Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.084 din 14 iulie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, 19, 21 si 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 1.084 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, 19, 21 si 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 19 septembrie 2011
    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 19, 21 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ionuţ Petre Tudor în Dosarul nr. 1.421/327/2009 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilã, comercialã şi contencios administrativ.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 29 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.421/327/2009, Tribunalul Tulcea - Secţia civilã, comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 19, 21 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ionuţ Petre Tudor în cadrul unei plângeri contravenţionale.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate stabilesc un regim de favoare, sub aspect probator, statul fiind dispensat de orice datorie de a proba menţiunile din procesul-verbal, fiind încãlcate astfel dispoziţiile constituţionale şi din actele internaţionale invocate. Se face referire şi la Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României.
    Tribunalul Tulcea - Secţia civilã, comercialã şi contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 15, 19, 21 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins:
    - Art. 15: "(1) Contravenţia se constatã printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevãzute în actul normativ care stabileşte şi sancţioneazã contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
    (2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducãtori ai autoritãţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevãzute în legi speciale.
    (3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constatã contravenţii privind: apãrarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigãrilor şi bãuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotãrâre a Guvernului.";
    - Art. 19: "(1) Procesul-verbal se semneazã pe fiecare paginã de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se aflã de faţã, refuzã sau nu poate sã semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sã fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnãtura acestuia.
    (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
    (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.";
    - Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplicã şi sancţiunea.
    (2) Dacã, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul sã aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndatã organului sau persoanei competente sã aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplicã prin rezoluţie scrisã pe procesul-verbal.
    (3) Sancţiunea se aplicã în limitele prevãzute de actul normativ şi trebuie sã fie proporţionalã cu gradul de pericol social al faptei sãvârşite, ţinându-se seama de împrejurãrile în care a fost sãvârşitã fapta, de modul şi mijloacele de sãvârşire a acesteia, de scopul urmãrit, de urmarea produsã, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
    - Art. 34: "(1) Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii.
    (2) Dacã prin lege nu se prevede altfel, hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în fata instanţei. Recursul suspendã executarea hotãrârii."
    Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti. Se invocã, de asemenea, dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemãnãtoare celor formulate în prezenta cauzã.
    Astfel, prin Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, criticate împreunã cu alte texte din acelaşi act normativ, reţinând cã pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare. Totodatã, instanţa competentã sã soluţioneze plângerea îndreptatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sã urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cãrora sarcina probei aparţine celui care afirmã ceva în instanţã, iar nu celui care a întocmit procesulverbal de contravenţie.
    De asemenea, cu referire la susţinerea autorului excepţiei în sensul cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia în legãturã cu fapta reţinutã în sarcina sa de cãtre organul constatator, Curtea a statuat - prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, respectiv prin Decizia nr. 520 din 19 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011 - cã procesulverbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului, din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
    De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Anghel împotriva României, a statuat cã, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţionalã, şi nu pe cale penalã, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie sã se afle într-o situaţie defavorabilã pentru simplul fapt cã regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penalã. O asemenea poziţie este fireascã întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punct de vedere al protecţiei juridice de care se bucurã, s-ar afla pe o treaptã inferioarã autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penalã în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

    Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 19, 21 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ionuţ Petre Tudor în Dosarul nr. 1.421/327/2009 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilã, comercialã şi contencios administrativ.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.


              PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                      AUGUSTIN ZEGREAN

                  Prim-magistrat-asistent,
                       Marieta Safta
                         ________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice