Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.069 din 20 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 93 alin. (4) si ale art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 12 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 94 alin. (1) şi ale <>art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România", excepţie ridicatã de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed în Dosarul nr. 3.366/302/2007 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul desemnat în cauzã spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.
Magistratul-asistent învedereazã Curţii faptul cã partea Oficiul Român pentru Imigrãri a transmis note scrise depuse la dosarul cauzei, prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie şi din reglementãrile internaţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din data de 20 aprilie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.366/302/2007, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 94 alin. (1) şi <>art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România". Excepţia a fost ridicatã de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed, având ca obiect o plângere împotriva unei hotãrâri a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi (în prezent Oficiul Român pentru Imigrãri), prin care acestuia i s-a respins, ca inadmisibilã, cererea de acordare a accesului la o nouã procedurã de azil.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate, prin aceea cã prevãd cã soluţionarea plângerii are loc fãrã audierea strãinului şi fãrã citarea pãrţilor, încalcã dreptul la apãrare şi dreptul la un proces echitabil, drepturi ocrotite prin art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi prin art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã prevederile legale menţionate nu aduc atingere dreptului la apãrare al petentului şi nici dreptului acestuia la un proces echitabil.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã. Susţine, în acest sens, cã dispoziţiile legale criticate instituie o procedurã specialã, potrivit cãreia instanţa de judecatã poate dispune luarea unor mãsuri fãrã citarea pãrţilor şi fãrã audierea strãinului, dat fiind faptul cã pentru a se ajunge în aceastã fazã este necesar ca anterior cererea sa de acordare a azilului sã fi fost deja soluţionatã pe fond. Astfel, apare ca nejustificatã prelungirea procedurilor, prin introducerea legislativã a unui nou ciclu procesual, având în vedere cã îndeplinirea condiţiilor pentru accesul la o nouã procedurã de azil sau necesitatea rãmânerii pe teritoriul României, dupã respingerea cererii de azil, se pot proba prin mijloacele de probã indicate de lege, în faţa unei instanţe judecãtoreşti.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi <>art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã mãsurile legale criticate "nu reprezintã un obstacol privind exercitarea dreptului persoanei, cetãţean strãin, de a fi asistat de un avocat ori de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale care dau expresie conceptului de proces echitabil". Totodatã, aratã cã stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi motivãrii autorului, prevederile art. 93 alin. (4) şi ale <>art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Textele criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 93 - Cãi de atac:
"(4) În cazul depunerii plângerii, strãinul poate cere sã i se acorde permisiunea de a rãmâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rãmâne pe teritoriul statului român se soluţioneazã în regim de urgenţã de cãtre instanţa de judecatã competentã, care se va pronunţa în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, printr-o încheiere irevocabilã."
- Art. 94 - Soluţionarea plângerii:
"(1) Instanţa soluţioneazã plângerea, fãrã audierea strãinului, în termen de 30 de zile, şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care:
a) respinge plângerea; sau
b) admite plângerea, acordã accesul la o nouã procedurã de azil şi dispune ca structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea sã analizeze cererea în procedurã ordinarã."
În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate încalcã prevederile art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apãrare din Constituţie, precum şi ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, raportate la art. 2 - Dreptul la viaţã şi art. 3 - Interzicerea torturii din Convenţie şi la art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, intitulat Garanţii procedurale în cazul expulzãrilor de strãini.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã reţine cã dispoziţiile legale criticate - art. 93 alin. (4) şi <>art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România - fac parte din Secţiunea 5 "Procedura de soluţionare a cererii de acordare a accesului la o nouã procedurã de azil" şi conţin norme procedurale cu privire la soluţionarea plângerii formulate împotriva hotãrârii prin care Oficiul Român pentru Imigrãri a respins ca inadmisibilã cererea de acordare a accesului la o nouã procedurã de azil. Prin urmare, Curtea constatã cã nu se poate reţine critica referitoare la încãlcarea dreptului de acces liber la instanţã, odatã ce obiectul de reglementare al textelor atacate îl reprezintã tocmai modalitatea de exercitare, în faţa instanţei de judecatã competente, a unei cãi de atac, autorul excepţiei aflându-se, în momentul invocãrii excepţiei, tocmai în aceastã etapã judiciarã. Astfel cum rezultã şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul consacrat de art. 21 din Constituţie are ca semnificaţie faptul cã nicio lege nu poate îngrãdi dreptul unei persoane de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, însã legiuitorul, în virtutea competenţei oferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, fãrã ca prin aceasta sã se încalce dreptul de acces liber la justiţie. Pe de altã parte, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa cã nici textul constituţional menţionat, nici art. 6 paragraful 1 sau art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu consacrã expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penalã, relevante în acest sens fiind <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum şi <>Decizia nr. 66 din 27 februarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001. De asemenea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin hotãrârea pronunţatã în cazul Golder împotriva Regatului Unit, 1975, a statuat cã dreptul de acces la tribunale nu este absolut, întrucât, fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept.
În acest context, Curtea constatã cã <>Legea nr. 122/2006 reglementeazã o procedurã specialã - aceea a acordãrii azilului în România. Dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi ale art. 94 alin. (1) din lege - criticate - fac referire, de asemenea, la procedura specialã de soluţionare a cererii de acordare a accesului la o nouã procedurã de azil, etapã în care nu se mai justificã parcurgerea aceloraşi paşi procedurali ca şi în procedura iniţialã, de cerere a acordãrii azilului. Astfel, soluţionarea plângerii împotriva hotãrârii de respingere ca inadmisibilã a cererii de acordare a accesului la o nouã procedurã de azil este analizatã fãrã a mai fi necesarã audierea strãinului, dat fiind faptul cã hotãrârea atacatã a fost respinsã pe motive de inadmisibilitate, deci instanţa de judecatã va analiza raţiunile ce au întemeiat aceastã soluţie şi care ţin de neîndeplinirea corespunzãtoare a condiţiilor prevãzute de art. 88 din lege. Mai mult, instanţa soluţioneazã aceastã plângere în termen de 30 de zile, ceea ce exprimã, încã o datã, condiţia celeritãţii în cadrul exercitãrii cãii de atac specifice acestei proceduri.
Totodatã, Curtea constatã cã în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face confuzie între plângere ca şi cale de atac împotriva hotãrârii Oficiului Român pentru Imigrãri, care, dupã cum s-a arãtat, se soluţioneazã în termen de 30 de zile, fãrã audierea strãinului, reglementatã de <>art. 93 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 , şi cererea pe care strãinul o poate formula în faţa instanţei de judecatã în temeiul art. 93 alin. (4) şi (6) din lege şi prin care solicitã permisiunea de a rãmâne pe teritoriul României pânã la pronunţarea instanţei asupra plângerii. Aceastã cerere se judecã în regim de urgenţã, fãrã citarea pãrţilor, soluţia fiind pronunţatã în camera de consiliu, regimul procedural special fiind pe deplin justificat prin natura obiectului cererii, acela de permisiune a rãmânerii pe teritoriul României.
În concluzie, Curtea nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate referitoare la contradicţia dintre textele de lege examinate şi prevederile constituţionale şi convenţionale ce consacrã dreptul de acces la instanţã şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care, aşa cum s-a arãtat, solicitantul accesului la o nouã procedurã de azil beneficiazã, în aceastã etapã judiciarã, de exercitarea neîngrãditã a tuturor garanţiilor procesuale pe care drepturile pretins a fi nesocotite le implicã, printre acestea numãrându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apãrãtor şi de interpret.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi ale <>art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed în Dosarul nr. 3.366/302/2007 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
