Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.082 din 13 decembrie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) teza finala din cadrul titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.082 din 13 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) teza finala din cadrul titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 5 februarie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) teza finală din cadrul titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie invocată de Jean Ross în Dosarul nr. 1.020/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.254D/2012.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi a reprezentantului autorului excepţiei, avocat George Răzvan Ionescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 13 decembrie 2012, data la care a pronunţat prezenta decizie.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 31 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.020/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) teza finală din cadrul titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie invocată de Jean Ross într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind anularea unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, referitoare la un titlu de despăgubire individual, emis în temeiul Legii nr. 247/2005.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată, deoarece suspendă exerciţiul dreptului de opţiune al titularului unei decizii de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei decizii, împiedicând astfel titularul să intre în posesia despăgubirii stabilite.
    În acest sens, se arată că, indiferent de soluţia instanţei de judecată, cuantumul despăgubirii nu poate fi mai mic decât cel stabilit iniţial, în temeiul principiului generalde drept al neagravării situaţiei unei părţi în propria cale de atac - non reformatio in pejus.
    Astfel, nu este justificată soluţia legiuitorului de suspendare a dreptului de opţiune în privinţa modalităţii de plată a despăgubirii stabilite, câtă vreme instanţa poate obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie suplimentară pentru diferenţa în plus de valoare a despăgubirii.
    De asemenea, imposibilitatea realizării dreptului de opţiune privind încasarea despăgubirii stabilite sub forma acţiunilor la Fondul "Proprietatea" nu reprezintă doar o suspendare a exerciţiului dreptului de proprietate, ci o atingere adusă înseşi substanţei dreptului, prin încălcarea atributelor sale, respectiv a atributului fructus, din cauza imposibilităţii încasării dividendelor aferente perioadei de timp pentru care a fost refuzată conversia despăgubirii în acţiuni la Fondul "Proprietatea".
    Invocă Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, prin care s-a constatat încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât măsurile legislative adoptate de către autorităţile suedeze, deşi au lăsat intact dreptul de proprietate, au împiedicat în mod practic exercitarea atributelor acestuia. De asemenea, arată că jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg referitoare la accepţiunea noţiunii de "bunuri" cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu se limitează doar la proprietatea asupra bunurilor corporale, ea cuprinzând şi creanţele şi, respectiv, "despăgubirea recunoscută" a cărei neexecutare într-un termen rezonabil constituie o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor. (Hotărârile din 19 octombrie 2000, 7 mai 2002 şi 2 martie 2004, pronunţate în cauzele Ambruosi împotriva Italiei, Burdov împotriva Rusiei şi, respectiv, Sabin Popescu împotriva României).
    Se mai susţine că soluţia legislativă criticată nu este în concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie referitoare la condiţiile în care se poate dispune prin lege restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, respectiv nu conservă substanţa dreptului de proprietate, nefiind astfel realizată o protecţie normală a acestui drept fundamental, în paralel cu realizarea obiectivelor statului.
    De asemenea, prevederile art. 19 alin. (1) teza finală cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 contravin şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât prelungeşte, în mod nejustificat, durata procedurilor de obţinere a măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv, proceduri ce cuprind atât etapa administrativă, respectiv emiterea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cea a valorificării despăgubirii obţinute, prin exercitarea dreptului de opţiune la valorificarea titlurilor de despăgubire. Invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile din 24 martie 2005, 6 septembrie 2005 şi 15 noiembrie 2007, pronunţate în cauzele Şandor împotriva României, Săcăleanu împotriva României şi Belasin împotriva României.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere substanţei dreptului de proprietate.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate, instituind o cale de atac în justiţie, în cadrul procedurii de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin care părţile au posibilitatea de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 44 din Legea fundamentală şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, dat fiind faptul că textul de lege criticat este în concordanţă cu dreptul oricărei persoane la respectarea bunurilor sale, iar suspendarea exerciţiului dreptului de dispoziţie asupra titlului de despăgubire este firească, atâta timp cât se află în derulare soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
    Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că soluţia legislativă nu aduce atingere drepturilor părţilor de a se adresa instanţei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime şi nu încalcă dreptul de proprietate privată, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, garantarea creanţelor asupra statului nu presupune executarea lor de îndată. În plus, prevederile legale criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza finală potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (1) teza finală din cadrul titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum a fost modificat prin prevederile articolului unic pct. 27 din cadrul titlului I - Modificarea şi completarea titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007.
    Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(1) Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului."
    În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) teza întâi referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului şi alin. (2) teza întâi referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi.
    De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    Procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este reglementată prin capitolul V 1 - Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul "Proprietatea" cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005.
    Potrivit prevederilor art. 18^1, în cazul în care deţinătorul titlului de despăgubire este de acord cu despăgubirea stabilită, care reprezintă o sumă de maximum 500.000 lei, în termen de 3 ani de la data emiterii titlului poate opta fie pentru realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie pentru acordarea de despăgubiri în numerar, ori pentru conversia acestuia parte în acţiuni, parte în numerar.
    Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte valoarea de 500.000 lei, titularul are două posibilităţi de valorificare a acestuia, şi anume, fie să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie să solicite acordarea despăgubirilor în numerar, în limita sumei de maximum 500.000 lei, şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul de despăgubire, acţiuni emise de Fondul "Proprietatea".
    Pe de altă parte, în cazul în care, primind titlul de despăgubire, titularul acestuia nu este de acord cu decizia adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi o atacă în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, această plângere suspendă exerciţiul dreptului de opţiune al titularului titlului de despăgubire, potrivit art. 19 alin. (1) teza finală, cuprins în capitolul VI - Căi de atac în justiţie din titlul VII al Legii nr. 247/2005, criticat în prezenta cauză.
    Curtea constată că prevederea legală criticată este consecinţa firească a contestării în justiţie a titlului de despăgubire şi nu este de natură a afecta substanţa dreptului de proprietate reprezentat de despăgubirea stabilită, câtă vreme dreptul de creanţă asupra statului urmează a fi valorificat după parcurgerea procedurii în faţa instanţei judecătoreşti, fie prin convertirea titlului de despăgubire într-un titlu de plată, fie întrun titlu de conversie în vederea atribuirii de acţiuni.
    În legătură cu acest aspect, Curtea observă că modalitatea de a reglementa acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv constituie opţiunea legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materia despăgubirilor acordate din fonduri publice, urmărindu-se păstrarea unui just echilibru între cerinţele interesului public şi imperativele apărării dreptului fundamental la proprietate.
    De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, spre exemplu în hotărârile din 23 noiembrie 1983, 4 martie 2003 şi 12 octombrie 2010, pronunţate în cauzele Van der Mussele împotriva Belgiei, paragraful 48, Jantner împotriva Slovaciei, paragraful 34, şi, respectiv, Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 164, că, aşa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor nicio restricţie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor şi de a alege condiţiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate. Mai mult, în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg s-a statuat că, în conformitate cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil în raport cu valoarea bunului, o lipsă totală de despăgubire nefiind considerată compatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazuri excepţionale (hotărârile din 22 iunie 2004 şi 12 octombrie 2010, pronunţate în cauzele Broniowski împotriva Poloniei şi Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragrafele 186 şi, respectiv, 174).
    Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, Curtea, în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 46 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 martie 2005), a statuat că textul constituţional indicat, consacrând dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu înţelege să subordoneze respectarea acestuia încadrării într-un anumit termen, care astfel ar deveni un criteriu de constituţionalitate, astfel încât conceptele de "echitabil" şi "rezonabil" au caracter relativ, respectarea sau încălcarea lor urmând a fi stabilită de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei.
    În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia caracterul rezonabil al unei proceduri judiciare trebuie apreciat în funcţie de circumstanţele cauzei, şi în special de complexitatea acesteia, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 27 iunie 1997, 25 martie 1999, 27 iunie 2000 şi 15 iunie 2006, pronunţate în cauzele Philis împotriva Greciei (Nr. 2), paragraful 35, Pelissier şi Sassi împotriva Franţei, paragraful 67, Frydlender împotriva Franţei, paragraful 43, şi, respectiv, Cârstea şi Grecu împotriva României, paragraful 40).
    Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea constată că ansamblul procedurilor administrative şi judiciare relative la revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, precum şi întreaga procedură de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor în cauză, care poate cuprinde şi o procedură administrativă prealabilă desfăşurată în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi una judiciară, în cazul contestării în justiţie a deciziilor acestei comisii, comportă un anumit grad de complexitate, ceea ce nu este de natură să conducă în mod automat la încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind caracterul rezonabil al duratei procedurilor judiciare.
    De altfel, legiuitorul român a acţionat în vederea simplificării şi accelerării procedurilor în cauză, în contextul instituirii unui cadru legal care să permită ca Fondul "Proprietatea" să devină operaţional, iar acţionarii să aibă posibilitatea să îşi valorifice acţiunile, în acest sens fiind adoptată şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
    În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constat încălcarea niciunui drept fundamental, pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că acest text constituţional nu are incidenţă în cauză.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) teza finală din cadrul titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie invocată de Jean Ross în Dosarul nr. 1.020/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016