Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.095 din 15 octombrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61^1 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.095 din 15 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61^1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 25 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Gabriel Iancu, Niculina Tãtaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu Ilieşi, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Gheţu, Marilena Toma, Gelu Ilie, Mariana Ţigãu, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pãdurean şi Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 9 octombrie 2008, în prezenţa autorilor excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 2008 şi apoi pentru data de 15 octombrie 2008.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 308 din 24 martie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 203/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze de familie şi cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost invocatã de Gabriel Iancu, Niculina Tãtaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu Ilieşi, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Gheţu, Marilena Toma, Gelu Ilie, Mariana Ţigãu, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pãdurean şi Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece conduce la încãlcarea dreptului la apãrare şi împiedicã accesul egal în faţa justiţiei, prin crearea în mod inutil a unui alt caz de "strãmutare" care scapã cenzurii pãrţii, lipsind-o de dreptul sãu de a-şi spune pãrerea asupra argumentelor procurorului. Se încalcã şi principiul egalitãţii armelor, prin aceea cã se dau procurorului mai multe drepturi, iar prin soluţionarea cererii procurorului fãrã citarea pãrţilor şi fãrã contradictorialitate, în Camera de Consiliu, se aduce atingere dreptului pãrţilor la un proces echitabil.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze de familie şi cu minori apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, achiesând la argumentele autorilor acesteia. În opinia instanţei, "neconstituţionalitatea art. 61^1 din Codul de procedurã penalã este datã nu de instituirea dreptului procurorului de a solicita desemnarea unei alte instanţe pentru judecarea unei cauze penale, ci de existenţa a douã instituţii paralele - aceea prevãzutã de art. 66 şi aceea prevãzutã de art. 61^1 din Codul de procedurã penalã - ambele având aceeaşi finalitate, condiţiile ca şi titularul diferind însã în mod substanţial".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, deoarece inculpatul sau alte pãrţi pot solicita strãmutarea pricinii abia în cursul judecãţii, când instanţa a fost deja sesizatã. Totodatã, procurorul are posibilitatea sã cearã strãmutarea pricinii în aceleaşi condiţii ca şi pãrţile din dosar, astfel cã art. 61^1 din Codul de procedurã penalã asigurã procurorului un mijloc procedural în plus faţã de pãrţile cauzei. Sub acest aspect, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale indicate contravin dreptului pãrţilor la un proces echitabil, care presupune echilibru şi egalitatea armelor pentru toate actele de procedurã. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor presupune ca orice parte din proces sã beneficieze de o posibilitate rezonabilã de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii în care sã nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversã. Mai mult, cererea procurorului se soluţioneazã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în camera de consiliu, prin încheiere care nu este supusã niciunei cãi de atac. Pe cale de consecinţã, pãrţile interesate nu sunt înştiinţate despre introducerea cererii de desemnare a altei instanţe, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, neavând posibilitatea de a formula apãrãrile pe care le considerã necesare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi ale 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei, care au urmãtorul conţinut: "Procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã desemneze o instanţã egalã în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplicã în mod corespunzãtor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivatã, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã cererea nu este supusã niciunei cãi de atac."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 - Dreptul la apãrare, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. În plus, cu ocazia dezbaterilor în şedinţã publicã s-au mai invocat, în susţinerea excepţiei, prevederile constituţionale ale art. 52 - Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi ale art. 56 - Contribuţii financiare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii aceluiaşi text de lege, criticat în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale şi cu argumente similare.
Astfel, prin <>Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a reţinut cã instituţia desemnãrii altei instanţe, ca şi cea a declinãrii de competenţã, nu are caracterul unei judecãţi - pentru cã în cadrul acestei proceduri nu se soluţioneazã fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionãri a sistemului judiciar. Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celeritãţii procesului penal, nu se poate reţine cã textul de lege este de naturã sã încalce sau sã restrângã dreptul la apãrare şi la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât şi celelalte pãrţi îşi pot exercita drepturile procesuale în faţa instanţei competente astfel desemnate, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevãzute de lege hotãrârea prin care se va soluţiona cauza, prin aceasta înţelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, o cerere de strãmutare. Faptul cã numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanţei supreme competente sã hotãrascã asupra desemnãrii altei instanţe în cazul emiterii actului de inculpare îşi gãseşte justificarea în rolul constituţional al acestuia, aşa cum este prevãzut de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor", sens în care organul de urmãrire penalã este obligat sã aibã un rol activ pentru aflarea adevãrului şi lãmurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluţionãri a cauzei, prin aceasta înţelegându-se şi înlãturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strãmutare. De asemenea, faptul cã verificãrile prevãzute de textul de lege criticat se realizeazã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, este în deplinã concordanţã cu prevederile art. 127 din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "Şedinţele de judecatã sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege", şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. De altfel, şi Curtea de la Strasbourg a decis în acelaşi sens, statuând cã art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu se aplicã în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanţe vizeazã doar aspecte de competenţã şi nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau legate de o acuzaţie penalã (Cauza Puelinckx contra Belgiei din 18.09.2001). În ce priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea liberului acces la justiţie, Curtea a constatat cã nici aceasta nu poate fi primitã, deoarece accesul la justiţie înseamnã accesul la instanţele de judecatã - în componenţa cãrora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, intrã numai judecãtori independenţi - înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altã parte, este impropriu sã se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfãşurãrii unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnãrii altei instanţe în faza de urmãrire penalã, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte prin decizia mai sus menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Referitor la invocarea, direct în faţa Curţii, cu ocazia dezbaterilor în şedinţã publicã, a unor noi dispoziţii constituţionale pentru susţinerea excepţiei, Curtea constatã cã nu a fost legal sesizatã, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se regãsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentalã, Curtea se pronunţã numai "asupra excepţiilor de neconstituţionalitate [...] ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial". De asemenea, conform <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi [... ]".

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Gabriel Iancu, Niculina Tãtaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu Ilieşi, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Gheţu, Marilena Toma, Gelu Ilie, Mariana Ţigãu, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pãdurean şi Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016