Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. 1 teza intai si art. 173 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 18 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Aurel Chinde în Dosarul nr. 34/81/2007 al Curţii Militare de Apel.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 13 noiembrie 2007, în prezenţa autorului excepţiei, asistat de avocaţii Gheorghe Ciobotaru şi Ion Panaitescu, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 20 noiembrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 iunie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 34/81/2007, Curtea Militarã de Apel a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Aurel Chinde.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat este neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie şi cu prevederile art. 6 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, întrucât, anterior modificãrii aduse prin <>art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006 , art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã permitea apãrãtorului învinuitului sau inculpatului sã asiste la efectuarea tuturor actelor de urmãrire penalã. De asemenea, aratã cã "dreptul la apãrare trebuie înţeles ca fiind garantat constituţional numai dacã, şi în mãsura în care, textele de lege care îl reglementeazã fac referire explicitã la intervalul de timp în interiorul cãruia el poate fi exercitat, dar, în egalã mãsurã, şi la ansamblul mãsurilor şi actelor procesuale dispuse de organele judiciare pe toatã durata procesului penal".
Curtea Militarã de Apel apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor constituţionale privind dreptul la apãrare, motivând cã "apãrãtorul persoanei învinuite nu are dreptul sã participe la toate actele de urmãrire penalã, deoarece acesta ar contraveni principiilor acestei faze procesuale, doar faza de judecatã fiind contradictorie, nu şi faza de urmãrire penalã. Apãrarea învinuitului se poate realiza în faza urmãririi penale prin prezenţa apãrãtorului la efectuarea acelor acte la care şi prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie, prin depunerea de cereri, memorii, prin solicitarea de administrare a unor probe. Asupra tuturor acestor mijloace de apãrare, procurorul trebuie sã se pronunţe prin rezoluţie motivatã, care va fi supusã controlului instanţei odatã cu fondul cauzei".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului la apãrare.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, fiind încãlcate prevederile art. 24 din Constituţie, pãrţile procesului penal având dreptul de a fi asistate de apãrãtor la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi nu doar la efectuarea acelora care implicã audierea sau prezenţa pãrţii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã "Drepturile apãrãtorului", aşa cum au fost modificate şi completate prin <>art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006.
Din susţinerile autorului excepţiei rezultã cã excepţia de neconstituţionalitate priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, asupra constituţionalitãţii cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa.
Textul criticat are urmãtorul conţinut: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã care implicã audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului cãruia îi asigurã apãrarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Codul de procedurã penalã referitoare la garantarea dreptului la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este întemeiatã, pentru urmãtoarele considerente:
1. Art. 24 din Constituţie, cu denumirea marginalã "Dreptul la apãrare", prevede:
"(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Textul constituţional nu condiţioneazã, nu limiteazã şi nici nu restrânge în vreun fel dreptul la apãrare al pãrţilor din proces, în tot cursul procesului. Se mai constatã cã textul constituţional nu distinge între fazele procesului şi nici faţã de natura juridicã a acestuia.
2. Codul de procedurã penalã, în art. 6 din capitolul I "Scopul şi regulile de bazã ale procesului penal" al titlului I, dezvoltã prevederile art. 24 din Constituţie, cu aplicaţiune la procesul penal.
Art. 6, denumit marginal "Garantarea dreptului de apãrare", are urmãtorul cuprins:
"Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal.
În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sã asigure pãrţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevãzute de lege şi sã le administreze probele necesare în apãrare.
Organele judiciare au obligaţia sã-l încunoştiinţeze, de îndatã şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridicã a acesteia şi sã-i asigure posibilitatea pregãtirii şi exercitãrii apãrãrii.
Orice parte are dreptul sã fie asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului penal.
Organele judiciare au obligaţia sã încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apãrãtor, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevãzute de lege, organele judiciare sunt obligate sã ia mãsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacã acesta nu are apãrãtor ales."
Acestea sunt prevederile art. 6 din Codul de procedurã penalã, ca "reguli de bazã ale procesului penal", privind "garantarea dreptului de apãrare". Textul <>art. 6 nu a fost modificat prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 şi este în vigoare în forma prezentatã.
Codul de procedurã penalã foloseşte termenul procesual de "apãrãtor", menţinut în mod tradiţional, iar nu termenul de "avocat", aşa cum prevede Constituţia.
Alin. 2 al art. 6 prevede obligaţia organelor judiciare de a asigura pãrţilor din procesul penal deplina exercitare a drepturilor procesuale "în condiţiile prevãzute de lege", dar aceastã dispoziţie înseamnã şi cã legea procesualã penalã trebuie sã respecte prevederea constituţionalã.
3. Modificând şi completând Codul de procedurã penalã, <>Legea nr. 356/2006 , în art. I pct. 99, a dat art. 172 alin. 1 un alt conţinut, şi anume: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã care implicã audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului cãruia îi asigurã apãrarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
Textul alin. 1 al art. 172, înainte de a fi modificat, avea urmãtorul conţinut: "În cursul urmãririi penale apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii".
Se constatã cã modificarea adusã art. 172 alin. 1 constã în introducerea în textul legii a urmãtoarei sintagme: "care implicã audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului".
Aceasta este partea de text care, raportatã la art. 24 din Constituţie, se constatã cã este o condiţionare şi o restrângere a dreptului apãrãtorului de a asista la efectuarea actelor de urmãrire penalã privindu-l pe învinuitul sau inculpatul cãruia îi asigurã apãrarea şi, prin aceasta, este o restrângere şi o limitare a însãşi dreptului la apãrare.
4. Curtea reţine şi cã dreptul apãrãtorului este de a asista la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmãrire penalã.
Tocmai din aceste motive şi în mod consecvent se prevede cã apãrãtorul care asistã la efectuarea actelor de urmãrire penalã, de cãtre procuror sau de cãtre ofiţerul de poliţie judiciarã, poate formula cereri şi depune memorii.
Este evident cã memoriile sunt scrise şi cã cererile pot fi formulate numai în scris. Rezolvarea acestora se face de cãtre anchetator, iar în cazurile în care învinuitul sau inculpatul nu este mulţumit de rezolvarea datã, aceasta poate fi atacatã conform prevederilor Codului de procedurã penalã.
Faza de urmãrire penalã a procesului penal are caracteristicile sale juridice şi, corespunzãtor acestora, şi reglementarea adecvatã.
Caracteristicile fazei de judecatã a procesului penal, prevãzute în art. 289 şi art. 290 din Codul de procedurã penalã, nu se regãsesc şi în faza de urmãrire penalã.
5. Curtea mai reţine şi observaţia cã art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã reglementeazã drepturile apãrãtorului în cadrul asistenţei judiciare facultative, potrivit opţiunii de asistenţã a învinuitului sau inculpatului.
În cazurile de asistenţã juridicã obligatorie, reglementarea legalã este alta şi încãlcãrile acestei reglementãri atrag sancţiuni juridice diferite.
6. Textul art. 172 alin. 1, în redactarea anterioarã modificãrii aduse prin <>art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006 , constituie o restrângere a dreptului la apãrare prin modalitatea stabilitã pentru apãrãtorul învinuitului sau inculpatului, de "a asista la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã", iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmãrire penalã. Aceastã restrângere este determinatã de natura anchetei penale, de exigenţele acesteia şi corespunde prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, privitoare la "desfãşurarea instrucţiei penale", cazuri în care legea poate restrânge exercitarea dreptului apãrãtorului.
Introducerea, însã, în cuprinsul art. 172 alin. 1 a sintagmei "care implicã audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului cãruia îi asigurã apãrarea" reprezintã o condiţionare şi o limitare a dreptului apãrãtorului de a asista la efectuarea actelor de urmãrire penalã şi, prin aceasta, o încãlcare a garantãrii dreptului la apãrare a învinuitului sau inculpatului.
7. În temeiul <>art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede: "În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalitãţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", Curtea observã cã şi prevederile art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã au fost modificate şi completate prin aceeaşi <>Lege nr. 356/2006 , prin art. I pct. 101, şi în acelaşi sens în care au fost modificate şi completate prevederile art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, cu aceeaşi condiţionare şi limitare a dreptului la apãrare pentru celelalte pãrţi din procesul penal.
Modificat şi completat, textul art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în vigoare, are urmãtorul conţinut: "Apãrãtorul pãrţii vãtãmate, al pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã care implicã audierea sau prezenţa pãrţii cãreia îi asigurã apãrarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
Înainte de modificarea şi completarea menţionatã, textul alin. 1 al art. 173 avea urmãtorul conţinut: "Apãrãtorul pãrţii vãtãmate, al pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii".
Rezultã, în mod evident, cã modificarea şi completarea a constat în introducerea textului "care implicã audierea sau prezenţa pãrţii cãreia îi asigurã apãrarea" şi cã aceasta reprezintã, de asemenea, o condiţionare şi o limitare a dreptului apãrãtorului pãrţii cãruia îi asigurã apãrarea şi, prin aceasta, a însãşi dreptului la apãrare al acelei pãrţi din procesul penal.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea constatã cã şi sintagma introdusã în cuprinsul art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, anterior menţionatã, este contrarã prevederilor art. 24 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Aurel Chinde în Dosarul nr. 34/81/2007 al Curţii Militare de Apel, şi constatã cã prevederea "care implicã audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului cãruia îi asigurã apãrarea" cuprinsã în acest text, precum şi dispoziţia "care implicã audierea sau prezenţa pãrţii cãreia îi asigurã apãrarea", cuprinsã în art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apãrare.
Prezenta decizie se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
