii excepţiei, prin doamna avocat Lizeta Minea, şi, pentru partea Serviciul Român de Informaţii, domnul avocat Valeriu Stoica, ambii reprezentanţi convenţionali depunând împuterniciri avocaţiale la dosarul cauzei.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul apãrãtorului ales al autorilor excepţiei, care dezvoltã motivele expuse în scris pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul pentru partea Serviciul Român de Informaţii, reprezentantul convenţional al acesteia solicitã, în principal, respingerea, ca inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României, acestea fiind abrogate prin dispoziţiile <>art. 20-22 din Legea nr. 535/2004 , dar şi a textelor criticate din <>Legea nr. 182/2002 , apreciindu-se, în acest sens, cã aceastã excepţie de neconstituţionalitate nu vizeazã, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii. În subsidiar, solicitã respingerea, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 182/2002 , criticate, întrucât acestea nu contravin normelor fundamentale ori convenţionale invocate şi nici jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la textele de lege criticate din <>Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi la dispoziţiile <>art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 , aceasta se impune a fi respinsã ca inadmisibilã, deoarece procedura interceptãrii convorbirilor telefonice, prevãzutã de acestea, este în prezent reglementatã de <>Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale şi de <>Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, modificãrile intervenite fiind de naturã a îndepãrta criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 martie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstitu - ţionalitate a dispoziţiilor "art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României".
Excepţia a fost ridicatã de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. în cadrul unei acţiuni în apel împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins cererea de chemare în judecatã formulatã de aceştia având ca obiect pretenţii - daune morale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi ale <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cã acestea contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, care statueazã principiile potrivit cãrora pãrţile au dreptul la un proces echitabil în condiţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi, întrucât împiedicã persoanele care au calitatea de parte într-un proces sã ia cunoştinţã de conţinutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, pentru singurul motiv cã nu se încadreazã în categoria persoanelor în beneficiul cãrora s-a eliberat un certificat de securitate. Autorii excepţiei apreciazã cã "soluţia legislativã implementatã de legiuitorul român prin <>Legea nr. 182/2002 încalcã grav echilibrul necesar dintre nevoia statului de a proteja secretul de stat şi drepturile şi interesele pãrţilor din proces, contravenind textelor constituţionale indicate". Mai mult, textele de lege criticate contravin, de asemenea, dispoziţiilor art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, deoarece acordã Serviciului Român de Informaţii puterea legalã de a derula faţã de judecãtori procedurile de verificare, monitorizare, evaluare şi inclusiv sancţionare contravenţionalã a acestora specifice <>Legii nr. 182/2002 , atribuţii care, potrivit textelor constituţionale indicate, revin Consiliului Superior al Magistraturii. Totodatã, "procedurile specifice eliberãrii certificatului de securitate, derulate de S.R.I., conferã unor judecãtori atribuţii sporite şi acces la anumite înscrisuri, atribuţii ce revin, potrivit Constituţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu Serviciului Român de Informaţii".
Referitor la prevederile art. 3 şi ale <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României, se aratã cã "existenţa şi aplicarea acestor norme conduc la o ingerinţã a statului neprevãzutã de lege în dreptul fundamental la inviolabilitatea convorbirilor telefonice", situaţie favorizatã de caracterul neclar, ambiguu al acestor texte. Mai mult, "ingerinţa" este autorizatã de cãtre procuror, cãruia îi lipseşte, însã, independenţa faţã de puterea executivã şi, de asemenea, lipseşte orice control a priori asupra autorizaţiilor date de procuror, aceste decizii neputând fi atacate în faţa niciunui organ jurisdicţional independent şi imparţial.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi ale <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 , precum şi dispoziţiile <>art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 este inadmisibilã, acest text fiind abrogat de <>art. 20-22 din Legea nr. 535/2004 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate", publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7, din motivarea scrisã a autorului excepţiei se observã cã acesta vizeazã doar alin. (1) al acestui text, şi nu întregul articol, astfel cã doar acesta urmeazã a fi analizat de Curtea Constituţionalã. Totodatã, obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile art. 3 şi ale <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991. Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
Art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţilor clasificate:
Art. 2 alin. (2): "Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevãzute de lege."
Art. 7 alin. (1): "Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii."
Art. 25 alin. (1): "Coordonarea generalã a activitãţii şi controlul mãsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizeazã de cãtre unitatea specializatã din cadrul Serviciului Român de Informaţii."
Art. 34 lit. j): "În vederea coordonãrii activitãţii şi exercitãrii controlului asupra mãsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţã, Serviciul Român de Informaţii are urmãtoarele atribuţii principale: (...) j) constatã nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplicã sancţiunile contravenţionale prevãzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizeazã organele de urmãrire penalã."
<>Art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României, criticate, enumerã, de la lit. a) la lit. l), actele şi faptele care constituie ameninţãri la adresa siguranţei naţionale a României.
<>Art. 13 din Legea nr. 51/1991 : "Situaţiile prevãzute de art. 3 constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedurã penalã, autorizarea efectuãrii unor acte, în scopul culegerii de informaţii, constând în: interceptarea comunicaţiilor, cãutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a cãror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.
Cererea de autorizare se formuleazã în scris şi trebuie sã cuprindã: date sau indicii din care sã rezulte existenţa uneia din ameninţãrile la adresa siguranţei naţionale prevãzute de art. 3 pentru a cãrei prevenire, descoperire sau contracarare este necesarã emiterea mandatului; categoriile de activitãţi pentru a cãror desfãşurare trebuie emis mandatul; identitatea persoanei ale cãrei comunicaţii trebuie interceptate, dacã este cunoscutã, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele ce trebuie obţinute; descrierea generalã, dacã şi când este posibil, a locului unde urmeazã a fi executate activitãţile autorizate; durata de valabilitate a mandatului solicitat.
Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, de cãtre procurori anume desemnaţi de procurorul general al României.
În cazul în care procurorul constatã cã cererea este justificatã, emite un mandat care trebuie sã conţinã: aprobarea pentru categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii, documente sau obiecte care pot fi obţinute; identitatea persoanei, dacã este cunoscutã, ale cãrei comunicaţii trebuie interceptate ori care se aflã în posesia datelor informaţiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obţinute; organul împuternicit cu executarea; descrierea generalã a locului în care urmeazã a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.
Durata de valabilitate a mandatului nu poate depãşi 6 luni. În cazuri întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere, durata mandatului, fãrã a se putea depãşi, de fiecare datã, 3 luni.
Orice cetãţean care se considerã vãtãmat în mod nejustificat prin activitãţile care fac obiectul mandatului prevãzut în alin. 1-4 se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul."
Textele constituţionale pretins a fi încãlcate sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 28 "Secretul corespondenţei", art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", art. 124 alin. (2) referitor la caracterul de unicitate, imparţialitate şi egalitate pentru toţi a justiţiei, art. 125 alin. (2) potrivit cãrora propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc rolul de instanţã de judecatã a Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã, situaţie în care ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, critica de neconstituţionalitate constã, în esenţã, în susţinerea potrivit cãreia textele de lege menţionate încãlcã dreptul la un proces echitabil în condiţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi. În opinia autorilor excepţiei, pãrţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, decât cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, urmând procedura legalã, de asemenea, pretins neconstituţionalã.
Faţã de aceastã criticã, Curtea considerã cã este firesc ca <>Legea nr. 182/2002 , având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, sã conţinã reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de pãrţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specificã de obţinere a acestuia, prevãzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivã şi absolutã a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţioneazã de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartã, nu se poate susţine încãlcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicitãţii, imparţialitãţii şi al egalitãţii justiţiei pentru toţi. Pe de altã parte, însãşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apãrarea securitãţii naţionale.
Reglementarea mai strictã a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie sã le îndeplineascã persoanele care vor avea acces la astfel de informaţi, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintã o mãsurã necesarã în vederea asigurãrii protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizeazã apãrarea securitãţii naţionale.
De altfel, în jurisprudenţa sa (<>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 şi <>Decizia nr. 407 din 7 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004), Curtea a statuat cã "este de competenţa exclusivã a legiuitorului de a institui regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti", precum şi cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale."
Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa criticã de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate faţã de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (2)şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie.
II. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României faţã de dispoziţiile art. 28 şi ale art. 53 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã. Prin <>Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a reţinut, în esenţã, cã "nu se poate cere legiuitorului sã admitã accesul nerestricţionat la conţinutul unor mandate de interceptare a convorbirilor telefonice emise în scopul combaterii faptelor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale prevãzute de <>art. 3 din Legea nr. 51/1991 , fãrã riscul de a prejudicia grav securitatea naţionalã". În aceastã situaţie, Curtea constatã cã prevederile art. 13 din lege nu sunt de naturã sã încalce secretul corespondenţei, garantat de art. 28 din Constituţie, în limitele cuprinse la art. 53 din aceasta, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 3 şi <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României, excepţie ridicatã de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. în Dosarul nr. 12.770/3/2006 (2.080/2007) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
