Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
DECIZIE nr. 1.090 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1), precum si ale art. 289 alin. (1) si (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.090 din 14 iulie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1), precum si ale art. 289 alin. (1) si (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.090 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1), precum si ale art. 289 alin. (1) si (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 15 noiembrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Fabian Niculae - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1), precum şi ale art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţii, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a acesteia.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Adresa nr. 4.064 din 7 iunie 2001, înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 3.338 din 7 iunie 2011, trimisã Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1), precum şi ale art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, deşi Constituţia nu defineşte expressis verbis autonomia universitarã, totuşi Legea fundamentalã consacrã unele diferenţieri între cele 3 forme de învãţãmânt: de stat, particular şi confesional. În acest context, autonomia universitarã dobândeşte caractere specifice fiecãreia dintre aceste forme de învãţãmânt. Având în vedere economia dispoziţiilor constituţionale, trebuie ca regulile privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învãţãmânt sã se circumscrie regimului juridic al proprietãţii publice sau private şi totodatã sã permitã exercitarea neîngrãditã a liberei iniţiative.
    Prevederile legale criticate nu stabilesc aceastã nuanţare care este determinatã de sensul dispoziţiilor constituţionale, ele reglementând în acelaşi mod învãţãmântul de stat şi cel particular. Aceste prevederi contravin, astfel, principiului constituţional al autonomiei universitare, deformându-i înţelesul şi conţinutul şi deturnându-i scopul.
    Astfel, soluţiile prevãzute de dispoziţiile art. 121 şi ale art. 128 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 subordoneazã instituţiile de învãţãmânt superior puterii discreţionare a unei autoritãţi executive. Este adevãrat cã imperativul asigurãrii calitãţii procesului de învãţãmânt face necesarã supravegherea modului de implementare a programelor naţionale de cãtre fiecare unitate de învãţãmânt, dar, în învãţãmântul superior particular, o asemenea competenţã nu trebuie sã revinã unei autoritãţi executive, ci unui organism autonom care sã prezinte garanţii de neutralitate şi obiectivitate.
    În plus, în lipsa unor criterii obiective de control şi apreciere a modului în care se exercitã autonomia universitarã, misiunea asumatã de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului ar putea degenera în abuz, iar controlul exercitat poate limita discreţionar autonomia universitarã, sub ameninţarea unor sancţiuni.
    De asemenea, condiţionarea adoptãrii Cartei universitare de obţinerea rezoluţiei pozitive a Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului poate genera extinderea controlului de legalitate şi asupra oportunitãţii organizãrii şi funcţionãrii instituţiilor de învãţãmânt particular.
    Totodatã, dispoziţiile art. 125 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011, potrivit cãrora Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului poate revoca din funcţie rectorul unei universitãţi, cele ale art. 207 alin. (1) care enumerã limitativ structurile de conducere în instituţiile de învãţãmânt superior de stat şi particulare, precum şi prevederile art. 209 din lege, prin care sunt stabilite limitativ cele douã modalitãţi de desemnare a rectorului, restricţioneazã posibilitatea instituţiilor de învãţãmânt de a-şi adapta structurile ori funcţiile de conducere în raport cu specificul lor şi cu cerinţele reale de funcţionare.
    Principiul autonomiei universitare este încãlcat şi prin dispoziţiile art. 288 alin. (1) din lege, conform cãrora activitãţile didactice care excedeazã o normã didacticã sunt remunerate în regim de platã cu ora, limitând însã, pentru personalul titular, numãrul maxim de ore plãtite în acest regim la o normã didacticã minimã, indiferent de instituţia la care se efectueazã. Având în vedere cã instituţiile de învãţãmânt particular se autofinanţeazã, acestea trebuie sã aibã dreptul de a-şi stabili numãrul de cadre didactice necesar, modul de remunerare a acestora, precum şi alte aspecte care privesc gestionarea propriilor resurse umane şi financiare.
    Totuşi, nu se poate susţine cã trebuie sã existe o egalitate absolutã între învãţãmântul superior particular şi învãţãmântul superior de stat, câtã vreme învãţãmântul superior particular are la bazã proprietatea privatã, iar statul nu contribuie cu nimic la desfãşurarea şi dezvoltarea acestuia. În aceste condiţii, nu se poate nega învãţãmântului superior particular o marjã de acţiune mai mare în ceea ce priveşte organizarea procesului de învãţãmânt şi o mai mare libertate de opţiune în modul de administrare a resurselor economico-financiare şi a celor umane; obligaţiile pe care statul le poate institui învãţãmântului superior particular şi confesional trebuie sã se limiteze la respectarea opţiunilor şi orientãrilor strategice naţionale ale învãţãmântului superior.
    Prin dispoziţiile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 se prevede cã, dupã împlinirea vârstei de pensionare, ocuparea oricãrei funcţii de conducere în universitãţile de stat, particulare şi confesionale este interzisã, cu excepţia mandatelor în exerciţiu la data intrãrii în vigoare a legii, iar în conformitate cu prevederile art. 289 alin. (1) şi (2) din lege, personalul didactic şi de cercetare se pensioneazã la împlinirea vârstei de 65 de ani, fiind interzisã ocuparea oricãrei funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universitãţii, dupã pensionare, ceea ce este de naturã sã încalce principiul nediscriminãrii pe criteriul vârstei. În orice societate civilizatã, persoanele care şi-au dovedit în timp valoarea, contribuind hotãrâtor la dezvoltarea învãţãmântului academic şi a cercetãrii ştiinţifice, ar trebui sã primeascã o recunoaştere unanimã din partea autoritãţilor publice, în special a legiuitorului, care dispune de pârghiile necesare afirmãrii drepturilor şi, implicit, asigurãrii unor standarde înalte de calitate a învãţãmântului universitar.
    Dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi ale art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 contravin atât principiului autonomiei universitare, cât şi prevederilor art. 4, art. 16 şi art. 20 din Constituţie şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Art. 21 din Cartã interzice discriminarea de orice fel, bazatã pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnicã sau socialã, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altã naturã, apartenenţa la o minoritate naţionalã, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexualã.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedintele Senatului considerã cã motivele de neconstituţionalitate menţionate în sesizare sunt întemeiate, prevederile legale criticate încãlcând dispoziţiile art. 32 alin. (5) şi (6) şi ale art. 45 din Constituţie.
    Astfel, deşi Constituţia nu defineşte expres noţiunea de autonomie universitarã - permiţând legiuitorului sã stabileascã dimensiunile concrete ale acestui principiu constituţional - totuşi, acesta consacrã unele diferenţieri între cele trei forme de învãţãmânt: de stat, particular şi confesional, regulile privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învãţãmânt trebuind sã se circumscrie regimului juridic al proprietãţii - publicã sau privatã - şi, totodatã, trebuie sã permitã exercitarea neîngrãditã a liberei iniţiative. Legiuitorul nu a ţinut seama de aceste diferenţieri constituţionale, cuprinzând totul în sintagma "sistem naţional de învãţãmânt", exprimare ce nu se regãseşte în Constituţie, lucru care este explicabil având în vedere cã aceastã lege a fost adoptatã prin angajarea rãspunderii Guvernului, Parlamentului fiindu-i refuzatã posibilitatea de a dezbate şi analiza acest proiect de act normativ. Dispoziţiile legale criticate deformeazã sensul noţiunii de autonomie universitarã, anulându-i înţelesul şi conţinutul şi deturnându-i scopul.
    Preşedintele Senatului este pe deplin de acord cu argumentaţia Avocatului Poporului, reluând criticile expuse de acesta din urmã în sesizarea sa.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Potrivit art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Curtea a solicitat ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului informaţii privind unele aspecte ridicate prin excepţia de neconstituţionalitate. Acesta a comunicat aceste informaţii prin Adresa nr. 4.051 din 14 iulie 2011.
    Ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului considerã cã dispoziţiile legale atacate sunt constituţionale. Astfel, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului apreciazã cã art. 121 din lege nu încalcã autonomia universitarã, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului având doar rolul de a asigura respectarea şi punerea în aplicare a prevederilor legale relevante de cãtre instituţiile de învãţãmânt superior. Potrivit dispoziţiilor legale, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, în exercitarea atribuţiilor sale, se sprijinã pe organisme din care fac parte membrii comunitãţii universitare, cadre didactice şi de cercetare.
    Dispoziţiile art. 124, art. 125 alin. (1), art. 207 alin. (1) şi art. 209 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt în concordanţã cu exercitarea autonomiei universitare. În ceea ce priveşte critica normei de la art. 207 alin. (1) prin prisma încãlcãrii autonomiei universitare, aceasta trebuie coroboratã cu art. 131 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, deoarece legiuitorul a urmãrit sã lase libertate universitãţilor în ceea ce priveşte structura acestora, pentru buna desfãşurare a procesului de educaţie, proces care reprezintã o obligaţie şi un drept în acelaşi timp. Instituţia de învãţãmânt superior poate înfiinţa, pe perioadã determinatã şi pe proiecte, unitãţi de cercetare distincte sub raportul bugetului de venituri şi cheltuieli, care au autonomie şi statute proprii, aprobate de senatul universitar. Componentele prevãzute la alin. (1) şi (2) ale art. 131 sunt organizate de fiecare instituţie de învãţãmânt superior, astfel încât instituţia sã îşi realizeze misiunea, sã asigure criteriile şi standardele de calitate, sã gestioneze în mod eficient activitãţile de învãţãmânt, cercetare, producţie sau transfer cognitiv şi tehnologic şi sã asigure sprijinul administrativ adecvat membrilor comunitãţii universitare. De asemenea, referitor la art. 209, ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului observã cã în ipoteza acestui articol sunt trecute cele douã modalitãţi consacrate de legislaţia româneascã pentru ocuparea unei funcţii (numirea într-o funcţie ca urmare a unor alegeri sau ca urmare a susţinerii unui concurs). Cele douã modalitãţi nu reprezintã modalitãţi arbitrare, ci expresia modelelor alternative consacrate la nivel mondial. Tocmai pentru a lãsa opţiunea, la nivelul comunitãţii academice, s-a organizat deja, în universitãţi, referendum cu privire la modul de desemnare a rectorului.
    Cu privire la criticile aduse art. 288 alin. (1) din lege, ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului apreciazã cã autonomia universitarã este un drept atât al universitãţilor de stat, cât şi al universitãţilor particulare. Argumentaţia autorului excepţiei, în sensul cã universitãţile particulare pot beneficia de o autonomie universitarã "mai extinsã", încalcã chiar principiul a cãrui respectare o reclamã acesta. Fãrã a nega fundamentul economic şi patrimonial al universitãţilor particulare şi proprietatea privatã a acestora, înfiinţate prin lege fãrã scop patrimonial şi cu afectaţiune specialã, acesta nu poate constitui şi fundamentul instituirii unei forme de autonomie diferite faţã de cea consacratã de art. 32 alin. (6) din Constituţie, aşa cum este autonomia academicã. Proprietatea privatã, care este la baza învãţãmântului superior particular, nu poate fi un argument pentru susţinerile autorului excepţiei, în sensul cã, atâta vreme cât statul nu contribuie la dezvoltarea acestuia, învãţãmântul particular este îndreptãţit sã nu se supunã legii organice prin care se reglementeazã organizarea învãţãmântului la nivel naţional. Însã, dupã opinia ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, universitãţile particulare acreditate fac parte din sistemul naţional de învãţãmânt şi pot organiza activitãţi de învãţãmânt numai cu respectarea legii, raportat la principiul autonomiei universitare.
    Prevederile constituţionale consacrã şi garanteazã o singurã formã de autonomie, şi anume cea universitarã, indiferent cã este vorba de învãţãmântul superior de stat sau de învãţãmântul superior particular, autonomie al cãrei conţinut trebuie sã fie identic în ambele cazuri.
    Mai mult, potrivit art. 223 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, universitãţile particulare beneficiazã de fonduri de la stat, ceea ce este de naturã sã contrazicã argumentaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, conform cãreia soluţia legislativã criticatã este justificatã în cazul învãţãmântului superior de stat a cãrui finanţare este asiguratã de stat.
    În ceea ce priveşte criticile formulate faţã de art. 215 alin. (1) şi art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin raportare la art. 4, 16 şi 20 din Constituţia României, respectiv interzicerea ocupãrii unor funcţii de conducere în universitãţile de stat, particulare şi confesionale, dupã îndeplinirea vârstei de pensionare, cu excepţia mandatelor în exerciţiu la data intrãrii în vigoare a legii, aceastã mãsurã nu este de naturã sã încalce principiul egalitãţii prevãzut de Constituţie, întrucât criteriul vârstei este o condiţie legalã aplicabilã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, care se încadreazã în ipoteza prevãzutã de norma juridicã, pentru exercitarea unei profesii.
    Prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 s-a procedat chiar la o extindere a autonomiei universitare prin acordarea unor drepturi şi responsabilitãţi extinse prin asumarea unei misiuni clar definite prin Carta universitarã privind activitatea însuşitã ca instituţie ce furnizeazã servicii de educaţie şi formare, de cercetare, precum şi alte activitãţi în cadrul societãţii româneşti, cu asumarea rãspunderii publice. În aceste condiţii de deschidere şi de responsabilizare, este evident cã universitãţile reprezintã parteneri responsabili ai societãţii româneşti în crearea unor servicii educaţionale de formare a cetãţenilor României. Pe cale de consecinţã, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, în calitatea sa de autoritate publicã, rãspunde de modul în care este respectatã legislaţia învãţãmântului de cãtre toţi furnizorii de servicii de educaţie.

                               CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului Poporului, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, informaţiile comunicate de ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1) şi ale art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, care au urmãtorul conţinut:
    - Art. 121: "Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului este autoritate publicã şi este abilitat sã urmãreascã, sã controleze aplicarea şi respectarea reglementãrilor legale în domeniul învãţãmântului superior şi sã aplice, dacã este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului controleazã modul în care universitãţile îşi exercitã autonomia universitarã, îşi asumã misiunea generalã şi pe cea proprie şi îşi exercitã rãspunderea publicã."
    - Art. 124: "(1) Rãspunderea publicã obligã orice instituţie de învãţãmânt superior, de stat sau particularã:
    a) sã respecte legislaţia în vigoare, carta proprie şi politicile naţionale şi europene în domeniul învãţãmântului superior;
    b) sã aplice şi sã se supunã reglementãrilor în vigoare referitoare la asigurarea şi evaluarea calitãţii în învãţãmântul superior;
    c) sã respecte politicile de echitate şi eticã universitarã, cuprinse în Codul de eticã şi deontologie profesionalã aprobat de senatul universitar;
    d) sã asigure eficienţa managerialã şi eficienţa utilizãrii resurselor, în cazul universitãţilor de stat, şi a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituţional;
    e) sã asigure transparenţa tuturor deciziilor şi activitãţilor sale, conform legislaţiei în vigoare;
    f) sã respecte libertatea academicã a personalului didactic, didactic auxiliar şi de cercetare, precum şi drepturile şi libertãţile studenţilor.
    (2) În cazul universitãţilor confesionale, rãspunderea publicã se extinde la respectarea statutului şi a prevederilor dogmatice şi canonice specifice cultului respectiv.";
    - Art. 125: "(1) În cazul în care se constatã nerespectarea obligaţiilor prevãzute la art. 124, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului sesizeazã senatul universitar în termen de 30 de zile de la data constatãrii. Dacã în termen de 3 luni de la data sesizãrii, universitatea continuã sã nu respecte obligaţiile prevãzute la art. 124, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului aplicã, în termen de maximum 6 luni de la data sesizãrii iniţiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre urmãtoarele mãsuri:
    a) revocarea din funcţie a rectorului, în baza propunerii Consiliului de eticã şi management universitar, cu consultarea senatului universitar. În termen de maximum 5 zile lucrãtoare de la data revocãrii din funcţie a rectorului, senatul universitar are obligaţia sã desemneze un prorector care reprezintã universitatea şi care devine ordonator de credite pânã la confirmarea unui nou rector de cãtre ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului. În termen de 3 luni de la revocarea din funcţie a rectorului, senatul universitar finalizeazã procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi trimite spre confirmare ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului numele noului rector;
    b) reduce sau eliminã temporar sau definitiv accesul la finanţãrile din surse publice, la propunerea Consiliului de eticã şi management universitar;
    c) propune Guvernului iniţierea unui proiect de lege de reorganizare sau desfiinţare a instituţiei de învãţãmânt superior în cauzã.
    (2) Constatarea încãlcãrii obligaţiilor prevãzute la art. 124 se face de cãtre Consiliul de eticã şi management universitar, format din 11 membri, dupã cum urmeazã: 3 reprezentanţi numiţi de cãtre Consiliul Naţional al Rectorilor, 3 reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, numiţi de ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, câte un reprezentant numit de cãtre Agenţia Românã de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Superior, denumitã în continuare ARACIS, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învãţãmântului Superior, denumit în continuare CNFIS, Consiliul Naţional al Cercetãrii Ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, şi un reprezentant al federaţiilor naţionale ale studenţilor.
    (3) Orice persoanã fizicã sau juridicã poate sesiza Consiliul de eticã şi management universitar în legãturã cu nerespectarea obligaţiilor prevãzute la art. 124. În urma primirii unei astfel de sesizãri, Consiliul de eticã şi management universitar are obligaţia de a investiga aspectele sesizate şi de a rãspunde sesizãrii în termenul de 3 luni. Rãspunsurile la aceste sesizãri constituie documente publice şi se publicã pe site-ul web al Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului.
    (4) Respectarea de cãtre instituţiile de învãţãmânt superior a obligaţiilor prevãzute la art. 124 şi a altor obligaţii legale aferente rãspunderii publice, precum şi respectarea de cãtre Consiliul de eticã şi management universitar a obligaţiilor prevãzute la alin. (3) constituie un interes legitim public pentru orice persoanã fizicã sau juridicã românã. Nerespectarea acestor obligaţii poate fi atacatã în contencios administrativ de cãtre orice persoanã fizicã sau juridicã românã, potrivit legii.";
    - Art. 128 alin. (5): "Carta universitarã se adoptã numai dupã rezoluţia pozitivã a Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluţia privind avizul de legalitate se emite de cãtre Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului în termen de maximum 30 de zile de la data solicitãrii instituţiei de învãţãmânt superior.";
    - Art. 207 alin. (1): "Structurile de conducere în instituţiile de învãţãmânt superior de stat sau particulare sunt:
    a) senatul universitar şi consiliul de administraţie, la nivelul universitãţii;
    b) consiliul facultãţii;
    c) consiliul departamentului.";
    - Art. 209: "(1) Rectorul universitãţilor de stat şi particulare se desemneazã prin una dintre urmãtoarele modalitãţi:
    a) pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou-ales, conformã cu prezenta lege; sau
    b) prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universitãţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultãţilor.
    (2) Modalitatea de desemnare a rectorului, dintre cele prevãzute la alin. (1), se stabileşte cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universitãţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultãţilor.";
    - Art. 215 alin. (1): "Dupã împlinirea vârstei de pensionare, ocuparea oricãrei funcţii de conducere în universitãţile de stat, particulare şi confesionale este interzisã, cu excepţia mandatelor în exerciţiu la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.";
    - Art. 288 alin. (1): "Activitãţile didactice care excedeazã o normã didacticã prevãzutã la art. 287 sunt remunerate în regim de platã cu ora. Pentru personalul titular, numãrul maxim de ore plãtite în regim de platã cu ora, indiferent de instituţia la care se efectueazã, nu poate depãşi norma didacticã minimã.";
    - Art. 289 alin. (1) şi (2): "(1) Personalul didactic şi de cercetare se pensioneazã la împlinirea vârstei de 65 de ani.
    (2) În învãţãmântul superior de stat, particular şi confesional se interzice ocuparea oricãrei funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universitãţii, dupã pensionare. Mandatele celor care deţin funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universitãţii, înceteazã de drept în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare. Fac excepţie de la aceste reglementãri funcţiile de membru al consiliului de administraţie al universitãţilor particulare."
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 32 alin. (5) şi (6) privind formele de învãţãmânt şi autonomia universitarã, art. 45 privind libertatea economicã, precum şi dispoziţiilor art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a mai analizat constituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în art. 121, art. 125 alin. (1) lit. a), b) şi c), art. 125 alin. (2), art. 128 alin. (5), art. 215 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, pronunţându-se şi asupra legii în ansamblu, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011, decizie pronunţatã în cadrul controlului a priori de constituţionalitate.
    Astfel, Curtea a statuat cã exercitarea competenţei Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului de a controla modul în care universitãţile îşi exercitã autonomia universitarã, de a propune Guvernului iniţierea unui proiect de lege de reorganizare sau desfiinţare a instituţiei de învãţãmânt superior în cauzã, precum şi faptul cã documentul de bazã al unei universitãţi - carta universitarã - poate fi adoptat numai dupã avizul de legalitate pozitiv al Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, iar Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, poate înfiinţa facultãţi în cadrul universitãţilor de stat cu consultarea senatului universitar nu reprezintã altceva decât garanţii cã învãţãmântul superior românesc se va baza pe standardele de calitate definite la nivel naţional şi european. O astfel de reglementare este absolut necesarã în condiţiile numãrului mare al universitãţilor de stat şi particulare, universitãţi care, nefiind, deocamdatã, consacrate pe plan naţional sau internaţional, nu sunt în mãsurã sã asigure un învãţãmânt de calitate.
    În ceea ce priveşte revocarea din funcţie a rectorului, aceasta nu se face în mod arbitrar de ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, ci numai în baza propunerii Consiliului de eticã şi management universitar, cu consultarea senatului universitar. În cadrul acestui consiliu se regãsesc reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi academic, precum şi alţi membri avizaţi cu privire la viaţa universitarã. Aceste elemente reprezintã garanţii suficiente cu privire la procedura eliberãrii din funcţie a rectorului unei universitãţi.
    Din aceleaşi considerente, nici dispoziţiile conform cãrora ministerul de resort reduce sau eliminã temporar ori definitiv accesul la finanţãrile din surse publice nu încalcã vreo dispoziţie constituţionalã. O asemenea mãsurã nu poate surveni decât în condiţiile unei crize financiare sau ale sãvârşirii unor abateri grave de la normele de conduitã universitarã. De altfel, majoritatea universitãţilor existente dispun şi de surse proprii de finanţare rezultate, în principal, din taxele percepute studenţilor pentru sistemul de învãţãmânt cu taxã. Potrivit art. 119 alin. (3) din lege: "Instituţiile de învãţãmânt superior au autonomie în stabilirea cuantumului taxelor şi au obligaţia sã le comunice tuturor celor interesaţi, inclusiv pe site-ul universitãţii."
    Cu privire la interzicerea ocupãrii unor funcţii de conducere în universitãţile de stat, particulare şi confesionale, dupã împlinirea vârstei de pensionare, cu excepţia mandatelor în exerciţiu la data intrãrii în vigoare a legii, Curtea a constatat cã "o atare mãsurã nu este de naturã sã încalce principiul egalitãţii prevãzut de art. 16 din Constituţie. În acest sens, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 444 din 26 octombrie 2004, precitatã, şi anume cã, în speţã, criteriul vârstei are "doar natura unei condiţii legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, respectiv acelora care se încadreazã în ipoteza prevãzutã de norma juridicã". De asemenea, Curtea a reţinut cã "dreptul la muncã, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã vizeazã posibilitatea oricãrei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizeazã obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile".
    În plus, Curtea mai constatã cã, în ceea ce priveşte învãţãmântul superior, pânã la atingerea vârstei standard de pensionare, de 65 de ani, Legea educaţiei naţionale nu face nicio discriminare pe criterii de vârstã, ci - dimpotrivã - ea înlãturã practic criteriul vârstei dintre condiţiile de promovare profesionalã. Critica în aceastã materie formulatã de autorul excepţiei vizeazã însã modificarea legii (în sensul de a nu fi supuse rigorii legii şi cadrele didactice din învãţãmântul particular, întrucât instituţiile de învãţãmânt particulare se autofinanţeazã şi, prin urmare, ar trebui sã îşi poatã organiza activitatea independent). Curtea apreciazã cã o diferenţiere pe criterii de vârstã între cadrele didactice din învãţãmântul universitar de stat, particular şi/sau confesional ar fi neconstituţionalã, având în vedere împrejurarea cã finalitatea procesului de învãţãmânt este aceeaşi, indiferent de forma organizatoricã în care acesta se realizeazã, şi, prin urmare, corpul profesoral trebuie sã îndeplineascã aceleaşi condiţii în toate instituţiile de învãţãmânt superior.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei amintite, argumentele pe care aceasta s-a bazat, precum şi soluţia pronunţatã prin decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
    Curtea mai reţine cã elementul de noutate faţã de Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011 îl reprezintã critica - relativã tot la autonomia universitarã - în conformitate cu care ar trebui sã existe un regim diferit între cele douã forme de învãţãmânt, de stat şi particular, diferenţiere datoratã formei de proprietate diferite.
    Curtea a statuat însã prin Decizia nr. 731 din 7 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 732 din 7 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 11 iunie 2009, cã prevederile constituţionale consacrã şi garanteazã o singurã formã de autonomie, şi anume cea universitarã, indiferent cã este vorba de învãţãmântul superior de stat sau de învãţãmântul superior particular, autonomie al cãrei conţinut trebuie sã fie identic în ambele cazuri. În aceste condiţii şi având în vedere faptul cã aceste instituţii fac parte din sistemul naţional de învãţãmânt, Curtea a constatat cã principiul constituţional al autonomiei universitare trebuie sã îşi gãseascã reflectarea, în egalã mãsurã, asupra organizãrii şi funcţionãrii procesului de învãţãmânt, a statutului cadrelor didactice, a promovãrii în funcţie a acestora, a normei didactice etc.
    Distinct de cele menţionate mai sus, Curtea reţine faptul cã nu se poate face o diferenţiere a regimului juridic aplicabil învãţãmântului superior în funcţie de forma de proprietate. Calitatea actului de educaţie din instituţiile de învãţãmânt superior nu poate fi asiguratã decât dacã existã o reglementare unitarã. Potrivit dispoziţiilor legale care guverneazã înfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor de învãţãmânt superior particulare, acestea sunt organizate pe principiul non-profit şi funcţioneazã ca entitãţi fãrã scop lucrativ, cu afectaţiune specialã, în conformitate cu criteriile şi standardele de evaluare academicã şi acreditare prevãzute de lege. Având în vedere cã acest principiu a fost preluat şi în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în art. 60, nu se poate reţine în niciun fel încãlcarea dispoziţiei constituţionale cuprinse în art. 45 privind libertatea economicã.
    În plus, este de reţinut cã instituţiile de învãţãmânt superior de stat, particulare şi confesionale - fãcând parte toate din sistemul naţional de învãţãmânt, care este coordonat de ministerul de resort - trebuie sã se supunã unor reguli comune stabilite prin lege, reguli care prevãd cadrul şi limitele autonomiei universitare a instituţiilor de învãţãmânt, indiferent de forma lor de organizare, astfel cã nu se poate susţine cu temei cã se încalcã în vreun fel dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Constituţie.
    Curtea mai constatã cã, potrivit art. 223 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, şi universitãţile particulare beneficiazã de fonduri de la stat, astfel încât nu se poate susţine cã soluţia legislativã criticatã ar fi justificatã doar în cazul învãţãmântului superior de stat a cãrui finanţare este asiguratã de stat. Prin urmare, forma de proprietate, publicã sau privatã, este irelevantã pentru stabilirea regimului juridic aplicabil instituţiilor de învãţãmânt superior, sub aspectul procesului de educaţie.
    Curtea reţine cã, în aceste condiţii, considerentele deciziilor menţionate sunt valabile şi în privinţa art. 124, art. 125 alin. (3) şi (4), art. 207 alin. (1), art. 209 şi art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
    În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia autonomia universitarã este încãlcatã şi datoritã limitãrii volumului activitãţilor didactice remunerate la cel mult douã norme, în cazul universitãţilor particulare (care, în viziunea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ar trebui sã aibã dreptul sã îşi stabileascã liber numãrul de cadre didactice şi modul de remunerare al acestora, datoritã faptului cã se autofinanţeazã), Curtea constatã cã şi aceasta este neîntemeiatã întrucât, pe de o parte, universitãţile particulare au libertatea stabilirii cuantumului salariului, iar pe de altã parte, limitarea volumului activitãţilor didactice care pot fi efectuate, indiferent dacã acestea sunt remunerate sau nu, este de naturã a determina cadrele didactice sã se dedice într-o mai mare mãsurã cercetãrii ştiinţifice şi activitãţilor didactice, în scopul creşterii calitãţii actului de educaţie în instituţiile de învãţãmânt superior.
    Dispoziţiile art. 288 alin. (1) reflectã preocuparea legiuitorului pentru asigurarea unor standarde de calitate în învãţãmântul superior, acesta luând în considerare şi numãrul de ore reprezentat de cel mult douã norme, pe care pe care îl poate efectua un cadru didactic universitar.

    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    Cu majoritate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121, art. 124, art. 125, art. 128 alin. (5), art. 207 alin. (1), art. 209, art. 215 alin. (1), art. 288 alin. (1), precum şi ale art. 289 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.


                PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                          AUGUSTIN ZEGREAN

                         Magistrat-asistent,
                            Fabian Niculae
                               _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016